Tulburarile neurologice in sindromul Down

Persoanele cu sindrom Down prezinta, de obicei, un grad variabil de dizabilitate intelectuala, coeficientul lor de inteligenta situandu-se frecvent intre 40 si 70.

Analize neuroanatomice au evidentiat reducerea volumului lobului frontal, a cerebelului si a hipocampului, ceea ce explica o parte din tulburarile executive, dificultatile de invatare si deficitele de memorie.

Morfologic, se remarca o densitate sinaptica redusa, maturare neuronala intarziata si alterarea circuitelor hipocampice implicate in consolidarea memoriei declarative.

Mecanistic, supraexpresia genei DYRK1A si a altor gene implicate in plasticitatea sinaptica contribuie la fenotipul cognitiv.

Hipotonie neonatala este aproape universala in sindromul Down si poate persista in diferite grade pe tot parcursul vietii.

Tonusul muscular scazut influenteaza dezvoltarea motorie, determinand intarzieri in achizitiile fundamentale precum mersul, postura si coordonarea motrica fina.

Investigatiile EMG si studiile neurofiziologice sugereaza ca hipotoniei i se adauga particularitati de conducere neuromusculara si o reactivitate reflexa diminuata.

De asemenea, instabilitatea atlantoaxiala, prezenta la un subset de pacienti, poate genera compresie medulara si deficite motorii progresive daca nu este monitorizata si tratata adecvat.

Prevalenta epilepsiei la pacientii cu sindrom Down este mai mare decat in populatia generala, cu doua varfuri de incidenta: primul in perioada neonatala si a copilariei mici, iar al doilea la varstnici.

Sindromul West este raportat disproportionat de frecvent in aceasta populatie, mecanismele incluzand anomalii corticale subtile, susceptibilitate genetica crescuta si alterari ale neurotransmisiei excitatorii si inhibitoare.

La adultii in varsta, aparitia epilepsiei este frecvent corelata cu boala Alzheimer cu debut precoce, caracteristica sindromului Down.

Boala Alzheimer apare cu o frecventa mult crescuta la persoanele cu sindrom Down, reprezentand una dintre cele mai semnificative complicatii neurologice ale acestei anomalii genetice.

Riscul crescut este determinat in principal de prezenta unei copii suplimentare a genei APP de pe cromozomul 21, care duce la supraexpresia precursorului proteic amiloid si, implicit, la formarea accelerata a fragmentelor beta-amiloid neurotoxice.

Aceste fragmente se acumuleaza precoce in creier, astfel incat placile amiloide difuze pot fi identificate chiar din copilarie, iar placile compacte si degenerarile neurofibrilare apar deja in jurul varstei de 20–30 de ani, cu mult inaintea debutului clinic al bolii.

Pe langa APP, alte gene de pe cromozomul 21, precum DYRK1A si RCAN1, contribuie la perturbarea homeostaziei neuronale prin modificarea fosforilarii proteinei tau, alterarea calcineurinei si amplificarea stresului oxidativ.

Aceste modificari creeaza un context biologic favorabil instalarii unei neurodegenerari accelerate, motiv pentru care majoritatea adultilor cu sindrom Down dezvolta neuropatologie tip Alzheimer inainte de implinirea varstei de 40 de ani.

Cu toate acestea, manifestarile clinice devin evidente de obicei abia intre 40 si 55 de ani, cand pacientii incep sa prezinte un declin cognitiv progresiv.

Tabloul clinic al bolii Alzheimer la pacientii cu sindrom Down este similar cu cel din populatia generala, dar debuteaza adesea mai insidios si poate fi dificil de diferentiat de limitarile cognitive preexistente.

Primele simptome includ modificari subtile ale memoriei episodice, scaderea capacitatii de organizare si planificare si fluctuatii ale performantelor zilnice.

Adesea, modificarile comportamentale, precum apatia, anxietatea sau iritabilitatea, preced deteriorarea cognitiva evidenta si pot constitui un semnal precoce al procesului neurodegenerativ.

In plus, pacientii pot dezvolta modificari motorii precum rigiditatea si bradikinezia, care mimeaza un sindrom parkinsonian si care se asociaza frecvent cu evolutia bolii Alzheimer in acest context genetic.

Imagistica moderna confirma caracterul precoce si progresiv al acestor modificari. Examenul PET-amiloid evidentiaza depozite extensive de beta-amiloid chiar in stadiile presimptomatice, in timp ce PET-FDG releva un tipar caracteristic de hipometabolism temporoparietal.

IRM-ul cerebral arata atrofie hipocampica si parietotemporala progresiva, similara formelor familiale de Alzheimer cu debut precoce.

Analiza biomarkerilor LCR confirma scaderea nivelului Aβ42 si cresterea tau total si fosfo-tau, intr-un profil aproape identic cu cel al bolii Alzheimer sporadice, dar instalat cu decenii mai timpuriu.

Apneea obstructiva in somn este prezenta la un procent semnificativ de pacienti cu sindrom Down, influentand functionarea diurna si cognitia prin hipoxie intermitenta si fragmentarea somnului.

Modificarile anatomice craniofaciale, hipotonusul muscular si comorbiditatile ORL contribuie la prevalenta crescuta a tulburarilor de somn.

Acestea pot exacerba deficitele atentionale si de invatare si pot agrava fenotipul cognitiv global.

Pacientii cu sindrom Down pot prezenta o gama larga de tulburari neuropsihiatrice, inclusiv tulburare de deficit de atentie cu hiperactivitate (ADHD), tulburari de spectru autist, tulburari anxioase si episoade depresive.

De asemenea, unele studii au descris regresia neuropsihiatrica cu debut brusc la adolescenti si adulti tineri, caracterizata prin pierderea abilitatilor dobandite, catatonie si disfunctie motorie.

Etiologia acestei entitati este inca investigata, cu ipoteze care variaza de la autoimunitate la dereglari metabolice sau disfunctii ale axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale.

Manifestarile neurologice din sindromul Down sunt variate si rezulta din interactiunea unor mecanisme genetice, de dezvoltare neurologica si de degenerare cognitiva.

Intelegerea acestor tulburari este esentiala pentru managementul multidisciplinar, pentru interventii timpurii si pentru optimizarea calitatii vietii pacientilor.

Evaluarea periodica, monitorizarea comorbiditatilor si abordarea bazata pe dovezi sunt elemente fundamentale in practica medicala moderna pentru aceasta populatie.

Bibliografie
https://www.sciencedirect.com/science/chapter/bookseries/abs/pii/S2211609522000112
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3417824/
https://www.health.harvard.edu/child-and-teen-health/down-syndrome-a-to-z