Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Transplant alogen de celule stem

Actualizat la data de: 13 Decembrie 2023

Generalitati

Sus
Transplant alogen de celule stem

Cele mai multe dintre celulele stem sunt localizate in maduva osoasa, iar unele dintre acestea circula de la maduva spre sange. Celulele stem medulare se transforma in celule rosii, celule albe ale sangelui sau trombocite, pentru a contribui la mentinerea sanatatii organismului.

In cazul in care maduva osoasa este deteriorata sau distrusa, aceasta nu mai poate produce celule normale pentru sange. In acest caz, va fi necesar un transplant de celule stem sanatoase, care se va face prin intermediul unei linii intravenoase, prin care vor fi introduse in corp celule stem sanatoase, care au rolul de a ajuta maduva osoasa sa inceapa sa functioneze normal.

Cand celulele stem provin de la o alta persoana, transplantul se numeste alogen. Donatorul poate fi o ruda sau un strain. Cel mai important este ca makerii sistemului imunitar ai donatorului sa se afle in corelatie cu cei ai donatorului. Acest lucru este cel mai probabil, atunci cand donatorul este fratele sau sora bolnavului. Cand celulele stem provin din propriul sange sau maduva osoasa, transplantul se numeste autolog. Celulele stem se pot gasi si in sangele periferic sau in cel din cordonul ombilical al unui nou-nascut.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Identificarea donatorului
  3. De ce se fac chimioterapie si radioterapie inainte de un transplant?
  4. Procesul transplantului de celule stem alogene
  5. Minitransplantul
  6. Dupa transplant
  7. Riscuri
  8. Citeste pe aceeasi tema

Identificarea donatorului

Sus

Gasirea unui donator compatibil este principala actiune pentru succesul unui transplant alogen de celule stem. Testele de compatibilitate ale donatorilor pot include urmatoarele rezultate:

  • HLA - combatibilitate relativa (in general un frate)
  • HLA - compatibilitate fara vreo legatura de rudenie
  • HLA - incompatibilitatea cu un membru al familiei
  • sange din cordonul ombilical.

Donatorul poate fi adesea, fratele, sora sau alte rude. Deseori, donatorii sunt gasiti in functie de compatibilitatea tipului de tesut. Prin testul HLA medicul compara sangele si probele de tesut de la un donator cu cele ale bolnavului.

Cu exceptia utilizarii celulelor stem din sangele care circula in corpul unui donator, pot fi folosite si celule din sangele din cordonul ombilical. Celulele stem care se gasesc in sangele din cordonul ombilical sunt mai putin mature, ceea ce inseamna ca au potentialul de a se diferentia in diferite tipuri de celule.

Prin criogenarea care a avut loc dupa ce au fost recoltate, s-au evitat daunele aduse de mediul inconjurator si de procesul imbatranirii. Transplantul de sange din cordonul ombilical nu implica necesitatea testului de tesut compatibil si poate ajuta la diminuarea riscului de aparitie a complicatiilor.

De ce se fac chimioterapie si radioterapie inainte de un transplant?

Sus

Prin intermediul chimioterapiei si radioterapiei, medicii distrug maduva osoasa. In acest mod este inlaturat cancerul din ceulele afectate, dar sunt distruse si celule normale - din maduva osoasa si din restul corpului. Mai tarziu, cand vor fi transferate celule stem sanatoase, de la un donator, acestea vor ajunge in maduva osoasa si vor prelua sarcina acesteia de a fabrica noi celule sanguine.

Procesul transplantului de celule stem alogene

Sus

Inainte de un transplant de celule stem alogene, se urmeaza un tratament intensiv pentru a se distruge cat mai multe dintre celulele canceroase. Se va face fie chimioterapie, fie chimioterapie si radioterapie. Odata ce aceasta etapa se va incheia, veti fi pregatiti pentru transplant. Transplantul se va face la aproximativ 20 de zile dupa ce s-a facut complet tratamentul intensiv. Bolnavul va primi ceulele stem, sub forma unei perfuzii sanguine, pe cale intravenoasa. Procedura dureaza aproximativ o ora.

Dupa ce au intrat in fluxul sanguin, celulele stem circula catre maduva osoasa si incep sa produca noi celule sanguine in timpul unui proces, cunoscut sub denumirea de grefare. Transplantul restabileste cantitatea normala de celule care a fost distrusa prin terapia intensiva.

Minitransplantul

Sus

Un minitransplant este un tip de transplant alogen care foloseste doze mai mici, mai putin toxice de chimioterapie si/sau iradiere totala la nivelul corpului, inainte de transplant.

Utilizarea unor doze mai mici de medicamente anticancerigene si a unui nivel mai scazut de iradiere totala la nivelul corpului elimina o cantitate destul de mare de maduva osoasa. Este suprimat si sistemul imunitar al pacientului pentru a se preveni respingerea transplantului.

Odata ce celulele maduvei osoase de la donator sunt transplantate, acestea pot provoca efect de grefa impotriva tumorii si pot actiona pentru a distruge celulele canceroase care nu au fost deja eliminate de medicamentele anticancerigene si iradierea la nivelul corpului.

Dupa transplant

Sus

Echipa de oncologie hematologica va colabora in incercarea de a reduce riscurile complicatiilor si pentru a raspunde nevoilor pacientului pe intreg parcursul procesului de transplant de celule stem. Avand in vedere ca sistemul imunitar are nevoie de timp pentru a se consolida, medicii vor monitoriza cu atentie bolnavul in urmatoarele luni de la transplant.

Uneori dozele mari de chimioterapie si radiatii, primite inainte de transplant pot provoca reactii adverse cum ar fi infectia. Medicii vor face in mod constant analize ale sangelui si pot face si o transfuzie de sange pentru a se preveni sau trata infectiile sau problemele de sangerare.

Un alt risc al transplantului alogen de celule stem este boala grefa contra gazda, o conditie in care celulele donate ataca tesuturile celui bolnav. Incompatibilitatea redusa dintre pacient si donator creste riscul declansarii acestei afectiuni. Medicul ar putea prescrie anumite medicamente pentru a reduce riscul declansarii infectiei sau a bolii grefa contra gazda.

Riscuri

Sus

Complicatiile precoce pot sa apara in 5-10 zile si includ:

  • rani la nivelul gurii
  • caderea parului
  • sangerare din cauza reducerii severe a numarului de celule rosii, albe si trombocite din sange
  • greata si varsaturi
  • diaree
  • infectii cum ar fi pneumonie, zona zoster, herpes simplex

Alte posibile complicatii pot include:

  • depresie
  • infertilitate
  • cataracta
  • complicatii ale plamanilor, rinichilor si inimii
  • reaparitia bolii pentru care a fost realizat transplantul, pentru a o trata
  • alte tipuri de cancer.

Complicatile grave pe termen lung includ:

  • esecul grefei - noile celule stem functioneaza o perioada scurta de timp si apoi cedeaza. Daca se intampla acest lucru posibilitatile de vindecare sunt scazute.
  • boala grefa contra gazda
  • boala veno-ocluziva hepatica
  • infectii.

Medici specialisti Medicina Generala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate