Atacuri de panica

Buna ziua.
Si eu ma confrunt cu astfel de stari si pot sa spun ca de 5 ani cu suisuri si coborasuri, nu am dus o viata deloc normala adecvata varstei pe care o am. La mine s-au declansat inainte de nunta dupa o indigestie prelungita careia doctorii nu ii dadeau de cap. Am facut atunci toate analizele, peste tot si a reiesit ca nici macar o lipsa de calciu sau magneziu nu aveam. Am pus atunci pe seama faptului ca nu aveam servici si lipsa de activitate imi intensifica acele stari. Bineinteles ca s-au gasit persoane binevoitoare in jurul meu care m-au indemnat pe calea religiei sustinand ca sunt manifestarile "uratilor". Credula din fire si din dorinta de a reveni la viata de dinainte, de a ma putea deplasa la magazine, in concedii, in wd-uri cu sotul meu adoptasem toate masurile indicate de binevoitori. Umblam cu apa sfintita, cu ulei de la maslu, carti de rugaciuni si acatiste, in asa fel incat l-as fi facut invidios pana si pe un popa. Asta pana intr-o zi cand m-am trezit oarecum la realitate, cu starile fara ameliorare prezente in orice moment. Alte vizite la medic si alte analize. Ajunsesem sa nu imi mai doresc concedii( pe principiul "daca mi se face rau"), nu mai vorbesc de petreceri, nunti si alte manifestari specifice varstei mele de atunci respectiv 25 ani. Incercam cu atata convingere si cu argumente solide sa il determin pe sotul meu sa renunte la concediile si vacantele pe care vroia sa mi le ofere de frica acestor stari. Am uitat sa vi le descriu: senzatia de lipsa de aer, sau ca nu intra suficient aer, ameteli, stare de greata si senzatie de voma, o senzatie de presiune in piept, o imensa tristete plus marea spaima a gandului ca daca mor. Ca sa ma intelegeti mai bine - intr-o excursie pe o insula in Grecia m-am interesat mai mult unde e spitalul decat unde stam cazati. Dupa ce am constientizat ideea ca fac o mare gresala fiind atat de religioasa, habotnica as putea spune, (oricum nu scapasem de stari), m-am mai linistit o perioada. Bineinteles, starile stateau in ceafa mea, in garda sa nu cumva sa le uit. Evitam sa imi caut de lucru de frica starilor si chiar am refuzat cateva joburi. Intr-un final s-au rarit. Incepusem sa cred ca am scapat de ele. M-am angajat, totul era perfect, pana intr-o zi cand pe fondul unei stari de rau la stomac au reaparut in forta toate starile. M-am dus atunci la un bioenergetician care mi-a indicat teoria conform careia am vraji facute. Din nou ritualuri si din nou dependenta de prostii. Un singur lucru era bun in toata acea conjunctura. Puteam sa sun oricand imi era rau. Persoana se concentra si mie imi revenea starea de bine. Abia cand mi-a spus ca conform numerologiei nu ma potrivesc cu sotul meu...(cu care am o relatie minunata) am pus capat si acestei practici. In cele din urma m-am dus la psiholog. Am facut un an si jumatate sedinte in care nu mi-a descoperit de la ce au pornit. Am incercat chiar si o sedinta de hipnoza. In schimb am primit o serie de autosugestii pe care sa le folosesc seara la culcare. Se mai linistisera si starile, intrasem pe un fagas normal. Incercam sa fac si un bebe... Au aparut insa in viata noastra diverse nedreptati, si probleme. Si cu ele odata si starile mele de rau. Parca mai acccentuate si mai chinuitoare. Si acum sunt iarasi in situatia in care caut rezolvari ale acestor stari. Ce vreau sa va spun este ca, cu toate sfaturile, materialele pe care le-am studiat, chiar si forumurile pe care le-am citit, cu toate ca stiu ca sunt create de mintea mea, nu reusesc sa le controlez. De fiecare data intru in panica. Mai ales la senzatia de lipsa de aer. Starile de greata si senzatie de voma le mai pacalesc cu mediacamente pe care le am mereu in geanta. Pentru Panica in schimb nu am ce lua. De multe ori cand sunt la servici si ma apuca starile mele, ma gandesc ce bine e de persoanele care ies la pensie (nu stiu de ce). Bineinteles ca invidiez orice persoana care poate face orice, oricum, oriunde asa cum eram si eu acum 5 ani. Dintr-o persoana vesela, glumeata, plina de viata am ajuns o frustrata. Datorita acestor stari de care nu pot sa scap. Ma mai intaresc uneori zicandu-mi ca daca mama a scapat ( a suferit de anxietate dupa ce m-a nascut pe mine) definitiv de aceste stari, poate si eu intr-o zi am sa scap. Pana atunci incerc sa fac orice este posibil sa aflu de la ce au pornit, ce le face sa se declanseze si nu ma las pana nu le elimin din viata mea DEFINITIV. Sper ca nu v-am plictisit, dar vroiam de mult sa intru pe un forum sa imi scriu pasul.