De ce ma ingras?

De ce ma ingras?

8 motive pentru care mananci mai mult decat iti propui

Te simti plin dupa o masa indestulatoare la restaurant, dar chiar la final apar deserturile, si pur si simplu simti ca trebuie sa comanzi o spuma de ciocolata care ti se pare ca arata atat de bine in meniu... Sau mananci dintr-o punga mare de chipsuri in timp ce iti verifici casuta de e-mail, si cand te uiti mai bine, punga este deodata goala. Iti par familiare aceste situatii?

Expertii sustin ca anumiti factori carora nu le dam prea mare importanta, precum marimea portiei sau a pungii, varietatea de mancare si marimea farfuriei iti pot influenta alimentatia mai mult decat ai fi tentat sa crezi la prima vedere. Intr-adevar, daca ar fi sa mancam doar atunci cand ne este cu adevarat foame si sa ne oprim atunci cand simtim senzatia de satietate nu ar mai fi atatea persoane supraponderale pe intreg mapamondul.

Cheia, sustin expertii, este sa devii constient de cauzele care stau la baza supraalimentatiei, astfel incat sa poti rezista tentatiei si sa eviti astfel ingrasarea. Expertii sustin ca odata ce devii constient de factorii din mediu care iti pot sabota dieta, poti reactiona in consecinta, pentru a lua cele mai intelepte decizii privitoare la dieta. Gesturi simple precum mutarea borcanului cu bomboane in afara ariei vizuale la serviciu, asezarea fructelor si a legumelor pe rafturi unde sunt mai usor de observat in frigider si mestecarea mancarii intr-un ritm mai lent pot limita supraalimentatia si te pot ajuta sa scazi in greutate.

Iata opt factori care te pot face sa mananci prea mult fara sa iti dai seama:

1. Mirosurile, aspectul si sunetele
Alimentatia in exces poate fi declansata de mirosul imbietor al unei fripturi pe gratar, de sunetul floricelelor care pocnesc, de reclamele la hrana nesanatoasa sau alti factori asemanatori. Specialistii spun ca obiceiurile alimentare sunt influentate de factorii din mediul inconjurator, astfel incat elemente precum cele anterior amintite pot duce la o alimentatie excesiva.

2. Tendinta de a manca in timp ce faci alte lucruri
Mancatul la televizor, mancatul care acompaniaza cititul sau verificatul email-urilor se constituie in ceea ce specialistii numesc „alimentatie inconstienta”. In aceeasi categorie de obiceiuri alimentare daunatoare intra si gustatul excesiv al mancarii in timpul gatitului sau mancarea ultimelor imbucaturi pe care le lasa copiii in farfurie.
Cand faci mai multe lucruri in timp ce mananci poti ajunge sa te supraalimentezi, deoarece nu acorzi atentie la ce anume mananci. Atunci cand mananci si nu mai faci nimic altceva, esti mult mai atent la gust si la mancare in sine, crescand astfel sansele sa simti senzatia de satietate mult mai devreme in timp ce mananci, si astfel sa mananci mai putin.

3. Mancarea este pretutindeni
Oriunde te uiti poti gasi oportunitati de a manca – chioscuri, restaurante de tip drive-in, fast-food sau chiar benzinarii. Si cand mancarea este in fata noastra, avem tendinta de a manca cat mai mult, sustin expertii. Specialistii au observat ca atunci cand bolul cu bomboane era accesibil pe biroul de la serviciu oamenii mancau in jur de noua bomboane pe zi, in timp ce daca vasul cu bomboane era pus in sertarul biroului mancau doar sase bomboane zilnic, iar atunci cand vasul era pus astfel incat sa fie nevoiti sa se ridice de la birou pentru a ajunge la bomboane, persoanele observate mancau doar patru bomboane pe zi. Astfel, iti poti dresa instinctele punand gustarile si dulciurile cat mai departe, in afara ariei vizuale, asezand in acelasi timp alimentele sanatoase in locurile usor accesibile. De asemenea este indicat sa incerci sa rezisti tentatiei de a cheltui bani pe alimente nesanatoase, purtand la tine propriile gustari care au la baza alimente sanatoase.

4. Mancarea de tip fast-food: ieftina, rapida si convenabila
Restaurantele de tip fast-food care se pot gasi la orice pas si ofera mancare ieftina ne fac sa mancam mai des si mai mult. De asemenea multe astfel de restaurante ofera meniuri care la prima vedere apar ca alternative mult mai convenabile din punct de vedere economic, dar care contin foarte multe grasimi, calorii si sodiu. Expertii sustin ca atunci cand te obisnuiesti cu mancarea de tip fast-food practic te obisnuiesti si cu o aria destul de restransa de gusturi ale alimentelor de acest tip, ceea ce face mult mai dificila atingerea senzatiei de satietate, practic aparand necesitatea de a manca din ce in ce mai mult pentru a te satura.
Specialistii sunt de parere ca pentru a rezista tentatiei cel mai bine este sa iti educi simturile astfel incat sa inveti sa apreciezi aromele si gusturile mult mai variate si mai subtile ale alimentelor naturale. Nutritionistii recomanda limitarea vizitelor la restaurantele de tip fast-food la cel mult o data pe saptamana, si atunci cel mai indicat este sa alegeti alternativele cele mai sanatoase pe care le puteti gasi in meniu, precum salatele sau sandwich-urile cu pui la rotisor - chiar daca uneori acestea pot costa putin mai mult.

5. Distorsionarea perceptiei asupra marimii „portiei normale”
Perceptia noastra asupra „portiei normale” s-a modificat, in parte datorita faptului ca restaurantele ofera portii supra-dimensionate. Astfel, expertii avertizeaza ca oamenii pot pierde simtul masurii, fiindu-le din ce in ce mai dificil sa aprecieze cat anume ar trebui sa manance. In aceste conditii, solutia este sa mancam mai multe alimente cu cat mai putine calorii. Acestea sunt alimentele care contin multa apa si fibre si foarte putine calorii – de exemplu salatele, fructele si legumele. Nutritionistii au stabilit ca este posibil sa reducem astfel numarul de calorii ingerate fara a creste senzatia de foame, pur si simplu alegand alimentele anterior mentionate. Specialistii ne sfatuiesc sa mancam incet, sa ne bucuram de gustul mancarii astfel incat sa ne educam simturile pentru a putea gasi senzatia de satisfactie si in portiile de dimensiuni mai mici.

6. Ambalajele de dimensiuni mari
Exista o sumedenie de discount-uri la alimentele din comert, cu cat punga cu mancare este mai mare cu atat pretul este mai convenabil. Specialistii sustin ca din pacate aceste pungi mari ne pot influenta obiceiurile alimentare si ne pot face sa mancam mai mult. Ei au descoperit ca atunci cand mananci dintr-o punga mai mare este foarte probabil sa mananci mai mult cu pana la 25-50% comparativ cu cat ai fi mancat daca punga ar fi avut dimensiuni mai mici – mai ales daca este vorba despre dulciuri. Nutritionistii ne sfatuiesc sa renuntam la obiceiul de a manca in timp ce ne relaxam, stam culcati in pat sau ne uitam la televizor. Daca simtim nevoia unei gustari, cel mai indicat este sa punem inainte pe o farfurie dintr-o punga mai mare, sau sa inlocuim cu o ceasca de ceai, un pahar cu apa sau cu o guma de mestecat fara zahar.

7. Vesela de dimensiuni mari
Cercetatorii au descoperit ca avem tendinta de a manca mai mult atunci cand suntem serviti din vase mai mari decat atunci cand acestea sunt mici. Un studiu a aratat ca persoanele care erau servite in vase de dimensiuni mari aveau tendinta de a manca mai mult cu pana la 56% decat cele care erau servite in vase mici. Atunci cand folosim vase, farfurii, linguri si cesti de dimensiuni mai mici nu mai simtim ca mancarea este prea putina si mai mult, tacamurile mai mici ajuta la o mai buna perceptie a gustului si determina un ritm mai lent al mancatului.

8. Variatia felurilor de mancare
Expertii spun ca prea multe feluri de mancare la o masa stimuleaza necesitatea de a gusta din toate, in final ducand la supraalimentatie. Astfel, ei sunt de parere ca varietatea mancarurilor poate duce la supraalimentatie. Astfel, variatatea este de dorit doar in masura in care sa se atinga toate nevoile nutritionale, dar nu mai mult. O alimentatie variata este buna atata timp cat alimentele sunt sarace in calorii si bogate in substante nutritive –de exemplu fructele, legumele, fasolea, supa, cerealele integrale si lactatele degresate.

Citeste si

Arhiva
  • Obiceiuri care ingrasa Obiceiuri care ingrasa

    Fiecare persoana are propriile obiceiuri alimentare, unele dintre ele nu sunt tocmai potrivite. La un moment dat se poate sa incepeti sa luati in greutate. Putin cate putin, kilogramele se instaleaza. A scapa de grasimea acumulata, care nu este considerata deloc...citeste mai mult

  • 7 reguli de aur ca sa nu te ingrasi dupa dieta 7 reguli de aur ca sa nu te ingrasi...

    Numai cine nu a tinut vreodata o dieta nu stie cat de greu iti poate fi uneori, deoarece trebuie sa tii piept poftelor alimentare si sa calculezi toate caloriile. In momentul in care ajungi la kilogramele dorite, bucuria este nepretuita, dar poate sa fie umbrita cand...citeste mai mult

  • Dieta Ornish Dieta Ornish

    Generalitati Spre deosebire de alte tipuri de diete care promit rezultate fabuloase, dieta doctorului Dean Ornish are la baza un regim alimentar care ar avea rolul de a contribui la tratarea bolilor cardiovasculare. Dr. Ornish este cunoscut pentru contributiile sale...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
+1
Vezi toate clinicile
Mai putin
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK