Coronavirus Update

Complicatiile diabetului netratat la timp

Actualizat la data de: 24 Mai 2022
Consultant medical:

Dr. Iancu Marilena
Medic rezident medicina muncii

Ce este diabetul zaharat

Sus
Complicatiile diabetului netratat la timp

Diabetul zaharat este un grup de tulburari metabolice caracterizat prin valori crescute, in mod patologic, ale concentratiei glucozei in sange dar si o intoleranta la glucoza datorata deficientei de insulina si/sau reducerii eficientei actiunii insulinei.

Cuprins articol

  1. Ce este diabetul zaharat
  2. Cum se manifesta
  3. Semne si simptome
  4. Cauze
  5. Factori care pot influenta aparitia diabetului
  6. Tipurile de diabet zaharat
  7. Diagnosticare
  8. Investigatii
  9. Risurile diabetului
  10. Tratament
  11. Preventie
  12. Se poate trai cu diabet?
  13. Concluzii
  14. Citeste pe aceeasi tema

Cum se manifesta

Sus

In multe cazuri, diabetul nu este diagnosticat in faza precoce din cauza lipsei simptomelor. Nivelul glucozei in sange creste lent atfel ca manifestarile apar doar dupa un timp.

Diabetul se manifesta de obicei printr-o hiperglicemie, datorata faptului ca glucoza intra in sange cu o viteza mai rapida decat cea cu care poate fi eliminata. Glicemia inainte de masa (preprandiala) si glicemia dupa masa (postprandiala) sunt reglate prin mecanisme care difera intr-o anumita masura. Glicemia postprandiala depinde in mare parte de compozitia mesei, in timp ce glicemia preprandiala reflecta in principal rata de productie a glucozei de catre ficat.

Semne si simptome

Sus

Printre primele simptome care apar si pe care oamenii le pot observa singuri acasa se numara: urinat des, mancat mult si senzatie de sete permananta, acestea alcatuind triada cladica si patognomonica pentru diabet: poliurie, polidipsie si polifagie. Oboseala mai este un simptom care isi poate face simtita prezenta in timp.

In timp, odata ce boala avanseaza in evolutie, apar si alte semne la nivelul altor organe sau sisteme : vedere incetosata, furnicaturi si amorteala membrelor, infectii ale pielii sau ale tractului urinar.

Cauze

Sus

Pana in acest moment, nu se stie clar modul de aparitie al diabetului de tip 1. Dintr-un motiv inca necunoscut, sistemul nostru imunitar ajunge sa distruga celulele din pancreas care au functia de a produce insulina.

Se considera ca anumite gene joaca un rol important in cazul bolnavilor cu diabet de tip 1 insa expertii sunt de parere ca si prezenta unui virus necunoscut poate declansa o activitate anormala a sistemului imunitar.

In schimb, diabetul de tip 2 , apare prin combinatia unor factori genetici cu stilul de viata .

Conform Centrului pentru controlul bolilor din Statele Unite ale Americii, 89% dintre persoanele diabetice sunt supraponderale sau chiar obeze.

Acest exces de greutate joaca un rol foarte important, in special daca se afla localizat in zona abdominala intrucat creste rezistenta celulelor la actiunea insulinei din sange.

Factori care pot influenta aparitia diabetului

Sus

Printre factorii care pot influenta aparitia diabetului de numara:

- Istoric familial

- Exces ponderal
- Hipertenstiune arteriala
- Varsta
- Diabet gestational

Tipurile de diabet zaharat

Sus

Se cunosc mai multe tipuri de diabet zaharat, in functie de cauzele care au declansat afectiunea, dintre care cele mai frecvente sunt de tip 1 si de tip 2.

Diabetul zaharat de tip 1
Diabetul de tip 1 apare mai ales pe fond genetic si este descoperit inca din copilarie.
Diabetul zaharat de tip 1 inseamna lipsa producerii de insulina in corp sau prezenta unei cantitati insuficiente din acest hormon in organism, din cauza functionarii deficitare a pancreasului. Este cel mai des intalnit in cazul persoanelor tinere, iar persoanele afectate sunt dependente de tratamentul cu insulina.

Diabetul zaharat de tip 2
Diabetul de tip 2 are cea mai mare probabilitate de aparitie la varsta matura.
Diabetul zaharat de tip 2 este rezultatul a doua disfunctionalitati: rezistenta celulelor la actiunea insulinei si deficiente la nivelul pancreasului. Este cea mai des intalnita forma de diabet si este deseori asociata cu obezitatea. Pacientii nu sunt dependenti de tratamentul cu insulina, acestia trebuie doar sa ii monitorizeze nivelul glicemiei din organism printr-o alimentatie corespunzatoare, sport, dar si prin tratamentul recomandat de medic in acest sens, daca este cazul.

Diagnosticare

Sus

Anamneza pacientului

Anamneza pacientului trebuie sa cuprinda: varsta si caracteristica de debut a diabetului( in caz ca o cunoaste ), obiceiurile alimentare ale pacientului, istoricul asistentei educationale acordate pacientului( in caz ca au existat) , tratamentul urmat, frecventa episoadelor de cetoza sau de hipoglicemie precum si istoricul complicatiilor diabetice.

Microvasculare: afectarea ochilor, rinichilor, nervilor periferici, articulatiilor, dintilor si gingiilor, afectarea functiilor sexuale sau a tubului digestiv.
Macrovasculare : angina pectorala, atac de cord, infarct miocardic, ulceratii sau gangrene ale membrelor inferioare

Valorile normale ale glicemiei:

Valorile ideale sunt intre 72 mg/dl si 108 mg/dl, caz care nu prezinta riscuri medicale;
Valorile intre 120 mg/dl si 180 mg/dl sunt considerate a fi la limita.

O valoare a glicemiei sub 50 mg/dl este periculos de mica si presupune un risc mare pentru sanatate.

Investigatii

Sus

Pe langa anamneza extrem de detaliata de care avem nevoie si de examenul clinic atent efectuat mai avem nevoie si de alte investigatii:
• analizele de sange sunt cele mai utilizate; recoltarea se face la minim opt ore de la ultima masa, ideal dimineata;
• testul oral de rezistenta la glucoza - se recolteaza sange pe stomacul gol, apoi pacientului i se da o bautura extrem de dulce, cu un continut de 75 de grame de glucoza; dupa doua ore, analiza sangelui se repeta, pentru a se vedea cu cat a crescut nivelul glicemiei in acest interval de timp;
hemoglobina glicata ( HbA1c) - arata variatii la nivelul glicemiei in ultimele trei luni.

Este indicat sa mergi la medic imediat ce observi ca ai o senzatie de sete sau foame mult marite, daca la analizele medicale de rutina apar modificari in valoarea glicemiei sau daca sunt prezente semnele enumerate mai sus( amorteli ale membrelor, oboseala prelungita sau atatc de cord) .

Risurile diabetului

Sus

Risurile diabetului sunt dintre cele mai diverse. Este o boala care nu se opreste din evolutie, de aceea este necesar sa fie diagnosticata cat mai curand de la debut.

Dintre complicatiile cele mai serioase se numara piciorul diabetic care poate duce pana la amputare, candidoza bucala care se poate asocia cu cea genitala, scaderea sistemului imunitar si multe altele.

Cand apare oricare dintre semnele si simptomele mai sus mentionate trebuie sa va adresati imediat medicului de familie sau medicului diabetolog pentru inceperea investigatiilor, tratamenului si luarea in evidenta cu aceasta afectiune.

Tratament

Sus

In prima faza, chiar la debutul bolii, aceasta poate fi tinuta sub control doar din alimentatie, cand valorile glicemiei sunt foarte usor modificate.

O grija la stilul de viata si alimentatie poate amana mult inceperea tratamentului medicamentos.

In stadii avansate ale bolii, medicul va prescrie toata medicatia necesara fiecarui pacient in parte, individualizat pe nevoile specifice ale sale.

Preventie

Sus

Diabetul poate fi prevenit printr-o grija permanenta legata de stilul de viata. O dieta echilibrata bazata in proportie de minim 40% pe fructe si legume proaspete si de sezon, sport cat mai des, macar de 2 ori pe saptamana si analize anuale de rutina pot face minuni.

Se poate trai cu diabet?

Sus

Da, se poate trai cu aceasta afectiune. Oamenii isi pot desfasura viata de zi cu zi linistiti daca au grija sa isi monitorizeze valorile glicemiei regulat, conform indicatiilor medicului.

Desi este o boala care avanseaza de-a lungul vietii, cu atentie si suport medical poate si tinuta sub control .
In ultimele faze evolutive este cea mai delicata situatie, in cazul piciorului diabetic spre exemplu.

Concluzii

Sus

Diabetul zaharat este boala care iti poate afecta viata. Pentru evitarea complicatiilor, este esential ca acesta sa fie descoperit la timp, astfel ca este ideala efectuarea analizelor care sa ajute la depistarea eventualelor nereguli din organism. In plus, un regim alimentar sanatos si echilibrat, completat cu activitati sportive, pot sustine o buna functionare a organismului.


Medici specialisti Endocrinologie-Diabet

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter