unde te doare in ce parte a adomenului
Durere cand respir in stanga, dar nu este de la inima
Bună seara! De doua zile mă doare neintrerupt in partea stangă sub inimă. Tind să cred că nu este de la inimă, recunosc cand ma inteapă inima, e puţin mai jos şi durerea e puţin diferită. Simt că mă impiedică ceva să depun efort, dar cel mai rău mă doare atunci cand trag mai mult aer in piept. Durerea persistă de 24 de ore neîncetat. Când m-am trezit de dimineaţă nu am simtit inţepătura când respiram, dar dupa cateva minute am simtit cum apare, la fel de proeminentă. Nu am paţit niciodată să am o durere aşa persistenta in interiorul corpului , am avut varicela, dar mi s-au uscat bubitele e posibil să aibă legatură? [continuare]
Buna!! Am cautat mult acest site, am vazut multe raspunsuri bune pe aici si de aceea vreau si eu, daca se poate, sa gasesc un raspuns la intrebarea mea. Sa o luam cu inceputul. Am avut ciclul menstrual in februarie (2 februarie) si s-a terminat pe data de 6. La doua sau trei zile dupa terminarea ciclului menstrual, mi s-au intarit sanii si am observat o usoara marire in zona acestora. Bineinteles ca nu acesta a fost singurul simptom. Incepusem sa urinez din ce in ce mai des, ma durea burta (in zona aceea unde ma doare cand imi vine menstruatia, nu stiu cum se numeste), aveam greturi, nasul sensibil la unele mancaruri pe care inainte le adoram, insomnii etc.. Am stat asa timp de o saptamana. Pana la urma, m-am dus la farmacie si mi-am luat un test. Am facut testul a doua zi de dimineata si mi-a iesit negativ. Greturile tot continuau sa apara. La doua zile dupa ce mi-am facut primul test, am mai luat unul. Am crezut ca celalalt mi-a dat eroare, dar si aceasta tot negativ a iesit.... [continuare]
Buna ziua va rog spunetimi si mie din ce cauza se intampla acesta: am trei ani de cand dureri de cap se poate si din cauza k am trompele legate??? Ca tot de trei ani le am legate....am o saptamana de cand ma doare capul in partea dreapta si la ceafa simt ca nu mai pot va rog spunetimi ce sa fac ... Din ce cauza oare??? [continuare]
As vrea să stiu ce medicamente as putea să mai iau pentru a scăpa de aceste durer?
Pentru a întelege mai bine situatia în care mă aflu Am să fac un mic istoric, probleme au început cu mai mult timp în urmă adică, Piciorul stâng a început să mă doare în luna August 2004. însă înainte dar si după momentul August 2004 pe mine ma durut si Piciorul drept. care mă doare încă din anii 90.. dar pe parcusul timpului din 2004 încoace durerea de la Piciorul drept s-a diminuat. în timp ce la Piciorul stâng s-a accentuat durerea. asa se face că acum Piciorul drept mă doare când îl fortez. în timp ce pe Piciorul stâng nici nu pot să l mai întind. asa de tare mă doare. Unde mă doare ? în zona inghinală. dar nu mă doare numai acolo. durerea se propagă si spre Sold. coboară si pe picior în jos, putere în picioare nu am. am niste dureri groaznice. mai am si o stare de rău pe nu prea pot să o explic, se instalează din senin pur si simplu încep să respir aer cald pe nas si mi-e rău. respir putin mai adânc. uneori tranpir pe... [continuare]
Buna ziua sunt Raul am 16 ani si cand stateam pe scaun a inceput sa ma doara spatele in partea de sus. Ma durea foarte tare mai ales cand respiram adanc. Acum aud o bataie continuam in mijlocul pieptului. Ce sa fac? Am luat aspirina si dupa cateva ore un nurofen [continuare]
Sindrom algic toracic?
Pe 30.10.2017 am ajuns spitalul de urgente deoarece nu mai suportam durerea in partea stanga a toracelui .. Diagnosticul primit a fost "Sindrom algic toracic". Mi s`a facut un EKG, tensiune, analize de sange.Tratamentul recomandat a fost "Vimovo capsule". Precizez cu nu am alte probleme de sanatate, am 27 ani, pe atunci eram fumatoare, insa de 3 saptamani nu mai fumez. Durerea a disparut in urma tratamentului. Dar de aseara m`am confruntat iar cu aceiasi problema. Ma doare rau in partea stanga .. am fost la farmacie si am luat din nou acele pastilute... Acum intrebarea mea este: stie cineva cauza durerii ? sau la ce medic ar trebui sa merg pentru mai multe investigatii ? La urgente nu mi s`a explicat cauza exacta a durerii... Tinand cont ca EKG`ul si analizele au iesit in regula.. insa doamna de la farmacie a zis ca este foarte posibil sa fie de la stres .. intradevar am fost stresata in perioada aia, si ieri am avut o zi foarte proasta, m`am consumat.. Va rog sa ma ajutati cu un... [continuare]
Bună seara! am o durere abdominala, stânga jos, testiculul stâng și coboară ușor pe picior.?
Bună seara! Am o durere abdominala, stânga jos, testiculul stâng și coboară ușor pe picior. Mă doare de vreo doi ani, dar m a durut foarte rar. Dar acum, de vreo doua zile mă doare putin mai tare, mă lasa durerea doar când stau. In seara asta, m am uitat la testiculul stâng, iar, in zona unde mă doare, parca atârna ceva din el.. dar nu mare. Ce poate fi? Merg mâine la doctor, dar vreau sa știu de acum ce este. Mulțumesc! [continuare]
In urma cu 6 saptamani am cazut de pe schiuri (cu genunchiul drept rasucit interior), m-a durut pe moment, insa m-am mai dat pe schiuri de cateva ori ... ajunsa acasa seara am observat o mica vanataie pe partea interioara a genunchiului, era putin inflamat si dureros la atingere... am aplicat comprese cu gheata, si am luat ibuprofen 400mg., am aplicat si fastum gel.. Dupa 2 zile imi era imposibil sa calc pe picior, durerea a devenit violenta, si am simtit instabilitate la genunchi cand incercam sa merg.. In cele din urma m-am dus la ortoped si mi s-a pus diagnostic de ENTORSA INTERNA GENUNCHI DREPT, VECHE, NEGLIJATA, NETRATATA... S-a recomandat tratament cu VIMOVO si KETOSPRAY si PARACETAMOL la nevoie... EXTENSIE GENUNCHI REPAUS 7 ZILE, apoi ORTEZA MOBILA GENUNCHI DREPT 3 SAPTAMANI.... Am luat pastilele, si am consumat flaconul de ketospray... insa nu am reusit sa stau 7 zile cu piciorul in extensie, am mai mers pe el folosind orteza.. Durerea a trecut partial, pot sa calc in... [continuare]
Am facut sex cu iubitul meu si cand lui i-a venit, a scos-o, mentionez ca foloseam prezervativ. Dupa aceasta, am dat cu mana acolo jos la mine si am observat ca aveam un lichid alb ce la gust parea a fi ca sperma, m-am speriat foarte tare si i-am spus iubitului sa verificam prezervativul si nu era spart, nu avea nimic.Puteti sa imi explicati ce s-a intamplat?ce era acel lichid? Poate curge sperma din prezervativ pana jos? (Mentionez ca daca curgea pana jos intradevar, el o scosese deja) va rog sa ma ajutati, sunt extrem de stresata incat nici noaptea nu mai pot dormi. De 3-4 zile ma simt balonata, uneori mi se face putin rau, si ma mai doare uneori in partea stanga jos, nu e o durere insuportabilă, e deranjanta.Imi puteti spune daca acestea sunt simptome ale sarcinii?sau daca nu, ce ar putea fi? [continuare]
Sambata seara mi s-a invartit testiculul stang in scrot, nu acel cordon, doar testiculul, practic partea care este cu acel "tub incolacit" este cu fata, iar testiculul stang este mai in fata decat cel drept. Nu am simptomele Torsiunii testiculare, nu ma doare, nu am varsaturi, greata, febra etc. Daca ma puteti ajuta si cu un sfat cum sa le spun alor mei despre asta? Nu prea vorbim despre aceasta "parte" a corpului.. SCUZATI CATEGORIA, NU AM GASIT UNA BUNA SI AM PUS-O PE PRIMA :( [continuare]
Lichidul preejaculant determina o sarcina posibila?
Mi am inceput viata sexuala im urma cu cativa ani.Precizez ca eu impreuna cu iubitul meu nu ne am protejat niciodata si niciodata nu a ejaculat in mine.Insa lichidul preejeculator a ajuns in vaginul meu de fiecare data in acesti ani.Precizez si faptul ca efectuam si cel de al doilea numar dupa primul im aceleasi conditii.De 2 sapt imsa ma doare burta in partea de jos,nu rau,doar simt ca ma doare.Sunt riscuri sa fiu insarcinata?Alte simptome nu am din cele gasite pe internet.Preciez si faptul ca ridic greutati in fiecare zi si ma gandeam ca poate si de asta ma poate durea. Mentionez ca saptamana viitoare ar trebui sa am menstruatie. Multumesc! [continuare]
Cum combatem durerea cronica in cancerul de col uterin si alte dureri asociate?
Iata, lansez o intrebare cu privire la durerile cronice in diagnosticul de cancer de col uterin si dureri de spate asociate. Intrebarea mea face referire la durerile continue , de intensitate ridicata si constanta a caror tratament este incert si, de cele mai multe ori, ineficient. Mama mea (caci despre dânsa este vorba) a primit diagnosticul de carcinom scuamos nekeratizant moderat diferentiat infiltrativ in urma unei examinari histopatologice la nivelul colului uterin. Pe scurt, in urma cu mai bine de un an de zile mai exact in luna august 2017 durerile s-au declanșat brusc intr-o zi si de atunci nimic nu s-a modificat in aceasta simtomatologie. A început să o doara burta, in partea de jos(zona pelvina) concomitent cu dureri de spate aproximativ pe toată suprafata coloanei vertebrale. Asa a început calvarul. După primul consult la ginecologie efectuat imediat de la declanșarea durerilor rezultatul a fost : prolaps grad II fara complicatii. A primit recomandare sa meargă... [continuare]
Umflaturi piele diferite zone are legatura cu ficatul?
Am 17 ani si observ cand beau ceva alcool sau mananc nesatos ( mananc foarte sanatoa de obicei si prin nesanatos mai mananc o aluna prajita un corn sau zahar in general ) imi ies umflaturi ori pe fata ori pe brat ori pe spate cu lichid ca un puroi dar dureroase si nu se pot sparge dar trec de la sine. Are legatura cu ficatul nu ? Si de ce ? Multumesc. Si mai am o problema am unele cosuri sub piele care nu dispar si imi ies random pe corp peste zona umerilor si nu am ce sa le fac efectiv. Dar daca le scobesc se umfla si tot e mai rau pentru mine..si am o acnee doar pe o parte a spatelui de ce ? Nu e foarte urata [continuare]
Acum circa 1 saptamana jumatate (miercuri se fac 2 ) mi am facut un tatuaj pe antebrat , totul a fost ok , m a durut foarte tare insa o durere suportabila . Am ingirjit foarte bine tatuajul , l-am spalat cu sapun anti-bacterian m-am dat cu bepantheen si cu inca o crema Neopreol , cam circa 2 zile mi-a mai curs putin sange si culoare din el dar apoi s a oprit , Cam dupa 1 saptamana a inceput sa mi se faca coaja insa doar in unele parti , pe partea cu venele am ca niste rotunduri ca o joaca insa acolo cerneala este mult mai accentuata decat in cealalta parte , Si mai ma doare putin zona cu venele insa nu foarte tare , si pot spune ca dupa ce ma dau cu crema respectiva (bepantheen sau neopreol) ma mananca foarte tare . Este totul in regula? [continuare]
Buna!Sunt o mamica ce alapteaza de 1an si 8luni.de 2 saptamani am(din nou)o durere puternica de cap,doar jumatea capului partea dreapta...Intepaturi,senzatie de inghetare a capului,si mai nou,amorteala inclusiv in obraji...Daca ma aplec ma ia cu junghi,daca ating zona,idem.E o durere ce ma pica din picioare. [continuare]
Am 39de ani și mă doare spatele în partea stângă toracică,am făcut radiografie pulmonara,cardiologie si nimic.Acasă este destul de oke cand merg la lucru aerul conditionat mă termină,durerile imi provoaca o stare de anexietate.Am si o spondeloza,poate este din cauza ei?Vă rog ajutatima cu un sfat [continuare]
Buna ziua De o săptămână mă confrunt cu o durere medie de cap in zona tamplei ce se transmite la ureche și uneori la dinți ,nu simt presiune in ureche, sau a fi inundată, doar o durere interioară, iar durerea de resimte doar pe o partea stângă [continuare]
Buna ziua! De vreo 2 saptamani ma doare antebratul stang, partea superioara, in zona cotului, dar NU cotul, (decat daca ma asez fortat pe zona aceea)...durerea este persistenta, m-am dat cu Voltaren, cu Diclofenac, am probleme si cu genunchii, urc foarte greu pe scari. Am 52 ani, 1,70 si 92 de kg. Sunt operata la plamanul stang din 2006 si hipertensiva sub tratament din aprilie 2017. Puteti sa-mi dati un sfat? Nu mi-aduc aminte sa ma fi lovit in acea zona, mai stau rezemata in cot acasa, cand mai lucrez la laptop. [continuare]
Buna seara, tin sa precizez ca am o durere ascuțită de măsea doar ca nu mai simt ce ma doare. E pe partea stângă sus.ma doare cu tot cu ureche si gât și cap practic jumatate de cap.ce sa fie? Maine imi voi face programare la dentist. Multumesc [continuare]
Buna ziua!am 24 de ani si de jumatate de an am o durere in spate in partea dreapta care radiaza spre piept cand ma misc sau cand inspir adanc.cand tusesc nu ma doare sau cand stranut.doar daca stau in unele pozitii si daca incordez acel loc din spate.iar de o luna ma doare si in partea stanga doar in spate nu si piept.m am dat cu tot felu de creme si antiinflamtoare dar degeaba.cred ca radiaza si spre gat parca ma doare osul gatului.ce ar putea fi??? Dr de fam mi a spus ca ar putea fi de la copii de la tinutul in brate.pareri va rog.multumesc! [continuare]
De ce imi apare dupa fiecare act sexual oral rana pe penis?
Deci mi se pare foarte ciudata deoarece pana acum o luna nu aveam nici o treaba cu asa ceva,dar acum după fiecare seara de sex imi apare o rana pe penis,mai exact sub cap pe pielea care învelește capul....e ca o rana,crapatura a pieli si se umfla,dar doar in aceea parte Si trebuie mereu sa aștept câte 3-4 zile sa se refacă.. Imi puteți spune un tratament ceva? Sau ce este? [continuare]
Ganglioni gât si cap. este motiv de îngrijorare?
Buna seara, De o saptamana mi s au inflamat mai multi ganglioni (aproximativ 6) in zona gâtului. La inceput au fost dureroși, acum nu mai sunt, dar apar din ce in ce mai multi. Astăzi m am trezit cu o durere (ca o lovitura) in spatele capului. Sub locul unde ma doare, au aparut 2 noduli. Menționez ca mi am facut ecografie la cei de pe gât si nu ar fi vorba de ceva grav. Doctora de familie mi a spus da iau augumentin, de astăzi inceput sa il iau, pentru ca poate fi vorba despre o infecție. Pe mine însă ma îngrijorează cei de la cap. Va rog mult sa ma ajutați cu un sfat, de la ce ar putea fi? [continuare]
Degete amorțite după fractura de rotula ?
Bună ziua, am suferit o fractura de rotula fără deplasare, am avut 6 săptămâni ghips, la ultimul RMN mai avem doar o mica parte nevindecata, acum am o săptămână de când îl am dat jos. As avea 2 întrebări : De când am avut ghipsul, ultimele 2 degete de la piciorul afectat ma furnică, amorțit cred ca este mult spus. Doar uneori. Este normal, și acum după dat jos ghipsul inclusiv? Nu pot ridica piciorul din șezut pe plan vertical, întins. Este normal după imobilizare? Mulțumesc! [continuare]
Am un lipom p spate cat o maslina mare Mi a aparut dupa ce am avut un chist sebaceu pe care il storceam mereu pt ca iesea o grasime f urat mirositoare din el Acum de o saptamana ma doare ingrozitor toata partea aia cu lipom si chist cu tot Dupa o noapte petrecuta afara in frig a inceput o durere ca si cum ar fi furuncul in coacere .. dar nu este Ce poate fi ? [continuare]
Am.nascut sapt trecuta normal și mi s- a rupt firele de la cusutura unde am fst taiata o parte din ea doctoru mi a spus ca nu e grav și ca gaura aceea se va închide ea singura dar eu am dureri îngrozitoare nu pot sa stai în picioare și nici sa merg [continuare]
Buna seara, de o buna perioada de timp ma confrunt cu căderea parului în zona scalpului pe parti. Pe radacina firului de par este ca un fel de ou, lipit constant, cu greu se da jos si de obicei mi se rupe firul de par cu totul. Ma puteți ajuta cu un sfat? Cu ce sa ma spal? Ma mănâncă adesea si doar în acele parti am probleme. În restul capului totul este ok. [continuare]
Ma doare foarte rău coastele sub san și nu știu ce pot sa fac sa nu ma mai doară. Când am întrebat o asistenta mi a spus ca o sa îmi treacă dar ma doare de vineri pana în ziua de azi. Nu ma pot misca pe cealaltă parte și ma împiedică când respir și nu pot dormi ci doar pe o parte. Astăzi nu am fost la școală fiind cu menstruația și cu aceasta problema însă la școală tot ma plâng ca ma doare de ex: când rad,când respir Nu știu dacă este ceva grav sau nu dar as vrea sa îmi explice cineva ce se întâmplă. Intrând pe acest site am găsit aceeași problema pe care o am și eu dar țin sa menționez ca nu fumez. Nu am nicio problema de sănătate sa spun ca din acea cauza. Va rog sa îmi spună cineva; -Dacă este grav -Ce pot face -Cum sa opresc durerea. Mulțumesc 🥼 [continuare]
Buna.Ma doare capul in partea dreapta, nu in spate ,mai in față si parca simt ca imi arde,ce poate fii? Mulțumesc. [continuare]
Bună ziua dacă ma poate ajuta cineva d câteva zile îmi simt burta umflata beton, am fost la ginecologie o zi ca pe parte ginecologie nu este problema, dar nu știu ce sa fac mi-o apărut niște eruptie cutanate pe piele dar nu știu de la ce îs așa umflata si ma doare și în partea stânga când merg la baie? [continuare]


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter