Clickmed
programare rapida la medic

Ce este insuficienta tricuspidiana si cum o tratam

Actualizat la data de: 21 Noiembrie 2023

Ce este insuficienta tricuspidiana

Sus
Ce este insuficienta tricuspidiana si cum o tratam

Insuficienta tricuspidiana sau regurgitarea tricuspidiana este una dintre cele 4 valvulopatii, fiind o afectiune in care valva tricuspida nu se inchide corespunzator. Valva tricuspida separa atriul drept de ventriculul drept al inimii. Efectul insuficientei tricuspidiene este regurgitarea sangelui din ventricul in atriu, lucru care nu se intampla intr-o inima sanatoasa.

Insuficienta tricuspidiana poate fi congenitala (prezenta de la nastere) sau poate fi secundara unei patologii structurale cardiace.

Cuprins articol

  1. Ce este insuficienta tricuspidiana
  2. Semne si simptome
  3. Cauze
  4. Factori de risc
  5. Riscuri si complicatii
  6. Diagnostic
  7. Tratament
  8. Concluzie
  9. Citeste pe aceeasi tema

Semne si simptome

Sus

Deseori semnele si simptomele lipsesc in cazul pacientilor cu insuficienta tricuspidiana, acestea aparand in stadii avansate ale valvulopatiei.

Atunci cand se instaleaza, semnele si simptomele pot include:
• Fatigabilitate
Aritmii (ritm cardiac neregulat)
• Senzatie de pulsatilitate la nivelul gatului
• Lipsa de aer la efort fizic
• Cresterea in volum a abdomenului si a membrelor inferioare, din cauza edemelor
• Turgescenta jugulara (venele jugulare de la nivelul gatului se dilata si devin vizibile)

Cauze

Sus

Pentru a intelege cauzele posibile ale unei insuficiente tricuspidiene este util sa cunoastem structura si modul de functionare normale ale inimii.

Inima are 4 camere, doua superioare numite atrii (unul stang si unul drept) si 2 inferioare numite ventriculi (unul stang si unul drept). Atriile sunt responsabile de primirea sangelui si trimiterea mai departe a acestuia catre ventriculi. Ventriculii pompeaza sangele primit de la atrii catre artera aorta (ventriculul stang) respectiv artera pulmonara (ventriculul drept).

Astfel sangele curge intotdeauna dinspre atrii in ventricule si din ventricule in arterele mari. Curgerea corecta a sangelui la nivel intracardiac este asigurata prin inchiderea si deschiderea celor 4 valve: mitrala si aortica pentru jumatatea stanga a inimii, tricuspidiana si pulmonara pentru jumatatea dreapta a inimii.

Valva tricuspida are rol esential in asigurarea circulatiei sangelui dinspre atriul drept spre ventriculul drept, nu invers. Atunci cand se instaleaza insuficienta tricuspidiana, valva ramane permanent usor deschisa si astfel sangele regurgiteaza din ventricul inapoi in atriu.

Cauzele acestui defect de inchidere si implicit a regurgitarii sunt:
• Defecte cardiace congenitale. Diagnosticate la copii, acestea induc malformatii ale valvei tricuspide. Anomalia Ebstein este un exemplu comun.
• Patologii genetice. Sindromul Marfan este o afectiune a tesutului conjunctiv, asociata frecvent cu insuficienta tricuspidiana.
Endocardita infectioasa. O infectie a stratului intern al inimii, endocardita poate altera sever structura valvelor inimii.
• Sindromul carcinoid. O patologie rara in care tumorile sistemului digestiv secreta o substanta hormonala ce poate distruge structura valvelor inimii. Valva tricuspida si cea pulmonara sunt cel mai frecvent afectate.
Traumatismele toracice. Leziunile directe asupra inimii ce survin in urma accidentelor rutiere sau loviturilor toracice pot duce la insuficienta cardiaca.
• Iatrogen, dupa pacemaker. Pacemaker-ul si defibrilatorul implantabil sunt utilizate in alte patologii precum insuficienta cardiaca, insa pentru implantarea lor este nevoie de traversarea valvei tricuspide. Acest lucru poate duce la alterarea valvei si la aparitia insuficientei.
• Biopsia miocardica. O procedura diagnostica uneori necesara ce implica un risc de lezare a valvei tricuspide.
• Radioterapie. Radioterapia realizata la nivel toracic pentru un cancer poate induce insuficienta tricuspidiana.

Factori de risc

Sus

Exista cativa factori patologici ce pot creste riscul ca un pacient sa dezvolte insuficienta tricuspidiana:
• Defecte cardiace congenitale
Infarctul miocardic
• Insuficienta cardiaca
• Hipertensiune arteriala sau pulmonara
• Infectii ce au consecinte asupra inimii, precum reumatismul sau endocardita
• Tratamentul prin radiatii
• Tratamentul cu anumite medicamente pentru boala Parkinson
• Miocardul slabit (in cardiomiopatii)

Riscuri si complicatii

Sus

In lipsa tratamentului, insuficienta tricuspidiana poate duce la complicatii precum:
Fibrilatie atriala (aritmie frecventa)
• Insuficienta cardiaca dreapta sau globala, prin degradarea progresiva a functiei ventriculului drept

Diagnostic

Sus

Regurgitarea tricuspidiana poate aparea in mod silentios, fara semne si simptome specifice. Astfel diagnosticul se face deseori in timpul unei consultatii pentru o alta patologie.

Daca medicul cardiolog suspicioneaza o eventuala insuficienta tricuspidiana, acesta poate recomanda urmatoarele teste paraclinice:

• Ecografie cardiaca. Examenul de referinta in ceea ce priveste toate valvulopatiile, inclusiv insuficienta tricuspidiana. Aceasta se realizeaza mai frecvent trans-toracic, este neinvaziva si rapida. Cu ajutorul unui ecograf medicul vizualizeaza toate structurile cardiace in mod real, putand evalua si curgerea sangelui intra-cardiac.
Odata identificat un ,,jet de regurgitare’’ la nivelul valvei tricuspide, medicul va masura si va decide gradul insuficientei: mica, moderata sau severa.

• RMN cardiac. Utilizat pentru a determina severitatea insuficientei cardiace si pentru evaluarea functiei ventriculare drepte.  

• Electrocardiograma. Desi insuficienta tricuspidiana nu da semne specifice pe electrocardiograma, se pot identifica semne ale unor patologii subiacente sau a unor complicatii (fibrilatia atriala)

• Radiografie toracica, pentru evaluarea starii pulmonare si cardiace

Test de efort. Util pentru unele categorii de pacienti, acest test urmareste functia cardiaca in timpul unui efort fizic

Cateterism cardiac. In cazul unui diagnostic incert dupa restul testelor paraclinice, cateterismul cardiac drept poate fi folosit, insa acest lucru se intampla rar

Tratament

Sus

Tratamentul insuficientei cardiace depinde de cauza si de severitatea valvulopatiei.

Obiectivele tratamentului sunt ameliorarea simptomelor, prevenirea complicatiilor si imbunatatirea calitatii vietii. Cazurile de insuficienta de grad usor nu necesita tratament sau monitorizare frecventa. Insuficienta tricuspidiana de grad mediu si mare induce insa necesitatea de consulturi cardiologice regulate pentru evaluarea valvei tricuspide.

Daca insuficienta tricuspidiana este cauzata de un defect cardiac congenital sau dobandit, tratamentul se va concentra pe vindecarea patologiei de fond.

Tratamentul medicamentos poate fi prescris pentru a ameliora simptomele sau pentru a trata afectiunile subiacente cardiace. Se pot prescrie medicamente diuretice, antiaritmice si inotrope (pentru a ameliora insuficienta cardiaca).

In unele cazuri va fi nevoie de interventii chirurgicale minim-invazive sau clasice pentru repararea sau inlocuirea valvei tricuspide.

Optiunile includ:

Valvuloplastia tricuspidiana. Aceasta se realizeaza de regula prin operatie pe cord deschis si consta in remodelarea valvei tricuspide astfel incat sa fie eliminat defectul de inchidere. Este optiunea de prima intentie atunci cand nu exista contraindicatii si atunci cand anatomia valvei permite aceasta interventie.

Inlocuirea de valva tricuspida. Daca nu este posibila repararea valvei prin plastie, valva va fi complet inlocuita cu o proteza valvulara. Proteza valvulara va fi de tip mecanic sau biologic (prelevata de la porcine, bovine sau sintetizata din tesut cardiac uman). Cele doua tipuri de valve au avantaje si dezavantaje proprii, pentru fiecare pacient fiind luata o decizie in functie de mai multi factori.

Interventie prin cateterism. Protezele valvulare biologice au un risc de degradare in timp, fiind nevoie de schimbarea lor la fiecare aproximativ 10 ani. Atunci cand se realizeaza reinterventia, aceasta se face deseori prin cateterism, intr-un mod minim invaziv, pentru a evita operatiile repetate pe cord deschis. Cateterismul presupune abordul unei vene de la membrul inferior sau superior, prin care este avansat cateterul si noua valva pana la nivelul valvei tricuspide, in inima dreapta.

Concluzie

Sus

Insuficienta tricuspidiana este una dintre cele 4 valvulopatii cardiace si reprezinta regurgitarea sangelui in sensul invers celui normal, din ventricul in atriu. In timp ce cazurile usoare nu necesita tratament, cazurile mai severa vor avea indicatie de monitorizare regulata si de tratament chirurgical.

Bibliografie
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tricuspid-valve-regurgitation/diagnosis-treatment/drc-20350173
https://emedicine.medscape.com/article/158484-overview


Medici specialisti Cardiologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate