Programul de reabilitare cardiaca
Generalitati
Sus- pierderea in greutate
- diminuarea crizelor cardiace (depresii)
- diminuare stresului emotional si anxietatii
- castigarea increderii de sine si a optimismului.
Cercetarile au aratat ca persoanele implicate in aceste programe de recuperare prezinta reducerea riscului de moarte prin infarct miocardic si pot fi benefice si pentru persoanele care sufera de boala coronariana sau insuficienta cardiaca.
Cuprins articol
Persoanele participante la programele de recuperare
SusDaca se observa si alte probleme cardiace sau o stare instabila, doctorul nu trebuie sa recomande reabilitarea cardiaca. Totusi, aproape toate persoanele cu afectiuni cardiologice vor putea beneficia de informatii despre cateva forme de evaluare a factorilor de risc, consultanta, educatie de sanatate. Din pacate, multor persoane, in special varstnicii si mai ales femeile – nu li se ofera posibilitarea unor astfel de programe sau ei, adesea nu urmeaza cu strictete exercitiile impuse de medicul specialist. Trebuie consultat medicul curant despre aceste programe si despre posibilitatea participarii.
Fazele reabilitarii cardiace
SusProgramul de reabilitare se poate incepe inca din timpul internarii, dupa administrarea tratamentului corespunzator, imediat dupa externare sau in orice alt moment. Doctorul specialist va prescrie un program complet de exercitii incluzand frecventa, durata si intensitatea acestora, in functie de starea de sanatate a fiecarei persoane in parte si de conditia fizica a fiecaruia.
Timpul de recuperare difera de la persoana la persoana in functie de varsta, starea de sanatate a fiecaruia sau orice alta boala de care sufera. O persoana tanara fara alte probleme de sanatate poate obtine rezultate mult mai repede decat una in varsta cu o sanatate precara. De asemenea, depinde de organismul fiecarei persoane cum reactioneaza la aceste programe, nu exista o perioada anume de recuperare.
Daca se observa unul dintre urmatoarele simptome, in timpul sau dupa sesiunea de exercitii, se recomanda intreruperea imediata a acestora si controlul medical:
- orice disconfort neobisnuit, dureri in piept sau angina
- greata
- dispnee (respiratie ingreunata)
- oboseala excesiva
- transpiratie in abundenta
- modificari anormale ale pulsului inimii, de la un puls scazut la unul mai accelerat
- tensiuni arteriale anormale (de exemplu TA de 240/100 mm col Hg)
- glicemia sub 80 mg/dl sau peste 250 mg/dl.
Reabilitarea cardiaca are patru faze. Medicul specialist va determina care dintre aceste 4 faze este cea potrivita pentru inceperea programului :
Faza 1: programul intraspitalicesc al pacientului
- stabilirea starii de sanatate a pacientului in urma unui infarct sau a unei operatii pe cord
- stabilirea de catre medicul specialist a unui set de exercitii fizice potrivite fiecarui pacient
- identificarea activitatilor zilnice recomandate (de exemplu daca ridicarea greutatilor este recomandata sau nu) - informarea nu numai a pacientului ci si a familiei despre importanta unui nou mod de viata, incluzand o dieta sanatoasa, renuntarea la fumat. Schimbari majore ale alimentatiei se fac intr- o perioada mai lunga de timp, dar mici modificari ajuta la scaderea colesterolului si imbunatatirea starii de sanatate
- exercitii fizice usoare, ca scurte plimbari in aer liber de cateva ori pe zi si initierea unui program de exercitii pentru scaderea in greutate. Pana la cercetari ulterioare, ridicarea de greutati este recomandata doar adultilor considerati avand un risc scazut, ceea ce inseamna ca nu au prezentat nici un fel de simptome in timpul exercitiilor fizice usoare, nu au suferit traumatisme osoase sau articulare sau hipertensiune arteriala greu de controlat medicamentos.
In toata aceasta perioada insa, nu trebuiesc intrerupte vizitele medicale pentru verificarea periodica a nivelului colesterolului si a valorilor tensiunii arteriale.
Reabilitarea cardiaca in fazele II, III si IV include:
- monitorizare si supraveghere atenta in prima parte a programului de exercitii
- pregatirea pacientului pentru intoarcerea la munca si la activitatile recreative practicate inainte de suferinta cardiaca. Acestea trebuie insa modificate, adaptate la noua conditie de sanatate
- stabilirea unui program de exercitii zilnice efectuate la domiciliu si a unor alte activitati nesupravegheate
- consilierea atat a pacientului cat si a familiei pentru mentinerea unui stil de viata sanatos, care sa reduca riscul unor afectiuni cardiace ulterioare. Depresia este frecventa in randul pacientilor cu boli cardiace. Consiliere psihilogica si tratamentul medicamentos, daca este necesar, constituie o parte importanta a reabilitarii cardiace.
Scopurile reabilitarii cardiace
SusPot beneficia de acest program urmatoarele categorii de persoane:
- la care starea sanatatii se dovedeste a fi stabila dupa un infarct miocardic sau dupa o interventie pe cord, inclusiv transplant cardiac
- bolnavii de insuficienta cardiaca. Exercitiile efectuate in timpul programului de reabilitare cardiaca pot sa nu imbunatateasca pulsul inimii, dar pot intari, fortifia celelalte grupe de muschi, facand mai usoara desfasurarea activitatilor zilnice si imbunatatind calitatea vietii
- persoanele cu o afectiune cardiaca sau cu o cateterizare cardiaca in antecedente. Cateterizarea cardiaca reprezinta un test de evaluare a inimii si a arterelor coronare. Consta in infectarea unei substante de contrast pentru a evalua circulatia prin arterele coronare
- persoanele cu angina pectorala (dureri retrosternale). Reabilitarea cardiaca ajuta la prevenirea altor suferinte cardiace si invata bolnavul modalitati de ameliorare a simptomatologiei
- in cazul persoanelor cu stimulatoare cardiace (peace-maker) care mentin ritmul cardiac regulat. Se invata modalitati sigure de efectuare a exercitiilor fizice.
Investigatii
SusInvestigatiile facute inainte de initierea programului de reabilitare cardiaca, pentru evaluarea abilitatii fizice de a efectua exercitii fizice includ:
- EKG sau ECG de repaus, evalueaza semnalele electrice care controleaza ritmul cardiac. Graficul care rezulta se numeste electrocardiograma. Aceasta investigatie arata daca sunt necesare investigatii suplimentare inainte de inceperea programului.
- EKG sau ECG de efort inregistreaza activitatea electrica a inimii. Se face in timpul exercitiilor fizice pentru a evalua raspunsul inimii la efort. Medicul specialist foloseste rezultatele acestei investigatii pentru a prescrie nivelul de efort fizic care este adecvat pentru fiecare pacient in parte
- ecocardiograma reprezinta un tip de ecografie care foloseste ultrasunete pentru a determina imaginea inimii. Ultrasunetele sunt trimise printr-un instrument numit transductor si sunt reflectate de diferitele structuri ale inimii. Aceasta investigatie arata capacitatea inimii de a pompa sangele si starea de functionare a valvelor cardiace. Uneori, se combina cu o investigatie in timpul efortului
- scintigrafia cu Talium estimeaza volumul de sange care ajunge la nivelul muschiului cardiac in timpul repausului si efortului fizic. Se face, de obicei, pentru a determina cauza unei dureri retrosternale inexplicabile sau pentru a determina localizarea si masa de miocard (muschiul inimii) afectata de un infarct miocardic
- monitorizarea Holter sau electrocardiograma ambulatorie monitorizeaza activitatea electrica a inimii in timpul activitatilor zilnice. Multe simptome sau semne ale bolilor cardiace apar doar in timpul unei anumite activitati, cum ar fi efortul fizic, luarea unei mese, contactul sexual, defecatia (eliminarea materiilor fecale, scaun) sau chiar si somnul. O inregistrare pe 24 de ore depisteaza mult mai probabil orice anormalitate care apare in timpul acestor activitati
- cateterizarea cardiaca evalueaza inima si arterele coronare. In timpul acestei investigatii se injecteaza o substanta de contrast pentru a putea vedea fluxul de sange in aceste artere. Cateterizarea cardiaca arata daca aceste artere care iriga inima sunt blocate partial sau total.
Alte investigatii pot monitoriza progresele obtinute in timpul reabilitarii cardiace. Investigatiile suplimentare pot include:
- monitorizarea tensiunii arteriale
- monitorizarea nivelului seric de colesterol
- monitorizarea greutatii corporale
- monitorizarea glicemiei
- EKG de efort.
Este necesara monitorizarea de aproape la inceputul programului de reabilitare cardiaca, dar pe masura ce programul de exercitii este stabilit, nu mai este necesara monitorizarea continua. Cu toate acestea, medicul cardiolog poate recomanda o monitorizare la domiciliu in anumite cazuri.
Riscuri
SusIn cazul pacientilor care se tem de un astfel de program, se recomanda consultarea medicului cardiolog. Exercitiile si activitatea fizica imbunatatesc calitatea vietii.
Cu toate acestea, exercitile fizice nu sunt sigure pentru anumite categorii de persoane care sufera de:
- angina pectorala instabila
- hipertensiune arteriala necontrolabila
- hipotensiune arteriala
- insuficienta cardiaca care nu poate fi controlata medicamentos
- tulburari de ritm refractare la tratament
- diabet zaharat decompensat
- o suferinta recenta care a prezentat febra ca simptom
- probleme in timpul programului de reabilitare cardiaca, cum ar fi angina. Exercitiile fizice determina inima sa "munceasca" mai mult. Pe masura ce aceasta lucreaza mai mult, miocardul necesita mai mult oxigen. Daca arterele coronare obstruate nu pot asigura cantitatea necesara de oxigen, apare angina pectorala.
Chiar daca unele persoane nu pot face exercitii fizice, pot beneficia de pe urma altor parti ale programului de reabilitare cardiaca, cum ar fi abandonarea fumatului sau reducerea stresului sau o dieta sanatoasa.Tratamentul medicamentos poate afecta participarea la un program de reabilitare cardiaca. Unele medicamente prescrise pot modifica ritmul cardiac, tensiunea arteriala si prin acestea, abilitatea de a efectua exercitii fizice. De exemplu, antidepresivele pot creste ritmul cardiac si po reduce tensiunea arteriala, atat in repaus cat si in timpul efortului fizic. Trebuie comunicate medicului specialist toate medicamentele prescrise de alti medici, in special daca efectele adverse ale acestora pot afecta desfasurarea exercitiilor fizice.
Eficienta programului de reabilitare cardiaca
SusStudiile clinice au demonstrat multe beneficii ale programului de reabilitare cardiaca, incluzand:
- reducerea riscului pentru afectiuni cardiace severe si pentru moartea prin infarct miocardic, in cazul celor care urmeaza un program ce include exercitii fizice
- diminuarea severitatii anginei pectorale si scaderea necesarului de medicamente pentru a o controla
- reducucerea necesarului de spitalizare pentru afectiuni cardiace. Costurile sunt astfel reduse, la fel ca si numarul de solicitari ale serviciilor de ambulanta
- scaderea tensiunii arteriale
- ameliorarea dispneei si a oboselii in cazul persoanelor cu insuficienta cardiaca
- abilitatea de a executa exercitii fizice pentru o durata mai mare de timp
- reducerea nivelurilor serice de colesterol si trigliceride
- scaderea stresului emotional, depresiei si anxietatii.
Programul de reabilitare cardiaca imbunatateste simtitor calitatea vietii prin imbunatatirea starii de sanatate generala, scaderea in greuate, daca este necesara, ameliorarea depresiei, a stresului si anxietatii si cresterea respectului pentru sine.
Pentru a mentine beneficiile, este necesara continuarea exercitiilor si a modului de viata sanatos. Studiile arata ca multe persoane care incep un astfel de program il abandoneaza dupa numai cateva luni de zile, cel mai adesea dupa faza 2, cand se termina monitorizarea atenta.
In cazul persoanelor cu un infarct miocardic extins si a caror munca implica ridicare de greutati sau alte activitati fizice solicitante, trebuie consultat medicul cardiolog asupra muncii pe care o pot efectua. Poate fi necesara o reorientare a meseriei.
- 1
Cere sfatul medicului
afla raspunsurile la problemele tale
Afla acum
Medici Specialisti in Cardiologie
Clinici specializate in Cardiologie
Spitale specializate in Cardiologie
Discuta despre Cardiologie
-
Este de speriat?
7 zile, 4 ore, 52 min
Am 43, de ani m-am lasat de fumat acum 2 ani, alcool nu am pus in gura de la 30 de ani, nu maninc gras am 1,73 inaltime,...
-
Hta si creatina monohidrat
7 zile, 10 ore, 24 min
Buna ziua , numele meu este ionut si am de 33 ani 1.78m si 70 kg. acum un an la un control de rutina am aflat ca tensiunea...
-
Hipertensiune arteriala
9 zile, 3 ore, 24 min
Buna ziua! numele meu este ioana si am 59 de ani.urmez un tratament de curand format din: simvacard,metoprolol si...
-
Ce credeti?
21 zile, 6 ore, 3 min
Nu am luat tensiunea arteriala de multi ani iar acum urmarind pe net la aparaturamedicala un aparat de tensiune omrom m1...
Citeste si
Arhiva-
Insuficienta cardiaca
Generalitati Insuficienta cardiaca apare atunci cand muschiul inimii nu mai pompeaza cantitatea de sange necesara organismului. Insuficienta nu inseamna ca inima nu mai pompeaza sange, ci ca nu mai lucreaza asa cum ar trebui. Deoarece inima nu mai...citeste mai mult
-
Operatia de bypass coronarian
Ce este bypassul coronarian? Bypass-ul coronarian este o interventie de revascularizare, folosita pentru a imbunatati fluxul sanguin al inimii la pacientii cu afectiuni severe ale arterelor coronare. Afectiunile arterelor coronare apar atunci cand aceste...citeste mai mult
-
Zgomotele cardiace anormale - cauze...
Generalitati Cele doua zgomote cardiace pe care le auzim frecvent sunt inocente. Ele apar ca urmare a proceselor intracardiace ciclice prin care sangele este ejectat in circulatia sistemica si pulmonara. Prezenta lor nu semnifica probleme pentru individ, apar pe o...citeste mai mult
