Distimia

Semnele si simptomele distimiei cuprind:
- pierderea interesului pentru activitatile zilnice
- tristete
- pierderea apetitului
- foame exagerata
- lipsa de speranta
- probleme de somn
- lipsa de energie
- oboseala
- stima de sine scazuta
- probleme de concentrare a atentiei
- probleme in luarea unor decizii
- autocriticism
- iritabilitate
- manie
- lipsa productivitatii
- evitarea activitatilor sociale
- sentimente de vinovatie
Simptomele distimiei apar si dispar de-a lungul unei perioade de mai multi ani, iar intensitatea lor se poate schimba de-a lungul timpului. Dar in general, pacientului ii este greu sa fie vesel chiar si cu ocazii fericite – si poate fi caracterizat de cei din jur ca fiind o persoana posaca.

Nu se stie exact ce determina aparitia distimiei. Cercetatorii cred ca distimia are origini asemanatoare cu depresia:
- biochimice: exista dovezi din studii imagistice care arata ca persoanele cu depresie au modificari fizice la nivelul creierului, iar acest lucru poate fi valabil si pentru distimie. Semnificatia acestor modificari este inca neclara, dar poate intr-un final ajuta la determinarea cauzelor. Substantele chimice naturale de la nivelul creierului, numite neurotransmitatori, care au legaturi cu dispozitia, pot juca un rol in aparitia distimiei.
- genetice: unele studii arata ca depresia este mai frecventa la persoanele cu rude care au depresie, si acest lucru poate fi valabil si in cazul distimiei. Cercetatorii incearca sa identifice genele implicate in aparitia distimiei.
- de mediu: la fel, ca si in cazul depresiei, factorii de mediu pot contribui la aparitia distimiei. Factorii de mediu sunt reprezentati de situatii de viata dificile, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, problemele financiare si stresul major.

Desi nu se stie exact cate persoane sufera de distimie, datele sugereaza ca este mai frecventa decat depresia. Acest lucru se datoreaza faptului ca distimia tinde sa apara la o varsta mai tanara – deseori in copilarie sau in anii adolescentei – si dureaza mai mult decat depresia. Cand distimia apare inainte sau in jurul varstei de 21 de ani, poarta numele de distimie cu debut precoce. Cand apare dupa aceasta varsta se numeste distimie cu debut tardiv.
Desi cauza precisa a distimiei nu se cunoaste, cercetatorii au identificat anumit factori care par sa creasca riscul de aparitie si declansare a distimiei:
- persoane care au rude biologice cu depresie
- persoane care au rude biologice cu distimie
- sexul feminin
- evenimente stresante de viata
- pacienti cu afectiuni medicale cronice.

Complicatiile pe care distimia le poate determina sau cu care se poate asocia sunt:
- reducerea calitatii vietii
- depresia majora
- comportament suicidar
- abuz de substante
- dificultati de relationare
- conflicte familiale
- izolare sociala
- probleme scolare sau profesionale
- scaderea productivitatii.

Este normal ca o persoana sa se simta trista sau suparata uneori, sau sa fie nefericita datorita unor situatii de viata stresante. Dar in cazul distimiei, aceste sentimente dureaza mai multi ani, si interfera activitatile de fiecare zi, munca si relatiile interpersonale.
In cazul aparitiei simptomelor distimiei, se recomanda consultul medical cat mai precoce. De obicei, distimia nu se amelioreaza de la sine, chiar se poate agrava daca nu este tratata. De fapt, daca nu este tratata eficient, distimia poate progresa in depresie majora. Cand un pacient are atat distimie cat si depresie, tulburarea poarta numele de depresie dubla.
Se recomanda consultarea medicului de familie pentru inceput, sau unde este posibil, direct psihiatrul.

In unele cazuri, medicul de familie poate intreba despre dispozitie. Medicul poate aduce in discutie acest lucru in timpul unui examen medical de rutina mai ales daca vede ca pacientul este trist. Daca este cazul, medicul de familie poate recomanda pacientului un consult medical psihiatric.

Ce poate face pacientul?
Este importanta implicarea activa a pacientului in recuperare. Un mod de a face acest lucru este pregatirea pentru consultatie. Pacientul isi poate stabili scopurile tratamentului si isi poate nota o serie de intrebari pe care sa le adreseze medicului. Acestea pot include:
- de ce nu ma pot vindeca singur de distimie?
- cum se trateaza distimia?
- psihoterapia poate fi de folos?
- care sunt medicamentele cele mai bune?
- cat de des vor fi programate consultatiile?
- cat de mult va dura tratamentul?
- cum ma pot ajuta?
- exista brosuri sau alte materiale scrise pe care le pot lua acasa pentru a ma documenta?
Pot fi adresate si intrebari suplimentare, mai ales de clarificare.

Cum va decurge consultatia?
In timpul consultatiei, medicul va pune intrebari legate de dispozitie, ganduri si comportament:
- cand au fost observate simptomele pentru prima data?
- cum a fost afectata viata de fiecare zi de aceste simptome
- ce alte tratamente au mai fost urmate?
- care lucruri inrautatesc starea?
- exista in familie rude cu distimie, depresie sau alte afectiuni psihice?

Cand medicul banuieste ca un pacient are distimie, de obicei recomanda efectuarea unor teste medicale si psihologice. Acestea ajuta la eliminarea altor posibile diagnostice care pot avea acest tip de simptome, stabileste diagnosticul si verifica daca nu sunt prezente complicatii. In general aceste teste sunt:
- examenul fizic: acesta poate include masurarea inaltimii si greutatii, verificarea semnelor vitale cum ar fi pulsul, tensiunea arteriala si temperaura; ascultarea inimii si a plamanilor; examinarea abdomenului
- teste de laborator: acestea includ hemoleucograma completa, screening pentru consumul de alcool sau droguri si verificarea functiei tiroidiene
- evaluarea psihologica: medicul sau un alt profesionist discuta cu pacientul despre gandurile, sentimentele si comportamentul acestuia. De asemeni, intreaba despre simptome inclusiv cand au inceput, cat de severe sunt, cum afecteaza calitatea vietii si daca a avut tulburari similare in trecut. Discuta si despre eventuale ganduri si incercari de sinucidere sau automutilare. Uneori, pacientul este rugat sa completeze un chestionar despre dispozitie si starea mentala.
Diagnostic diferential

Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare cu distimia cum ar fi tristetea, pierderea interesului pentru activitati si probleme de somn. Evaluarea medicala va determina daca pacientul sufera de distimie sau de alte tulburare care implica dispozitia:
- tulburarea de adaptare
- tulburarea bipolara
- depresia
- tulburari de personalitate
- tulburarea afectiva sezoniera
- tulburarea abuzului de substante.

Criterii de diagnostic pentru distimie

Distimia se distinge de simptomele de mai sus prin simptome si severitate.
Criteriul major de diagnostic pentru distimie este: dispozitia trista in majoritatea timpului pentru doi sau mai multi ani (la copii, durata trebuie sa fie de cel putin un an, iar dispozitia lor poate fi mai mult iritabila decat depresiva).
Criterii aditionale pentru diagnosticarea distimiei (cel putin doua dintre urmatoarele):
- scaderea sau cresterea apetitului
- probleme de somn
- lipsa energiei sau oboseala
- stima de sine scazuta
- lipsa de speranta
- probleme de atentie
- probleme in luarea deciziilor.

Cele doua optiuni principale de tratament ale distimiei sunt:
- medicatia
- psihoterapia
Nu exista date clare care sa arate ca unul dintre aceste tratamente este mai bun decat celalalt. Totusi, exista unele dovezi care afirma ca utilizarea unei combinatii de medicatie si psihoterapie este mai eficienta decat folosirea individuala a medicatiei sau psihoterapiei.
Alegerea tipului de tratament depinde de mai multi factori:
- severitatea simptomelor distimiei
- dorinta pacientului de a-si intelege emotiile si evenimentele care ii afecteaza viata
- preferintele pacientului
- metodele anterioare de tratament folosite
- abilitatea pacientului de a tolera medicatia
- starea fiziologica a pacientelor: sarcina si alaptarea
- existenta unor servicii de sanatate mintala in comunitatea unde traieste pacientul.

Tratament medicamentos

Medicatia psihiatrica ce se foloseste de obicei pentru a trata distimia este aceiasi ca in cazul depresiei:
- inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS)
- inhibitori ai recaptarii serotoninei si norepinefrinei (IRSN)
- inhibitori ai recaptarii norepinefrinei si dopaminei (IRND)
- combinatie de inhibitori ai recaptarii si blocanti ai receptorilor
- antidepresivele tetraciclice
- antidepresivele triciclice
- inhibitori de monoamine-oxidaza (IMAO).
ISRS sunt de obicei antidepresivele de prima alegere deoarece, in general, sunt eficiente si efectele lor secundare sunt mai tolerabile. IMAO sunt de obicei ultima alegere pentru ca au efecte secundare serioase si necesita restrictii de dieta datorita unor interactiuni rare, dar potential fatale. Cel mai bun tratament este cel individualizat. In cazul pacientilor cu distimie poate fi necesara mentinerea tratamentului cu antidepresive pe termen mai lung pentru a tine sub control simptomele.

Psihoterapia

Psihoterapia il poate ajuta pe pacient sa invete mai multe lucruri despre boala sa si despre dispozitie, sentimente, ganduri si comportament. Cunostintele dobandite in timpul psihoterapiei il ajuta pe pacient sa invete noi abilitati de confruntare cu problemele si de management al stresului. Psihoterapia poate fi in mod special folositoare daca pacientul are nevoie sa:
- invete cum sa ia decizii de unul singur
- are un comportament de autoinvinovatire
- prezinta si o alta tulburare mentala cum ar fi tulburarea de anxietate
- are un istoric de experiente de viata traumatice.

Tipuri de psihoterapie

Exista cateva tipuri de psihoterapie utile in cazul distimiei:
- terapia cognitiv-comportamentala
- terapia interpersonala
- terapia cognitiva
- terapia comportamentala.
Pacientul poate discuta cu terapeutul care tip de terapie este mai potrivit, scopurile terapiei si alte probleme cum ar fi numarul de sedinte si durata tratamentului.

In general distimia nu este o afectiune care poate fi tratata empiric. Dar pacientul poate face anumite lucruri pentru sine care il pot ajuta in planul de tratament. In plus fata de tratamentul profesionist, exista anumite modificari ale stilului de viata care pot ajuta:
- mentinerea planului de tratament: se recomanda ca pacientul sa nu piarda sedintele de terapie chiar daca nu se simte in stare sa colaboreze
- administrarea corecta a medicatiei: chiar daca pacientul se simte bine, se recomanda sa reziste tentatiei de a nu-si mai administra tratamentul; in cazul in care este intrerupt, simptomele depresiei se pot intoarce, si pot apare si simptome de sevraj
- educatia despre distimie: educatia despre boala il poate motiva pe pacient sa urmeze corect planul de tratament
- atentie la semnele de avertizare: e bine ca pacientul sa lucreze impreuna cu doctorul pentru a afla ce anume declanseaza simptomele distimiei. Apoi poate face un plan cu ajutorul caruia sa stie ce poate face daca simptomele reapar. De asemeni e bine sa ia legatura cu medicul sau terapeutul daca observa modificari ale simptomelor sau ale starii generale. Poate fi de folos si implicarea membrilor familiei si a prietenilor pentru a supraveghea reaparitia simptomelor.
- activitatea: activitatea fizica si exercitiile s-au dovedit eficace in reducerea simptomelor in tulburarile asociate cu depresia; pacientul poate face plimbari lungi, jogging, inot, gradinarit sau alte forme de exercitiu fizic care ii fac placere
- evitarea folosirii drogurilor si a alcoolului: alcoolul si drogurile ilicite pot inrautati simptomele legate de depresie.

Medicina alternativa

Pacientul poate fi interesat sa incerce ameliorarea simptomelor distimiei prin terapii de medicina alternativa. Acestea pot include suplimente alimentare si de dieta si tehnici minte-corp.
De retinut ca suplimentele nutritive nu sunt controlate de Ministerul Sanatatii, pentru siguranta, puritate sau eficacitate. De asemeni, suplimentele de dieta si cele vegetale pot interfera cu felul in care lucreaza unele dintre medicamentele antidepresive si pot cauza interactiuni periculoase ce pot fi daunatoare sanatatii. Inainte de folosirea acestor suplimente, e bine ca pacientul sa se consulte cu medicul.
In general, metodele complementare si alternative de tratament nu sunt un bun substitut pentru ingrijirea medicala traditionala.

Conexiunile minte-corp

Aceste legaturi dintre minte si corp sunt studiate de secole. Iar unele persoane cu distimie pot avea simptome fizice: oboseala, dureri de spate sau dureri vagi.
Tehnicile minte-corp sunt gandite pentru a imbunatati legatura dintre minte si corp. Profesionistii in medicina complementara si alternativa spun ca aceste doua sisteme trebuie sa fie in armonie pentru ca persoana sa fie sanatoasa sau sa se vindece.
Tehnicile minte-corp folosite pentru ameliorarea simptomelor distimiei sunt:
- acupunctura
- yoga
- meditatia
- terapia prin masaj.
La fel ca si in cazul suplimentelor nutritive, pacientul trebuie sa fie atent cand foloseste aceste tehnici. Desi par sa fie mai putin riscante, folosirea exclusiva a acestor tehnici pentru tratarea distimiei poate sa nu fie suficient de eficace. Daca un pacient foloseste tehnicile minte–corp de prima intentie in tratarea distimiei, dar simptomele nu se amelioreaza sau se inrautatesc, se recomanda sa consulte medicul psihiatru.

Suportarea simptomelor distimiei poate fi dificila pentru pacient, mai ales ca dureaza atat de mult. Distimia il poate impiedica pe pacient sa se implice in comportamente si activitati care l-ar putea ajuta sa se simta mai bine. Iata cateva recomandari pentru a putea face fata mai usor distimiei:
- simplificarea vietii: limitarea obligatiilor cand lucrul acesta este posibil si planificari rezonabile pentru scopurile propuse
- tinerea unui jurnal in care pacientul sa-si exprime mania, durerea, teama sau alte emotii prin care trece
- lecturarea unor carti de auto-ajutor si discutarea pe marginea acestora impreuna cu medicul sau terapeutul lui
- evitarea izolarii: participarea la activitati normale si intalniri regulate cu membrii familiei sau cu prietenii
- ingrijirea printr-o alimentatie sanatoasa si somn suficient
- implicarea intr-un grup de suport pentru persoane cu afectiuni legate de depresie, astfel incat pacientul sa se poate intalni cu persoane care se confrunta cu aceleasi probleme
- stabilirea unor scopuri si urmarirea lor: recuperarea dupa distimie este un proces continuu; pentru a se mentine motivat, pacientul trebuie sa-si aminteasca constant scopurile recuperarii
- invatarea de tehnici de relaxare si management al stresului; se pot incerca tehnici de reducere a stresului cum sunt meditatia, yoga, tai-chi
- planificarea timpului: planificarea zilei si a activitatilor, mentinerea organizarii, eventual cu folosirea unei liste cu sarcinile zilnice, pot fi de ajutor.

Nu exista o cale sigura de a preveni distimia. Intrucat deseori distimia debuteaza in copilarie, identificarea copiilor cu risc de a dezvolta aceasta afectiune poate fi de folos, totusi, prin incurajarea inceperii precoce a tratamentului. De asemeni, urmarea pasilor de control al stresului, pentru a creste rezilienta si stima de sine, pot ajuta la ameliorarea simptomelor distimiei. Prietenia si suportul social, in special in momente de criza, pot ajuta la depasirea momentelor grele. In plus, initierea tratamentului la primele semne poate preveni inrautatirea distimiei. Mentinerea pe termen lung a tratamentului poate de asemeni preveni recaderile simptomelor distimiei.