Inghitirea dificila - cauze, investigatii, tratament

In momentul inghitirii, muschii coordonati de nervi conduc solidele sau lichidele progresiv din gura catre stomac.

Atunci cand exista o afectiune la nivelul segmentelor implicate, inghitirea poate fi afectata si poate fi acompaniata de simptome precum sufocare sau tuse.

Desi acest simptom este cunoscut de majoritatea oamenilor in timpul mancarii cu pofta, cand mancarea ajunge in caile respiratorii si determina tuse si senzatia de lipsa de aer, aparitia brusca si persistenta a acesteia nu trebuie ignorata, pentru ca este un simptom frecvent dupa un accident vascular cerebral.

Simptomele asociate inghitirii dificile sunt reprezentate de:

- durere la inghitire,

- senzatia ca mancarea este blocata in piept,

- sialoree (hipersalivatie),

- disfonie (raguseala),

- regurgitare (revenirea mancarii in cavitatea bucala),

- varsaturi,

- arsuri gastrice,

- scadere in greutate neplanificata,

- reflux al continutului din stomac,

- tuse cronica.

Imbatranirea in sine nu determina aparitia disfagiei, insa reprezinta un element ce contribuie la aparitia acesteia, din cauza faptului ca muschii se atrofiaza odata cu inaintarea in varsta, creste susceptibilitatea dezvoltarii unor afectiuni din cauza scaderii barierei imunitare si a capacitatii de reparare tisulara, precum si a unor afectiuni neurologice, care implica si existenta disfagiei.

In functie de segmentul tractului digestiv care este afectat (cavitatea bucala, gatul - faringele sau esofagul), disfagia este clasificata in 3 tipuri:

Disfagia orala presupune existenta tulburarii la nivelul gurii, unde mancarea este sfaramata cu ajutorul dintilor si a limbii si imbibata cu saliva pentru a o face usor de digerat.

- Tumori ale cavitatii orale sau ale limbii,

- Paralizia limbii,

- Ulcere aftoase bucale sau linguale,

- Palatoschizis – afectiune congenitala ce presupune lipsa fuziunii intre palatul dur si cel moale, determinand existenta unei deschideri anormale in cerul gurii catre cavitatea nazala,

- Stomatita,

- Angina Ludwig,

- Infectie herpetica,

- Xerostomie (gura uscata) determinata de deshidratare, Sindromul Sjogren, stres, fumat, consumul excesiv de cofeina sau alcool, diabetul zaharat,

- Faringita,

- Amigdalita.

Disfagia faringiana localizeaza tulburarea la nivelul gatului.

Deglutitia presupune o coordonare intre limba, care impinge posterior mancarea pregatita anterior la nivelul cavitatii orale, inchiderea epiglotei, care previne patrunderea acesteia in caile respiratorii si palatul moale, care blocheaza cavitatea nazala.

- Tulburari neurologice asociate bolii Parkinson, sclerozei multiple sau distrofiei musculare,

- Leziuni neurologice acute – accident vascular cerebral sau leziuni la nivelul maduvei spinarii sau creierului,

- Diverticul Zenker – localizat deasupra esofagului sub forma unui saculet la nivelul caruia se aduna alimente, determinand respiratie urat mirositoare (halena), tuse cronica, disfagie si regurgitatii,

- Tumori faringiene,

- Radioterapie.

Disfagia esofagiana: propulsia bolului la acest nivel este realizata cu ajutorul unor miscari – unde peristaltice care se produc din aproape in aproape si faciliteaza tranzitia catre stomac.

- Acalazia cardiei – lipsa relaxarii sfincterului esofagian inferior, care ingreuneaza trecerea mancarii catre stomac,

- Spasm esofagian difuz – presupune existenta unor contractii musculare puternice necoordonate, care nu faciliteaza inaintarea bolului alimentar,

- Strictura esofagiana – reprezinta o ingustare segmentara a esofagului determinata de tumori sau ca urmare a vindecarii eroziunilor determinate de boala de reflux gastroeofagian,

- Tumori esofagiene – ingusteaza progresiv lumenul esofagian, odata cu cresterea in dimensiuni,

- Corpii straini – afectiune intalnita mai frecvent la varstnici, copii si adulti cu tulburari psihice,

- Boala de reflux gastroesofagian – determinand cicatrici si ingustarea sfincterului esofagian inferior,

- Esofagita eozinofilica,

- Sclerodermia,

- Radioterapia.

Pentru a determina cauzele ce pot determina aparitia disfagiei, trebuie tinut cont de examenul clinic obiectiv si de anamneza, acestea fiind completate de teste specializate imagistice.

Printre acestea se numara:

- radiografia cu bariu (presupune inghitirea colorantului ce evidentiaza existenta anomaliilor esofagiene in momentul radiografiei),

- fluoroscopia (evalueaza fazele deglutitiei, prin inghitirea unor alimente de diferite consistente, care au un colorant opac adaugat),

- evaluarea endoscopica functionala a deglutitiei – FEES (evalueaza fazele deglutitiei, printr-o camera plasata in interiorul esofagului, spre deosebire de fluoroscopie, care presupune realizarea unor radiografii in diferite etape),

- endoscopia digestiva superioara (permite, pe langa explorarea video, realizarea de biopsii in cazul identificarii unor leziuni suspecte),

- manometria (testeaza presiunea in momentul inghitirii),

- monitorizarea prin pH-metrie cu impedanta esofagiana (evalueaza refluxul acid sau alimentar din stomac spre esofag pe parcursul unei zile),

- scanari CT sau RMN.

Alegerea conduitei terapeutice pentru gestionarea disfagiei este influentata de amploarea acesteia si de etiologie.

Abordarea terapeutica se poate realiza prin mai multe metode, dupa cum urmeaza.

O optiune este medicatia, aleasa in situatia in care afectiunea de fond este boala de reflux gastroesofagian, pentru a controla refluxul, daca paceintul se confrunta cu infectii – antivirale, antifungice.

Se poate interveni si asupra stilului de viata, cu scopul de a modifica obiceiurile alimentare si mancarea consumata, prin inlocuirea cu alimente mai moi, ce nu impun dificultati la masticatie si consumarea unor alimente sau bauturi la temperatura camerei, nu prea reci sau prea calde, adoptarea staturii verticale in timpul meselor pentru a reduce la minim riscul de sufocare si concentrarea pe actul alimentar, adica evitarea folosirii social media, urmaririi emisiunilor sau vorbitul in timpul meselor.

Terapiile minim invazive sunt reprezentate de injectarea cu toxina botulinica, in cazul existentei unei afectiuni neurologice, cu scopul de a ameliora spasmele musculare sau efectuarea dilatatiilor esofagiene pentru a creste diametrul lumenului.

De asemenea, se poate interveni si chirurgical pentru a elimina obstructiile mecanice de tipul proceselor tumorale sau pentru a trata diverticulii, acalazia sau boala de reflux gastroesofagian.

Interventia aleasa depinde de etiologia disfagiei si presupune realizarea miotomiei Heller, miotomiei endoscopice perorale, ambele curative pentru acalazia cardiei, rezectie pentru tumori sau stentare pentru stricturi si tumori inoperabile.

Daca nu este determinata de afectiuni preexistente, disfagia ocazionala poate fi prevenita prin respectarea timpului de mancare, mestecarea cu atentie a alimentelor, evitarea inghitirii bucatilor intregi si oprirea altor activitati in timpul meselor, precum vorbitul sau urmaritul emisiunilor pe TV/smartphone.

Desi majoritatea persoanelor sunt familiarizate cu disfagia, acest simptom nu trebuie sa fie ignorat, intrucat netratat, poate creste riscul de patrundere a alimentelor sau a lichidelor in caile respiratorii - aspiratie, conducand catre infectii pulmonare sau poate conduce catre deshidratare si malnutritie, determinate de diminuarea cantitatii de mancare consumate si a lichidelor ingerate din cauza simptomelor.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21195-dysphagia-difficulty-swallowing
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/dysphagia/diagnosis-treatment/drc-20372033
https://www.healthline.com/health/difficulty-in-swallowing#takeaway
https://www.webmd.com/digestive-disorders/swallowing-problems