Clickmed
programare rapida la medic

Pleurezia

Actualizat la data de: 08 Mai 2023
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica: Clinica MedLife

Generalitati

Sus
Pleurezia Vezi galerie foto

Pleurezia reprezinta edemul (inflamarea) stratului de tesut subtire (pleura) care acopera plamanii si imbraca cutia toracica.

Foita exterioara a pleurei imbraca cutia toracica, iar foita interna acopera plamanii. Spatiul ingust care se gaseste intre cele doua foite ale pleurei contine o cantitate mica de lichid care are rol in lubrifiere, permitand ca cele doua foite sa alunece una pe cealalta in timpul respiratiei.

Cand pleura se inflameaza, cele doua foite se freaca una de cealalta, producand durere in piept. Aceasta este numita durere pleurala. Pleurezia se numeste cateodata pleurita.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Simptome
  4. Diagnostic
  5. Tratament
  6. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

La persoanele tinere, in plina sanatate, o infectie virala care apare la nivelul aparatului respirator inferior sau o pneumonie pot sa produca de asemenea si inflamarea pleurei ducand la pleurezie. Pleurezia produsa de o infectie virala dureaza de la cateva zile pana la 1-2 saptamani. In cazuri foarte rare pleurezia poate sa se raspandeasca si la alte persoane, sa fie contagioasa.

Si in alte situati poate sa apara pleurezia cum ar fi: trecerea aerului in cavitatea pleurala (pneumotorax), traumatisme ale toracelui (ruperea unei coaste), tuberculoza sau alte infectii sau o tumora pleurala.
Mai exista si alte afectiuni care pot sa produca pleurezie. Acestea sunt poliartrita reumatoida,lupusul, siclemia, trombembolism pulmonar sau pancreatita. Pleurezia poate sa apara si ca o complicatie a unei operatii pe cord.

Simptome

Sus

Simptomele care apar in pleurezie sunt durerea toracica si dificultatea de a respira (dispnee). Durerea toracica are de obicei un debut brusc. De cele mai multe ori este descrisa de catre pacienti ca o durere intepatoare. Caracterele durerii:
- este prezenta continuu, dar se poate agrava in momentul respiratiei, in timpul inspirului. Pacientii evita sa respire profund pentru a preveni durerea.
- de obicei apare doar pe o parte a toracelui (unilaterala)
- poate sa iradieze in umar sau la nivelul abdomenului
- se agraveaza de obicei la tuse, stranut sau miscari bruste
- se poate calma in momentul opririi respiratiei intentionat sau la compresia pe torace, in zona dureroasa.

Daca pleurezia este produsa de o infectie virala, pot sa apara sau nu simptome de infectie virala, cum ar fi febra, durere de cap (cefalee), durere musculara.
Inflamatia pleurei, uneori, poate sa provoace acumularea de lichid in cavitatea pleurala (sindrom lichidian pleural). Se poate ca durerea sa se amelioreze dupa ce acest proces se produce, intrucat acumularea de lichid previne frecarea foitelor pleurale una de alta. Daca exista o cantitate mare de lichid acumulat in cavitatea pleurala, se poate diminua expansiunea plamanilor in timpul inspirului, producand dificultati de respiratie.

Alte simptome care apar in sindromul lichidian pleural sunt febra, durere toracica si tuse seaca.
Sindromul lichidian pleural poate sa apara si in alte situaii decat asociat cu pleurezia, cum ar fi insuficienta cardiaca sau afectiuni ale ficatului sau rinichilor.

Diagnostic

Sus

Intrucat mai multe categorii de medici se pot intalni cu pleurezia, acestia vor incerca gasirea cauzei care a produs-o. Este nevoie de un examen fizic, o radiografie toracica pentru a se vedea care sunt semnele ce au determinat durerea toracica, cum ar fi:
- infectia virala
- contractura musculaturii cutiei toracice
- fractura unei coaste
- prezenta unui tromb in vasele intrapulmonare (trombembolism pulmonar)
- inflamatia peretului cordului (pericardita)
- pneumonie
- tuberculoza
- prezenta de lichid in cavitatea pleurala (sindrom lichidian pleural).

Daca medicul curant are suspiciuni de prezenta unei boli autoimune, cum ar fi lupus sau poliartrita reumatoida, este nevoie de investigatii suplimentare.
Daca este prezent sindromul lichidian pleural, se poate scoate, folosind un ac, lichid din cavitatea pleurala (toracocenteza), care poate fi trimis la laborator pentru analiza si identificarea cauzei care a produs afectiunea.

Tratament

Sus

Tratamentul pleureziei depinde de cauza care a produs-o. De exemplu, daca cauza este o infectie bacteriana, este nevoie de un tratament cu antibiotic. Daca este prezent si un trombembolism pulmonar, este nevoie de tratament pentru a se incetini sau a se preveni coagularea (anticoagulante).

In cele mai multe cazuri de durere pleurala data de pleurezie, se poate administra aspirina, ibuprofen sau un altfel de tratament antiinflamator nesteroidian (AINS). Daca este prezenta o durere severa este nevoie de un tratament al tusei sau durerii prezente. Se poate diminua durerea in decubit lateral pe partea dureroasa sau compresia acesteia cu o perna.

In cazul existentei sindromului lichidian pleural este nevoie de eliminarea lichidului din cavitatea pleurala folosind un tub care se introduce prin cutia toracica.
In unele cazuri de sindrom lichidian pleural, se poate incerca realizarea unei pleurodeze. Prin aceasta procedura terapeutica se injecteaza o substanta chimica sau un medicament in cavitatea toracica, care va produce o inflamatie locala la nivelul suprafetei plamanilor si in interiorul cutiei toracice. Acest lucru produce adeziunea dintre suprafata plamanilor si cea a cutiei toracice, prevenind astfel formarea de lichid in cavitatea pleurala.


Medici specialisti Pneumofiziologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate