Tulburarea de personalitate schizotipala

In mod clasic, persoanele cu personalitate schizotipala sunt niste singuratici care au putine relatii apropiate sau nu au deloc. Ei prezinta anxietate sociala, deseori asociata cu lipsa increderii in ceilalti si mai degraba cu inabilitatea de a comunica, decat cu o imagine de sine negativa. Ei se vad ca straini si singuratici, si aceasta izolare le provoaca durere pe masura ce se desprind si mai mult de relatiile cu ceilalti si se retrag fata de lumea exterioara.

Deseori persoanele cu personalitate schizotipala au un mod particular de a vorbi, si vorbesc fara sfarsit despre subiecte tangente cu discutiile in desfasurare. Se pot imbraca intr-un mod particular si au un mod ciudat de a vedea lumea din jurul lor. Deseori au idei neobisnuite, cum ar fi credinta in extraterestrii sau in “al saselea simt”. Uneori cred ca pot influenta in mod magic gandurile, actiunile si emotiile altor oameni.

In adolescenta, semnele personalitatii schizotipale pot debuta ca preferinte pentru activitati solitare sau prezenta unui grad inalt de anxietate sociala. Copilul poate avea rezultate scolare slabe sau sa nu fie integrat in grupul de colegi si din acest motiv devine deseori subiect al ironiei si agresivitatii celorlalti.

Simptomele tulburarii de personalitate schizotipala includ:
- interpretarea incorecta a evenimentelor externe ca avand o semnificatie personala
- gandire, credinte si comportamente ciudate
- credinta in abilitati speciale, cum ar fi telepatia
- alterari perceptuale, in unele cazuri iluzii somatice incluzand “dureri fantoma” sau alte distorsiuni ale simtului tactil
- vorbire idiosincretica, vorbire vaga si cu tendinta de a devia de la subiect
- suspiciune sau idei paranoide
- aplatizare emotionala sau raspunsuri emotionale inadecvate
- lipsa prietenilor apropiati in afara membrilor familiei
- anxietate sociala excesiva sau persistenta care nu se amelioreaza in timp.

Personalitatea schizotipala poate fi usor confundata cu schizofrenia, care se caracterizeaza prin psihoza intensa, o stare mintala severa caracterizata prin pierderea contactului cu realitatea. Persoanele cu personalitate schizotipala pot avea episoade psihotice scurte cu delir si halucinatii, dar care nu sunt atat de pronuntate, frecvente si intense ca in cazul schizofreniei.
Ambele afectiuni, impreuna cu tulburarea de personalitate schizoida, apartin tulburarilor numite general “spectrul schizofrenic”. Personalitatea schizotipala cade in mijlocul acestui spectru, cu tulburarea de personalitate schizoida in capatul mai usor si cu schizofrenia in cel mai sever.

Personalitatea umana este suma totala a felului in care persoana simte, gandeste, se comporta si reactioneaza la mediul sau. Este rezultatul unei combinatii de factori genetici si experiente timpurii de viata. Cand o persoana se simte si se poarta in mod frecvent intr-un mod nepotrivit, acea persoana sufera de o forma de tulburare de personalitate.

In dezvoltarea normala, copiii progreseaza de-a lungul mai multor stadii de constiinta sociala si invata cum sa interpreteze corect aluziile si intentiile celorlalti. In cazul personalitatii schizotipale acest tip de cognitie sociala este afectata, determinand dezvoltarea unor credinte ilogice, gandire magica si ganduri paranoide, cum ar fi suspiciunea suparatoare ca ar fi hartuit, persecutat pe nedrept.
Motivul exact sau cauza acestei inabilitati nu este cunoscut. Unii experti considera ca abuzul asupra copilului, neglijarea sau stresul determina disfunctii cerebrale care duc la aparitia simptomelor schizotipale. Atat factorii genetici cat si circumstantele de mediu par sa joace un rol in apartia acestei tulburari.

Un istoric familial incarcat – cum ar fi prezenta unui parinte cu schizofrenie sau personalitate schizotipala – creste riscul de dezvoltare a acestei afectiuni. O serie de factori de mediu pot contribui de asemeni cum ar fi un mediu familial in care copilul este neglijat sau abuzat.

Dezvoltarea personalitatii este influentata de factori genetici ca si de cei de mediu, cum ar fi experiente stresante in copilarie.

Factorii care cresc riscul de aparitie al personalitatii schizotipale sunt:
- o ruda cu schizofrenie
- cresterea intr-un mediu in care copilul este neglijat
- abuzul asupra copilului
- traume psihice in copilarie
- prezenta unui parinte neimplicat emotional.

Deoarece personalitatea tinde sa devina de neschimbat pe masura ce omul inainteaza in varsta, e bine ca pacientul sa solicite tratament pentru tulburarea de personalitate cat mai curand posibil.
Pacientii cu personalitate schizotipala cel mai probabil solicita tratament doar indemnati de prieteni sau rude. Persoanele din jurul pacientului pot sugera in mod delicat ca acesta sa se prezinte la medic, pentru inceput la medicul de familie sau direct la psihiatru.

Nu exista teste de laborator pentru tulburarile de personalitate, astfel ca in mod obisnuit diagnosticul se pune dupa un interviu clinic foarte amanuntit. Medicul va pune intrebari despre simptome si despre starea de bine general si va face o anamneza medicala, psihiatrica si sociala. O examinare fizica poate ajuta la eliminarea altor afectiuni.
Pentru diagnosticul tulburarii de personalitate schizotipala trebuie indeplinite cel putin cinci din urmatoarele criterii:
- interpretarea incorecta a evenimentelor
- credinte ciudate sau gandire magica care sunt nepotrivite pentru normele culturale
- perceptii neobisnuite, incluzand delirul
- gandire ciudata si vorbire particulara
- suspiciozitate si gandire paranoida, cum ar fi credinta ca cineva ii vrea raul
- aplatizare emotionala, se tine de-o parte si este izolat
- comportament sau infatisare ciudate, excentrice, bizare
- absenta unor prieteni apropiati si a confidentilor, altele decat rudele
- anxietate sociala extrema ce nu se amelioreaza odata cu familiarizarea cu situatia.

In plus, pacientul nu trebuie sa indeplineasca sau sa fi indeplinit vreodata criteriile pentru alta tulburare schizofrenica. Pentru a diferentia intre schizofrenie si personalitate schizotipala, medicul va cauta prezenta psihozei si daca pacientul a prezentat halucinatii si delir.

Persoanele cu personalitate schizotipala au risc crescut de:
- a dezvolta schizofrenie
- suferi de depresie majora
- tulburare de anxietate, caracterizata prin ingrijorari prelungite
- distimie, o forma de depresie usoara care dureaza mai mult de doi ani
- tulburarea de panica, caracterizata prin izbucniri de teama asociata cu simptome somatice (tahicardie, transpiratie, senzatie de moarte iminenta)
- fobie sociala, caracterizata prin anxietate coplesitoare si autoconstientizare excesiva in situatii sociale obisnuite
- tulburarea de personalitate evitanta caracterizata printr-un pattern pervaziv de inhibitie sociala si sentimente de inadaptare
- tulburarea obsesiv-compulsiva, caracterizata prin ganduri recurente nedorite si comportamente repetitive
- tulburarea de personalitate borderline, caracterizata printr-o stare constanta de neliniste emotionala.

Tratamentul tulburarii de personalitate schizotipala poate fi o combinatie de tratament medicamentos si una sau mai multe tipuri de terapie.

Tratament medicamentos

Nu exista un tratament specific pentru aceasta tulburare; totusi, medicul poate prescrie antidepresive sau antipsihotice pentru a preveni aparitia unor afectiuni asociate cum ar fi anxietatea, depresia sau tulburarile de dispozitie. Spre exemplu, tratamentul pentru gandirea distorsionata poate fi prescrierea risperidonei sau a olanzapinei.

Psihoterapia

Construirea unei relatii de incredere in terapie poate ajuta persoanele cu personalitate schizotipala sa contrazica neincrederea si disconfortul pe care le au in dezvoltarea relatiilor interpersonale.

Terapia comportamentala

Persoanele cu tulburare schizotipala au deseori nevoie sa invete abilitati specifice de relationare si noi comportamente, deoarece ei au deseori dificultati in a raspunde potrivit in situatiile sociale. Spre exemplu, pot invata sa-si exprime adecvat sentimentele sau sa-si ajusteze expresia faciala si vocea ca reactie la anumiti stimuli.

Terapia cognitiva

Persoanele cu personalitate schizotipala pot beneficia de exercitii care se concentreaza pe intreruperea gandurilor distorsionate. Spre exemplu, acest tip de terapie poate folosi exercitii de gandire pentru a clarifica confuzia sociala si a depasi gandurile de invinovatire, mai ales in situatii interpersonale.

Terapia de familie

Tratamentul poate fi mai eficient cand sunt implicati si membrii familiei. Solicitarea consilierii profesionale ca grup ar putea diminua confruntarile agresive sau distantarea emotionala ce pot apare in familie. Terapia de familie poate de asemeni oferi persoanei afectate reasigurarea suportului din partea familiei si cresterea increderii.

Intrucat tulburarea de personalitate schizotipala isi are originea in familie si experientele copilariei, interventia timpurie poate ajuta la diminuarea dezvoltarii problemelor comportamentale.