7 motive pentru care ne trezim obositi

Generalitati

Sus
7 motive pentru care ne trezim obositi

Atunci cand o persoana nu doarme, stie de ce este obosita. Dar care ar fi cauza oboselii, durerii sau starii de rau general, de slabiciune, cateva ore mai tarziu? Este important sa se cunoasca problemele care tulbura somnul intrucat daca acestea nu sunt cel putin ameliorate, orele petrecute in pat nu se vor finaliza cu rezultatul asteptat: odihna si nivel ridicat de energie.

Iata care ar putea fi unele din cele sapte cauze ce ar putea sta in calea unui somn odihnitor:

Stare de indispozitie dupa somn si gust neplacut

Sus

Mirosul si gustul neplacut al gurii pot fi un semnal al bolii de reflux gastroesofagian sau al arsurilor stomacale, asimptomatice. Studiile au demonstrat in cazul a peste 25% dintre persoanele care au un somn neodihnitor fara o cauza diagnosticata, motivul ar fi refluxul acidului gastric. Pentru ca simptomele gastrointestinale nu sunt evidente, bolnavii nu sunt constienti de prezenta afectiunii.

Cum este intrerupt somnul: Refluxul acidului determina trezirea partiala, chiar si atunci cand nu exista simptome de arsuri stomacale. Dupa trezire, procesul digestiei este complet si cauza somnului agitat ramane greu de depistat.

Ce este de facut: Se vor urma indicatiile de tratament pentru arsurile stomacale, chiar daca nu apar si alte semne caracteristice, clasice ale arsurilor gastrointestinale: nu se va manca cel putin doua ore inainte de culcare si se vor evita alimentele si bauturile care pot provoca aciditate. Unii medici recomanda evitarea gumei de mestecat inainte de culcare, intrucat aceasta stimuleaza productia de saliva care neutralizeaza acidul din stomac.

Anumite alimente si calmante care afecteaza stomacul si mucoasa esofagiana nu se vor utiliza inainte de culcare. Dormitul pe partea stanga reduce simptomele iar cel pe partea dreapta le agraveaza, deoarece acidului ii ia mai mult timp sa revina in esofag atunci cand bolnavul doarme pe partea dreapta, o solutie ar fi ridicarea capului si a umerilor cu ajutorul unei perne mai inalte. Pierderea in greutate poate avea efecte remarcabile in diminuarea arsurilor stomacale si refluxului acid.Daca toate aceste metode esueaza, poate fi de folos utilizarea unui antiacid eliberat fara prescriptie medicala.

Stare de agitatie si treziri dese pentru utilizarea toaletei

Sus

Nicturia este denumirea oficiala pentru trezirile in mijlocul noptii pentru a urina. Specialistii estimeaza ca aproximativ 65% dintre adultii mai in varsta sunt deprivati de somn ca urmare a urinarii frecvente pe timp de noapte. In mod normal, in corpul uman, urina se concentreaza in timpul somnului, in urma unui proces natural, pentru ca oricine sa poata dormi sase-opt ore fara sa simta nevoia sa mearga la toaleta. O data cu inaintarea in varsta, devine mai greu de mentinut lichidul pentru perioade indelungate de timp, din cauza unui declin al hormonilor antidiuretici.

Cum este intrerupt somnul: Pentru unii oameni, problema se manifesta prin trezire ca urmare a necesitatii de a urina si apoi prin imposibilitatea de a readormi. O data ce insomniile apar spre miezul noptii, va fi dificil ca somnul sa se instaleze rapid.

Ce este de facut: Nu se vor consuma lichide cel putin trei ore inainte de a merge la culcare, inclusiv alimente cu un continut ridicat de lichide. Se va evita consumul de ceai si cafea care pot irita vezica urinara, de alcool care are rol diuretic si este un iritant al vezicii urinare. Se va merge la baie inainte de culcare si se va incerca golirea suficienta a vezicii urinare. Este importanta diagnosticarea cauzelor problemei urinare.

Poate fi vorba despre:
- la barbati afectiuni ale prostatei, la barbati - inflamatia prostatei, hipertrofie benigna a prostatei, tumori de prostata, etc.
- la femei: vezica urinara hiperactiva, infectii ale tractului urinar, incontinenta urinara, cistita, diabet etc.

Vinovate pot fi si anumite medicamente, cum ar fi diureticele si medicamentele pentru bolile cardiovasculare. Un antidiuretic recomandat de medic ar putea reduce cantitatea de lichid urinat in timpul noptii, daca nu exista alte probleme care stau la baza simptomului.

Scrasnirea, inclestarea, inflamatia dintilor.

Sus

In acest caz este vorba despre bruxism, o actiune subconstienta neuromusculara. Bruxismul nu poate fi controlat, doar 5% dintre persoanele care scrasnesc din dinti sau isi strang falcile sunt constiente de acest obicei. Inclestarea maxilarului ar putea fi mai greu de detectat decat scrasnirea dintilor dar un semn al acestei manifestari este durerea sau rigiditatea gatului dupa trezire.

Cum este intrerupt somnul: Bruxismul implica incordarea muschilor maxilarului, iar acest fenomen interfera cu relaxarea necesara pentru un somn profund.

Ce se poate face: Trebuie sa se consulte medicul stomatolog care va cauta cauzele care stau la baza acestei probleme, cum ar fi suprapunerea dintilor, si poate recomanda o gutiera sau atela dentara. In unele cazuri s-au dovedit a fi utile pentru ameliorarea disconfortului muschilor mandibulei, injectiile cu botox sau utilizarea unui dispozitiv de biofeedback numit grindcare.

Va miscati incontinuu in pat

Sus

Acest tip de miscari indica prezenta sindromului picioarelor nelinistite sau o problema legata de tulburari motorii periodice ale membrelor inferioare.

Cum este intrerupt somnul: Medicii nu cunosc exact ce anume cauzeaza aceasta agitatie motorie, dar stiu ca aceasta are legatura cu lipsa somnului profund, odihnitor, REM. Nelinistea membrelor inferioare poate impiedica cufundarea intr-un somn adanc sau spasmele musculare pot trezi partial sau total persoana in cauza, dintr-un somn profund.

Ce se poate face: Se va consulta medicul pentru investigatii si stabilirea unui diagnostic care ar putea sta la baza conditiilor acestui sindrom. Diabetul, artrita, neuropatia periferica, anemia, bolile tiroidiene sau renale, pot fi cauzele sindromului picioarelor nelinistite. Medicul trebuie sa fie informat despre orice tratament medicamentos urmat de pacient, inclusiv antidepresive, antihistaminice, litiu. Din dieta nu vor lipsi fierul, vitamina B, acidul folic. Carnea rosie, spanacul si alte legume cu frunze verzi sunt sursele nutritive adecvate, dar daca este necesar se pot utiliza chiar si suplimente vitaminice. Daca medicul pune diagnosticul de sindromul picioarelor nelinistite, medicamentele utilizate pentru tratarea bolii Parkinson pot ameliora simptomele prin eliminarea spasmelor musculare.

Va treziti cu gura uscata si respiratia urat mirositoare, dimineata.

Sus

Respiratia pe gura si sforaitul pot perturba somnul prin ingreunarea respiratiei. Unul dintre semnele de acest gen ar fi salivarea pe perna sau prin colturile gurii, in timpul somnului. Daca dormiti cu un partener, acesta va poate spune daca sforaiti, gafaiti sau respirati cu dificultate.

Cum este intrerupt somnul: Respiratia pe gura si sforaitul pot intrerupe somnul deoarece in timpul acestora nu se poate obtine suficient oxigen pentru relaxarea deplina. Sforaitul accentuat, in mod special atunci cand este insotit de gafaiala sau fornait, poate indica o problema mai grava ce ar putea sta la baza obstructiei respiratiei in timpul somnului.

Ce este de facut: Se vor face exercitii de respiratie pe nas. Se poate incerca oprirea sforaitului cu ajutorul unor aparate speciale sau se vor folosi spray-urile nazale cu solutii saline pentru irigarea pasajelor nazale. Se vor incerca mai multe pozitii de somn: majoritatea oamenilor au tendinta sa sforaie atunci cand dorm pe spate. Se vor utiliza perne pentru a fixa o pozitie, care se vor aseza la spate sau se va incerca trucul cu mingea de tenis: se va pune o mingie de tenis in buzunarul de la spate al pijamalei, care nu va permite sa dormiti pe spate. De asemenea, se va evita consumul de alcool, seara. Acesta relaxeaza, intr-o prima faza, muschii nasului si gatului si contribuie la declansarea sforaitului, duce la somn profund, initial si determina deshidratarea. Alte sedative si somnifere pot avea aceleasi efecte, de aceea se va evita folosirea lor.

In cazul persoanelor supraponderale, pierderea in greutate, poate duce la inlaturarea sforaitului. Daca nici una dintre aceste solutii nu sunt utile, se va solicita ajutorul medicului specialist pentru investigatii si diagnostic privind cauzele posibilelor tulburari respiratorii din timpul somnului. Deseori, tratarea factorilor care stau la baza sforaitului, inlatura aceasta problema.

Stare de somnolenta, epuizare, dureri si inflamatie la nivelul gatului la trezirea din somn

Sus

Poate fi vorba despre apneea obstructiva de somn, o tulburare definita ca intreruperea respiratiei la intervale de cateva secunde sau chiar mai mult. O problema mai blanda de respiratie este sindromul de rezistenta al cailor aeriene superioare, in cadrul caruia fluxul de aer este obstructionat si se opreste pentru intervale scurte (sub 10 secunde), intampinand practic un grad de rezistenta la trecerea prin caile aeriene superioare. Numarul celor care sufera de apnee de somn si nu sunt constienti de acest lucru, este foarte ridicat. Unii presupun in mod gresit ca sforaie, dar sufera de apnee de somn. De fapt, majoritatea celor care sufera de apnee de somn nu sforaie.

Cum este intrerupt somnul: apneea obstructiva de somn rezulta atunci cand fluxul de aer este blocat la nivel orofaringian, impiedica oxigenarea adecvata. Simptomele sunt aproape similare si in cazul sindromului de rezistenta al cailor aeriene superioare diferenta fiind ca pozitia limbii nu permite aerului sa patrunda in caile aeriene superioare. Nivelurile de oxigen din sange scad si atunci cand creierul nu este suficient oxigenat, persoana in cauza, se trezeste. Acest lucru determina un somn agitat, neproductiv si neodihnitor. Cresterea in greutate este un factor major care poate cauza apneea de somn intrucat oamenii supraponderali au un surplus de tesuturi moi in jurul gatului care provoaca sau contribuie la blocajul respirator. Chiar si slabirea a catorva kilograme amelioreaza deseori aceasta afectiune.

Ce este de facut: Se va consulta un medic specialist orl-ist care va examina nasul, gura si gatul pentru a constata cum este intrerupt procesul respiratiei si cum se poate remedia problema. Este important sa se masoare nivelul de oxigen din timpul somnului. Medicul va recomanda folosirea unui dispozitiv pentru mentinerea unei presiuni pozitive continuie in caile respiratorii masca CARP sau BiPAP (in cazul ultimei, avantajul este ca se poate obtine o presiune dubla).

Alte optiuni includ:
- dispozitive pentru respiratie orala care schimba pozitia gurii prin impingerea maxilarului intr-o pozitie mai avansata, iar caile aeriene fiind larg deschise;
- chirurgia care are rolul de a elimina excesul de tesut din gat;
- tratamente chirurgicale, minim invazive care includ o tehnica ce implica folosirea de cusaturi permanente care au rolul de a intari bolta palatina moale sau coblatia care foloseste radiofrecventa pentru micsorarea tesuturilor nazale, fiind utilizat un laser cu dioxid de carbon pentru micsorarea amigdalelor.

Dormiti suficient dar va simtiti ametiti sau starea de somnolenta apare in timpul sofatului

Sus

Poate fi vorba despre tulburari ale ritmului cicardian sau desincronizarea odihnei pe timp de zi sau noapte. Tiparele neregulate de somn, dormitul in timpul zilei, programul de lucru in ture, folosirea computerelor si a televizorului in camera de dormit pot perturba ciclul, somn-veghe, natural al corpului.

De ce este intrerupt somnul: lasarea intrunericului declanseaza productia melatoninei, care transmite creierului ca este momentul somnului. Atunci cand o camera este prea luminata, se opreste productia de melatonina. Chiar si o mica lumina ambientala din camera de dormit poate influenta o persoana in acest sens.

Ce este de facut: Se va incerca sa se doarma regulat, si de preferat, se va respecta acelasi program toata saptamana (expertii recomanda un program de somn de la ora 22 pana la ora 6). Pentru ca o persoana sa se simta mai activa dimineata, este suficient sa faca o plimbare vioaie in aer liber. In acest mod va reusi sa doarma mai bine si in noaptea urmatoare. Pe cat posibil se va pastra intuneric in camera de dormit, se va pastra eventual doar o mica lanterna, indepartandu-se orice alte surse luminoase care ar putea intrerupe somnul. Lectura dinainte de somn trebuie sa fie mai mult sporadica, sa se traga jaluzelele si sa se evite orice dispozitiv care degaja lumina.

Citeste si

Arhiva
  • Dieta de vis - slabiti in timp ce dormiti Dieta de vis - slabiti in timp ce...

    Generalitati "Slabiti in timp ce dormiti!" pare a fi sloganul unei reclame difuzata tarziu in noapte si dedicata celor care se incapataneaza sa-si petreaca noaptea la televizor, vizionand cateva filme, sau in club cu prietenii. La fel de indraznete ca si...citeste mai mult

  • Sarcina - Luna a VIII-a Sarcina - Luna a VIII-a

    Generalitati Luna a opta este probabil luna cea mai lipsita de evenimente si de simptome (exceptand bineinteles prima luna a sarcinii) dintre toate celelalte pe care le-ai parcurs pana acuma. Pentru a caracteriza plastic atat cum te simti cat si cum arati putem folosi...citeste mai mult

  • Oboseala constanta - cauze posibile Oboseala constanta - cauze posibile

    Generalitati Nivelul de energie al oricarei persoane dar si tonusul sau se vor schimba imediat dupa ce va invata cum sa combata cauzele frecvente ale oboselii. Majoritatea oamenilor au tendinta de a considera stilul de viata prea ocupat, vinovat pentru starea lor de...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
Servicii specializate
+1
Vezi toate serviciile
Mai putin
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK