Ce sa fac ?

Buna ziua, am 21 de ani si ma confrunt cu o serie de probleme de cativa ani de zile. Initial am crezut ca aceste probleme vor trece de la sine sau ca voi reusi sa le solutionez singura, insa ma extenueaza teribil si am nevoie de ajutor.
In primul rand, de aproximativ patru ani de zile si mult mai accentuat in ultimii doi ani sunt intr-o continua stare de depresie, nu vreau sa fac nimic, nu ma motiveaza nimic, nu gasesc rost pentru nicio activitate. Imi este foarte greu sa-mi duc la bun sfarsit sarcinile zilnice, banale, pentru ca am impresia ca nimic nu are rost. As sta tot timpul in casa, evit cat pot de mult sa ies, ma simt vinovata, pentru ca nu reusesc sa ma pun pe picioare si din aceasta cauza imi pierd increderea in sine din ce in ce mai mult,in special in prezenta anumitor persoane.Destul de des devin paranoica, am idei obsesive, ma simt ca si cum toata lumea ma judeca. Dorm foarte mult, cateodata si 15 ore pe zi, iar cand ma trezesc nu vreau sa ma ridic din pat, in speranta ca voi adormi la loc. Sunt tot timpul obosita, fara energie. Nu reusesc sa ma hranesc corespunzator. Tresar foarte usor la zgomote si inima incepe sa imi bata foarte tare, mai ales daca se intampla sa ma sperii in timp ce dorm. Si am mai mereu vise foarte urate.Aproape ca mi se face rau.
Am tot felul de ganduri negative,de cele mai multe ori ma gandesc ca nu mai este nimic de facut in viata,ca am trait destul. Si asta ma cam sperie. Imi este greu sa inteleg ce se petrece cu mine, pentru ca sincer si obiectiv vorbind, sunt o persoana foarte sociabila si am multi prieteni.Privind la suprafata nu exista niciun motiv pentru care sa ma gasesc in aceasta situatie si sa simt aceste lucruri. Am inceput sa ma desconsider foarte mult, sa nu ma mai ocup de lucrurile care imi placeau. Sunt foarte nesigura si de cele mai multe ori agresiva cu cei din jurul meu.
In al doilea rand, am descoperit cam pe la inceputul liceului ca sufar de sindromul Pica.Am fost la medic si mi sa spus ca din punct de vedere medical, trebuie sa imi trateze anemia din sange, dar ca ar trebui sa imi tratez problema emotionala daca vreau sa “scap” de boala Pica. Am cautat pe internet informatii despre aceasta boala si ce am aflat ma cam speriat.Eu mereu in ceea ce priveste scoala am fost o eleva destul de buna,dar de circa doi ani tot am probleme de concentrare, la examene ma pierd,desi stiu subiectul,pur si simplu ma panichez si uit tot,iar notele mele incep sa scada ceea ce ma ingrijoreaza. Am incercat sa vorbesc cu parintii despre acest lucru,dar nu mau crezut,au zis ca pur si simplu nu ma straduiesc destul. Eu nici nu am o relatie extraordinar de buna cu familia. Acest lucru cred k a fost cel care a si contribuit umpic la starea mea. Tatal meu este foarte autoritar si cu idei fixe,dar nu proprii. Ce il sfatuiesc altii este lege pt el,dar daca incerc eu sa vorbes cu el nu am niciodata dreptate,totul este cum zice el.Plus ca are si obiceiul de a vorbi pe ton cand nu este ca el si chiar si jigneste,fara sa tina cont de persoana. In public se comporta ca un tata model.nici nu il recunosc,dar in familie incepe sa isi arate adevarata fata. Eu inca de mica am incercat sa ii fac pe plac, pentru ca nu am vrut sa mai fie scandal in casa. Am intrat la liceu unde si la ce profil a vrut el,desi nu ma atras cu nimic acel profil si nici nu ma ajuta in viata acum.Am dat si de permis,desi imi era groaza de idea de aconduce,dar am facuto pt el.Si din pacate nu am reusit. A facut un scaldal imens pe tema asta.Acum la facultate,iar a trebuit sa fac ca el,sunt la medicina veterinara.Nu este o facultate rea,dar nu ma atrage si eu am si hemofobie,iar la facultate se fac disectii mai mereu, ceea ce rezulta in stari de lesin sau senzatie de greata pt mine.Eu sunt atrasa de arta,am o imaginatie foarte bogata si simt nevoia sa o exprim cumva,atat in creion cat si prin fotografie.Este felul meu de a ma simtii implitita si fericita,dar parintii nu inteleg asta si ma doare. Am incercat sa ma razboiesc cu tata,dar nu reusesc nimic. Am stat la camin o perioada de timp sa scap de el,dar nimic.Incepuse sa faca scandal din orice ceea ce nu e bine pt sanatatea mamei. Mama mea sufera de diabet,cauzat pe sistem nervos si de aceea am decis sa fac naveta facultate-acasa,doar sa am grija de mama si sa o ajut.Ea este singura care ma mai asculta si incearca sa ma inteleaga. Nu reusesc sa mai fac fata, este groaznic de obositor sa tin pasul.
De fiecare data cand imi amintesc de toate astea devin nervoasa nu ma mai inteleg cu nimeni si as vrea sa fiu uneori singura dar asta stiu ca nu mar ajuta pt ca as intra intr-o depresie maxima de aceea incerc sa mai imi stapanesc nervi cateodata.
Nu stiu ce sa mai fac,sincer as vrea sa uit de tot pt ca nu pot sa stau linistita. Tot timpul sunt trista si sincer as vrea sa zambesc mai des,oricate cuvinte jignitoare as auzii.
Asta ma face sa plang sunt o persoana foarte sensibila si plang din orice,nu ma arat si plang in tacere,bucuriile mi le afisez si o arat cand sunt fericita dar cand sunt trista stau mai retrasa dar imi da putere uneori mama.
Din tot ce am citit, cred ca as fi incadrata la persoane depresive si compulsiv-obsesive, insa nu stiu daca am nevoie de terapie ori de medicamentatie, daca trebuie sa merg la un psiholog sau la un psihiatru. Va rog sa-mi dati un sfat, o recomandare.