Coronavirus Update

Desertul la persoanele cu diabet zaharat

Publicat la data de: 22 Noiembrie 2012
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
Desertul la persoanele cu diabet zaharat

Diabetul este o boala care afecteaza capacitatea organismului de a mentine nivelurile normale de glucoza din sange. Alimentele pe care o persoana le consuma, mai ales cele care contin carbohidrati, modifica nivelul de zahar din fluxul sanguin si cantitatea de insulina necesara pentru a procesa glucoza.

Cei care sufera de diabet zaharat nu trebuie sa renunte la dulciuri si deserturi. Secretul este moderatia. La fel de importante sunt ingredientele si cantitatile continute de deserturi. Privarea de dulciuri nu este recomandata, intrucat poate duce la frustrari si chiar excese. Situatia se poate rezolva cu putin echilibru.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Carbohidratii
  3. Alternative pentru carbohidrati
  4. Deserturi pentru persoanele cu diabet
  5. Citeste pe aceeasi tema

Carbohidratii

Sus

Desi in trecut se credea ca diabetul se poate tine sub control prin evitarea dulciurilor care contin zahar, noi cercetari au demonstrat ca, de fapt, cantitatea de carbohidrati pe care un bolnav o consuma este mai importanta decat tipul acestora. Persoanele cu diabet zaharat pot tine boala sub control cu ajutorul unei varietati de carbohidrati. Foarte importanta este masurarea cantitatii totale a carbohidratilor consumati.

Alternative pentru carbohidrati

Sus

Inlocuind cantitatile mici de zahar cu alte tipuri de carbohidrati va puteti permite sa va bucurati de o varietate de optiuni alimentare, mentinand in acelasi timp nivelul glucozei din sange in limite normale. Atunci cand calculati cantitatea totala de carbohidrati consumata, luati in considerare valoarea totala de carbohidrati din alimente, inclusiv amidonul si zaharurile.

O lista care va contine alternative pentru consumul de carbohidrati, in functie de valoarea acestora, va poate ajuta sa stabiliti care dintre deserturi le puteti include in planul de masa.

Deserturi pentru persoanele cu diabet

Sus

Cele mai multe dintre deserturile permise persoanelor care sufera de diabet contin carbohidrati complecsi, ceea ce inseamna ca portii mici de alimente pot fi bogate in carbohidrati. Consumul unui desert in timpul sau imediat dupa masa ajuta la incetinirea vitezei de crestere a nivelurilor de zahar din sange.

Cercetarile au demonstrat ca nivelurile de glucoza din sange sunt afectate mai degraba de cantitatea carbohidratilor consumati de persoana care sufera de diabet, decat de tipul acestora.

Acest lucru nu inseamna ca nu puteti consuma orice tip de desert pe care il doriti. Majoritatea tipurilor de indulcitori sunt bogati atat in calorii, cat si in carbohidrati. Printre acestia se numara:

  • zaharul alb
  • zaharul brut
  • siropul de trestie de zahar
  • sfecla de zahar
  • mierea
  • zaharul brun
  • melasa
  • fructoza
  • siropul de artar
  • siropul de porumb bogat in fructoza
  • siropul de orez.

Secretul pentru mentinerea nivelului de glucoza din sange, atunci cand consumati dulciuri, este sa inlocuiti alimentele bogate in carbohidrati cu portii mici de dulciuri. Printre alimentele si bauturile care contin multi carbohidrati si pe care ii puteti exclude din dieta atunci cand alegeti sa savurati dulciuri s-ar putea numara:

  • painea
  • malaiul
  • orezul
  • biscuitii
  • cerealele
  • fructele
  • sucurile dulci
  • laptele
  • iaurtul
  • cartofii
  • porumbul
  • mazarea.

Pentru multe dintre persoane, deserturile care nu depasesc 45-60 de grame pot fi consumate in siguranta. In schimb, portiile de carbohidrati care vor fi eliminate din meniu, ar putea avea o greutate chiar si dubla.


Medici specialisti Endocrinologie-Diabet

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate