Se poate trai fara pancreas?
Dr. Alexe Raluca-Maria
Medic primar Medicina Interna, Competenta Ultrasonografie Generala
Generalitati
SusSupravietuirea fara pancreas este posibila, dar, cu toate acestea, medicii recomanda indepartarea pancreasului numai atunci cand o persoana are o afectiune grava, cum ar fi pancreatita cronica recurenta sau cancerul de pancreas.
In cele mai multe cazuri, tratamentele medicale pot inlocui functia pancreasului, dar persoanele cu un astfel de regim necesita monitorizare si ingrijire medicala permanenta. Indepartarea pancreasului inseamna, de asemenea, ca o persoana va trebui sa adopte o varietate de schimbari ale stilului de viata.
Cuprins articol
Rolul pancreasului
SusSituat profund in abdomen, intre stomac si coloana vertebrala, pancreasul este o glanda foarte importanta, cu forma de frunza. Glandele sunt organe care secreta substante chimice, hormoni, de care organismul are nevoie pentru a functiona.
Pancreasul este impartit in patru regiuni: cap, gat (col), corp si coada.
Pancreasul este raspunzator de productia de insulina, un hormon care regleaza nivelul de zahar din sange. Atunci cand organismul nu produce insulina, nivelurile de zahar din sange (glicemia) pot deveni periculos de mari. Fara insulina celulele organismului nu pot prelua glucoza care le este furnizata prin sange, deci glucoza din alimente nu poate fi folosita.
Acest lucru poate provoca probleme grave de sanatate.
Pancreasul produce, de asemenea, sucul pancreatic. Acest suc ajuta organismul sa descompuna si sa absoarba alimentele. Portiunea de pancreas care produce sucul pancreatic este numita pancreas exocrin, in timp ce partea pancreasului care raspunde de producerea insulinei este numita pancreas endocrin.
Hormonii patrund in sange, in timp ce enzimele digestive curg intr-o portiune a intestinului subtire, numit duoden, printr-un tub numit duct pancreatic.
Pe de alt parte, ficatul produce bila, care, in intervalul dintre mese, este depozitata in vezica biliara, iar in timpul meselor este eliberata in duoden, unde participa la digestia si absorbtia grasimilor si a anumitor vitamine.
In ce situatii trebuie eliminat pancreasul?
SusMedicii pot fi nevoiti sa elimine pancreasul din mai multe motive, printre care:
Cancerul de pancreas
Cancerul de pancreas este unul dintre cele mai mortale tipuri de cancer. Doar 7% dintre persoanele cu acest tip de cancer traiesc mai mult de 5 ani dupa diagnosticare.
Supravieuirea este atat de redusa intrucat acest tip de cancer este foarte greu de detectat in stadiile incipiente, permitandu-i sa se raspandeasca si in alte organe.
Exista doua tipuri de interventii chirurgicale pentru cancerul pancreatic:
Chirurgia curativa – folosita pentru a elimina toata tumora. Aceasta metoda poate avea potential curativ pentru o persoana, dar trebuie efectuata inainte sa aiba loc raspandirea bolii in alte organe.
Chirurgia paliativa – este utilizata pentru a prelungi viata unei persoane si pentru a reduce severitatea tabloului clinic.
Pancreatita cronica
Pancreatita cronica este o inflamatia persistenta a pancreasului. Unele forme de pancreatita cronica pot fi ereditare. Pancreatita cronica poate provoca dureri abdominale intense si digestia deficitara a alimentelor, ducand in timp la malnutriie.
Atunci cand alte tratamente esueaza sau cand pancreasul este afectat sever, medicul poate recomanda o interventie chirurgicala cu scopul de a elimina total sau partial pancreasul.
Neoplasmul mucinos intraductal papilar
Neoplasmele mucinoase intraductale papilare sunt tumori precanceroase care cresc in ductele pancreatice. Ele se pot transforma in cancer daca sunt netratate.
Medicul poate recomanda eliminarea unei portiuni din pancreas sau chiar tot organul, pentru a preveni ca tumorile sa devina canceroase.
Indepartarea pancreasului nu este singura optiune de tratament pentru oricare dintre afectiunile anterioare.
Un medic va evalua riscurile si beneficiile interventiilor chirurgicale si va lua in considerare starea de sanatate generala atunci cand va decide care este cea mai buna metoda de tratament.
Supravietuirea fara pancreas
SusPancreasul este o glanda care secreta anumiti hormoni necesari supravietuirii, inclusiv insulina. Cu zeci de ani in urma, problemele pancreatice serioase au fost intotdeauna fatale. In zilele noastre este posibil ca oamenii sa traiasca fara pancreas.
Interventia chirurgicala utilizata pentru a elimina pancreasul se numeste pancreatectomie. Interventia poate fi partiala, eliminand doar regiunea bolnava a pancreasului sau totala, cand este necesara indepartarea integrala a glandei.
O pancreatectomie totala poate necesita, de asemenea, indepartarea si unor parti din stomac, intestin subtire si cai biliare. Vezica biliara si splina pot fi, de asemenea, indepartate. Aceasta operatie extinsa poate fi periculoasa si poate schimba radical viata.
Persoanele care nu pot produce suficienta insulina dezvolta diabet, motiv pentru care dupa pancreatectomie o persoana va face diabet. Ca urmare a acestui lucru, persoana in cauza este nevoita sa isi schimbe dieta si stilul de viata si va necesita tratament cu insulina pentru tot restul vietii.
Indepartarea pancreasului poate, de asemenea, sa limiteze capacitatea organismului de a absorbi substantele nutritive din alimente. Fara injectii cu insulina artificiala si enzime digestive o persoana fara pancreas nu poate supravietui.
Un studiu efectuat in anul 2016 a constatat ca aproximativ trei sferturi din persoanele fara cancer au supravietuit cel putin 7 ani dupa indepartarea pancreasului.
Printre cei cu cancer, ratele de supravietuire de 7 ani au variat de la 30% la 64%, in functie de tipul de cancer pe care il aveau, dar si de raspandirea acestuia la celelalte organe.
Recuperare si modificari ale stilului de viata
SusO persoana va fi internata chiar si cateva saptamani dupa intervenita de eliminare a pancreasului. In functie de starea de sanatate, durata internarii poate fi mult mai scurta.
In zilele care urmeaza interventiei chirurgicale, persoana operata va necesita o dieta lichida, iar alimentele solide vor fi reintroduse lent, in timp.
Prezenta durerii este normala in zilele urmatoare interventiei chirurgicale. Pentru a-si recupera complet puterea, o persoana poate avea nevoie de cateva luni.
Cu toate acestea, anumite activitati usoare, precum condusul, pot fi realizate chiar si dupa 2-3 saptamani de la operatie.
Este posibila o calitate a vietii acceptabila fara pancreas, dar acest lucru necesita o ingrijire medicala continua. Indepartarea pancreasului provoaca diabetul si schimba capacitatea organismului de a digera alimentele.
Aceste lucruri necesita tratament pe toata durata vietii. De asemenea, alimentatia va trebui adaptata, astfel incat sa fie saraca in zahar si glucide.
Medicul va recomanda consumarea mai multor mese pe zi, dar in cantitati mici. Evitarea drogurilor, a tutunului si a alcoolului va contribui la mentinerea sanatatii pe termen lung.
O persoana fara pancreas necesita injectii regulate cu insulina, In unele cazuri, aceste injectii pot fi inlocuite cu o pompa de insulina. De asemenea, este necesara administrarea enzimelor digestive la fiecare masa, pentru a se asigura digestia alimentele urmata de absorbtia acestora.
Perspectiva
SusPerspectiva in acest caz depinde de motivul eliminarii pancreasului. Persoanele cu cancer pancreatic pot necesita in continuare tratamente pentru cancer, mai ales daca acesta s-a raspandit si in alte zone ale corpului. Pentru alti oameni, indepartarea pancreasului ajuta la vindecarea totala a afectiunii primare.
Cu o ingrijire medicala adecvata, un stil de viata sanatos si o dieta corespunzatoare, o persoana ce a necesitat eliminarea pancreasului poate sa duca o viata relativ normala si sanatoasa.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Medicina interna
- Asist. univ. dr. Mihaela Milicescu - Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
- Asist. univ. dr. Petrescu Ligia - Spitalul clinic de nefrologie dr. CAROL DAVILA
- Asist. univ. dr. Simona Hildegard Stancu - Spitalul clinic de nefrologie dr. CAROL DAVILA
- Dr. Teodor Badescu - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
- Dr. Radu Alecsandru -
Articole recomandate
- Adevarul despre dependenta de zahar
- Metode de evitare a starilor de voma din timpul sarcinii
- Lectii despre perseverenta si consecventa in tratamentul infectiei fungice a unghiilor
- Cauzele durerii in mers – Osteonecroza (Necroza aseptica de cap femural - ...
- Cauzele tulburarii de panica
- Femei inselate: intrebari si raspunsuri
- Colita ulcerativa la copii
- Cancerul pancreatic
- Anemia prin deficit de vitamina B12 (Anemia pernicioasa)