Ce sfat imi dati?

Nici nu stiu cu ce sa incep,tot ce pot sa spun e ca sunt disperata:( de mika am avut probleme,am avut impresia ca sunt neiubita,neinteleasa..tin minte aveam stari de tristete inca de la 5’6 ani,incepeam sa plang la melodii triste..ma panicam si imi era frica sa raman singura in casa si cand ducea mama gunoiul,eram mereu agitate,plangeam..mi s.a spus ca am fost agitata din nastere,in sarcina si m.am nascut la 8 luni,mi.a stat inima,m.am nascut cu suflu systolic dar mi s.a spus ca in timp mi s.a inchis...In clasa a 5a am suferit un soc emotional,am fost transferata de la tara,unde eram foarte apreciata la oras,unde am fost tratata de noii colegi ca ultimul om.atunci am intrat in depresie..apoi mi.am mai revenit.in clasa a 7a aveam atacuri de panica si nu intelegeam ce mi se intampla,mi.a cazut aproape tot parul si am suferit si pentru asta foarte mult.am tot sperat ca o sa imi revin complet dar am tinut.o dintr.o depresie in alta..la liceu aveam pareri,complexe dar stiam sa le ascund,lumea ma vedea si ma vede si acum foarte populara,o fata vesela..am impresia ca sunt evitata,nu pot lega prietenii,am avut mereu teama sa nu raman singura,nu am liniste interioara..am avut si am si multi factori de stres,relatii care nu s.au terminat ok,dezamagiri pe toate planurile.in momentul de fata relatia cu parintii este la pamant,primesc reprosuri si cuvinte grele zilnic,ma gonesc de acasa,imi scot ochii pentru fiecare leu si imi spun ca mai bine nu ma nasteam.de cand ma trezesc pana ma culc am parte de aceleasi replici.m.au privat de libertate mereu si ei si fostii prieteni si nu m.au lasat sa iau decizii singura.sunt implicata si intr.o relatie cu care ei nu sunt de accord si sunt constienta si eu ca trebuie sa renunt la respectiva persoana dar cu toate ca m.a distrus psihic si isi bate joc de mine in ultimul hal imi gasesc un refugiu in aceasta relatie.Plus ca fratele meu de 14 ani are si el probleme emotionale si asta ma intristeaza..
Principala problema este ca nu mai pot socializa cu nimeni deoarece ma panichez doar cand incepe sa mi se vorbeasca,ma uit in jos,imi tremura capul si mainile,ma iau ametelile,am o senzatie de sufocare..am o anxietate continua..imi este foarte greu sa mai merg si la facultate.Am sentimente de frustrare,ura…calmantele nu ma ajuta cu nimic,nu mai vad nimic roz in viata mea.Am si multe probleme fizice cauzate de stres.Nu mai pot invata,nu ma pot fi atenta cand cineva imi vorbeste,uit,nu ma pot concentra,ma consider o epava.Poate problemele trebuiau tratate de cand eram mica.Imi este frica de viitor,de batranete,de moarte,de eventuale alte boli,de casatorie,ca nu voi stii sa.mi educ copilul si cum sa mentin echilibrul in familie,totul mi se pare trist:(Imi cer scuze ca am scris asa de mult dar am dat multe detalii pentru a va putea da seama ce am.Credeti ca trebuie sa ma duc si la un neurolog sau direct la un psihiatru?