ame
Buna ziua!! In urma la o raceala zdravana (cred că început de aprindere la plămâni) am rămas cu durere de cap ,cu amețeli _migrene și nu pot sa dorm deloc 😭😭😭 de 2 săptămâni.Unde sa merg și ce sa fac?? M*am gândit să îmi fac un tomograf, poate a rămas infecție undeva care îmi dă aceste dureri de cap și migrene ,și faptul că nu pot sa dorm deloc mă omoară 😭😭😭.Nu am avut așa ceva niciodată!! Va mulțumesc 🙏🙏🙏 [continuare]
amețeli toată ziua [continuare]
Ce poate avea? ce se poate face?
Bună dimineața! În urma cu aproximativ 2 luni bunica mea a făcut un avc, ajungând la spital. După externare, i-am administrat medicamentele prescrise de doctor, printre care erau medicamente atât pentru amețeală, cât și pentru stomac (a luat medicamente și pentru ficat pentru că avea foarte multe medicamente, dar pe acelea le-a luat doar 10 zile, la îndrumarea medicului, apoi le-a întrerupt). La spital, a fost descoperită ca având hernie hiatala, iar dinainte știam că are ulcer duodenal, dacă are vreo relevanță pentru cele de mai jos. Așadar, evoluția ei după externare a fost una foarte bună, toate astea până într-o seară, când totul părea bine, a luat medicamentele, ca de obicei, și-a făcut nevoile, iar după, când să se așeze în pat, m-a chemat repede pentru că o luase amețeala destul de tare (simțea că se învârte totul în jur). Am ajutat-o să se întindă puțin și zicea că îi este greu de la stomac și că se simte amețită,... [continuare]
Bună ziua! În luna iulie, am avut o extracție dentară într-o zonă apropiată de sinusuri.Maseaua respectiva a avut tot felul de interventii de obturatie de canal dupa ce un medic stomatolog nu si a facut bine treaba si nu a curatat canalele cum trebuie.Infectia era de un an. După extracție, am început să am dureri severe de cap și am fost diagnosticată cu sinuzită frontală, ulterior având nevoie de antibiotice și alte tratamente. În urma unui CT, am fost la spitalul Panduri la ORL si am fost informată că sinusurile sunt curate dar ca se mai vede o mica urma acolo unde am avut extractia la sinusurile maxilare și am continuat tratamentul cu antibiotice. În ciuda tratamentului, durerile de cap au persistat și am avut senzații ciudate pe față și pe mâini,un fel de presiune,senzatia aia cum iti e frig si ti se face pielea de gaina. amețeli și stări de leșin si din cauza ca am anemie de ceva timp si probabil si psihologic din cauza problemelor pe care le... [continuare]
Bună ziua nu știu ce se întâmplă ați putea va rog sa ma ajutați cu un sfat?
De 4 luni ma confrunt cu o problema, când merg pe strada sau ma agit sau sunt la munca îmi apare o senzație foarte ciudata va explic cum pot cu, cuvintele mele parca ma rup cu conștiința de mine simt o senzație ciudata în spate la cap o presiune sau o senzație de gol în cap amețesc și atunci pe moment îmi bate inima tare și cred în sinea mea ca urmează sa cad jos din picioare și asta se întâmplă doar când fac mișcare va rog din suflet sa îmi spuneți ce se întâmplă ce boala credeți ca înseamnă asta [continuare]
Cum pot sa scap de durerea din capul pieptului când respir?
Buna ziua! Am și eu o întrebare la dumneavoastră! Mă ține în capul pieptului și în spate când respir și îmi vine și amețeală! Va rog sa îmi spuneți și mie ce trebuie făcut! Fincă eu nu bea nu fumez [continuare]
Ok. o intrebare.:D am vazut un film: amețeală + dezorientare + dureri de cap => neaparat tumoare pe creier? sau e doar ... un fel de ”stereotip” ? [continuare]
In februarie 2012 am facut o viroza urata, in sensul ca am avut febra 37.6 cu 2 etc nu mai mult de 37.9, am fost la radiologie si asta a fost diagnosticul pus de acolo Hiluri fibroase, Bronsitice in rest toate in limita varstei, am facut un tratament dar am ramas cu o chestie am niste junghiuri la nivelul sanilor ca un fel de junghi intercostal care nu e de intensitate mare, dar persita dupa 7 luni de zile, ce as putea sa fac, ce remedii sunt va rog sa ma ajutati, cu un sfat ceva pentru ca pe internet nu gasesc nimic. Sper sa nu aiba nimic legat de un test hiv pe care l-am facut in urma cu un an si 7 luni unde au iesit negative amele teste. Sunt speriat va rog sa imi raspundeti cat mai repede Va multumesc anticipat! [continuare]
Buna! Căutând răspuns la unele întrebări legate da sănătate am început sa citesc experiențele neplăcute prin care din păcate trecem cu toți la un moment dat. Pot spune ca am fost oarecum surprinsa sa vad ca deși fiecare are câte o problema nu ezita sa-i ajute și pe ceilalți chiar și cu un sfat care de multe ori se dovedește a fii foarte folositor. In speranța ca voi găsi un răspuns și la problemele mele m-am decis sa scriu aceste rânduri. Mămica mea in vârsta de 46 ani a fost diagnosticata cu hernie de disc lombara, Spondiloza cervicala, Psoriazis vulgar, Sindrom nevrotic plus altele...ani de zile a făcut tratamente însa au fost doar pentru ameliorare...Mereu a fost un pic mai iute însa de ceva timp s-a schimbat foarte mult, poate din cauza acestor probleme și din cauza greutăților prin care a trecut (a muncit din greu toată viata și a crescut 4 copii) acum este foarte deprimata, se enervează din orice, plânge mereu, este foarte trista și... [continuare]
buna ziua. acum 9 ani de zile am suferit de depresie anxioasa aveam atacuri de panica zilnic.am urmat atunci un tratament si cu chiu cu vai am reusit sa scap de acele stari dar nu pot zice neaprat din cauza pastilelor pe care le-am luat ci mai mult datorita faptului ca am inceput sa merg la cursurile unui colegiu si imi ocupa mult timp si imi facea placere sa am activitate si sa fiu inconjurata de oameni,atmosfera de acolo mi-a facut bine pentru 3 ani nu am mai avut nici un simptom. apoi au revenit starile de anxietate foarte puternice in urma unei deceptii in viata personala ,de data aceasta nu am mai consultat nici un doctor si ma autosugestionam ca nu-i nimic si ma obisnuisem cu acele stari care nu tineau atat de mult,se intampla cateodata sa am 4 luni fara sa nu am nimic si apoi urmau cateva zile in care ma cuprindea starea de anzietate din senin.perioada asta ma timut 4 ani apoi am avut o lata perioda buna luminoasa chiar am cunoscut pe cineva am fost foarte fericita am... [continuare]
Bună ziua! Mă numesc Ana. În urmă cu 3 ani şi jumătate am început să am dureri puternice de cap... chiar după 6 luni după începerea durerilor de cap şi ochi, când oboseam la citit… am fost să-mi fac un control la oftalomlog şi mi-am făcut ochelari, nu am dioptri mari decat +0,50 la amândoi ochi, medicul oftalmolog mi-a spus că nu ar avea de ce să mă doară capul din cauza ochilor ... aşa că mi-a făcut o trimitere la neurolog, mi-am făcut şi un tomograf după care mi-au spus că totul este în regulă şi că durerile de cap sunt ca un fel de moştenire (din partea mamei, şi ea are dureri puternice încă de tânără şi acum de când este în menopauză are dureri foarte mari).. nu prea am înţeles.. acum , după cum spuneam că am durerile de cap pe langă şi ameţeli, de multe ori când mă aplec simt bătăi..ca bătăile inimi în cap şi aşa începe să mă doară capul… sau mă inţeapă foarte tare în cap, în diferite locuride... [continuare]
Stiu că am herniere la C5C6,dar de câteva zile, pe lângă furnicături şi amorţeli pe timpul nopţii în mâini mă trezesc noaptea cu ameţeli şi greaţă,se învârteşte camera cu mine,pierdere de echilibru.Dacă stau liniştită şi întinsă mă liniştesc,dar dacă mă ridic...Ce credeţi că aş putea să am? [continuare]
Am 24 de ani si acum un an m am despărțit de prietena mea de atunci ma cuprinde o stare de frica de moarte, o stare mare de panică care tine câteva secunde,ma ia cu amețeală și. imbalonare? Aveti idee ce poate fi? [continuare]
ce tratament naturist sa urmez s aimi detoxific nervul auditiv pt ca a fost lezat de catre amikacina. 60 la suta amele urechi . va rog sa ma ajutati pt ca eu cant si la pian si nu vr sa renunt la atatia ani de munca . nu mai aud bine notele nu mai pot sa ma bucur de viata am 22 de ani va rog s a ma ajutati . nu ignorati mesajul meu [continuare]
Bună ziua, Este normal ca la 19 ani, sex masculin, să am probleme cu glanda tiroidă, respectiv hipotiroidie? Nu am consultat un medic endocrinolog însă am anumite simptome: oboseală, senzație de nod în gât și nu pot slăbi astfel că greutatea mea oscilează între 88-92 de kg. În mod normal ar fi trebuit să am o greutate cuprinsă între 70 și 75 de kg. Menționez că sunt hidratat suficient și duc o viață sănătoasă din punct de vedere al alimentației întrucât sunt cadru medical în devenire, respectiv asistent medical generalist. Nu am în fișa medicală vreun diagnostic pentru suferințele de până acum astfel că în momentul de față pot fi declarat clinic sănătos. Manifestări ale unor afecțiuni avute recent: stări de vomă, hipertensiune arterială (16/11, 15/10, 13/9,5) tahicardie, stări de amețeală, stări de leșin, precordialgii cu debut brusc și durată de 10-15 secunde. Deși am consultat un medic cardiolog acesta mi-a spus că... [continuare]
În ultima vreme am mâinile si tălpile reci si ma simt amețită fara putere de. Ce [continuare]
Buna ziua,îmi puteți spune si mie va rog ce investigatii trebuie sa fac in urma rezultatelor hemoleucogramei:leucocite-12,65,neutrofil-9,09,prolactina-36,91.Mentionez ca am suferit o histerectomie totala in urma cu 4 luni,am dureri de oase, lipsa de calciu, coloana demineralizata, vertij,amețeli,restul analizelor sunt bune(VSH,TSH,EKG.)Poate fi o infecție in sânge sau altceva?Este cazul sa m-a îngrijorez?Multumesc. [continuare]
Buna seara. Numele meu este Maria si va rog să-mi explicaţi anumite fenomene apărute în urma efectuării unei histerosalpinografii. În data de 25.11.2013 am facut colposcopie si rezultatul : Epiteliu cefalo alb pe buza anterioară şi posterioară. În aceeaşi zi am făcut HSG si rezultatul a fost: -Uter de talie normală, cu conturi nete, regulate, opacifiere difuz neomogenă -Trompa dreaptă-opacifiată integral, alungită, slab permeabilă (mai evident la ex scopic decat pe secvenţele radiografiate) -Trompa stanga-se opacifiază slab, parţial pe un traiect de aprox 4-5 cm, în porţiunea proximală, nu este permeabilă -Proba Cotte slab permeabilă în drepta, negativă în stanga Pe 02.12.2013 am avut dureri în partea dreaptă, pe 05.12.2013 au inceput uşoare scurgeri de sange, iar pe 07.12.2013 mi-a venit menstruaţia. Ciclul menstrual este de 27 de zile, durează cam 4-5 zile si nu am avut nicioadată probleme, a venit la timp mereu. Sunt ingrijorată... [continuare]
Lipsă de calciu în ciuda analizelor în parametri normali?
Buna ziua. Am 25 de ani şi în urmă cu 2 luni şi jumătate am făcut un atac de panică, însoţit de o serie de manifestări somatice: tremurături ale mâinilor, ale muşchilor feţei şi coapselor, un fel de arsură la nivelul tălpilor, ameţeală, somnolenţă, tahicardie. În urma acestuia, m-am ales cu două diagnostice: medicul de la urgenţă m-a diagnosticat cu spasmofilie (am un istoric de diete drastice combinate cu mult sport, la momentul respectiv făceam încă tratament în urma unei crize de bilă determinate de urmarea cu stricteţe a dietei Dukan, şi extenuare, la momentul respectiv). Medicul de familie mi-a spus că sufăr de sindromul anxios depresiv şi mi-a prescris două antidepresive uşoare (pe care, mărturisesc, am avut reţineri să le iau, întrucât mă făceau deosebit de somnolentă). Am luat timp de o lună Osteocare şi Memo Plus, după care mi-am efectuat un set de analize, care au ieşit bine. Cu toate acestea, în special atunci când... [continuare]
Bună ziua! De ceva timp am un ușor tremur al capului și al mâinilor care uneori mă încurcă în timpul activităților zilnice. Bunica, mama și mătușa au și ele probleme cu tremurul mâinilor, fapt ce m-a determinat să mă gândesc că ar putea fi ceva moștenit. Acest tremur se accentuează atunci când am emoții ( în timpul unui examen, atunci când vorbesc în fața unei mulțimi de oameni ). M-am gândit că ar putea fi o problemă neurologică gravă, cum ar fi o tumoare pe creier, însă nu prezint și alte simptome precum greață, vărsături, dureri persistente de cap, stări de amețeală.Capul mă doare doar atunci când mă enervez sau mă supăr foarte tare. Menționez că sunt fată și am 14 ani. Până în momentul de față nu am consultat vreun medic neurolog, deoarece am considerat că încă nu este nevoie. Vă rog din suflet să îmi răspundeți cât mai repede posibil și aș fi extrem de recunoscătoare dacă mi-ar răspunde un medic ! O zi... [continuare]
În ultimul timp, am avut parte de nişte senzaţii destul de ciudate, şi care nu-mi sunt familiare, în partea inferioară a abdomenului. Sinceră să fiu, nici nu ştiu cum să le descriu şi nici nu am cunoştinţe necesare pentru a explica ceva concret, dar sunt, pur şi simplu, ca nişte contracţii scurte si fără durere. Durerea urmează mai ales seara, în zona buricului, când simt nişte întepături extrem de sâcâitoare. Mă simt tot timpul balonată, deşi nu mănânc mai nimic şi mă hidratez de ajuns, deci asta nu poate să fie problema. Îmi simt abdomenul umflat şi când apăs pe el, se simte tare şi mă doare. Am crezut că poate sunt însărcinată, dar ejacularea nu a avut loc înăuntrul vaginului, am avut menstruaţie şi (ca să mă asigur 100%, pentru că am o frică teribilă) am făcut şi un test de sarcină şi nu a arătat că sunt însărcinată. Totuşi, care ar putea fi cauza acestor "contrageri"? Mă simt tot timpul obosită, deşi nu depun... [continuare]
Buna ziua ! De aproximativ 4 luni port ochelari . Am -1,5 la ambii ochi . La control mi s-a spus ca trebuie sa ma mai duc prin septembrie , sa vada daca s-a modificat ceva sau nu, insa de cam 2 saptamani am o durere groaznica de cap + amețeli . Acum mi-am facut programare pentru marti... insa simt ca nu mai rezist ! Care este cauza? Poate fi aceasta stare din cauza ochelarilor ? [continuare]
Buna ziua. De aproximativ 3 zile am o stare continua de rau(Greața)ne având pofta de mâncare iar ieri stand liniștita pe scaun si sacurand o cafea m-a luat dintr-o data o ameteala ușoară. Dupa aproximativ 5-10 minute mâinile au început sa imi tremure mâinile si chiar si picioare cu o dificultate de a sta in picioare iar cand ma trezesc din par nu neaparat foarte brusc amețește si pentru câteva secunda vad negru in fata ochilor si ma dezichilibrez. Ce poate fi. Am vorbit cu un doctor la telefon spunându-i simptomele mele si a spus ca e anxietate din cauza stresului. [continuare]
Bună ziua, de marți dimineață m-am trezit cu o stare de greață si am avut varsături pe tot parcursul zilei, starea continuă și astăzi, aceasta fiind a doua zi, pe langă starea de greață si vărsături, am o durere de cap puternică, dificultăți în a respira, amețeli constante și diaree. Mi s-a spus că ar fi vorba despre o gripă, însă nu pare a fi. Mă puteți ajuta, vă rog? [continuare]
De 1 -2 zile prezint următoarele simptome: -oboseala - deși am dormiți 9-10 ore pe noapte in ultima vreme - durere la mișcarea ochilor-nu este o durere intensa . ci mai mult un fel de presiune(trebuie sa menționez ca port ochelari (+3,75 stângul +1,75 dreptul cu tot cu cilindru) port ochelari de 7-8 ani -durere de cap, amețeala. la fel este vorba doar de momentul în care ma mișc , ma ridic de pe scaun sau din pat . - stare subfebrila -azi noapte m-am trezit la 12-1 cu o sete inimaginabila , mi s-a sugerat sa îmi iau temperatura și aveam 37.5 - 6. M-am culcat la loc zicând ca dimineața vi merge la policlinica studențeasca . Dimineața febra dispăruse . Totuși dimineața m-am trezit cu o durere de mana și de umăr. Nu prezint nici un alt simptom de care îmi dau seama. Sunt student , și odată cu incinerație anului policlinica studențeasca s-a inchis și ea , și medicul meu de familie este la 250 km distanta. Care ar fi n diagnostic posibil ?... [continuare]
Buna ziua Va rog sa m-a ajutați cu un contact De la un doctor la care pot sa duc niște analize si persoana in cauza pentru interpretare analize. Prezintă amețeli si tremurat de corp Violeta Bucuresti [continuare]
Bună ziua. Încep prin a menționa ca am 19 ani, nu fumez și nu beau(cel puțin, nu în ultima perioadă). De aproximativ o lună resimt anumite simptome, precum greață, amețeli când mă ridic sau chiar și când mă concentrez prea mult pe ceva, furnicături în vârful degetelor, o stare de oboseală copleșitoare, dureri în coșul pieptului (uneori, ca și cum m-ar zgâria ceva când trag aer adânc în piept), înțepături în inimă și palpitații (bătăi foarte rapide și un fel de transpirație rece). Tensiunea o am în jur de 7-8 și chiar si medicul de familie mi-a spus că-mi bate inima mult prea rapid. Am făcut analize la sânge și au ieșit aproape toate la limita inferioară dar mi s-a spus că nu am de ce să mă îngrijorez. Glicemia a ieșit 74 și mi s-a sugerat un test de glicemie provocată (dat fiind faptul că am, în familie, cazuri de diabet zaharat). Mi s-a racolat sânge de trei ori iar rezultatele au fost următoarele: - Prima... [continuare]
Bună ziua. De ceva timp resimt o înțepătură puternică pe mijlocul capului, presiune pe ceafă și senzația că urmează să mi se înfunde urechile. Pe lângă asta, înțepături în mâini și în degetele picioarelor. La început au fost doar furnicături subtile în vârfurile degetelor, însă acum simt înțepături pe aproape toată mâna. Vreau să povestesc un lucru deranjat de acum câteva seri. Cu aproximativ o ora-două înainte de culcare am resimțit înțepături în limbă și senzația că ar fi amorțită. Când m-am întins în pat, am simțit o presiune pe ceafă, ca și cum ar fi ”înfundată”. Îmi bătea inima foarte tare și aveam impresia că o să mă sufoc. Pe lângă asta, gâtul se simțea umflat. Nu știu exact cât a durat dar mi se întrerupea respirația, ca și cum s-ar bloca inima. Episoadele se repetă odată la câteva seri, când mi se face foarte greață, nu pot respira prea bine și, în ciuda faptului că stau întinsă, simt... [continuare]
Am si eu o întrebare,sper sa primesc un răspuns ca ajung sa dau in disperare. Nu stiu ce mi se întâmpla de câteva săptămâni îmi vin in cap tot felul de imagini urate ,ca si cum a- si pati ceva,.azi-dimineață cred ,nu stiu sigur,ca am avut un atac de panica,mâine plec la drum si mi s- a declanșat o frica necontrolata ca voi pati ceva pe drum si am o fetită mica si îmi imaginam tot felul de lucruri ce o sa le pățesc si rămâne fata mea singura,pe lângă asta ma luat si tremuratul si greata si amețeală.am citit ca atacurile de panica durează 10 mi. ,dar pe mine m- a ținut câteva ore,.sunt speriata si acum,nu stiu ce sa cred de am avut frica ca o sa mor daca plec mâine in călătorie.va rog din suflet sa îmi explice si mie cineva ,cat de cat ce mi s-a întâmplat,va rog din suflet [continuare]
Bună ziua! Săptămâna trecută mi s-a umflat un ganglion în zonă occipitală, nu am avut dureri și nu am acordat importanță în ideea că se va retrage. S-a retras,însă de 2-3 zile s-a umflat la loc. Nu este mobil,însă este dureros la atingere. De când s-a umflat,am dureri mari de cap,amețesc și câteodată mă dor dinții. Este posibil să fie vorba de o infecție? Țin să precizez că nu am consultat niciun doctor până acum,ce mă sfătuiți să fac? [continuare]
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Medicina generala , Medicina de familie , Ecografie .


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter