Bolile renale (de rinichi)

Generalitati

Sus
Bolile renale (de rinichi)

Rinichii sunt organe pereche situate in zona lombara, sub torace, de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Rolul acestora este de a curata sangele, de a elimina substantele reziduale, de a filtra lichidele si de a mentine un echilibru intre sarea si mineralele din organism, contribuind astfel la reglarea tensiunii arteriale.

In cazul in care rinichii nu functioneaza optim, substantele reziduale si lichidele raman in organism si cauzeaza edeme la nivelul membrelor, dificultati de respiratie si disurie (dificultati de golire a vezicii urinare). Daca afectiunea renala nu este tratata la timp se poate instala blocajul renal sau insuficienta renala acuta, situatie care conduce la decesul pacientului.

Rinichiul are forma unei boabe de fasole, o lungime de 12 cm si o latime de 6 cm. Acesta este format din aproximativ un milion de unitati de filtrare, cu aspectul de pungute minuscule, care se numesc nefroni. Rolul nefronului este de a filtra sangele prin glomerul existent la unul din capete. Functia renala poate fi evaluata prin perioada necesara glomerului pentru a filtra sangele - procedeu numit rata de filtrare glomerulara.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Rolul rinichilor
  3. Cauzele bolilor renale acute
  4. Cauzele bolilor renale cronice
  5. Boli renale
  6. Articole similare

Rolul rinichilor

Sus

Roluri specifice rinichiului:
- mentine echilibrul apei in organism, dar si a concentratiei de minerale sodiu, potasiu, magneziu si fosfor din sange;
- dupa digestie, elimina substantele reziduale din sange dobandite in urma expunerii la diverse substante chimice sau medicamente;
- produce renina - enzima care contribuie la reglarea tensiunii arteriale;
- produce eritropoietina - hormon care stimuleaza producerea de celule rosii din sange;
- produce o forma activa de vitamina D (calcitriol) necesara pentru sanatatea oaselor.

Cauzele bolilor renale acute

Sus

Intreruperea brusca a activitatii renale pentru o anumita perioada de timp se numeste insuficienta renala acuta. Aceasta poate fi cauzata de:
- leziuni traumatice soldate cu pierderi de sange;
- scaderea brusca a fluxului de sange de la nivelul rinichilor;
- leziunile rinichilor cauzate de ingerarea anumitor medicamente sau substante toxice.

Afectiunile renale pot fi declasate si ca o consecinta a complicatiilor aparute in timpul sarcinii, cum ar fi preeclampsie si eclampsie.

Sportivii de performanta care nu consuma suficiente lichide in timpul evenimentelor sportive ar putea manifesta boli renale acute (chiar blocaje renale) declansate de leziunile tesutului muscular. Astfel, se eliberea o substanta chimica numita mioglobina care afecteaza rinichii.

Cauzele bolilor renale cronice

Sus

Leziunile renale si intreruperea functiei rinichilor pentru o perioada mai lunga de 3 luni se numeste boala renala cronica. Bolile cronice de rinichi sunt periculoase deoarece exista riscul sa nu se manifeste pana in momentul in care rinichiul este iremediabil afectat. Recuperearea medicala poate fi dificila si nu poate vindeca in totalitate leziunile renale.

Diabetul zaharat si hepatitele sunt bolile cronice care perturba functia renala, solicitand dializa sau transplantul renal.

Hipertensiunea arteriala netratata contribuie la pierderea progresiva a functiei renale deoarece tensiunea crescuta afecteaza si vasele sangvine ale rinichilor, accelerand deteriorarea acestora.

Afectiunile sistemului imunitar, precum lupus eritematos, bolile virale cronice (HIV, hepatita B si hepatita C) sunt alte cauze care favorizeaza aparitia bolilor renale cronice.

• Din cauza infectiilor severe, precum pielonefrita, rinichii prezinta cicatrici dupa procesul de vindecare. Repetarea acestor episoade conduce la deteriorarea severa a functiei renale.

• Inflamatia glomerulilor are drept rezultat glomerulonefrita. Acest fenomen se poate intampla brusc dupa o infectie cu anumite tulpini de bacterii (streptococi). Inflamatia cronicizata provoaca prejudicii rinichilor pana la pierderea functiei acestora.

Boala de rinichi polichistic este cea mai frecventa boala renala ereditara, care se manifesta prin aparitia de chisturi la nivelul rinichiului.

Malformatiile congenitale sunt deseori cauzele ocluziei de tract urinar sau a altor malformatii care afecteaza rinichii. Unele defecte congenitale pot fi supuse interventiei chirurgicale in scopul tratarii lor, inca din perioada intrauerina.

Drogurile, substantele toxice si expunerea pe termen lung la unele medicamente si produse chimice pot provoca boli renale.

• Excesul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, aspirina, etc.) poate fi daunator pentru rinichi, mai ales in cazul persoanelor sensibile.

Boli renale

Sus

- insuficienta renala acuta sau cronica
- sindromul nefrotic
- nefropatia analgezica
- boala renala ateroembolica
- nefrita cronica
- sindrom congenital nefrotic
- sindromul Goodpasture
- nefrita interstitiala
- cancer renal
- pietre la rinichi (litiaza renala)
- glomerulonefrita membrano-proliferativ de tip I
- glomerulonefrita membrano-proliferativ de tip II
- nefropatia membranoasa
- glomerulonefrita
- nefroblastom
- nefrocalcinoza
- diabet insipid nefrogen
- nefropatie - IgA (boala Berger)
- boala rinichiului polichistic
- glomerulonefrita streptococica
- nefropatie de reflux
- stenoza arterei renale
- necroza renala papilara
- pionefroza
- acidoza tubulara renala de tip I
- acidoza tubulara renala de tip II
- tromboza venoasa renala
- ptoza renala

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK