Clickmed
programare rapida la medic

Glanda tiroida - simptome

Actualizat la data de: 02 Mai 2019
Consultant medical:

Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru

Clinica: Spitalul de Psihiatrie Voila

Ce este glanda tiroida

Sus
Glanda tiroida - simptome

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca multi oameni sufera de diverse tulburari ale glandei tiroide, dar majoritatea nu cunosc acest lucru.

Tiroida este o glanda in forma de fluture situata la nivelul gatului. Aceasta are un rol esential in functia metabolismului. Cand exista dereglari ale activitatii glandei tiroide, pot fi afectate multe aspecte ale sanatatii dumneavoastra.

Principalele simptome ale disfunctiei glandei tiroide sunt modificarile greutatii corporale, prezenta depresiei si dezechilibrul nivelurilor de energie.

Deoarece problemele nediagnosticate ale tiroidei pot creste dramatic riscul aparitiei obezitatii, bolilor cardiovasculare, depresiei, anxietatii, pierderii parului, disfunctiilor sexuale, infertilitatii, dar si a altor probleme de sanatate, este important sa mergeti din timp la medicul endocrinolog pentru investigatii si tratament adecvat.

Cuprins articol

  1. Ce este glanda tiroida
  2. Cele mai frecvent intalnite simptome ale problemelor glandei tiroide
  3. Citeste pe aceeasi tema

Cele mai frecvent intalnite simptome ale problemelor glandei tiroide

Sus

Atunci cand nu functioneaza corect, glanda tiroida poate elibera prea multi sau prea putini hormoni. Conditia in cazul careia tiroida produce prea putini hormoni se numeste hipotiroidism, iar cea in cazul careia se produc prea multi hormoni poarta denumirea de hipertiroidism.

Manifestarile specifice hipotiroidismului sunt:

  • epuizare si oboseala
  • dispozitie depresiva
  • dificultati de concentrare
  • crestere inexplicabila sau excesiva in greutate
  • piele aspra si uscata insotita de senzatie de mancarime
  • par uscat, aspru si fragil
  • senzatie de frig, in special la nivelul extremitatilor
  • constipatie
  • flux menstrual crescut
  • menstre mai frecvente
  • infertilitate sau avort spontan.

Simptomele caracteristice hipertiroidismului sunt:

  • nervozitate
  • transpiratii profuze
  • subtierea pielii
  • par friabil
  • slabiciune musculara care implica in special partea superioara a bratelor si coapselor
  • tremur al mainilor
  • tulburari de panica
  • insomnie
  • accelerarea batailor inimi
  • pierdere in greutate in ciuda unui apetit bun
  • tranzit intestinal accelerat
  • menstruatii rare, cu un flux scazut de sange.

- Durerile musculare si articulare, tendinita si sindromul de tunel carpian - Durerile muschilor, ale articulatiilor, slabiciunea la nivelul bratelor si tendinta de a dezvolta sindrom de tunel carpian in zona bratelor si mainilor, sindrom de tunel tarsal si fasceita plantara, prezente la membrele inferioare, pot fi simptome ale unor probleme nediagnosticate ale glandei tiroidiene.

In cazul hipotiroidismului ar putea fi prezente: slabiciunea si durerea musculara, inclusiv crampe si rigiditate, dureri articulare generale, disconfort, senzatii de furnicaturi sau arsura in partea inferioara a piciorului. Persoanele care sufera de hipertiroidism ar putea manifesta: dificultate la urcatul scarilor, de a tine sau a prinde obiecte cu mainile sau de a-si atinge palmele deasupra capului.

- Gusa si disconfort la nivelul gatului - Sentimentul de disconfort sau umflare la nivelul gatului, prezenta gusei sau vocea ragusita pot fi semnele unei tiroide marite, intalnita mai ales in cazul hipertiroidismului.

- Modificari ale parului si pielii - Parul si pielea pot suferi schimbari in cazul conditiilor tiroidiene. In mod special pierderea parului este frecvent asociata cu glanda tiroida. In cazul hipotiroidismului parul devine fragil, aspru, uscat si se va rupe cu usurinta, iar pielea va deveni aspra, ingrosata si solzoasa.

Poate avea loc si o pierdere accentuata a parului, precum si caderea marginii exterioare a sprancenelor. Persoanele care sufera de hipertiroidism vor avea pielea fragila si subtire si vor constata o cadere severa a parului.

- Probleme intestinale - Constipatia severa sau de lunga durata este frecvent asociata cu hipotiroidismul, in timp ce diareea sau sindromul de intestin iritabil sunt corelate cu hipertiroidismul.

- Tulburari ale menstruatiei si probleme de fertilitate - Menstruatiile dureroase si abundente sunt frecvent asociate cu hipotiroidismul. Atunci cand durata menstruatiei este mai scurta si aceasta este mai putin importanta cantitativ, poate fi implicat hipertiroidismul. Infertilitatea poate fi asociata cu multiple conditii tiroidiene nediagnosticate si netratate.

- Istoricul familial - Daca in istoricul dumneavoastra familial exista persoane care au probleme cu tiroida, aveti un risc major de a dezvolta boli tiroidiene. Este posibil sa nu fiti intotdeauna constienti de disfunctiile tiroidiene din familia dumneavoastra, intrucat multi membrii ai familiei posibil sa nu cunoasca faptul ca sufera de anumite afectiuni ale tiroidei sau sa se raporteze la acestea ca "probleme ale glandei sau gusei". Este important sa acordati atentie cresterii excesive in greutate ale membrilor familiei, intrucat acestea pot fi declansate de afectiuni tiroidiene.

- Probleme cu colesterolul - Colesterolul ridicat, mai ales cel ale carui valori nu scad in urma tratamentelor medicamentoase, dietei si exercitiilor fizice, poate fi un semn de hipotiroidism nediagnosticat. Nivelurile neobisnuit de scazute de colesterol pot fi semne ale prezentei hipertiroidismului.

- Depresie si anxietate - Asociate sau nu cu aparitia brusca a tulburarilor de panica, depresia si anxietatea pot fi semne ale bolilor tiroidiene. Hipotiroidismul este cel mai des asociat cu depresia, in timp ce hipertiroidismul este corelat destul de frecvent cu atacurile de anxietate sau de panica. Depresia care nu se amelioreaza in urma tratamentului cu antidepresive poate fi un semn al unei afectiuni nediagnosticate a glandei tiroide.

- Modificari ale greutatii - Chiar daca urmati o dieta saraca in grasimi, cu putine calorii, aveti un program riguros de exercitii fizice si nu reusiti sa pierdeti in greutate, ba din contra, castigati kilograme, ar ptuea fi implicata o problema a glandei tiroide. Dificultatile de pierdere a greutatii pot fi un semn de hipotiroidism.

- Oboseala - Chiar daca dormiti 8-10 ore pe noapte, va simtiti epuizati si va aflati in imposibilitatea de a functiona fara sa dormiti pe parcursul zilei, atunci acest lucru ar putea semnala o disfunctie a glandei tiroide, mai exact hipotiroidism. In cazul hipertiroidismului, este posibil sa suferiti de insomnie, in urma careia va veti simti obositi pe parcursul intregii zile.


Medici specialisti Endocrinologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate