Agitatia psihomotorie: manifestari, cauze si abordari terapeutice

Persoana poate deveni usor iritabila, impulsiva sau chiar agresiva, iar capacitatea de a se concentra si de a comunica eficient este afectata.

Agitatia psihomotorie nu este o afectiune in sine, ci un simptom care poate aparea in cadrul mai multor afectiuni psihiatrice sau medicale.

De cele mai multe ori, necesita interventie rapida pentru a preveni complicatiile si a asigura siguranta pacientului si a celor din jur.

Agitatia psihomotorie poate avea multiple cauze, de la afectiuni psihiatrice la probleme medicale generale sau reactii adverse la medicamente.

Cele mai frecvente cauze includ:

- Tulburari psihice: tulburare bipolara (in special in faza maniacala), depresie majora cu elemente de agitatie, schizofrenie, tulburari anxioase sau tulburari de comportament.

- Afectiuni medicale: delirium, hipertiroidism, boli neurologice (epilepsie, boala Parkinson, accident vascular cerebral), traumatisme craniene.

- Intoxicatii sau sevraj: consumul excesiv sau sevrajul de la alcool, droguri sau anumite medicamente (de exemplu, stimulente, corticosteroizi, antipsihotice).

- Factori de mediu: zgomot excesiv, suprastimulare, lipsa de somn, spatii aglomerate sau lipsa de intimitate.

Agitatia psihomotorie se recunoaste usor in cadrul unui consult de specialitate sau in sectiile de urgente.

Pacientul prezinta:

- Miscari continue, uneori dezordonate (mers rapid, ridicat si asezat frecvent, gesticulatie excesiva).

- Vorbire accelerata, uneori incoerenta sau cu volum crescut.

- Incapacitatea de a ramane asezat sau linistit.

- Fidgeting (joaca continua cu obiecte, haine, maini).

- Iritabilitate, anxietate crescuta, uneori comportament agresiv sau amenintator.

- In cazuri severe, pot aparea autoagresiuni sau tentative de fuga.

Este esential ca personalul medical sa observe nu doar comportamentul, ci si contextul in care apare agitatia, factorii declansatori si eventualele riscuri pentru pacient sau cei din jur.

Mecanismele biologice din spatele agitatiei psihomotorii sunt complexe si implica dezechilibre in neurotransmitatorii cerebrali (serotonina, dopamina, noradrenalina, GABA), precum si disfunctii la nivelul axului hipotalamo-hipofizo-adrenal.

Stresul acut, traumele, consumul de substante sau anumite boli pot destabiliza aceste sisteme, favorizand aparitia agitatiei.

Anumite categorii de persoane prezinta un risc crescut de a dezvolta agitatie psihomotorie:

- Varstnicii, in special cei cu dementa sau delirium.

- Copiii si adolescentii cu tulburari de comportament sau ADHD.

- Persoanele cu istoric de tulburari psihiatrice sau consum de substante.

- Pacientii cu boli neurologice sau internati in sectii de terapie intensiva.

Agitatia psihomotorie are consecinte semnificative:

- Creste riscul de autoagresiune sau agresiune asupra altora.

- Poate duce la complicatii medicale (accidente, leziuni, consum excesiv de resurse medicale).

- Necesita adesea internare prelungita si supraveghere intensiva.

- Scade calitatea vietii pacientului si afecteaza relatiile sociale si familiale.

Evaluarea corecta presupune:

- Identificarea rapida a cauzei (psihiatrica, medicala, toxica).

- Excluderea unor cauze acute care pun viata in pericol (hipoglicemie, hipoxie, infectii severe).

- Folosirea unor scale de evaluare a agitatiei pentru monitorizarea evolutiei (de exemplu, Broset Violence Checklist).

Evaluarea trebuie sa includa si investigatii paraclinice (analize de sange, toxicologie, imagistica cerebrala) atunci cand este necesar, pentru a exclude cauze organice sau intoxicatii.

Gestionarea agitatiei psihomotorii presupune o abordare in trepte, de la masuri non-farmacologice la tratament medicamentos si, in cazuri extreme, masuri restrictive.

Masuri non-farmacologice

- Modificarea mediului: reducerea zgomotului, asigurarea unui spatiu sigur si lipsit de obiecte periculoase, limitarea stimularii vizuale si auditive.

- dialog calm, respectarea spatiului personal, stabilirea unei relatii de incredere, explicarea pasilor urmatori si setarea de limite comportamentale

- Implicarea familiei sau a persoanelor de incredere pentru a calma pacientul (acolo unde este posibil).

Tratament medicamentos

Atunci cand masurile non-farmacologice nu sunt suficiente sau cand pacientul reprezinta un pericol pentru sine sau ceilalti, se recurge la tratament medicamentos.

Alegerea medicatiei depinde de cauza agitatiei, varsta pacientului, comorbiditati si contextul clinic:

- Benzodiazepine: eficiente in agitatie de cauza psihiatrica sau sevraj, dar trebuie folosite cu prudenta la varstnici sau in asociere cu alte sedative.

- Antipsihotice de generatie: utile in agitatie cu componenta psihotica sau in schizofrenie.

- In cazuri particulare, se pot utiliza combinatii de medicamente, dar intotdeauna cu monitorizare atenta a reactiilor adverse si a interactiunilor medicamentoase.

- La copii sau varstnici, dozele trebuie ajustate, iar riscul de reactii adverse este mai mare1.

Masuri restrictive

- Izolarea sau restrangerea fizica se folosesc doar in cazuri extreme, cand toate celelalte metode au esuat si exista un pericol iminent.

Aceste masuri trebuie aplicate pentru o perioada cat mai scurta si sub supraveghere medicala stricta.

- Pacientul trebuie informat despre motivul acestor masuri si despre conditiile in care vor fi ridicate.

Diferente fata de alte tulburari motorii

Agitatia psihomotorie trebuie diferentiata de alte tulburari motorii, precum akatizia (o stare de neliniste motorie legata adesea de tratamentul cu antipsihotice), ticuri sau stereotipii.

Akatizia, spre exemplu, este caracterizata de o nevoie imperioasa de a se misca, dar nu implica intotdeauna o componenta emotionala intensa sau comportament agresiv.

De asemenea, tratamentul si abordarea difera, fiind necesara ajustarea medicatiei antipsihotice sau adaugarea de beta-blocante sau anticolinergice in cazul akatiziei.

- Observarea si raportarea prompta a oricaror modificari de comportament sau aparitia agitatiei.

- Evitarea confruntarilor directe sau a incercarii de a imobiliza pacientul fara asistenta medicala.

- Solicitarea ajutorului medical de urgenta daca agitatia devine severa sau periculoasa.

- Incurajarea pacientului sa urmeze tratamentul prescris si sa participe la sedinte de consiliere sau terapie, acolo unde este cazul.

Agitatia psihomotorie este un simptom complex, cu impact major asupra pacientului, familiei si sistemului medical. Identificarea rapida a cauzei, evaluarea corecta si aplicarea unei strategii terapeutice adaptate pot preveni complicatiile si pot imbunatati semnificativ prognosticul.

Colaborarea intre pacient, familie si echipa medicala este esentiala pentru o recuperare eficienta si pentru reintegrarea sociala a persoanei afectate.

Bibliografie
https://www.medicalnewstoday.com/articles/319711#symptoms
https://www.cambridge.org/core/books/abs/fundamentals-of-clinical-psychiatry/psychomotor-agitation/740DF8EA89EE1BCE606C258DEA7B641F
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28886752/