Vulvovaginita cu Chlamydia

Evolutia vulvovaginitelor depinde atat de agentul patogen incriminat cat si de mediul vaginal.

Agentii patogeni-variati pot fi de origine:

- microbiana;

- micotica;

- parazitara;

- mixta.

La 50% din femei se constata o secretie normala (albicioasa, groasa ca laptele batut, foarte acida).

In schimb secretia patologica este usor acida, uneori alcalina, galbena sau verzuie, fluida sau aerata, spumoasa.

Istoricul trebuie sa precizeze:

- data debutului tulburarilor;

- caracterele sacretiilor: abundenta, aspect, miros, variatii in timpul ciclului menstrual;

- circumstantele de aparitie dupa un raport sexual (vulvovaginitele avand transmitere sexuala ), dupa un tratament medicamentos (antibiotice, citostatice, corticoizi), dupa o explorare ginecologica;

- semne functionale asociate: prurit vulvar sau vaginal (mancarimi);

- senzatie de arsura;

- algii pelviene (dureri pelviene);

- dispareunie;

- disurie si polakiurie (urinari frecvente si cu usturimi).

Examenul ginecologic va fi efectuat in afara menstruatiei, fara toaleta prealabila (la cel putin 12 ore dupa toaleta externa si la 3 zile dupa introducerea de ovule in vagin).

Diagnosticul etiologic (cauza) al vulvovaginitelor va fi precizat prin examen bacteriologic al secretiei vaginale.

Pe langa semnele locale, vulvovaginitele pot produce si semne generale:

- astenie;

- stari subfebrile;

- adenopatii;

- dureri colicative biliare;

De asemenea, se efectueaza si un examen al tegumentelor, util pentru descoperirea unei eventuale eruptii sau localizari ale unei micoze.

Vulvovaginita cu chlamydia

Agent patogen: Chlamydia trachomatis

Transmiterea se face de obicei pe cale sexuala.

Frecventa: in ultimul deceniu se considera ca infectiile cu Chlamydia sunt cele mai raspandite boli cu transmitere sexuala, constituind 42% din totalitatea vulvovaginitelor.

Formele asimptomatice sunt frecvente, o treime din cazuri fiind descoperite cu ocazia unui consult obisnuit sau venite la consultatie datorita unei uretrite a partenerului (decelate in 40-60% din uretritele negonococice).

In formele simptomatice bolnava poate prezenta:

- leucoree (secretie) purulenta;

- metroragii (sangerari);

- disurie;

- dureri pelvine.

Tactul vaginal, palparea abdominala si VSH normal exclud o complicatie salpingiana sau o perihepatita.

Intr-adevar salpingita (inflamatia trompei), prezenta la 4% din femeile infectate, este o complicatie redutabila a acestei afectiuni, fiind si la originea sterilitatii in aceste cazuri.

O alta complicatie a acestei afectiuni este sindromul Fitz-Hurgh-Curtis (perihepatita sau inflamatia capsulei, fara afectarea parenchimatoasa hepatica) prin migrare transperitoneala hematica a parazitului.

Diagnosticul se confirma prin examen bacteriologic.

Fiind o boala cu transmitere sexuala, se impun urmatoarele masuri:

- depistarea si tratarea subiectilor contacti;

- depistarea unei alte maladii sexuale transmisibile, in particular Sifilisul;

- interzicerea contactului sexual pe perioada tratamentului.

Tratamentul curativ se bazeaza pe antibiotice active pe acest germene, cum ar fi ciclinele.

Aceste medicamente sunt foarte eficiente, conducand la o vindecare clinica in 90-95% din cazuri, durata tratamentului trebuind sa fie suficient de lunga, intre 10 si 21 de zile.

La 3 saptamani dupa terminarea tratamentului este necesar un control bacteriologic.

Daca el este pozitiv (1 din 5 cazuri) se va prescrie o a doua cura de tratament.