Clickmed
programare rapida la medic

Principalele cauze ale urinarilor frecvente

Actualizat la data de: 22 Martie 2024
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica: Clinica MedLife

Generalitati

Sus
Principalele cauze ale urinarilor frecvente

Mictiunea reprezinta modul in care organismul elimina fluidele reziduale. Urina contine apa, acid uric, uree, toxine si deseuri. Rinichii joaca un rol important in producerea urinei.

Urinarea frecventa se refera la nevoia de a urina mai des decat de obicei. Aceasta poate afecta viata de zi cu zi, poate intrerupe ciclul de somn si poate fi un semn al unei afectiuni medicale. Eliminarea a mai mult de 3 litri pe zi de urina poarta denumirea de poliurie. Adesea, exista o cauza simpla a poliuriei ce poate fi tratata.

Urinarea frecventa nu trebuie confundata cu incontinenta urinara, unde exista scurgeri involuntare de urina. Frecventa urinara reprezinta necesitatea de a mictiona mai des. Se poate produce alaturi de incontinenta urinara, dar nu este acelasi lucru.

Majoritatea oamenilor urineaza de aproximativ 6-7 ori in 24 de ore. Frecventa urinara poate fi definita ca necesitatea de a mictiona mai mult de 7 ori in 24 de ore, desi s-au consumat doar aproximativ doi litri de lichide.

Cu toate acestea, indivizii difera si cei mai multi oameni se prezinta la doctor atunci cand urinarea devine atat de frecventa incat le afecteaza activitatile de zi cu zi. Copiii au vezici de dimensiuni mai mici, de aceea acestia vor urina mai frecvent in mod normal.

Uneori, urinarea frecventa poate indica o afectiune mai grava. Identificarea precoce poate duce la administrarea unui tratament eficient in timp util si poate preveni complicatiile.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Diagnosticare
  5. Tratament
  6. Preventie
  7. Concluzii
  8. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

Urinarea frecventa poate sa apara ca urmare a consumului unor cantitati mari de lichide, cum ar fi cafeaua sau alcoolul sau se poate dezvolta ca si obisnuinta.
Cu toate acestea, urinarea frecventa poate semnala anumite afectiuni ale rinichilor sau ale vezicii urinare.

Cauze ale urinarii frecvente:

- Diabetul zaharat;

- Diabetul insipid;

- Afectiuni ale prostatei;

- Sarcina;

- Anxietatea;

- Medicamentele (diureticele);

- Accidentul vascular cerebral;

- Infectii ale tractului uterin;

- Masa tumorala in zona pelvina;

- Cistita interstitiala (inflamatie a mucoasei vezicii urinare);

- Sindromul vezicii urinare - provoaca contractii involuntare a vezicii, determinand o nevoie brusca de a mictiona;

- Cancer de vezica urinara;

- Calculi renali;

- Incontinenta urinara;

- Radiatia pelvisului, cum ar fi cea din timpul tratamentului cancerului;

- Boala diverticulara a colonului;

- Chlamydia (infectie cu transmitere sexuala).

Exista si alte cauze ale urinarii frecvente. Imbatranirea duce la aceasta afectiune deoarece organismul nu mai produce hormoni ce impiedica urinarea pe timpul noptii, aparand astfel nicturia.

Vezica, de asemenea, isi pierde elasticitatea pe parcursul vietii, acest lucru facand dificila mentinerea urinei pe perioade lungi de timp.

Simptome

Sus

Semnele si simptomele care pot aparea atunci cand o persoana urineaza frecvent sunt:

• Durere si disconfort in timpul urinarii;
Hematurie – prezenta sangelui in urina;
• Incontinenta urinara;
• Dificultate la urinare;
• Secretii vaginale modificate;
• Sete;
• Febra sau frisoane;
• Greturi si varsaturi;
• Dureri lombare.

Se recomanda consultul unui medic in cazul in care sunt prezente aceste simptome sau daca frecventa urinara crescuta afecteaza calitatea vietii.

Urinarea frecventa poate indica o afectare renala. Netratata, poate afecta permanent rinichii. In cazul in care urinarea frecventa apare ca urmare a unei infectii, bacteriile pot intra in fluxul sanguin si pot infecta si alte zone ale organismului.

Acest lucru poate pune viata in pericol, de aceea este necesara consultarea precoce a unui medic.

Diagnosticare

Sus

Medicul va efectua o analiza detaliata a istoricului pacientului si un examen fizic, solicitand cat mai multe informatii despre simptome. Acestia pot cere informatii despre:

• Momentul in care a aparut nevoia de a urina frecvent;
• Detalii despre medicamentele administrate;
• Cantitatea de lichide consumate;
• Daca este prezenta orice modificare a culorii, a mirosului sau a consistentei urinei;
• Daca se consuma alcool sau cofeina si in ce cantitati.

Investigatiile includ:

• Urocultura;
• Analize de sange;
Ecografie abdominala;
• Radiografie sau CT a abdomenului sau bazinului;
• Testare neurologica pentru a detecta orice tulburare nervoasa.

Testele urodinamice

Testele urodinamice evalueaza eficacitatea vezicii urinare in depozitarea si eliberarea urinei si examineaza functiile uretrei. Acestea au ca scop:
- Inregistrarea timpului necesar de producere a unui flux urinar;
- Mentionarea cantitatii de urina produsa;
- Capacitatea de a opri un flux urinar.

Pentru a obtine masuratori precise, medicul poate folosi:
- Echipament de imagistica pentru a observa umplerea si golirea vezicii urinare;
- Aparate ce permit masurarea presiunii din interiorul vezicii urinare;
- Senzori ce permit inregistrarea activitatii musculare si nervoase.

Pacientul trebuie sa-si schimbe aportul de lichide sau sa renunte la administrarea anumitor medicamente inainte de testare, in functie de recomandarile medicului.

Tratament

Sus

Tratamentul va depinde de cauzele care stau la baza afectiunii:

- In cazul in care diagnosticul va fi diabetul zaharat, tratamentul va viza mentinerea glicemiei sub control;

- In infectiile bacteriene, tratamentul tipic este reprezentat de antibiotice;

- Daca factorul cauzal este o vezica urinara hiperactiva, se pot utiliza medicamente cunoscute sub denumirea de anticolinergice. Acestea impiedica aparitia contractiilor musculare involuntare de la nivelul vezicii urinare.

Este recomandat ca medicamentatia sa fie prescrisa si monitorizata de un medic. Specialistii recomanda instruirea vezicii urinare pentru ameliorarea simptomelor. Acest lucru se poate face astfel:

- Femeile gravide pot face exercitii Kegel (contractarea urmata de relaxarea muschilor pubococcigieni). Aceste exercitii pot ajuta gravida sa isi imbunatateasca controlul asupra acestor muschi;

- Antrenarea vezicii urinare in mentinerea unui timp mai indelungat a urinei. Antrenamentul este eficient daca dureaza minimum 2-3 luni;

- Monitorizarea aportului de lichide. Pacientul trebuie sa evite in special consumul de lichide inainte de culcare.

Preventie

Sus

Oamenii pot lua masuri pentru a reduce probabilitatea de a dezvolta aceasta afectiune:

- Evitarea consumului de bauturi sau anumite alimente inainte de culcare. Bauturile si alimentele despre care se stie ca sporesc probabilitatea de nicturie sunt alcoolul, sucul de citrice, cafeaua, ceaiul, rosiile, pepenele, castravetii;

- Mentinerea unui stil de viata activ;

- Evitarea alimentelor care pot irita vezica urinara sau pot actiona ca diuretice, cum ar fi ciocolata, alimentele condimentate sau indulcitorii artificiali;

- Constipatia poate, de asemenea, sa contribuie la urinarea frecventa prin exercitarea unei presiuni asupra vezicii urinare. Este necesara cresterea aportului de fibre sau folosirea laxativelor, deoarece pot ajuta la reducerea constipatiei;

- Efectuarea exercitiilor pelvine Kegel. Acestea ajuta la intarirea in profunzime a muschilor ce sustin vezica urinara si organele pelvine.

Concluzii

Sus

Urinarea frecventa poate fi un simptom al mai multor afectiuni de baza. Daca apare, este recomandat consultul unui medic.

Acesta poate pune un diagnostic corect si poate, de asemenea, sa ofere un tratament adecvat.


Medici specialisti Urologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate