Cistita


Generalitati

Sus
Cistita

Cistita este termenul medical care exprima inflamatia vezicii urinare. De cele mai multe ori, inflamatia este cauzata de o infectie bacteriana, caz in care aceasta este mentionata ca fiind o infectie de tract urinar. Cistita poate fi dureroasa si neplacuta si poate deveni o problema serioasa de sanatate in cazul in care infectia se extinde la rinichi.

Mai putin frecvent, boala poate sa apara ca o reactie la anumite medicamente, radioterapie sau substante iritante, cum ar fi produsele parfumate pentru igiena intima, gelurile care contin spermicid sau utilizarea indelungata a unui cateter. Cistita poate sa se declanseze, de asemenea, ca o complicatie a unei alte afectiuni. De obicei, tratamentul pentru cistita bacteriana consta in mod special, in antibiotice. Terapia completa pentru alte tipuri ale bolii depinde de cauza care sta la baza acesteia.

Simptome

Sus

Semnele si simptomele cistitei includ, cel mai frecvent:
- senzatia imperioasa, persistenta de a urina;
- senzatia de arsura la urinat;
- scaparea involuntara a unor cantitati mici de urina;
- urina tulbura sau cu un miros puternic;
- disconfort in zona pelvina;
- sentiment de presiune in abdomenul inferior;
- febra scazuta.

La copiii mici, prezenta episoadelor de enurezis (udarea accidentala a patului) poate fi un semn de infectie a tractului urinar, mai ales daca:
- fenomenul are loc atat in timpul zilei cat si pe timp de noapte;
- are loc doar pe parcursul zilei;
Totusi, situatia in care lipsa de control a sfincterului vezical se manifesta doar pe timp de noapte, de cele mai multe ori, nu este implicata infectia urinara.

Cand se va consulta medicul

Sus

Se va contacta cat mai rapid medicul in cazul in care apar semne si simptome specifice infectiei renale:
- dureri de spate sau in zonele invecinate rinichilor;
- febra si frisoane;
- greata si varsaturi.

Daca senzatia de a urina este stringenta, frecventa sau dureroasa si dureaza cateva ore sau mai mult sau daca se observa sange in urina, trebuie solicitat urgent medicul. Daca o persoana a fost diagnosticata cu o infectie urinara in trecut si in prezent manifesta simptome similare cu cele precedente, trebuie sa consulte specialistul. De asemenea, se va apela la doctor daca semnele cistitei revin dupa incheierea unei cure cu antibiotice. Probabil este necesara alta schema de tratament. In cazul in care un copil isi uda lenjeria intima in timpul zilei, trebuie contactat pediatrul.

Cauze

Sus

Sistemul urinar este format din rinichi, uretere, vezica urinara si uretra. Toate joaca un rol important in eliminarea reziduurilor din organism. Rinichii - sunt un organ pereche, care au forma unei boabe de fasole si sunt localizati in partea din spate a abdomenului superior - au rolul de a filtra toxinele din sange si a regla nivelul concentratilor a diferite substante. Ureterele transporta urina de la rinichi la vezica urinara unde este depozitata pana cand iese din organism, prin uretra.

Cistitele bacteriene - Infectiile de tract urinar apar de obicei atunci cand bacterii din exteriorul corpului patrund in tractul urinar prin uretra si incep sa se multiplice. Sistemul urinar este conceput intr-un mod care nu permite invadarea intr-un mod facil a acestor invadatori microscopici. Vezica secreta un invelis protector care impiedica atasarea bacteriilor de peretii acesteia. Urina are, de asemenea, proprietati antibacteriene care inhiba dezvoltarea bacteriilor.

Cu toate acestea, anumiti factori cresc sansele ca bacteriile sa creasca si sa se multiplice, dand nastere la o infectie. Infectiile bacteriene ale vezicii urinare pot sa apara la femei si in urma actului sexual: in timpul activitatii sexuale, bacteriile pot fi introduse in vezica urinara prin intermediul uretrei. Totusi, chiar si femeile inactive sexual sunt predispuse la infectii ale tractului urinar inferior deoarece in zona genitala a femeilor sunt prezente, adesea, bacterii care pot provoca infectii urinare. Majoritatea cistitelor bacteriene sunt cauzate de Escherichia coli (E coli) o specie de bacterie des intalnita in zona genitala, dar si in colon.

Principalele tipuri de infectii

Sus

Cele doua tipuri principale de infectii bacteriene ale vezicii urinare sunt:
1. Infectiile urinare dobandite in mod frecvent - aceste infectii ale vezicii urinare sunt cele care se declanseaza la persoanele care nu frecventeaza unitati de ingrijire medicala. Aceste condititii sunt des intalnite la femeile cu varsta de aproximativ 20 de ani sau in jurul varstei de 50 de ani, dar este mai putin intalnita la barbatii de aceeasi varsta. Cu toate acestea, persoanele de sex masculin care au mai mult de 55 de ani pot fi predispusi la aceste tipuri de infectie din cauza maririi prostatei, afectiune comuna care poate ingreuna circulatia normala a fluxului urinar la barbatii mai in varsta.

2. Infectiile urinare dobandite in spital sau nosocomiale - apar la oamenii care sunt internati in spitale sau au cateter urinar plasat din uretra pana in vezica urinara cu obiectivul de a colecta urina (practica frecventa realizata inaintea unor proceduri chirurgicale in scopul colectarii urinei pentru analizele medicale sau ca mijloc de drenaj urinar in cazul multora dintre persoanele in varsta sau al celor imobilizate la pat).

Cistita neinfectioasa
Desi infectiile bacteriene sunt cele mai des intalnite cauze ale declansarii cistitei, o serie de factori care nu sunt de natura infectioasa pot provoca inflamatia vezicii urinare.
De exemplu:
- cistita interstitiala - cauza acestei inflamatii cronice a vezicii urinare, numita si sindromul vezicii dureroase, este neclara. Cele mai multe dintre cazuri sunt depistate la femei. Conditia poate fi dificil de diagnosticat si tratat;
- cistita provocata de consumul de medicamente - anumite medicamente, in special cele utilizate pentru chimioterapie - ciclofosfamidele si ifosfamidele - pot provoca inflamatii ale vezicii urinare ca urmare a descompunerii substantelor care se vor elimina din organism;
- cistita de radiatie sau radiocistita - tratamentul cu radiatii in zona pelvina poate determina inflamatii la nivelul tesuturilor vezicii urinare;
- cistita provocata de corpuri straine - utilizarea pe termen lung a unui cateter poate predispune la aparitia unor infectii bacteriene si deteriorarea tesuturilor vezicale, ambele situatii pot declansa inflamatii;
- cistita chimica - unele persoane pot fi hipersensibile la substantele chimice pe care le contin anumite produse, cum ar fi spuma de baie, spray-urile de igiena intima sau gelurile cu spermicid si pot dezvolta o reactie de tip alergic la nivelul vezicii urinare care determina inflamatia acesteia;
- Cistita asociate cu alte conditii - cistitele pot fi uneori complicatii ale altor afectiuni, cum ar fi cancerul aparatului genital, boli inflamatorii pelvine, endometrioza, boala Crohn, diverticulita, lupus si tuberculoza.

Factori de risc

Sus

Unele persoane sunt mai predispuse decat altele la infectii ale vezicii urinare sau recurente ale infectiilor de tract urinar. O astfel de categorie este reprezentata de femei. Principalul motiv tine de anatomia organismului persoanelor de sex feminin: acestea au o uretra mai scurta decat barbatii.

Femeile care sunt predispuse la infectii urinare sunt cele care:
- sunt mai active sexual - in urma actului sexual bacteriile ajung mult mai usor in zona uretrei;
- utilizarea anumitor tipuri de metode contraceptive - femeile care folosesc diafragma se afla in categoria cu risc crescut pentru dezvoltarea de infectii urinare (diafragmele care contin substante spermicide cresc si mai mult acest risc);
- sarcina - modificarile hormonale din timpul sarcinii maresc sansele dezvoltarii infectiilor vezicii urinare.

Alti factori predispozanti atat in cazul femeilor cat si al barbatilor includ:
- ingreunarea fluxului urinar - acest lucru poate fi determinat de conditii cum ar fi: prezenta unei pietre in vezica urinara sau prostata marita, la barbati;
- modificari ale sistemului imunitar - acest lucru se poate intalni mai ales in cazul persoanelor care manifesta boli cronice, diabet zaharat, infectie cu HIV, sau al celor care urmeaza tratament pentru cacer. Un sistem imunitar scazut creste riscul aparitiei infectiilor urinare bacteriene si chiar al infectiilor virale ale vezicii urinare;
- utilizarea prelungita a cateterelor in vezica urinara. Introducerea acestor tuburi poate fi necesara la persoanele cu boli cronice sau varstnici pentru drenarea urinei in scopul colectarii urinei.

Complicatii

Sus

Daca sunt tratate prompt si corect, infectiile vezicii urinare rareori determina complicatii. Fara tratament adecvat, acestea se pot agrava.

Complicatiile pot include:
- Infectii ale rinichilor. O infectie urinara netratata poate afecta rinichii (pieonefrita). Infectiile renale pot leza permanent rinichii. Cea mai mare predispozitie in aceasta directie o au adultii in varsta si copiii, intrucat simptomele acestora sunt adesea trecute cu vederea sau confundate cu alte afectiuni;
- Sange in urina (hematurie). Uneori, urina persoanelor care sunt diagnosticate cu cistita contine celule sanguine, care pot fi vazute doar cu microscopul si care, de obicei, dispar fara tratament. Daca acestea sunt prezente si dupa terapie este necesara interventia specialistilor pentru a se determina daca exista alte cauze care stau la baza acestui simptom. Desi sangele in urina care poate fi vizualizat cu ochiul liber (macroscopica) este destul de rar intalnita mai ales in formele tipice de cistita bacteriana, acet semn nu este neobisnuit in cazul cistitei cauzate de chimioterapie sau cea indusa de radiatii (cistita hemoragica). Cresterea consumului de lichide este, de obicei, prima masura de tratament. Sangerarea severa este tratata cu medicamente sau, daca este necesar, prin transfuzie de sange.

Pregatirea pentru consultatie

Sus

Daca o persoana are semne sau simptome comune ale cistitei, intr-o prima etapa va consulta medicul de familie sau un medic internist. Dupa o evaluare initiala, pacientul poate fi trimis la un medic specialist (urolog sau nefrolog).

Iata cateva informatii utile legate de consultatia la doctor.
Ce se poate face:
- Se va nota orice fel de simptom, debutul si durata acestuia.
- Se va face o lista care va cuprinde toate informatiile medicale importante, inclusiv orice alte boli si tratamentul care le insoteste, denumirea oricaror medicamente si suplimente alimentare utilizate.
- Recomandabil ar fi ca in timpul consultatiei sa fie prezent si un membru al familiei sau un prieten apropiat. Poate fi dificil de absorbit un volum mare de informatii, iar acesta si-ar putea aminti anumite detalii.
De ajutor ar putea fi o lista in care pacientul sa noteze intrebarile pe care doreste sa i le puna medicului.

Intrebarile de baza care ar putea fi adresate specialistului, in cazul persoanelor care manifesta cistita, ar putea fi:
- Care este cauza cea mai probabila a semnelor si simptomelor?
- Mai exista si alte cauze posibile?
- Sunt necesare investigatii pentru confirmarea diagnosticului?
- Ce factori ar fi putut contribui la declansarea cistitei?
- Ce fel de schema de tratament (abordare) este recomandata?
- In cazul in care primul tratament nu functioneaza, care este urmatorul pas?
- Ce masuri se pot lua pentru a reduce riscul de recidiva?
- Ar trebui consultati si alti medici specialisti?

In plus, fata de intrebarile pregatite, nu trebuie sa se ezite sa se ceara orice detaliu in timpul consultatiei. Medicul ar putea sa solicite pacientului raspuns la oricare din urmatoarele intrebari:
- Care sunt simptomele manifestate?
- Cand au debutat simptomele?
- Aceste semne si simptome s-au mai manifestat si in trecut?
- S-a urmat vreodata tratament pentru o infectie la rinichi sau vezica urinara?
- Cat de sever este disconfortul?
- Printre simptome este inclusa si nevoia imperioasa de a urina?
- Cat de frecvent urinati?
- Simptomele sunt legate de actul urinarii?
- Simptomele includ dureri de spate, febra, scurgeri vaginale?
- Ati urinat cu sange?
- Sunteti activ sexual?
- Utilizati metode contraceptive? Ce fel?
- Contraceptivele pe care le utilizati contin spermicide?
- Sunteti insarcinata?
- Ati fost anterior diagnosticat cu alte afectiuni medicale?
- Ce tratamente ati primit pentru alte afectiuni medicale?
- Ati folosit cateter?
- Ce fel de medicamente utilizati in prezent (inclusiv medicamente eliberate fara prescriptie medicala, vitamine si suplimente alimentare)?
- Aveti alergie la vreun medicament?




31632 vizualizari, 18 Aprilie 2011

Citeste si

Arhiva
  • Analize microbiologice (hemocultura, coprocultura, urocultura, bilicultura, analiza microbilor din nas, gat, urechi, sputa, secretii ale organelor genitale, din boli ale pielii) Analize microbiologice (hemocultura,...

    Generalitati Aceste analize se fac cu scopul de a pune in evidenta o serie de microbi, care pot cauza infectii acute si cronice. Deoarece microbii sunt "fiinte" prea mici pentru a putea fi vazuti cu ochiul liber, ei se pun in evidenta prin doua metode si...citeste mai mult

  • Disuria (urinarea dureroasa) Disuria (urinarea dureroasa)

    Cauze Disuria poate avea mai multe cauze. Un motiv frecvent este infectia tractului urinar (in cazul in care este afectata vezica urinara, infectia este numita cistita). Urinarea poate deveni dureroasa daca vezica este inflamata. Aceasta se poate intampla chiar...citeste mai mult

  • Efectele merisorului in prevenirea si tratarea infectiilor urinare la femei Efectele merisorului in prevenirea si...

    Generalitati Infectiile urinare sunt extrem de frecvente la femei, iar odata ce apar au tendinta sa fie recurente. Se pare ca merisorul este unul dintre fructele de padure care ajuta in prevenirea si tratarea infectiilor tractului urinar si exista si dovezi...citeste mai mult