Clickmed
programare rapida la medic

Deviatiile patologice ale coloanei vertebrale

Actualizat la data de: 16 Noiembrie 2012

Ce sunt cifoza, scolioza si lordoza

Sus
Deviatiile patologice ale coloanei vertebrale Vezi galerie foto

Aceste afectiuni sunt modificari patologice de ax ale coloanei vertebrale.

Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital (in planul vertical de simetrie), prin exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Cifoza se manifesta prin curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica, in fata, provocand cocoasa, compensata fiind, printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea coloanei. Cifoscolioza este o deviatie dubla a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioara si curbura laterala.

Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice, mai ales in regiunea lombara, in plan frontal, mai mult de 100, luand forma literei C, urmata uneori de o modificare compensatorie aparuta in zona urmatoare, realizand litera S. Aceasta deformare, observata mai bine din spatele persoanei sau din fata, se poate realiza spre dreapta sau spre stanga, in functie de greselile de pozitie ale coloanei.

Lordoza este normala doar in regiunea cervicala si dorsolombara, dar devine anormala atunci cand afecteaza o alta parte a coloanei vertebrale sau atunci cand devine foarte accentuata.

Netratate, in timp, aceste afectiuni se pot permanentiza, iar in momentul in care copilul incearca sa adopte o pozitie corecta, duc la aparitia durerilor de spate.

Cuprins articol

  1. Ce sunt cifoza, scolioza si lordoza
  2. Cauze si factori favorizanti
  3. Consecinte patologice
  4. Ce putem face
  5. Tratament
  6. Preventie
  7. Cifoza, scolioza, lordoza
  8. Citeste pe aceeasi tema

Cauze si factori favorizanti

Sus

In 80% dintre cazuri, cauza aparitiei scoliozei nu este cunoscuta (scolioza idiopatica). Scolioza apare de obicei in copilarie sau in adolescenta si este asociata cu factori congenitali, cum ar fi spina bifida, cu factori genetici sau anumiti factori locali, ca durerea sau spasmul muscular, cu afectiuni musculare sau nervoase ori cu inegalitatea membrelor inferioare.
Pozitia incorecta a copilului pe scaun inca din primii ani de viata, la masa, acasa si apoi la gradinita, la scoala, la birou sau in banca, purtarea incorecta a ghiozdanului pot genera in timp o parte dintre aceste deformari nedorite.
Cresterea brusca in inaltime, evitarea practicarii regulate a sportului care intareste musculatura spatelui sau neglijarea kinetoterapiei in cazul in care boala s-a instalat, contribuie la accentuarea deformarii coloanei.
Exista si alte cauze care pot determina devierile coloanei, cum sunt: deficitul de vitamina D (rahitismul), miopia, modificari ale auzului, care obliga copilul sa ia atitudini asimetrice sau incorecte pentru a corecta defectul in detrimentul pozitiei normale a corpului. Aceste boli trebuie identificate la timp, printr-un control medical de specialitate, si tratate.

Consecinte patologice

Sus

Boala nediagnosticata si netratata la timp va duce la modificari ireversibile ale coloanei, care pot fi solutionate doar prin interventie chirurgicala. Modificarile coloanei conduc, in timp, la alterarea activitatii intregului aparat locomotor, a miscarilor respiratorii, care vor conduce la modificari ale metabolismului, ale echilibrului glandelor endocrine sau ale sistemului nervos. Functia cordului este influentata negativ de modificarile coloanei si ale cutiei toracice in cazul scoliozelor si ale sternului infundat din cauza rahitismului. Activitatea si dezvoltarea organelor interne sunt modificate. Si nu in ultimul rand, este afectata imaginea de sine a adolescentului, care creste brusc in inaltime, dar desirat si stramb.

Ce putem face

Sus

Prezentarea copilului sau a adolescentului la examenele de bilant este vitala. Daca observati modificari ale coloanei vertebrale (cifoze, scolioze, lordoze) sau ale membrelor inferioare (genunchi in „X”, picior plat?(platfus)), adresati-va medicului de specialitate. La copilul cu scolioza, un umar, un omoplat, coastele dintr-o parte sau un sold pot parea mai inalte decat celelalte, iar capul nu are pozitie centrala.
Atentie: scolioza nu doare! Copilul cifotic are pozitia capului si jumatatea superioara a trunchiului mult aplecate in fata, manifestand si o proeminenta a bazinului. Toate aceste modificari trebuie comunicate medicului specialist.

Tratament

Sus

Prin examenul general, urmat de radiografii si teste de laborator, in colaborare cu kinetoterapeutul se va pune diagnosticul corect si copilul va fi tratat la timp, evitandu-se aparitia complicatiilor bolii. In functie de rezultatele investigatiilor, ortopedul va recomanda fie purtarea unui corset pentru oprirea accentuarii curburii, fie interventia chirurgicala, fie, pur si simplu, un tratament conservator.
In cazul scoliozei, operatiile sunt recomandate numai in cazul curburilor severe, mai mari de 500. Scopul operatiei este de a impiedica marirea gradului de curbura a coloanei vertebrale, dar coloana nu va fi restabilita complet.

Preventie

Sus

Chiar daca cea mai mare parte a scoliozelor sunt idiopatice, necunoscandu-se factorul cauzator, pentru dezvoltarea fizica armonioasa a copilului se impun anumite masuri medicale profilactice. In timpul sarcinii, este necesara o alimentatie echilibrata a mamei, cu un aport natural de vitamine si minerale, acordand atentie corectarii din timp a deficientelor (anemie, deficitul de calciu (spasmofilie), boli endocrine etc.), fapt care poate asigura micutului un bun start in viata.

In continuare, alimentatia la san, vaccinarea la timp, diversificarea adecvata a alimentatiei, igiena, profilaxia rahitismului si a anemiei sau a altor eventuale boli ce pot surveni in prima perioada de viata ii asigura copilului protectia necesara.
Nu trebuie sa uitam de calirea naturala realizata prin expunerea judicioasa la factorii naturali de sanatate: aeroionii negativi din paduri si spatii verzi, talasoterapia si helioterapia la mare, gimnastica adaptata varstei – toate realizeaza un veritabil scut impotriva majoritatii bolilor. Atitudinea corecta a corpului este un semn al echilibrului fizic si psihic si depinde de sanatatea organismului si in special a sistemului nervos. Inca de la nastere, se vor trata de catre medicul specialist bolile fizice care pot antrena si deformari ale coloanei.

Educarea copilului pentru a avea o pozitie corecta pe scaun, in banca, la masa sau in fata calculatorului – acasa sau la scoala – trebuie corelata si cu o inaltime adecvata a scaunului, a biroului si cu asigurarea corespunzatoare a sursei de lumina, astfel incat copilul sa nu se aplece asupra mesei, ci sa aiba spatele drept. Pozitia corecta este cu picioarele sub scaun si spatele drept, lipit de banca. Ghiozdanul sau rucsacul va fi purtat
alternativ in maini sau pe spate, avantajand pozitia corecta a spatelui. Pentru intarirea musculaturii coloanei vertebrale este bine ca fiecare copil sa practice un sport (inotul, atletismul) inca din perioada prescolara si nu este indicat ca un parinte sa caute a-l scuti pe copilul sanatos de orele de educatie fizica.

Oboseala din clasa, de multe ori cauzata de lipsa „marelui” dejun de dimineata sau de culcatul la ore tarzii, poate fi inlaturata prin adoptarea unui stil de viata armonios, fapt care ne va aduce bucuria de a avea copii fericiti, sanatosi si inteligenti. Gimnastica medicala, corectarea eventualelor sechele de rahitism sau a altor boli, tratarea diverselor afectiuni contagioase ii vor putea reda copilului sanatatea mai repede si mai eficient, daca vom sti sa ne manifestam cu caldura si constant dragostea noastra de parinti.
Un program corect de somn, alternarea activitatii mentale (invatatul) cu cea fizica si o alimentatie echilibrata bazata pe produse naturale pot fi o reteta de succes a unei sanatati depline. Alimentatia se recomanda a fi bazata pe cereale, alimente in stare naturala, fructe si legume proaspete si de sezon, la care se adauga un aport corect de proteine, lipide si glucide nerafinate, preparate atractiv si sanatos.

Cifoza, scolioza, lordoza

Sus

cifoza

CIFOZA se manifesta prin curbarea excesiva a coloanei in regiunea toracica, in fata, provocand cocoasa, compensata fiind printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea coloanei.






lordoza


LORDOZA este normala doar in regiunea cervicala si dorsolombara dar devine anormala atunci cand afecteaza o alta parte a coloanei vertebrale sau atunci cand devine foarte accentuata.











scolioza
SCOLIOZA este o modificare a curburilor fiziologice, mai ales in regiunea lombara, in plan frontal, mai mult de 100 , luand forma literei „C”, urmata uneori de o modificare compensatorie aparuta in zona urmatoare, realizand litera „S”.


Medici specialisti Ortopedie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate