ce inseamna ulcer
7 obiceiuri nepotrivite care duc la aparitia gastritei si a ulcerului
Dr. Laura Popa
Medic Rezident Gastroenterologie
Generalitati Gastrita si ulcerul gastro-duodenal sunt doua dintre cele mai comune afectiuni gastroenterologice, aflate in stransa legatura cu stilul de viata al pacientului. Simptomatologia cauzata de acestea poate fi deranjanta pentru pacient si adesea poate persista chiar sub tratament sau dupa sistarea acestuia, atunci cand nu se asociaza o schimbare a comportamentului alimentar si al obiceiurilor nocive. afectiuni tot mai raspandite. Obiceiuri nepotrivite Care sunt obiceiurile inadecvate care contribuie la aparitia gastritei si a ulcerului si cum le putem elimina? 1. Fumatul, consumul excesiv de alcool si consumul de cafea pe stomacul gol Fumatul sta la baza alterarii a numeroase procese fiziologice din organism, inclusiv la nivel gastric. Astfel, consumul de tutun predispune la formarea gastritei si a ulcerului gastric prin iritatia directa a mucoasei, cresterea sarurilor din secretiile digestive, reducerea cantitatii de mucus cu rol protector la nivelul stomacului si... [continuare]
Cauze si manifestari ale colitei ulcerative
Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna
Ce este colita ulcerativa Colita ulcerativa este o boala inflamatorie intestinala care provoaca inflamatii si leziuni, ulceratii la nivelul intestinului gros. Aceste ulceratii se formeaza in zonele in care celulele mucoasei intestinale au fost distruse de infectie. Colita ulcerativa este mai des intalnita la femei cu varste cuprinse intre 15 si 50 de ani. De cele mai multe ori apare insa dupa varsta de 30 de ani. Studiile recente estimeaza ca bolile inflamatorii intestinale afecteaza intre 2,5 - 3 milioane de persoane in Europa. Colita ulcerativa este o afectiune care alterneaza intre constipatie si diaree, scaunele au mucozitati si o parte din alimente sunt partial digerate. De asemenea, aceasta boala afecteaza de regula numai partea interioara a colonului si a rectului, spre deosebire de boala lui Crohn, care se poate manifesta in orice parte a tractului digestiv. Simptome • durerile abdominale • prezenta scaunului diareic cu sange • anemie • stare de oboseala... [continuare]
Diferenta intre boala crohn, colita ulcerativa si boala inflamatorie intestinala
Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna
Generalitati Multi oameni sunt confuzi cand vine vorba de diferentele dintre boala inflamatorie intestinala (IBD), boala Crohn si colita ulcerativa (UC). Explicatia scurta este ca IBD (boala inflamatorie intestinala)este termenul-umbrela pentru starea in care se afla boala Crohn si colita ulcerativa. Dar exista, desigur, mult mai multe detalii de discutat. Atat Crohn, cat si UC sunt marcate de un raspuns anormal al sistemului imunitar al organismului si pot prezenta simptome comune. Cu toate acestea, exista si diferente importante. Aceste distinctii includ in primul rand localizarea maladiilor in tractul gastro-intestinal (GI) si modul in care fiecare boala raspunde la tratament. Intelegerea acestor caracteristici este esentiala pentru obtinerea unui diagnostic adecvat de la un gastroenterolog. Boala inflamatorie intestinala Boala inflamatorie intestinala (IBD) a fost rar intalnita inaintea imbunatatirii starii igienei si urbanizarii de la inceputul secolului al XX-lea. Astazi,... [continuare]
Helicobacter pylori si ulcerele gastrice: importanta diagnosticarii precoce
Dr. Laura Popa
Medic Rezident Gastroenterologie
Ce este ulcerul gastric? Ulcerul gastric este o afectiune gastro-intestinala destul de comuna si aparent “benigna”, insa evolutia acestuia poate fi grevata de multiple complicatii potential amenintatoare de viata, motiv pentru care diagnosticul precoce si tratamentul adecvat, indicat de medicul specialist gastroenterolog, sunt esentiale. Conform studiilor ulcerele gastrice, cat si cele duodenale sunt asociate intr-un procent semnificativ (adesea depasind 50%) infectiei cu Helicobacter pylori, fie ca factor unic, fie asociat altor factori nocivi precum fumatul sau consumul abuziv de antiinflamatoare nesteroidiene. Ce este Helicobacter pylori? Helicobacter pylori este o bacterie care adesea se cantoneaza la nivelul stomacului si determina leziuni care variaza de la gastrita, la ulcer si chiar cancer gastric. Prevalenta sa este mai mare in tarile cu status socio-economic scazut, iar transmiterea se face pe cale fecal-orala, gastric-orala, oral-orala si extrem de rar, dar... [continuare]
Cancerul de piele - ce inseamna si cum ne putem feri de acesta
Dr. Oana Alexandra Baba
Medic Rezident Dermatovenerolog
Ce este cancerul de piele Cancerul de piele este o problema de sanatate foarte des intalnita, reprezintand cel mai frecvent tip de cancer aparut la oameni. Este utilizat ca termen larg, generalizat, existand de fapt 3 tipuri principale de cancer de piele. Acestea pot fi divizate in doua categorii: melanoame si non-melanoame. In categoria non-melanoamelor sunt incluse carcinomul scuamos si carcinomul bazo-celular. Prevalenta si tipologie Dintre toate, carcinomul bazocelular reprezinta cea mai mare proportie, aceasta fiind de 80 % din totalul cancerelor de piele. Carcinomul scuamos este al 2-lea cel mai des intalnit, reprezentand aproximativ 20% din total. Melanomul desi nu este la fel de des intalnit ( reprezinta in jur de 2% ), dar este insotit de cea mai mare mortalitate ( 90% din totalul deceselor produse de cancerul de piele sunt datorate melanoamelor). In prezent, rata incidentei este in crestere pentru toate tipurile. Carcinomul bazocelular Carcinomul... [continuare]
Trombocitoza - cresterea trombocitelor
Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna
Generalitati Trombocitoza este acea patologie care semnifica in analiza paraclinica (de laborator prin recoltare sanguina) cresterea plachetelor/trombocitelor peste valoarea fiziologica de 430.000-450.000. Sangele uman este alcatuit din plasma si elemente figurate. Din cadrul elementelor figurate fac parte mai multe elemente, dar principalele sunt: hematiile (cu rolul de a transporta nutrienti, oxigen si dioxid de carbon), leucocitele (ce au rolul de a ne asigura sistemul nostru de aparare – sistemul imunitar) si trombocitele (ce au un rol esential in coagulare). In momentul lezarii unui tesut sau al unui vas de sange, trombocitele au rolul de a se cumula la locul leziunii si, sub actiunea altor factori ai coagularii, vor forma trombul sau cheagul de sange care va proteja sectiunea tisulara lezata pana ce se reuseste o refacere a tesutului in spatele acestui cheag. Valoarea normala a trombocitelor in sange este de 150.000/180.000-430.000/450.000 de trombocite per mmc... [continuare]
Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru
Generalitati Majoritatea adultilor care consuma alcool stiu cat si cand sa consume alcool; cu toate acestea exista alte persoane care nu pot sa-si controleze aceste obiceiuri. Aproximativ un numar de 3 adulti din 10, consuma alcool irational si au probleme din aceasta cauza. Orice persoana care nu este capabila sa-si controleze apetitul excesiv pentru alcool, este posibil sa sufere de alcoolism sau de dependenta de alcool. Abuzul de alcool, inseamna dobandirea unor obiceiuri nesanatoase si chiar periculoase in legatura cu consumul de alcool, in sensul unui consum exagerat sau inadecvat. Dependenta de alcool are si un impact social neplacut, de multe ori intalnirea cu alte persoane din anturaj poate deveni neplacuta datorita acestui obicei. In unele cazuri poate avea si implicatii legale, cum este de exemplu sofatul sub influenta alcoolului. Daca dependenta de alcool nu este tratata corespunzator, de cele mai multe ori aceasta duce la alcoolism (etilism) cronic. Putem spune ca... [continuare]
Hipertensiunea arteriala - hta
Dr. Leipnik Adriana Maria
Medic specialist cardiolog
Generalitati Hipertensiunea arteriala , cum se realizeaza tratamentul pentru aceasta, ce inseamna hipertensiunea si cum ne afecteaza ea sunt intrebari la care se pot gasi variante variate de raspuns, insa corectitudinea medicala a acestor tipuri de intrebari se poate regasi concret in acest articol. Tensiunea arteriala Tensiunea arteriala reprezinta din legile fizicii ca orice fluid in interiorul unui recipient si exercita o presiune asupra peretilor acestuia. Fluidul de care vorbim este sangele care se afla intr-o permanenta circulatie in vasele sanguine si exercita permanent o presiune asupra acestora. Tensiunea de care vorbim este tensiunea arteriala (T.A.) adica presiunea exercitata in interiorul vaselor arteriale. Circulatia sanguina are doua tensiuni datorate atat de contractia miocardului (a inimii) dar si de perioada de dupa contractie, ce reprezinta relaxarea cardiaca (diastola), din acest motiv tensiunea arteriala este exprimata in doua seturi de valori : una mai mare... [continuare]
Generalitati Exista persoane care se simt tot timpul obosite, au probleme in a invinge somnul in timpul sedintelor de dimineata. Majoritatea oamenilor stiu ce inseamna sa fi obosit, in special cand au o raceala, o gripa sau alta infectie virala. Dar cand persoana sufera de o lipsa constanta de energie si de oboseala, poate este timpul sa consulte un medic. Oboseala este o stare de lipsa de energie vitala constanta si limitanta. Datorita ei, persoana se simte in mod inexplicabil, persistent si repetitiv epuizata. Este aceeasi senzatie pe care oamenii o au atunci cand sunt bolnavi sau nu au dormit suficient. Persoanele care sufera de oboseala cronica, se pot trezi dimineata simtindu-se ca si cum nu ar fi dormit deloc. Sau pot fi incapabile sa functioneze la locul de munca sau sa fie productive acasa. Persoana poate fi prea epuizata pentru a avea grija chiar si de treburile de fiecare zi. In majoritatea cazurilor, exista un motiv pentru aceasta stare de oboseala. Aceasta... [continuare]
Transplantul de fecale, tratament eficient contra colitei ulcerative
Autor: SfatulMedicului
Generalitati Colita ulcerativa este o afectiune care se manifesta prin aparitia de ulceratii la nivelul intestinului gros, iar pacientul se confrunta cu simptome neplacute precum sangerari rectale, anemie, stari de oboseala, dureri articulare. Tratamentul poate sa includa administrarea de corticosteroizi, dar si medicamente contra diareei, cat si pentru ameliorarea durerilor. Mai pot fi administrate si medicamente imunomodulatoare. Exista si cazuri in care este nevoie de interventie chirurgicala pentru indepartarea colonului, la aproximativ 30% dintre cei diagnosticati cu colita. Transplantul de fecale, o metoda noua de tratament Un tratament care presupune insa transplantul de fecale da sperante celor care sunt diaganosticati cu aceasta afectiune. Dupa ce au trecut 8 saptamani de la un transplant de fecale, unii pacienti care sufereau de colita ulcerativa nu au mai avut sangerari rectale si nici diaree, potrivit unui nou studiu. Rezultatele cercetarii au fost prezentate la... [continuare]
In ce conditii se recomanda biopsia si ce inseamna diagnosticul primit?
Endoscopie digestiva superioaral, ulcere gastrice pangastrita eritematoasa ,duodenita eritematoasa ,acesta este diagnosticul la externare ce inseamna [continuare]
Curbura crater de 4 mm,nisa acoperita de detritus necrotic cu margini hiperemice,edematitate, la nivelului unghiului gastric mare curbura crater 6 mm, nisa acoperita de deteitus necrotic cu margini edematitate si ulcer [continuare]
Vinisoare de sange in scuipat dar foarte rar nu in fiecare zi . Ce inseamna ? [continuare]
buna ziua am 46 de ani si anul acesta am fost diagnosticat in urma analizei endoscopice,cu ulcer gastric si helicobacter pylori ,am urmat tratament 10 zile cu antibiotice(amoxicilina,claritromicina )si controloc timp de doua luni,dar din cate imi dau seama fara efect.Credeti ca tinctura de propolis ajuta mai mult ? sau daca stiti altceva...Multumesc ! [continuare]
nu am neaparat o intrebare....ideea e ca si eu am un inceput de ulcer gastro-duodenal,sau cel putin asa cred pentru ca durerile s-au accentuat ,chiar mai mult ,au deviat in spate si ficat...am ameteli,stari de voma,dureri*arsuri sau torsiuni*in schimb dupa ce mamanc mi se amelioreaza imediat durerea .Nu am ajuns inca in stadiul in care corpul imi refuza mancarea,sau se mai spune ca nei bolnavi de ulcer nu pot ingera carnea de orice fel*porc,rata,pasare etc*....insa imi e foarte teama de o eventuala interventie chirurgicala.....am primit ca si amelioratori de durere omez si metocopramid...beau foarte mult ceai de sunatoare si imi amelioreaza durerea.....mai imi pun si comprese calde-reci noptile in care ma trezeste durerea infernala de stomac,dupa care am un somn linistit!!!! [continuare]
Am fot diagnosticata cu Ulcer gastric si cu bacteria helicobacter pylori.Mi s-a prescris exomeprazol 30 zile siantibiotic :claritromicina +duomox(7 zile).Dupa tratament trebuie sa fac din nou endoscopie +test helicobacter pylori.Este indicata endoscopia atat de des? Si inca o intrebare este bacteria transmisibila la alte persoane(sot,copil)? Va multumesc si astept raspunsul Dvs. [continuare]
Ulcer venos,insuficienta venoa,tromboza venoasa profunda.
buna ziua,numele meu este boby si am 24 de ani.in urma cu 3 ani am fost diagnosticat cu tvp dupa care cu insuficienta venoasa,cauza fiind un deficit de proteina c si s.urmez un tratament cu sintrom,port ciorap,fac periodic (4-5 luni) eco doopler.problema este ca doar duc boala pe picioare,nici decum nu cred ca o tratez (nu vad nici o ameliorare).piciorul in zona gambei a capatat o culoare inchisa,pe care am primit " diagnostic " de celulita gamba stanga.de aproximativ 2 luni pe "laba" piciorului mai exact sub "ou" (nu stiu sa numesc zona in termen medicalii)niste pete albe cu o mica bulina rosie in mijlocul lor,nu ma deranjat la inceput,dar acum am facut o rana care ustura,zona de langa rana are o culoare rosie si c-am curge sange din ea,si probabil incepe sa se infecteze.cred ca este un ulcer venos,drept pt care am pus o compresa sterila,neadeziva pe care am aplicat actovegin 20% gel.problema este ca as vrea sa tratez zona adecvat,dar nu stiu unde sa ma duc,la ce medic... [continuare]
Complicatii in urma operatiei de ulcer gastric perforat cu peritonita
a trecut o luna si jumatate de la operatia de ulcer gastric perforat cu peritonita si am arsuri in spate si in zona pieptului de nu mai pot sta nici in pat. Apoi am dureri de cap am ajuns si la urgenta intr-o seara dimteam ca imi amorteste partea stanga a capuli. Ce inseamana aceste simptome? Am fost in spitalul de la timisoara si toate analizele sunt bune dar eu inca sunt cu dureri, mi-au facut examinarea radilologica cu bariu a stomacului dar eu am inteles ca in ziua de zi aceasta examinare se face rar. Va rog sa imi raspundeti ma simt rau ce poate fi de data asta si cat mai trebuie sa stau fara efortul fizic - sunt forbalist si as vrea sa stiu la cat timp pot sa incep antrenamentele? [continuare]
Am facut raze x cu bariu pentru stomac, iar rezultatul este următorul: esofag radiologic normal. Stomac ptozat, hipoton, hipokinetic cu pliuri de mucoasa ingrosate si cantitate minima de lichid de hipersecretie. Curburi libere. Pilor permeabil. Bulb duodenal omogen opacifiat. Ce inseamna aceste lucruri? Am avut helicobacter pylori, m am tratat,dar inca ma doare stomacul, am luat omez 3 luni..si nu stiu ce sa mai fac. Multumesc! [continuare]
Ce inseamna carcinom slab diferentiat cu celula in inel pecete si ce pasi trebuie urmati?
Buna seara, am cu ulcer gastric de portiune verticala. La biopsia prelevata in urma endoscopiei pe buletinul de analiza scrie carcinom slab diferentiat cu celula in inel pecete. Bacteria helycobacteri negativ. Va rog un sfat. Multumesc ! [continuare]
Am facut testul de Helycobacter Pilori scaun si sange si a iesit negativ,dupa care am facut un examen cu bariu si mi-a dat aceste concluzii: Esofag normal, stomac hipoton, hipokinetic. Evacuare precipitată. Bulb duodenal fugace iritabil (semn indirect de ulcer duodenal). [continuare]
Mama mea a fost diagnosticata cu cancer de piele in forma finala , iar medicii i-au administrat un tratament cu citostatice. Au spus ca boala a evoluat, nu mai sunt sperante. Din cate am citit (avand ca sursa Internetul), citostaticele (o otrava, de altfel) se recomanda numai pentru persoanele care mai au putin de trait. Intrebarea mea este daca sansele de supravietuire, dupa acest ''''tratament'''' sunt de cateva saptamani/ luni ori, persoana in cauza poate trai chiar un an sau mai mult. VA ROG sa imi raspundeti SINCER! Multumesc anticipat! [continuare]
Ce inseamna polip endometrial hiperplazic ulcerat cu focale infiltrate hematice in stroma?
polip endometrial [continuare]
20 de factori care iti ruineaza zambetul!
Autor: SfatulMedicului
Generalitati Zambetul este un gest simplu prin care se transmit emotii, sentimente sau stari de dispozitie, si care spune mii de cuvinte despre o persoana. Chiar daca zilnic va periati dantura, folositi ata dentara, bezi pentru albirea si mergeti la consultul medical stomatologic de 2 ori pe an, nu inseamna ca ati facut totul pentru a avea un zambet frumos, sanatos si expresiv. Ce este caria dentara Caria dentara apare atunci cand bacteriile din cavitatea bucala produc acizi care ataca dintele; netratata, caria dentara conduce la aparitia infectiilor si in final la pierderea definitiva a dintelui. Caria dentara poate fi prevenita prin periajul dintilor si folosirea atei dentare cu regularitate, prin controale stomatologice periodice, prin periajul profesional si prin evitarea alimentelor bogate in zahar. Mai jos gasiti principatii factori care afecteaza zambetul si care pot cauza diferite afectiuni ale cavitatii bucale. Factori care ruineaza zambetul Bauturi... [continuare]
Sida - infectia cu virusul imunodeficientei umane (hiv)
Autor: SfatulMedicului
Generalitati Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, si ingreuneaza lupta organismului cu infectiile si cu bolile. HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficientei Dobandite (SIDA). Totusi a fi infectat cu virusul HIV nu inseamna a avea SIDA. SIDA este ultimul si cel mai sever stadiu al infectiei cu virusul HIV. Unii oameni traiesc cu infectia cu virusul HIV multi ani, chiar zeci de ani pana la a avea SIDA. Odata cu patrunderea virusului HIV in organism, acesta infecteaza un grup de celule albe din sange, celule numite limfocite CD4+. Aceste celule albe sanguine reprezinta o parte importanta a sistemului imunitar, care ajuta organismul in lupta cu infectiile. Prin infectarea si distrugerea limfocitelor CD4+ de catre HIV, sistemul imunitar devine mai putin capabil sa lupte impotriva infectiilor si a bolilor. Cauze Infectia este cauzata de virusul imunodeficientei umane (HIV).Odata ajuns in organism, HIV ataca si distruge... [continuare]
Pylobactell
Compozitie Pylobactell este un test de diagnostic. Este disponibil sub forma de kit care cuprinde un comprimat alb, solubil care contine 100 mg de substanta activa, uree marcata cu 13C. Indicatii Pylobactell este folosit pentru diagnosticarea infectiei cu helicobacter pylori (h. pylori) de la nivelul stomacului si duodenului (portiunea de intestin cu care se continua stomacul). h. pylori este o bacterie asociata cu afectiuni ca dispepsia (arsuri gastrice, meteorism si greata), gastrita (inflamatie la nivelul stomacului) si boala ulceroasa peptica (leziuni ulceroase la nivelul stomacului sau duodenului). Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta. Administrare Pylobactell este un test respirator: sunt colectate probe respiratorii in tuburile care sunt furnizate in kit. Aceste probe sunt apoi sunt trimise la un laborator specializat pentru a fi analizate. Pentru realizarea testului trebuie colectate sase probe respiratorii, trei inainte de administrarea... [continuare]
Atripla
Ce este Atripla si pentru ce se utilizeaza Indicatii Atripla este un medicament antiviral. Este folosit pentru a trata adultii infectati cu virusul imunodeficientei umane de tip 1 (hiv-1), un virus care cauzeaza sindromul imunodeficientei dobandite (sida). Medicamentul se foloseste doar la pacientii ale caror niveluri sanguine de hiv (incarcatura virala) au fost sub 50 de copii/ml pentru o durata mai mare de trei luni cu actualul tratament combinat al infectiei hiv. Nu se utilizeaza la pacientii la care combinatiile anterioare de tratament au avut efect sau au incetat sa mai aiba efect. Inainte de initierea primului tratament HIV combinat, pacientii nu trebuie sa fi fost infectati cu virusul HIV care este posibil sa nu raspunda la niciuna dintre cele trei substante active continute de Atripla. Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta. Atripla contine trei substante active: efavirenz, care este un inhibitor non-nucleozidic de revers transcriptaza (INNRT),... [continuare]
Betaderm, unguent
Ce este Betaderm, unguent si pentru ce se utilizeaza Indicatii Betaderm 1mg/g unguent face parte dintr-un grup de medicamente numit steroizi topici.Topic inseamna ca se aplica pe piele. Steroizii topici reduc roseata si mancarimea ce apare in anumite afectiuni ale pielii. Betaderm 1mg/g unguent are un efect asupra afectiunilor pielii precum eczemele(zone rosii suprainaltate de mici vezicule lichidiene, insotite de o senzatie intensa de mancarime a pielii), psoriazis (placi ingrosate de culoare rosie acoperite cu scuame argintii care se desprind de piele) si dermatite (boli de piele, care se manifesta prin inflamarea acesteia si prin mancarimi). De asemenea poate fi folosit pentru tratamentul de scurta durata a intepaturilor de insecte. Mod de administrare Utilizati intotdeauna Betaderm 1mg/g unguent exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra. Trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur. Medicul dumneavoastra va va recomanda cat de... [continuare]
Glime tad, comprimate
Ce este GlimeTad si pentru ce se utilizeaza Indicatii Glimepirida face parte din grupul de medicamente denumit sulfonamide, medicamente ce reduc glucoza sanguina. Glimepirida este indicata in tratamentul diabetului zaharat de tip II, atunci cand dieta, exercitiul fizic si scaderea in greutate, singure, nu sunt eficiente. Mod de administrare Luati intotdeauna GlimeTad exact asa cum v-a prescris medicul. Intrebati medicul sau farmacistul daca aveti nelamuriri. Medicul va va spune cate tablete de GlimeTad sa luati si pentru cat timp trebuie sa continuati administrarea lor. Acestea variaza de la persoana la persoana si medicul ajusteaza numarul de tablete si concentratia potrivite pentru dumneavoastra. Doza obisnuita recomandata la inceputul tratamentului este de 1 mg GlimeTad zilnic, dar medicul o poate creste la fiecare 1-2 saptamani de tratament. Doza maxima recomandata este de 6 mg Glime Tad pe zi. Glimepririda poate fi folosita in asociatie cu insulina, daca diabetul nu... [continuare]
Azatril, capsule
Ce este Azatril si pentru ce se utilizeaza Indicatii Azitromicina apartine unui grup de antibiotice denumite macrolide. Antibioticele sunt folosite in tratamentul infectiilor cauzate de microorganisme de tipul bacteriilor. Azitromicina este utilizata pentru tratamentul anumitor infectii cauzate de bacterii sensibile la azitromicina, cum ar fi: - infectii ale cailor respiratorii inferioare, ale gatului sau infectii nazale (cum ar fi bronsita, pneumonie, amigdalita, dureri in gat (faringita) si sinuzita; - infectii ale urechilor; - infectii la nivelul pielii si tesuturilor moi, cu exceptia plagilor arse infectate, de exemplu infectii ale tubului care conduce urina din vezica urinara (uretra) sau ale colului uterin (cervix), determinate de Chlamydia trachomatis (o bacterie). Mod de administrare Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul dumneavoastra sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau farmacistul daca nu sunteti sigur. Adulti si... [continuare]
- « Pagina precedenta
- Pagina urmatoare »
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Gastroenterologie , Hepatologie .


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter