Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Ai dinti sau masele lipsa? Afla ce poti face

Actualizat la data de: 30 Septembrie 2020
Consultant medical:

Dr. Cristina Munteanu
Medic stomatolog cu competente in ortodontie si in terapii asistate laser

Clinica: Cris Smile Studio

Ai dinti sau masele lipsa? Afla ce poti face

Statistic, putini dintre noi zambesc larg, iar de vina nu sunt numai grijile, ci si dantura care are de suferit. Un studiu Eurostat din 2019 arata ca Romania sta bine la capitolul numarului de medici stomatologici raportat la suta de mii de locuitori. Insa, e mare doar numarul stomatologilor, nu si cel al romanilor care au o dantura sanatoasa.

Din practica, pot confirma ca pragul clinicilor stomatologice este adeseori calcat de pacienti aflati in plin proces acut. Fie ca vorbim de carii avansate, de parodontoza in stadiul al treilea sau de abcese si puroaie, din pacate, inca mai exista deprinderea sa “lasam de ultima suta de metri”.

Serviciile stomatologice, raportate la nivelul de trai, sunt considerate, in continuare, ca fiind scumpe si nu e de mirare ca amanam pana in ultima clipa. Insa, cu cat ajungeti mai tarziu in cabinet, cu atat veti avea costuri mai ridicate.

Astazi va voi vorbi, pe de o parte, despre ce ne facem atunci cand ne confruntam cu neplacuta situatie in care ajungem, din diverse motive, sa avem dinti si masele lipsa.

Pe de alta parte, voi lasa aici cateva sfaturi despre cum, cu sume rezonabile investite periodic ne putem mentine sanatatea dintilor pe termen lung, evitand situatiile catastrofale in care singurele solutii raman protezarea sau implanturile (care, de obicei, vin cu aditii osoase si sinus lifturi - interventii adiacente cauzate de faptul ca din cauza timpului indelungat in care s-a stat fara dinte, osul de suport este absorbit. Un implant are nevoie de os sanatos pentru a se fixa.)

Asadar, situatia in care, din diferite motive, ajungem in punctul in care ramanem fara unul sau mai multi dinti. Indiferent de pozitionarea acestora, mergeti, cat de repede posibil, la dentist. Medicul va face o evaluare a starii dumneavoastra de sanatate orala si va va prezenta solutiile care va stau la dispozitie.

Daca, de exemplu, ati pierdut dintele din cauza unei lovituri sau a unei fracturi acesta poate fi salvat daca radacina nu a fost afectata. Am avut in cabinet si cazuri de fracturi subgingivale in care am reusit instalarea unui pivot si a unei coronite dupa o sesiune de gingivectomie asistata laser pentru a grabi vindecarea, chiar daca fractura arata problematic.

Daca dintele este afectat de carie avansata, medicul va avea nevoie de o radiografie pentru a evalua profunzimea afectiunii. Daca “s-a ajuns la nerv” asa cum se spune adeseori in limbaj popular (de fapt, caria dentara a evoluat, a patruns lent smaltul, trecand de dentina, ajungand in final la nivelul camerei pulpare, producand inflamatia si infectia pulpara), atunci recomandarea este de a efectua tratament endodontic - de devitalizare a canalelor si de salvarea a radacinii.

Medicul indeparteaza filetele nervoase si vasele de sange inflamate/infectate din camera pulpara si din canalul radicular, sterilizeaza si obturareaza canalului. In mod normal, un tratament endodontic obisnuit consta intr-o singura sedinta de 1-2 ore, dar exista si cazuri complexe - unde vor fi necesare 2 sau chiar mai multe sedinte.

Ulterior, pentru ca un dinte devitalizat este destul de fragil, medicul va recomanda ca dintele tratat endodontic sa fie acoperit cu o coroana dentara in locul reconstituirii coronare odontale.

Daca dintele e deja pierdut de o perioada indelungata, vorbim de un caz tipic de implant. Pentru a evalua gravitatea, medicul are nevoie de CT-uri - tomografii dentare, pe baza carora va planifica alaturi de dumneavoastra modul in care se va desfasura tratamentul.

Daca vorbim de edentatie partiala sau totala, atunci va inscrieti in clasa pacientilor care pot opta pentru protezare (daca aveti totusi radacini sanatoase si pe care se poate lucra, astfel incat medicul sa aiba puncte pe care sa fixeze proteza) sau pentru implanturi.

De exemplu, faimosul sistem All-on-4 si tehnica aferenta - populare in randul majoritatii clinicilor stomatologice - sunt special create pentru a veni in ajutorul pacientilor cu mai multi dinti lipsa si pentru care implantarea si protezarea realizata in doar 24 de ore reprezinta un mare avantaj.

Diferenta fata de metoda de inlocuire a fiecarui dinte cazut cu cate un implant nu este data numai de numarul redus de implanturi, ci mai ales de modul lor de amplasare si lungimea acestora. Astfel, metoda ALL ON 4 presupune inserarea a 4 implanturi lungi, intr-un mod divergent, si nu paralel, asa cum se intampla in cazul implanturilor multiple clasice.

Un detaliu important si demn de a fi subliniat este faptul ca la edentatii ajung pacientii care sufera de parodontoze avansate. Afectiunile parodontale, in 90% dintre cazuri, sunt declansate de lipsa unei igiene orale riguroase.

Daca nu vreti totusi sa ajungeti in punctul in care discutati cu medicul dumneavoastra solutii pentru rezolvarea acestora, luati in considerare profilaxia. Nu pot repeta indeajuns cat de importante sunt periajele si detartrajele periodice. Va scapa de gingivite, care sunt, de fapt, debuturi soft de parodontita. Nu costa mult iar, in sesiunea de profilaxie, in cazul in care vreo carie isi face de cap, atunci sigur dentistul o va identifica din timp.


Medici specialisti Stomatologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate