Personalitate dificila adolescenta

Va multumesc pentru raspuns!Dupa cum puteti observa mai sus am efectuat destule analize si proceduri care sa gaseasca explicatia in cazul problemei fiicei mele,in schimb nu s-a gasit nici o problema,ba chiar ni s-a confirmat faptul ca sta bine din punct de vedere al sanatatii.Probabil prin a cere ajutorul lui Dumnezeu va referiti sa merg la un parinte duhovnic sau mai concret?

Da, cred ca un parinte duhovnic v-ar putea sprijinii, de multe ori suntem ajutati sa luam deciziile cele mai importante de catre acesti parinti duhovnici.Pe de alta parte EU CRED ca de asemenea avand un ,,dialog,, in suflet cu Dumnezeu(in fiecare zi), sinceri si smeriti,la EL gasim intotdeauna raspunsuri.
Dumnezeu sa va ajute!

Va multumesc pentru raspuns,dar ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca fiind unicul copil i-am acordat toata atentia,iubirea si toate resursele mele le-am canalizat asupra ei,n-am avut niciodata intentia sa o sufoc cu dragostea mea, sa fiu hiperprotectiva,dar nici cu criticile.Nu imi place sa spun asta,dar reactioneaza exagerat la frustrare,o nemultumire si se declanseaza totul.Incerc sa o protejez,dar trebuie sa inteleaga faptul ca nimeni nu o va scuti de la problemele pe care le va intampina inevitabil pe parcurusl vietii,iar ea la varsta aceasta are scuza comportamentului infantil,in schimb la maturitate nimeni nu va tolera asta,doar noi parintii care mereu am considerat-o centrul universului nostru.Mi s-au spus anumite lucruri la ultimul control si m-au pus ingrozitor pe ganduri ,nu din partea medicului,ci din partea unor asistente ''binevoitoare'' ca sunt cazuri in care adultii vin si fac asemena crize care sunt extrem de frecvente la femei si majoritate le fac ceva similar cu ale fiicei mele.Prefer sa cred ca este ceva tranzitoriu,dar chiar si asa,2-3 ani ar fi infernal.Tremura cand este nervoasa,plange des,asta in cazul in care nu lesina.Mai intelept mi se pare sincera sa luam masuri,sa mergem la un psiholog si sa vedem si latura aceasta,oare intr-adevar impulsivitatea,intoleranta ei declanseaza si aceste crize?de ce nu apar in alta imprejurare?din punct de vedere fizic nu s-a gasit inca o explicatie.A facut daca nu ma insel in ultimele 5 luni in jur de 8 crize,am zis,sunt similare convulsiilor,deci nu vreau sa las lucrurile sa se rezolve de la sine in 2-3 ani nu vreau sa imi imaginez cate asemenea episoade pot exista daca eu inchid ochii si spun ca totul este bine in viata mea si a fiicei mele.Repet,va multumesc pentru raspuns!

Crizele adolescentei?Imi puteti detalia va rog?Pentru mine e vag subiectul asta,adica eu inteleg majoritatea adolescentelor care se simt neintelese,am cunostiinte care au fiice de varsta fiicei mele,in schimb nu reactioneaza in modul acesta.Chiar si eu la varsta ei aveam discutii mai aprinse cu mama sau imi doream un anume lucru cu ardoare,deci o inteleg intr-o oarecare masura.Inteleg,''furtuna'' aceasta de hormoni care se produce in corpul adolescentelor si le face vurnerabile in fata emotiilor,dar crizele acestea?Inteleg atunci cand incearca sa fie originala,unica si vrea sa demonstreze asta,e specific varstei,dar convulsii practic fara o cauza concreta sa fie tot criza adolescentei?

Acum incep sa inteleg,multumesc mult pentru raspuns.Probabil anturajul exercita o influenta enorma asupra ei,deseori o aud spunand :''pentru ca asa face si colega aceea,pentru ca pe x o lasa,dar ea are voie si eu nu am,dar ea are nu stiu ce si eu nu,dar ea este asa si eu nu sunt,dar de ce x poate si eu nu pot,vreau sa fiti si voi ca parintii nu stiu cui'' sau se intampla frecvent sa vina foarte nervoasa,deprimata de la scoala sau de la intalnirile cu grupul de prieteni si toate rabufnirile au loc bineinteles in prezenta noastra.Sper ca aceste momente sa nu aiba consecinte neplacute asupra personalitatii ei in viitor,am zis,acum se justifica prin imaturitate afectiva.

Uf!Deci,aparent este usor,fac eforturi sa o inteleg de ce reactioneaza tocmai in modul acesta,inteleg momentele in care plange,in care spune ca este neinteleasa,momentele in care deseori se simte dezamagita sau cand se convinge singurica de faptul ca a facut un dezastru dintr-un lucru banal,dar eu raman cu un sentiment oribil dupa fiecare criza,sa iti vezi copilul ca se enerveaza din niste lucruri lipsite de importanta(pe care ulterior chiar el le recunoaste ca fiind asa) si facand o jumatate de ora spasme si convulsii,desi de multe ori pare constienta in acest interval,uneori respira zgomotos,plange si mai toate crizele difera.Comunicarea asta am zis si eu si repet si repet,dar nu ai cum sa ajungi sa comunici cu o persoana care refuza,care se incapataneaza sa se considere independenta,care vrea sa rupa legaturile,dar iti reproseaza ca :''nu am bani si nu sunt majora!'',i-am inteles nevoia de liberate si i-am oferit-o,dar sunt exagerata daca nu o las sa mearga intr-un grup de 10 indivizi la mare nesupravegheati doar pentru ca se presupune ca unii dintre ei sunt majori?sau ora 10 sa fii acasa nu este rezonabila?nu i-am cerut sa fie ordonata,nu ii monitorizez orice miscare,are un prieten,deci suntem parinti permisivi,dar nu accept nici exagerarile.Are doar 14 ani si am discutat cu ea indeajuns,dar trebuie sa inteleaga ca asa cum ea nu accepta frustrarea,nimeni nu va tolera comportamentul ei rigid,trebuie sa fie ca ea si cand vrea ea,altfel...e de rau.Cauti toate variantele posibile si imposibile,te gandesti unde ai gresit,te gandesti la reprosurile pe care le primesti zilnic si iti pui intrebri ce fel de parinte poti fii si incerci sa cauti un punct stabil in relatia ta cu propriul copil,dar vezi ca nu exista,pentru ca la noi comunicarea este la pamant,initiativa trebuie sa existe de ambele parti,am obosit sa incerc sa o conving ca nu tot ce este la moda este si bun,potrivit pentru viitorul ei,am obosit sa-i explic faptul ca prietenele ei ii povestesc doar ceea ce ele vor,arata doar partea pe care ele o doresc,dar poate si ele se cearata cu parintii,poate si lor li se interzic anumite lucruri,deci nu are garantia ca in relatia dintre prietenele si mamele lor totul merge extraordinar.Este credula si se lasa usor dezamagita,e asa usor influentabila din partea grupului,in schimb,daca incerc sa discut cu ea,ori imi raspunde succint,ori se enerveaza treptat pentru ca nu accepta un alt punct de vedere si discutia capata o alta directie,nu-mi doresc sa fiu eu mereu cea care duce catre declansarea unor crize,mereu am fost martora,mereu am asistat si daca pe moment sunt socata,imi ia cateva zile bune ca sa imi revin din starea de soc.Are momente in care vrea sa fie cooperanta,dar doar atunci cand are un interes la mijloc si atunci cand stie ca ii sunt acceptate capriciile.Comportamentul acesta in schimb nu a afectat-o in plan scolar.

Daca convulsii nu sunt doar hohote de plans e bine sa te consulti cu un medic ... probabil neurolog, dar daca e doar modul ei de ati arata cat e de nefericita si neinteleasa nu cred ca trebuie sa te ingrijorezi. Nu exista nici o persoana matura fata de care sa aiba o oarecare afinitate ? In majoritatea cazurilor un sfat venit din partea altcuiva decat al parintilor sensibilizeaza mult mai mult pentru tineri. Si cred ca conteaza mult sa-i arati ca ai incredere in ea ... s-o responsabilizezi ... sa-i argumentezi de fiecare data motivul pentru care iei o hotarare in ceea ce-o priveste.

Am efectuat 2 EEG-uri printre care si o monitorizare video-EEG,un RMN nativ,ulterior am decis sa mergem la o alta clinica si sa efectuam RMN-ul cu substanta de contrast,EKG-ul este perfect,ecografia general abdominala la fel,analizele de sange nu au aratat deficite majore in organism ce ar putea produce crizele acelea,examenul neurologic a fost in regula.Am cerut parerea mai multor medici,dar in urma tuturor analizelor efectuate si dupa cum puteti observa nu sunt deloc putine la numar,nu s-a gasit exact problema la nivel fizic ce ar putea genera o criza.Cum arata ele?Seamana cu criza majora din epilepsie,are spasme,respira cu dificultate,uneori pare constienta sau plange desi nu vorbeste,nu raspunde,uneori dureaza si o jumatate de ora o astfel de criza.Ea a fost mai apropiata de bunicii paterini,cand era mai micuta dupa ore bunica se ocupa de ea pana ce noi terminam programul de lucru.Bunica a incercat sa discute cu ea,mereu au fost ingrijoarti privind starea ei de sanatate si mereu si-au dorit sa o stie bine,dar ii raspune lafel ca si mie,succint,fara multe detalii,ignora sau sfideaza,depinde de dorinta ei,socheaza de multe ori prin tinuta,dar la capitolul asta ne-am acomodat,in schimb bunicii ii mai fac observatii atunci cand merge sa-i vada si de multe ori am observat ca se abtine de la comentariile impertinete ceea ce ma bucura.A inceract sa-i convinga pe ei in schimb sa-i dea bani sa plece la mare,a fost dezamagita de raspuns,a venit acasa si ne-a reprosat o seara intreaga ca nu este iubita,ca nimeni nu a dorit-o,ciudat este ca mereu in situatii din acestea incercam sa o imbratisam cat mai mult,sa ii acordam tot mai multa atentie,inutil,tot nu este iubita,daca nu pleaca la mare cu o gasca de pustani nu e iubita de parinti.

Aida draga, e bine ca medicii n-au gasit o problema de sanatate.
Eu pot doar da cu presupusul ...asa ca orice as spune si nu corespunde realitatii ... nu trebuie sa fie motiv de suparare pe mine.
Ma gandesc ... copil sigur la parinti ... centrul universului pentru toata familia ... probabil nu i s-a spus NU de foarte multe ori ... a fost putin responsabilizata.
Poate si personalitatea ta sa fie puternica iar ea sa sa simta inhibata in fata ta si toate crizele sa fie pentru a te ingrijora si a solicita toata atentia asupra ei.
Stiu ca nu e usor ... dar poate ar trebui s-o lasi sa plece ... sa vezi cu cine pleaca si sa nu-i interzici. Nu stiu ... nu pot da sfaturi ... dar parea mea ca ar fi bine ca tu sa mergi la un psiholog care sa te invete cum sa relationezi cu ea. Bafta si ai incredere ... atata timp cat nu e boala totul trece si se rezolva

Din moment ce noi am urmarit sa vedem daca aceste convulsii sunt de origine epileptica va dati seama ca ne bucuram foarte tare ca nu este vorba de asa ceva si cu atat mai mult daca ar fi vorba de ceva tranzitoriu.Cat despre plecarea la mare,sunt un grup cam dubios,mie sincera nu mi-au inspirat niciodata incredere,am inteles de la ea ca sunt cativa indivizi majori,dar cat timp noi urmeaza sa plecam in concediu poate veni cu noi,cand va fi majora nimeni nu-i va interzice sa plece la mare cu cine vrea ea.Asta am zis si eu,sa mergem la un psiholog sa vedem problema asta si din alta perspectiva.Va multumesc!