Ce să fac ca să fiu bine şi să mă bucur de viață?

Bună! Vă rog frumos să citiți pânâ la capăt! Sunt Patrick şi am 20 de ani. Anul trecut în Septembrie am fost diagnosticat cu tulburare de anxietate şi am primit tratament. Am început facultatea, am terminat primul an, dar nu a fost totul roz, nici pe departe. Starea mea psihică nu a fost prea stabilă. Aveam şi am momente în care mă simt foarte naşpa, trist, gol pe interior, plâng uneori, mă auto-mutilez de la o vreme (nu foarte grav, dar o fac) şi am momente de criză emoțională în care mi se întâmplă cam tot ce am enumerat mai sus + dorința de a nu mai trăi, de a îmi lua viața. O mare parte din suferința şi durerea pe care o simt, se datorează faptului că nu am o relație de iubire şi că sunt încă virgin. Văzându-i pe alți băieți cu relații mă întreb zilnic, ce e greşit la mine? Ce e în neregulâ cu mine? De ce ei au şi eu nu? Asta cred că îmi distruge şi ultima fărâmă de încredere pe care o am în mine. Nu mă simt suficient de bun pentru o eventuală parteneră mai frumuşică şi am ajuns să cred că nici o fată nu mâ va vrea vreodată, chiar dacă multă lume îmi spune că nu am motive să cred asta. Nu am foarte mulți prieteni, pentru că din câte se pare am dificultăți mari de socializare şi o teamă de respingere puternică. Nu mai vorbesc de mentalitatea de victimă care nu ştiu de unde vine, dar care îmi chinuie viața. NU MAI VREAU SĂ TRĂIESC AŞA. Vreau să fiu fericit, chiar dacă acum consider că nu merit. Nu am primit un diagnostic de depresie, chiar dacă psihiatrul mi-a lăsat de înțeles că simptomele precum: nervozitatea, tristețea, lipsa de speranță, agresivitatea, dorința de auto-mutilare sunt simptome de depresie. Am încercat psihoterapie cognitiv-comportamentală însă fără rezultat, nu m-am sințit deloc mai bine şi nu ştiu ce psihoterapie să încerc pentru că mă repet, bucuria de a trăi e mai mică parcă pe zi ce trece şi îmi e teamă că aş putea comite un gest extrem într-un moment de criză psiho-emoțională.