fotografii
buna ziua, in cursul zilei de astazi mama mea a constatat ca ii cade parul. are in cap 2 locuri si un inceput de al treilea unde nu mai exista par deloc. nu a stiut pana acum si nu a consultat inca un medic. oare care ar putea fi problema? tin sa precize ca in ultima luna s.a aflat intr.un mare stres din cauza unor probleme la serviciu si sufera cred si cu glanda tiroida. Va rog din suflet sa.mi dati o parere pentru a stii la ce sa ne asteptam. Am si cateva fotografii in cazul in care doriti sa le vedeti Va multumesc din suflet [continuare]
Am 20 de ani, ochi caprui inchis iar de curand mi-am cumparat o pereche de lentile de contact gri, fara dioptrii. Am facut un control inainte sa le cumpar, la aparat mi-a iesit ca as avea nevoie de lentile cu diametru 8.7, dar la acestea imi lacrimau ochii, iar la cele cu 8.4 ma simteam comfortabil. Problema mea este ca ulterior am observat in fotografii ca ochiul drept imi "fuge", problema ne mai intalnita pana acum, mai ales ca am mai facut control oftalmologic si mi s-a zis ca sunt perfect sanatoasa. Este posibil ca aceste lentile sa imi creeze strabismul sau acesta nu a fost observabil pana acum din cauza culorii naturale a irisului? [continuare]
27 iunie 2008. O zi de vineri ca oricare alta ! Treburi de rutina la birou. In jurul orei 15 am terminat toate treburile si…ca in multe alte dati m-am uitat pe anuntul.ro/matrimoniale/ea cauta partener ! am gasit un anunt care suna foarte bine , la fel si fotografia . Am sunat din masina. O voce placuta mi-a spus toate conditiile : pret, locatie, servicii. Mi-a placut foarte mult vocea. O voec foarte placuta a unei fete de 23 de ani. Era altfel decit toate sutele de voci care mi-au raspuns pana acum. M-am hotarat imediat sa ma duc. M-a intampinat o fata carre nu “spunea” nimic, dar era altfel decit celelalte. Mi se parea ca nu face parte din “filmul” ala . Am stat de vorba, ceea ce cu alte fete nu se intampla sa pot avea o conversatie. Mi-a placut asta : “chiar e altfel” ! Priintre altele mi-a spus ca face ceea ce face pentru ca are nevoie de 24 milioane, o datorie de platit. Numai pentru 24 de milioane si gata . Am avut tendinta imediata sa-I dau acesti bani.... [continuare]
Buna ziua! As dori sa stiu care e diferenta dintre lipom si liposarcom, mai precis cum as putea sa-mi dau seama daca e vorba de primul sau de al doilea. Pe fesa dreapta, la imbinarea dintre fesa si picior, am un fel de galma cam de 1 cm. Am facut o fotografie pentru a fi mai explicita, dar nu stiu cum as putea sa v-o trimit. multumesc. [continuare]
Buna ziua, am o intrebare in legatura cu un varf de ac ramas pe canal in urma scoaterii nervului. E vorba despre al doilea premolar dupa canin, maxilar dreapta sus, care mi-a fost scos in urma cu 10 ani si pentru acoperirea caruia am facut o coroana dentara, prin slefuirea premolarului din fata . Recent mi-a cazut lucrarea, am fost bineinteles la medic, m-a trimis sa fac radiografie, iar pe fotografie a vazut ca mi-a ramas un varf de ac din acela subtire care se foloseste ls scoaterea nervului in capatul canalului. Dansul imi facuse deja tratament cu antibiotic pe canalul respectiv , am intrebat daca se poate scoate acel varf de ac si daca imi poate cauza infectie in timp, in cazul in care imi va cimenta permanent lucrarea, iar dansul a ridicat din umeri zicand ,, daca nu te-a deranjat de 10 ani de zile, sa speram ca nu-ti va face probleme nici de acum inainte''''. Deoarece mi-e tare frica sa purced la cimentarea definitiva a lucrarii inainte sa scot acel varf de ac, am... [continuare]
Ce reprezinta aceasta poza??imi poate spune un specialist
Poza este vizibila pe pagina mea,daca dati clic pe sercin. Ce reprezinta aceasta poza? imi poate spune un specialist? Am avut un baiat,acum 3 ani cand avea 20 de ani ,a avut un accident la munte,a decedat.Acum am gasit printre caietele lui acelasi desen,toate caietele lui aveau acelasi desen,am stat de vorba cu colegii lui si pe caietele el a desenat acelasi desen.va rog sa-mi raspundeti,ma nelinisteste acest gand,oare copilul meu a vrut intentionat sa faca accident.Alt copil nu mai am,m-as bucura daca mi-ati raspunde. Va multumesc,doresc tuturor multa sanatate //www.sfatulmedicului.ro/comunitate/fotografii/ce-reprezinta-aceste-poze-imi-poate-spune-un-specialist_1261 [continuare]
Buna seara, Ma numesc Claudiu si sunt din judetul Buzau. De aproximativ 3 zile mi-a aparut un cos sau furuncul (cred) la inceputul canalului auditiv, urechea dreapta. Am facut si o fotografie pe care o puteti accesa aici: http://img200.imageshack.us/img200/3889/samplegr.jpg V-as ruga sa imi spuneti daca este nevoie sa consult un medic si daca acea umflatura este ceea ce am crezut. Va multumesc si astept cu interes un raspuns. Cu respect, Claudiu [continuare]
Am 43 ani,am avut histerctomie si anexectomie bilaterala dupa un cancer de col uterin la 27 de ani.De atunci am osteoporoza avansata,coxartroza bilaterala,o actinomicoza ,o rana deschisa de 5 ani,pe coapsa stanga,glicemie tip 2.Imi cunosc deja organismul,stiu sa traiesc cu toate bolile.In toti acesti ani,durerile osoase mi-au ingreunat viata. Cancerul nu a mai aparut din nou,sunt deja destule alte boli care ma distrug.Am avut dureri si la articulatiile soldului,in genunci,dar in rest nu m-au durut. De un an am inceput sa fac febra,in intervale de timp variate,odata pe luna,apoi de doua ori,acum deja intr-o luna cam de trei ori am cate 2 zile cu febra mica 37-38.Febra se asociaza cu durerile umerilor,a coatelor,ma dor genunchi,cel mai rau insa mainile,care s-au deformat,am articulatii dureroase si deformate. Am fost la cardiologie pt.ca am inceput sa am palpitatii,tahicardie,o tensiune scazuta 100/60.am anemie destul de grava.Sunt slabita,ametesc si am deja si dureri de cap.... [continuare]
Durere mare in degetul de la piciorul stang
Buna ziua, revin la subiectul "durere mare in degetul mare de la piciorul stang".Am postat alte doua fotogarafii, la fotografiile mele, a degetului mare de la piciorul stang.Sotia mea are 45 de ani, inaltime 1,64m si 59 kg.Fumeaza, bea cate 250ml de cafea zilnic pe stomacul gol.Am fost la medicul de familie si a trimis-o sa-si faca analizele la diabet si acid uric. Intre timp medicul i-a prescris o reteta compusa din apa oxigenata,rivanol,detralex,movalis7,5mg comprimate, oxacilina 500mg, si proctolog unguient.Cand se sterge cu apa oxigenata o doare foarte tare degetul, chiar si cand face dus. Nu suporta apa. Durerea este mare. Anul trecut in urma unor analize, a fost diacnosticata cu Tromboflebita, iar tratamentul a fost Detralex. Analizele facute acum(5.01.2012) sunt urmatoarele: glicemie 89,6 mg/dl, iar acid uric 4,54mg/dl. Analizele au iesit bune. Analizele au fost facule la Clinica Sante.Tratamentul pe care il ia acum este cel spus mai sus. Durerile sunt mai mari de doua... [continuare]
sunt baiat,16 ani.scriu despre o enigma care se petrece cu mine. o sa fie ca o biogravie de evolutie a "enigmei" o iau de la inceput: La virsta de 3 ani frica de fotografiat,credeam ca m-a inpusca si plingeam. Cind recitam poiezii,undeva pe la mijloc ma opream si incepeam sa pling. 3 ani-sperietura de un ciine(frica sa stau singur in casa,plins,voma,deci frica de ceva strasnic),ca urmare descintec cu plumb si revenire la normal. 4-6 ani certuri in familie,bolnavicios,practicarea gradinitei foarte putin(imbolnavire cu hepatita b). pregatire prescolara la pers.de domiciliu cu rezultate bune. 7 -10 ani printre primii la invatatura. 10-11 ani anemie,coltul gurii crapat permanent,transpiratii ale nasului. 11-12 ani retraire a stomacului si frica nejustificata dimineata inainte de ore.certuri in familie.oare ce o sa fie la scoala. 12-13 ani un pic agitat,transpiratie a nasului,un pic tremurat al stomacului la lectii,frica de strigate. 13-14 ani al... [continuare]
buna ziua. mama mea a suferit 3 accidente cerebrale. de la 1 octombrie, acest an, starea ei generala s-a inrautatit. in spital i-au aparut pe picioare, ea nemaiputand sa-si miste picioarele, niste rani care au sangerat putin la inceput, dar au facut coji. una dintre ele in acest moment, a inceput sa se umfle sub coaja, sa curga un lichid asemanator cu puroiul, dar amestecat si cu sange. i-am facut cateva fotografii, dar nu stiu unde sa le postez pentru a va putea face o idee cat mai corecta. cum pot sa o tratez? acum o dezinfectez cu alcool sanitar, o bandajez cu oximed sau crema de galbenele sau am mai folosit pudra cu propolis. pe celelalte le-am uscat cu aceasta pudra. [continuare]
27 iunie 2008. O zi de vineri ca oricare alta ! Treburi de rutina la birou. In jurul orei 15 am terminat toate treburile si…ca in multe alte dati m-am uitat pe anuntul.ro/matrimoniale/ea cauta partener ! am gasit un anunt care suna foarte bine , la fel si fotografia . Am sunat din masina. O voce placuta mi-a spus toate conditiile : pret, locatie, servicii. Mi-a placut foarte mult vocea. O voec foarte placuta a unei fete de 23 de ani. Era altfel decit toate sutele de voci care mi-au raspuns pana acum. M-am hotarat imediat sa ma duc. M-a intampinat o fata carre nu “spunea” nimic, dar era altfel decit celelalte. Mi se parea ca nu face parte din “filmul” ala . Am stat de vorba, ceea ce cu alte fete nu se intampla sa pot avea o conversatie. Mi-a placut asta : “chiar e altfel” ! Priintre altele mi-a spus ca face ceea ce face pentru ca are nevoie de 24 milioane, o datorie de platit. Numai pentru 24 de milioane si gata . Am avut tendinta imediata sa-I dau acesti bani.... [continuare]
Suspecta de tensiune mare la ochisori
•Buna ziua! domnule doctor, ieri am fost la un medic particular cu fetita mea adrienn pentru un control, o banala raceala .........dar doamna doctor cand a vazut-o pe fetita a facut o afirmatie care pe mine ma ingrijorat foarte tare, mi-a spus ca fetita are ochisorii un pic ciudati sunt frumosi dar prea mari si ca se vede uneori albul ochilor prea mult si nu prea e normal si ca e posibil sa fie vorba de tensiune prea mare in ochisori, mi-a mai spus si ca e doar o banuiala ca daca ar fi asa atunci prin moalele capului (fontanela )dansa ar trebuii sa simta daca este o problema si ea nu a simtit nimic anormal, fetita vede bine, e bine dezvoltata dar ma sfatuieste sa fac un ecograf prin fontanela pentru masurarea tensiunii pentru linistea mea, dar ar reusit sa fac programarea doar peste 2 saptamanii si dupa ce am citit pe internet care sunt riscurile m-am speriat mai tare si cand am vazut ca una din simtome este lacrimarea ochilor afara si noi avem aceasta problema dar medicul... [continuare]
Buna ziua,de cateva zile am inceput sa fiu atenta la alunite si am inceput sa ma ingrijorez citind simptomele.Le-am luat pe toate la fotografiat si masurat,unele au margini neregulate.Eu sunt o persoana supraponderala iar 2 dintre ele sunt exact peste niste vergeturi si ma gandesc ca asta este motivul pentru care arata asa,sau pielea este destul de intinsa iar ele arata asa.Din masuratorile mele,nici una nu depaseste 5 milimetri.Mentionez ca nu am mers in viata mea la solar,la plaja foarte rar.As dori un raspuns pentru ca deja cred ca sunt paranoica,imi vine sa plang cand ma gandesc ca as putea avea ceva.Doar peste 3 alunite simt un pic iesit in relief cand trec cu degetul.V-am lasat niste imagini,sper sa ma lamuriti cat de cat pana luni cand ajung la... [continuare]
Buna ziua, am 21 de ani si ma confrunt cu o serie de probleme de cativa ani de zile. Initial am crezut ca aceste probleme vor trece de la sine sau ca voi reusi sa le solutionez singura, insa ma extenueaza teribil si am nevoie de ajutor. In primul rand, de aproximativ patru ani de zile si mult mai accentuat in ultimii doi ani sunt intr-o continua stare de depresie, nu vreau sa fac nimic, nu ma motiveaza nimic, nu gasesc rost pentru nicio activitate. Imi este foarte greu sa-mi duc la bun sfarsit sarcinile zilnice, banale, pentru ca am impresia ca nimic nu are rost. As sta tot timpul in casa, evit cat pot de mult sa ies, ma simt vinovata, pentru ca nu reusesc sa ma pun pe picioare si din aceasta cauza imi pierd increderea in sine din ce in ce mai mult,in special in prezenta anumitor persoane.Destul de des devin paranoica, am idei obsesive, ma simt ca si cum toata lumea ma judeca. Dorm foarte mult, cateodata si 15 ore pe zi, iar cand ma trezesc nu vreau sa ma ridic din pat, in... [continuare]
Cum pot sa uit ca sotul meu a facut sex si cu altele? Am 26 de ani,un baietel de 2 ani si sunt insarcinata in 8 luni ,o sa avem o fetita. Pe sotul meu il cunosc de cand avem 17 ani,el s-a indragostit primul de mine si tot el a hotarat la un moment dat sa fie primul care imi face sex oral(ca sunt virgina si nu vrea sa ma piarda).M-am indragostit de el si la 18 ani am hotarat sa facem dragoste pentru prima data.Pentru mine el era si este totul,timp de 5 ani cu ne-am certat niciodata,nu mi-a dat motive sa cred ca ii place de altcineva,era atent ,avea toate calitatile.Dupa 5 ani am hotarat sa ne casatorim,iar viata noastra de cuplu era una ca la carte si inca cred ca asa a ramas.Incercam ca de fiecare data sa aducem ceva nou,in primii doi ani il asteptam cu cina romantica,cada cu spuma,lumanari,etc.Dupa ce s-a nascut micutul nostru am inceput sa ne indreptam atentia catre el ,nu mai faceam dragoste atat de des,ne certam din cauza lui,insa niciodata nu mi-a dat de inteles ca avem... [continuare]
Buna ziua, In urma unei endoscopii digestive, am observat niste depuneri albicioase pe esofag. Am de 1 an jumate, mucus gros si lipicios in gat/intre nas-gat si scurgeri post-nazale asociate cu respiratie neplacuta.. atat din gura cat si din nas. Stie cineva daca in fotografiile din link-ul de mai jos, isi face aparitia candidoza? Poate aceasta sa dea un miros neplacut al respiratiei mele? Multumesc. fotografii: http://s1371.photobucket.com/user/dassler_ok/slideshow/ [continuare]
Pete maroni aproape de zona sub bratului si pe piept si spate
De ceva timp imi apar pete maronii pe corp si incetul cu incetul se extind ele au aspect uscat care se decojeste iar cand fac dus si dau cu buretele ele devin rosii si tin asa o perioada.Am pe partea dreapta a corpului si pe piept si pe spate mici pete https://lh3.googleusercontent.com/-EDA77pdr-nc/Uv-z8cT8j5I/AAAAAAAAF84/H5dk1Ll4eJI/w350-h665-no/IMG_20140215_202800.JPG Aici este o fotografie cu problema Va multumesc [continuare]
Bunza ziua , Scuza-ti deranjul dar vreau sa va arat 2 fotografi cu degetul mamei mele. http://s30.postimg.org/giau3c7nl/poz_1.jpg http://s30.postimg.org/3ocs9zu81/poz_2.jpg Tin sa mentionez ca a fost operata de 2 ori. Dar batatura s-a refacut. . Problema este ca o doare si ii este greu sa se incalte cu diferite incaltaminte. Vara e mai bine deaorece se usuca mai cade din partea aceea alba si este mai lejera incaltamintea. Dar ar dori sa scape de asta. Ce sfat imi puteti da ? [continuare]
Am avut o viață plină de nefericiri alături de soțul meu cu care am o relație de 30 de ani. La început, el m-a contactat să fim prieteni după ce fostul meu prieten i -a furat prietena, eu fiind îndrăgostită de el (de cel care avea să devină actualul meu soț)_. Când mi-am dat seama că sunt îndrăgostită, l-am parasit pe prieten. Atunci, el s-a răzbunat furându-i prietena celui care avea să-mi devină soț. Acesta s-a răzbunat devenind prietenul meu. Eu nu am prea înțeles toate acesta la vremea respectivă. Acesta, soțul, și-a început viața sexuală cu mine. A fost un dezastru, nu prea am înțeles de ce. El avea diverse complexe. Imediat după aceea nu ne-am mai văzut o vreme pentru că nu m-a mai sunat. A urmat o perioadă confuză. Eu am avut alte relații, el nu. Pe urmă ne-am reunit. Dar eu nu puteam să-i fiu fidelă (tatăl meu a înșelat-o pe mama foarte des de la începutul căsniciei și până la sfârsit când amurit. În plus, își... [continuare]
Am niste pete pe tot spatele care in prezent au devenit albe, dar inainte erau rosii si se cojeau. Am folosit Biazol (la recomandarea unui prieten) si mai apoi un tratament urmat de medicul dermatolog (care nu a avut nici un efect). Conform spuselor medicului, am 3 probleme: Una in cap, una pe fata, si una pe spate. Mentionez ca se agraveaza din ce in ce mai tare. Cum as putea sa pun 3 fotografii sa vedeti care este problema? Multumesc frumos! [continuare]
Buna seara! Doamna doctor, am urmarit la tv. o emisiune cu dumneavoastra, as dori daca se poate sa ma ajutati, tatal meu are diabet zaharat tip 2 si totodata retinopatie proliferativa marita, a urmat cateva tratamente cu laser si injectii cu Avastin.In urma interventiei din 28.07.2015 a ramas fara vedere la ochiul drept, intrucat nu inteleg scrisul de pe biletul de externare, l-am fotografiat.Va rog, daca se poate sa venim la dumneavoastra.Va multumesc anticipat. adresa_web_filtrata /9ofoa7 adresa_web_filtrata /9og75c [continuare]
buna ziua, recent am observat aparitia unor alunite pe scalp, pe linia parului.nu dor, nu jeneaza, nu au dimensiuni mari. doua dintre ele le stiam deja acolo, pe celelalte doua le-am observat in aceasta vara. au o culoare maroniu pal. imi fac griji pentru ca au aparut dintr-o data, in aceeasi zona, pielea mea este de culoare deschisa, si am destul de multe alunite, am incercat sa atasez cateva fotografii, dar nu am reusit. multumesc tare mult [continuare]
Cum pot remedia artroza localizata la nivelul talpilor ambelor picioare?
Buna ziua, Am 42 de ani, iar medicul de familie m-a diagnosticat cu artroza la nivelul talpilor ambelor picioare (durerea este localizata in acelasi loc la ambele talpi, sub fluierul piciorului). In prezent fac tratament cu Detralex 500 mg, Milgamma N, Mydocalm si Ketonal Duo 150 mg. Am dureri zilnice in locurile indicate anterior (durerile apar numai in momentul in care sunt in picioare si ma deplasez). Am facut radiografie la ambele picioare, dar fotografia arata ca nu sunt leziuni ale oaselor si totul este normal. M-am adresat unui medic cu specialitatea fiziologie-balneologie, care mi-a facut un eco pentru zonele moi ale picioarelor dar n-a descoperit nimic. Mi-a recomandat sa fac 10 sedinte de acupunctura care sa elimine durerile. M-am adresat si unui medic neurolog care mi-a sugerat sa fac un examen EMG pentru zona picioarelor sau, eventual, un RMN pentru coloana lombara. Ce sfaturi imi puteti da? Va multumesc. [continuare]
Agresiuni fizice asupra unei femei insarcinate
Buna seara, sunt insarcinata in 6 luni, partenerul cu care am stabilit nunta si botezul copilului pe care il asteptam este foarte violent atat verbal cat si fizic de aproximativ 3 luni de zile. La inceput mi-au fost adresate jigniri, acum sunt lovită, tarata pe jos si înjurată in cel mai murdar fel de catre acest om. Motivele lui sunt faptul ca eu il provoc si faptul ca ii gasesc mereu conversatii pe care le are cu diverse femei. Menționez ca detin fotografii care atesta faptul ca am fost lovită si detin de asemenea înregistrări audio care releva felul in care acest om imi vorbeste. Precizez de asemenea ca familia mea nu stie in ce chin traiesc, iar motivul pentru care m-am intors de fiecare data la acest om a fost faptul ca am sperat ca se va schimba si faptul ca imi e teama sa raman cu un copil singura. Sunt extrem de afectată, am avut probleme in sarcina si in prezent la aflu in concediu de risc maternal. De asemenea fac precizarea ca am o situatie financiara buna,... [continuare]
adresa_web_filtrata /a/RnqiX Daca fotografiile nu sunt suficient de clare pot face mai multe. Am pielea patata de la aplicarea tincturii de iod. Mi s-a dat de inteles ca ar fi un mont, dar din cate vad in aceste cazuri osul este deplasat in partea stanga. [continuare]
De cateva zile am vazut aceasta imperfectiune ca sa zic asa pe penis si nu stiu daca sa ma alarmez sau nu .. . este ca o pata rosie putin vizibila dar cred ca este posibil sa fie o iritiatie sau ceva trecator , totusi as dori o parere a cuiva. Am atasat o fotografie : ht tp://imgur. com/a/zwquT . Trebuiesc impreunate literele pt a putea accesa linkul ! Multumesc ! [continuare]
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Medicina generala , Medicina de familie , Ecografie .


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter