Analize utile pentru afectiunile sistemului urinar

Sistemul urinar este adesea comparat cu o statie de epurare a apei, motiv pentru care orice reziduu trebuie eliminat din organism prin intermediul urinei.

De cele mai multe ori, aceste reziduuri provin in urma unor functii de metabolizare, iar ureea, creatinina si acidul uric sunt printre cei mai importanti parametri ce trebuie masurati, deoarece ofera informatii despre buna functionare a functiei renale si a procesului de filtrare glomerurala.

Unul din rolurile cele mai importante pe care il au rinichii este capacitatea de a controla resursele de apa si de electroliti din organism, motiv pentru care, in cazul unor dezechilibre din cadrul unor afectiuni renale, sunt importante si alte determinari cum ar fi: greutatea specifica a urinei, a concentratiei de electroliti si valorile tensiunii arteriale.

Un alt rol important este secretia de eritropoietina, ce joaca un factor-cheie in productia de celule rosii (hematii), dar daca secretia de eritropoietina este deficitara si hematiile au de suferit, se poate declansa anemia.

Cu toate acestea, trebuie mentionat faptul ca sistemul urinar nu este alcatuit doar din rinichi, desi ei sunt considerati centrul asa-numitei “statii de epurare”, ci si din tractul urinar, unde urina este excretata la nivelul pelvisului renal, iar apoi, prin intermediul ureterelor, trece in vezica urinara si, de acolo, prin uretra este eliminata prin procesul fiziologic de mictiune.

Analiza cea mai uzuala si cea mai des recomandata este examenul sumar de urina si intra in setul de analize periodice care sunt recomandate atat de medicul de familie, cat si de alti specialisti.

Regulile generale pentru a duce proba la laborator sunt urmatoarele:

- recipietul denumit si urocultor trebuie sa fie steril;

- urina se va recolta dimineata, in prealabil se face igiena corespunzatoare deoarece pot fi interpretari fals pozitive si pot sa apara bacterii in urina care au fost transferate de pe piele si mucoase in timpul recoltarii;

- urina se recolteaza din jetul mijlociu de urina, iar imediat dupa se inchide recipietul pentru a se evita contaminarea;

- in cazul persoanelor cu sonda urinara, recoltarea se face preferabil dupa schimbarea sondei din punga de recoltare a urinei.

Caracteristicile fizice ale sumarului de urina sunt:

1. Culoarea trebuie sa fie in mod normal una galben pai, dar in cazurile in care organismul este deshidratat, aceasta sufera modificari de culoare si devine usor portocalie, uneori maronie spre roscat.

Daca in urina este prezent sange, cum ar fi in cazul femeilor la menstruatie sau in cazul unor afectiuni severe, aceasta poate fi rosie.

Sub actiunea altor medicamente, de obicei cele cu efect uroseptic, urina poate capata o culoare verde-albastrui dat de albastrul de metilen si alte plante din compozitie.

Aspectul tulbure al urinei indica prezenta unui numar mare de bacterii si epitelii, ducand chiar la piurie ce reprezinta puroi in urina.

Un alt indiciu al urinei tulbure dupa ceva timp este datorat si precipitarii de fosfor, urati sau oxalati proveniti din alimente sau suplimente minerale.

2. Aciditatea (pH-ul) urinei este cuprinsa intre 5-7, cu mici variatii individuale. O crestere a pH-ului favorizeaza aparitia infectiilor sau este o consecinta a prezentei unei infectii urinare asimptomatice.

Scaderea valorii pH-ului apare in cazul unei diete bogate in carne, dar si in afectiunile renale cronice de tipul diabetului dezechilibrat si complicat.

3. Densitatea relativa a urinei este cuprinsa intre 1,023-1,035 g/cm3 si depinde de continutul de clorura de sodiu si de uree din urina, iar pe de alta parte este influentata de:

- aportul alimentar in special proteine, sodiu;
- hormoni cum ar fi vasopresina;
- filtrarea glomerurala;
- nivelul de calciu si potasiu din sange.

Scaderea marcata a densitatii apare in diabetul insipid si in afectiunile renale si ramane un parametru important in evaluarea functiei excretorii.

Caracteristicile chimice ale sumarului de urina sunt:

1. Prezenta celulelor albe (leucocite) in urina poarta denumirea de leucociturie si apare in cistite, pielonefrite, infectii urinare, iar in mod normal pe campul vizual al microscopului sunt intre 4-5 leucocite.

2. Prezenta eritrocitelor in urina nu trebuie sa depaseasca 3 pe campul vizual al microscopului, iar o crestere excesiva se numeste hematurie, daca sangele din urina este vizibil cu ochiul liber, sau microhematurie, daca sunt vizibile doar la microscop.

Cauzele ce duc la aparitia hematuriei sunt: menstruatia, si de aceea indicat ar fi sa nu se recolteze in aceasta perioada pentru a nu modifica rezultatele, febra, infectii, afectiuni urinare, ciroza hepatica, tumori, leziuni traumatice etc.

3. Cilindrii in urina pot fi prezenti in contextul febrei, al unui efort fizic intens, ca simptom, in cazul unei boli renale.

4. Corpii cetonici in urina in mod normal sunt negativi, dar exista si situatii cand ei apar. Aceste situatii sunt: varsaturile, infometarea, abuzul de alcool cronic, diabetul zaharat dezechilibrat.

5. Prezenta glucozei in urina poarta denumirea de glucozurie si poate aparea in urmatoarele situatii: leziuni renale, hipertiroidism si diabet, in cazul depasirii pragului de filtrare renala.

6. Prezenta bilirubinei in urina in mod fiziologic nu ar trebui sa se gaseasca, insa in cazuri patologice ea apare in: ciroza, hepatita cronica, hepatita cu afectare parenchimala etc.

7. Prezenta urobilinogenului apare doar in hepatitele hemolitice si leziunile hepatice, fara sa apara in mod fiziologic, deoarece este partial eliminat de catre rinichi.

8. Proteinuria sau prezenta proteinelor in urina trebuie sa fie negativa, insa situatiile in care ea apare sunt: efortul intens, inflamatii, diabet, boli autoimune, intoxicatii cu metale grele, boli vasculare etc.

9. Microparticulele cristalizate pot aparea in urina oamenilor sanatosi si cuprind: urati, fosfati de calciu, acid uric, carbonat de calciu, fosfat de magneziu si au importanta clinica in tratarea calculilor renali.

Prezenta cristalelor de acid uric au importanta in diagnosticarea gutei, iar cele de fosfat de magneziu in infectiile urinare.