Ma puteti ajuta?

Buna seara, d-na Anca. Eu sunt prof la Iasi. Imi pare rau pt dv. O cauza este, cred, stressul in care muncim noi profesorii si poate...menopauza. Mergeti la medic si tratati-va.Macar la psiholog, daca nu la psihiatru. Sanatate multa!!!!

depinde de noi sa trecem peste momentele infernale din viata .si eu sunt profesoara ,am ramas singura fara sot de 22 de ani.AMtrei fete ,cea mai mare are 33 de ani ,mijlocia 31 ani si roxana 21ani.au fost momente cand am crezut ca nu voi putea merge mai departe.Dar,sunt o luptatoare asa cum imi spun copii mei Gasesc in fiecare zi , in orice un motiv de bucucurie,sa pot merge mai departe.Am 55 ani chiar daca cei care ma cunosc imi spun ca par cu 10ani mai tanara.Mi-am pastrat in schimb sufletul tanar si ma bucur pentru fiecare zi clipa simoment alaturi de copiii mei rude si prieteni.

Tot eu sunt.Vreau sa mai spun ca important este in primul rand ,sa ne simtim noi insine ,frumosi sufleteste sa ne acceptam asa cum suntem cu defectele si calitatile noastre si apoi pe cei din jurul nostru.Nn-mi place minciuna ,lasitatea egoismul si ma doare cand am parte de asa ceva De multe ori ma intreb de ce intr-o relatie intre doi oameni nu exista iubire adevar consideratie si mai ales imensa fericire ca nu esti singur.CHIAR daca, uneori ,ma simt singura ma gandesc ca va mai veni o zi cand , poate ,si pe strada mea va rasari soarele.Doar vine PRIMAVARA.

Si eu sunt o luptatoare. Am crescut singura 2 fete cu care ma mandresc. Una este studenta si una eleva. Incerc sa depasesc toate greutatile, fara sa ma las dominata de ganduri rele. In momentele mai proaste, caut apropierea prietenilor, citesc, ies la plimbare, merg la Biserica. Nu ma las coplesita de depresie, desi uneori recunosc semnele ei.Totul trebuie sa vina din interior, dar cu o sustinere din partea celor din jur. d-NA Anca, dv aveti sprijinul sotului. Nu sunteti in situatia mea si a d-nei Rodica. Mergeti la dr, urmati sfaturile acestuia, mergeti la Biserica ori cititi acasa acatiste si veti vedea ca totul va fi bine.

Si eu am avut atacuri de panic.Ma tinut aproximativ 4,5 luni.Am fost la psiholog si mi-a dat xeroxat ,trebuia sa le iau in fiecare zi in jur de ora 6.Mi sa sous ca creaza dependenta dar mie nu mi-a creat.Nu pot sa zic in prima luna ma ajutat si datrita acestor pastile reuseam sa dorm.NU imi provocau somnolenta dar ma ajutau sa nu mai simt senzatia de sufocare cand ma puneam i pat, ina doua luna nu mi le-au dat gratuit si nu le-am luat ca costau in jur la 3milioane.A 3 luna le-am luat din nou si ma faceau sa casc foarte mult si ma enervau atat de tare incat nu le-am mai luat,trebuia sa le iau 6 luni.M-am hotarat sa scap singura si am reusit deci parerea mea e ca singura cale e sa crezi tu ca poti scapa pt ca asa este.M-am forat singura la toate lucrurile care nu mai reuseam sa le fac.Mergeam cu autobuzu si ziceam in gand catelus cu paru cret ca asta ma amuza pe mine .daca nu ziceam poezia imi venea sa sar din autobuz ca imi era frica.Nu mai puteam dormi cu geamul inchis ca nu imi mai ajungea aerul ma sufocam pana intr-o seara ce m-am enervat si m-am fortat eu pe mine sa dorm asa gandindu-ma la faptul ca tot timpul mi-a ajuns aerul si acum sunt impresiile mele.Nu faceam dus ,nu mrgeam la universitate singura(eram studenta in periada respectiva),nu mergeam nici macar la baie decat insotita de mama dar acuma imi vine sa rad cand ma gandesc prin ce am trecut.oricum in momentele alea e greu sa realizezi si sa te controlezi dar trbuie sa iti pui tu in cap ca poti sa faci toate astea ca si pana in momentul ala le-ai facut asta e.Trebuie sa gasesti singur metodele care te ajuta pe tine deoarece aceste atacuri din cate am observat la toti se instaleaza diferit.