Drumetiile pe munte si urgentele legate de altitudine

Exista o serie de mecanisme ce sunt implicate in urgentele date de cresterea altitudinii precum:

- vasoconstrictia periferica, ce poate fi declansata si de temperatura nu doar de altitudine, apoi urmeaza retentia specifica de fluide ce duce la activarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron.

- vasoconstrictie la nivelul circulatiei pulmonare cu aparitia semnelor specifice.

- hiperventilatia ce implica si scaderea PaCO2 cu alcaloza respiratorie si eliminarea bicarbonatului prin urina.

- hemoconcentratie ce duce la deplasarea curbei de disociere a HB la stanga.

1. Boala acuta de inaltime (Acute Mountain Sickness) apare la altitudini ce depasesc 2.000 de metri prin hipoxie hipobarica care produce edem cerebral citotoxic/vasogenic.

Forma usoara se caracterizeaza prin: cefalee, tulburari de somn, stare de iritabilitate si simptome gastro-intestinale caracterizate prin: greturi, varsaturi, diaree ce pot duce si la instalarea unei deshidratari cu piedere in greutate.

Tratamentul conservator consta in oprirea ascensiunii, reclimatizarea si tratament medicamentos pe baza de antiemetice, antialgice, antidiareice, saruri de rehidratare si un regim echilibrat.

Forma medie are o simptomatologie mai agresiva ce cuprinde: cefalee severa urmata de dispnee, oligurie si chiar, in cazuri severe, alterarea statusului mental, situatie in care in majoritatea cazurilor anturajul sau persoana in cauza are nevoie de interventia unei echipe medicale.

Tratamentul trebuie initiat cat mai repede si este necesara apelarea serviciului 112.

Echipajul medical initiaza oxigenoterapie, dexametazona cu rol de a reduce dispneea si edemul cerebral instalat, plus terapie hiperbara si transportul pacientului intr-un centru de specialitate.

2. Edemul cerebral acut de altitudine apare de obicei la persoanele neaclimatizate si se manifesta prin urmatoarele simptome:

- cefalee puternica;

- alterarea statusului mental;

- ataxie;

- stupor;

- coma;

- semne neurologice de focar;

- afectarea nervilor III si IV;

- hemoragii cerebrale;

- accident vascular ischemic tranzitor;

- encefalopatie;

- herniere cerebrala cu deces in cazurile extrem de grave;

- la distanta mai pot aparea hemoragii retiniene si edem papilar.

Interventia terapeutica include coborarea de la altitudine in cel mai scurt timp posibil cu evacuarea din zona respectiva si a celorlalte persoane daca exista.

Apoi se administreaza oxigen intre 2-4 l/min cu mentinerea unei SaO2>90% si evitarea hiperventilatiei, plus terapie hiperbara, diuretice specifice si dexametazona ce are rolul de a reduce edemul cerebral.

3. Edemul pulmonar acut de altitudine este un edem pulmonar non-cardiogen ale carui elemente clinice si terapeutice difera in functe de grade.

Aceste edem pulmonar acut de altitudine cuprinde trei grade:

- gradul usor, unde predomina dispneea, tusea uscata si astenia fizica marcata si prezenta ralurilor localizate.

- gradul mediu, unde la simptomele specifice gradului usor se mai adauga: cefaleea si anorexia data de senzatia de inapedenta si de disconfortul determinat de cefalee, frecventa cardiaca este in jur de 100 batai/minut, iar frecventa respiratorie este cuprinsa intre 16-30 respiratii/minut.

- gradul sever include semne si simptome alarmante ce cuprind: dispnee, ortopnee, tuse productiva, hemoptizie si chiar coma, frecventa respiratorie este > 30 r/min, iar cea cardiaca peste 100 b/min.

Tratamentul in toate cele trei grade este relativ acelasi incluzand coborarea si evacuarea, apoi administrarea de oxigen pe masca si initierea tratamentului medicamentos cat mai repede.

Indiferent de antrenamentul pe care il aveti trebuie sa tineti cont ca fiecare corp reactioneaza diferit in anumite situatii oricat de multe drumetii la altitudini mari ati mai facut.

De aceea, regula de baza inainte sa porniti intr-o calatorie montana consta in echiparea corespunzatoare si nedepasirea cotei de 2.000 metri, iar in cazurile in care apar semne si simptome specifice trebuie sa va opriti din ascensionare si sa coborati pentru a nu forta organismul mai mult decat poate.