Sfaturi pentru a face sport in ciuda unei vieti ocupate

Publicat la data de: 29 August 2014 | Actualizat la data de: 29 August 2014
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Sfaturi pentru a face sport in ciuda unei vieti ocupate

Povara unei vieti ocupate justifica intr-o oarecare masura disponibilitatea redusa de a face sport.

Insa lipsa miscarii poate avea consecinte foarte grave de-a lungul timpului, sedentarismul fiind asociat cu o serie intreaga de afectiuni, dar si cu o speranta de viata redusa.

Un mod de viata activ poate fi urmat chiar si cu un program cotidian incarcat. Specialistii recomanda antrenamentele de intensitate crescuta, care nu necesita mai mult de cateva minute pentru a fi efectuate.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cum sa faceti mai mult sport, in mai putin timp
  3. Citeste pe aceeasi tema

Cum sa faceti mai mult sport, in mai putin timp

Sus

Contrar opiniei comune, un corp armonios si sanatos nu presupune petrecerea orelor intregi in sala de fitness. Sportul este in sine o stiinta, de aceea intelegerea efectelor sale permite eficientizarea oricarei forme de miscare, in termeni de timp si rezultate obtinute. Cu alte cuvinte, facand cateva schimbari in sesiunile de antrenament si gestionand mai bine timpul de care dispuneti, puteti ajunge sa faceti mai mult sport, in mai putin timp.

Alegeti caile mai usoare

In primul rand, renuntati la programele de fitness care va obliga sa mergeti la sala de 4,5 sau chiar 6 ori pe saptamana. Specialistii spun ca este posibil sa obtineti aceleasi rezultate si sa inregistrati acelasi progres, in mult mai putin timp (chiar daca efortul depus se mentine intre aceiasi parametri).

Majoritatea entuziastilor in activitatea de fitness executa, in cadrul fiecarui antrenament, cate 5-6 exercitii pentru partea superioara si inferioara a corpului, in 3-5 seturi cu cate 12 repetari. Perioada obisnuita de repaus este de 2-3 minute, in medie.

Vestea buna este ca puteti creste intensitatea si eficacitatea unui astfel de antrenament, prin cateva schimbari simple. Modificati numarul de repetari pentru fiecare exercitiu, reduceti din durata pauzelor, introduceti miscari compuse (care lucreaza simultan mai multe grupe de muschi) in efectuarea exercitiilor clasice si cresteti greutatile pe care le ridicati, pentru a reduce din repetari.

Cand timpul dumneavoastra este limitat, rezumati-va la exercitii cat mai intense, efectuate in intervale cat mai scurte. O alta varianta este sa imbinati antrenamentele pe intervale de intensitate cu exercitiile de forta. In acest mod, veti arde calorii in timp record.

Formati-va propriul program in care sa integrati 6-8 exercitii de forta, de cate 30 de secunde fiecare, fara repaus intre ele. Rezumati-va la cateva 8-12 repetari maximum pentru fiecare.

Cand reduceti durata pauzelor si efectuati exercitii mai complexe, care antreneaza cat mai multe grupe de muschi concomitent, intensitatea efortului creste, la fel ca efectele antrenamentului. Veti arde calorii atat in timpul sportului, cat si in tot restul zilei.

Persoanele care aleg antrenamente intense si de scurta durata, cu exercitii compuse, au rata metabolica crescuta si dupa 38 de ore de la incheierea sesiunii de fitness.

Pe masura ce rezistenta fizica se imbunatateste, puteti repeta programul personalizat de 3-4 ori, astfel incat sa va mentineti tonusul fizic la maximum.

Adoptati obiceiuri sanatoase

Odata ce reduceti semnificativ timpul petrecut facand sport, va puteti concentra pe adoptarea unor obiceiuri sanatoase in modul de viata.

Alegeti cate o sarcina noua zilnic, timp de 21 de zile, pentru a o transforma in obicei. Poate fi vorba despre stabilirea unui orar fix de somn, a unei diete recomandate de medicul nutritionist, practicarea exercitiilor de relaxare, lectura unei carti bune etc. In acest mod, va veti creste sansele de a respecta un regim alimentar echilibrat, de a evita saritul peste mese, de a renunta la alimentele nocive si de a scapa definitiv de oboseala.

Propuneti-va sa stingeti televizorul sau laptopul inainte de culcare, cu cel putin jumatate de ora. Notati pe hartie toate activitatile unei zile si reflectati apoi asupra preocuparilor inutile, precum verificarea emailului de multe ori pe zi sau vorbitul la telefon. Cunoscand exact sursele irosirii timpului dumneavoastra pretios, le puteti abandona, pentru a le inlocui cu activitati cu adevarat utile (sport, relaxare, timp de calitate in familie etc.).

Gasiti alternative de a face sport

Daca sala de fitness nu este mediul in care va regasiti cu adevarat sau in care nu va puteti acomoda, apelati la alternativele antrenamentelor la sala, din fericire suficient de numeroase. O varianta simpla ar fi sa renuntati la masina personala, in favoarea mersului pe jos sau cu bicicleta. S-a demonstrat recent ca deplasarile zilnice cu autobuzul sau metroul sunt secretul unei siluete mai armonioase.

Cercetatorii britanici au monitorizat greutatea corporala a aproximativ 7500 de persoane, consemnand totodata modul lor de deplasare catre serviciu. Rezultatele au aratat ca femeile care folosesc transportul in comun, bicicleta sau chiar mersul pe jos sunt, in medie, cu 2,5 kg mai suple decat cele care utilizeaza zilnic masina personala. Barbatii care nu se deplaseaza cu masina proprie in mod curent sunt chiar cu 3 kg mai slabi, decat cei care beneficiaza de confortul propriului automobil.

Alte constatari stiintifice despre beneficiile folosirii transportului in comun spun ca oamenii care merg frecvent cu autobuzul sau tramvaiul fac cu 13 minute mai multa miscare in fiecare zi decat persoanele cu masina personala.

Doar 10 minute de gimnastica usoara dimineata sunt suficiente pentru a va pune sangele in miscare si pentru accelerarea ratei metabolice. In pauza de pranz de birou, plecati la o plimbare in cel mai apropiat parc. Nu doar ca veti completa necesarul zilnic de miscare, ci veti beneficia si de o productivitate crescuta cand reveniti la birou.

Timpul pe care il petreceti urmarind buletinul de stiri de la televizor sau emisiunea preferata poate fi folosit in favoarea dumneavoastra in loc sa va intindeti pe canapea, alegeti sa efectuati cateva flotari, genuflexiuni, abdomene si fandari. Sportul poate fi efectuat concomitent cu numeroase activitati, de aceea nu trebuie sa fie dusmanul timpului liber, ci un companion benefic al acestuia.


Medici specialisti Sanatate sport

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Aflati de ce va simtiti obositi tot timpul si cum sa combateti acesta stare Aflati de ce va simtiti obositi tot...

    Generalitati In fiecare moment al zilei, 1 din 10 oameni sufera de stari de oboseala accentuate, fenomenul regasindu-se mai des in randul femeilor, decat al barbatilor. Oboseala persistenta a devenit un adevarat flagel al vietii moderne, fiind si unul dintre...citeste mai mult

  • 8 sfaturi pentru o vara sanatoasa 8 sfaturi pentru o vara sanatoasa

    Generalitati Cu siguranta organismul se resimte dupa zi torida de vara. Pentru a va imbunatatii calitatea vietii, specialistii au venit cu cele mai bune sfaturi pentru ca si in sezonul cald frumusetea si sanatatea oamenilor sa nu aiba de suferit. In cele ce...citeste mai mult

  • Sfaturi privind initierea programelor de exercitii fizice Sfaturi privind initierea programelor...

    Cresterea gradata a efortului fizic Initierea unui program corespunzator de exercitii fizice este destul de greu de realizat, mai ales in randul persoanelor care nu sunt obisnuite cu miscarea. Efortul fizic trebuie sa fie constant si sa creasca gradat ca intensitate....citeste mai mult

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate