Cisplamin, solutie perfuzabila

Publicat la data de: 07 Mai 2009 | Actualizat la data de: 14 Noiembrie 2018

Informatii prospect Cisplamin, solutie perfuzabila

Ce este Cisplamin si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Csplatina (cis-diaminodicloroplatina) este un complex anorganic, continand un atom central de platina legat de doi ioni de clor si doua molecule de amoniac in pozitia cis. Actioneaza ca citostatic prin legarea sa de ADN, cu care formeaza punti intra si intercatenere cu ruperea moleculelor respective.

Cancer testicular, cancer ovarian metastatic, cancer de vezica urinara, cancer in regiunea capului si gatului, cancer bronsic.

Mod de administrare

Cate 60-120 mg/m2 la frecare 3-4 saptamani in perfuzii intravenoase lente (1-6 ore); in doze mai mici cand se foloseste in asociatii polichimioterapice cu bleomicina, doxorubicina, vinblastina, etc. Solutia pentru perfuzie se prepara extemporaneu prin dizolvarea pulberii liofilizate din flacon in 5 ml, respectiv in 50 ml apa distilata pentru injectii (incalzita la 40-45), apoi prin diluare cu solutie salina sau glucozata izotona sau cu solutie de manitol.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Alergie la cisplamina, la persoane cu afectiuni renale, deficiente de auz, mielodepresie si este incompatibila cu sarcina. in timpul tratementului trebuie urmarita functia rinichiului, audiograma si ionograma (indeosebi magneziul si calciul). Nu se asociaza cu alte medicamente nefrotoxice si ototoxice (antibiotice aminoglicozidice etc.).

Precautii

Nefrotoxicitatea cumulativa produsa de cisplatina este potentata de antibioticele aminoglicozidice. Inainte de inceperea tratamentului sau a unei noi cure se recomanda determinarea valorilor creatininei serice, ureei serice, clearance-ului creatininei, a magneziului, sodiului, potasiului si calciului seric. Dozele terapeutice de cisplamina nu se administreaza mai frecvent decat o data la fiecare 3-4 saptamani.
S-au raportat neuropatii grave atunci cand cisplatina a fost utilizata in doze mai mari sau mai frecvent decat este recomandat. Aceste neuropatii pot fi ireversibile si se concretizeaza sub forma paresteziilor "in ciorap" sau "in manusa" si pierderea sensibilitatii proprioceptive si vibratorii. S-au raportat de asemenea tulburari motorii.
Ototoxicitatea este semnificativa. Aceasta este pronuntata le copii si se manifesta ca tinitus si/sau scaderea acuitatii auditive pentru sunete cu frecventa inalta care poate merge pana la surditate. Deoarece ototoxicitatea este cumulativa, se recomanda efectuarea audiogramei inaintea inceperii tratamentului si a fiecarei cure. S-au raportat reactii de tip anafilactic. Edemul facial, bronhoconstrictia, tahicardia si hipotensiunea pot aparea in decursul primelor minute de administrare. Se recomanda monitorizarea saptamanala a numarului celulelor sanguine periferice, monitorizarea functiei hepatice si control neurologic regulat.
In timpul tratamentului cu cisplatina nu se recomanda administrarea vaccinurilor cu tulpini vii atenuate.

Interactiuni medicamentoase

Cisplatina scade concentratiile plasmatice ale anticonvulsivantelor.
Administrarea concomitenta cu aminoglicozide creste efectul nefrotoxic si ototoxic.

Reactii adverse posibile

Cisplatina poate produce insuficienta renala. Se recomanda monitorizarea creatininei, ureei sanguine, concentratiei serice a acidului uric si clearance-ului creatininei. Afectarea renala este mai frecventa in cazul administrarii repetate a cisplatinei. O noua cura chimioterapica cu cisplatina nu va fi instituita pana cand creatininemia, ureea sanguina si clearance-ul creatininei nu revin la valori normale.

Insuficienta renala se poate asocia cu necroza tubulara. Administrarea cisplatinei in perfuzie intravenoasa lenta (6-8 ore), hidratarea intravenoasa si administrarea de manitol reduc riscul nefrotoxicitatii.

Ototoxicitatea se manifesta prin tinnitus si/sau scaderea acuitatii auditive pentru sunetele cu frecventa inalta (4000-8000Hz). Poate sa apara ocazional sacderea acuitatii auditive pentru sunetele cu frecventa normala pentru conversatie. Efectele ototoxice pot fi mai severe la copii tratati cu cisplamina. Scaderea acuitatii auditive poate fi uni sau bilaterala si este mai severa cand se administreaza doze mari de cisplatina sau in cazul repetarii dozelor.

Riscul ototoxicitatii este mai mare in cazul asocierii radioterapiei.
Se recomanda efectuarea audiogramei inaintea inceperii tratamentului si periodic in cursul tratamentului.
Riscul ototoxicitatii creste in cazul asocierii cisplatinei cu alte medicamente ototoxice.
Au fost raportate si tulburari vestibulare.

Reactii adverse hematologice:
Deprimarea medulara a fost raportata la 25-30% din pacientii tratati cu cisplatina.
Cele mai frecvente tulburari hematologice sunt leucopenia, trombocitopenia, anemia (scaderea hemoglobinei cu 2g/100ml). La pacientii cu leucopenie au fost raportate aparitia infectiilor si febrei. Poate apare anemia hemolitica cu test Coombs pozitiv.
Aparitia leucemiei acute in timpul tratamentului cu cisplatina este rara.

Tulburari gastrointestinale:
Frecvent pot sa apara greata marcata si varsaturi care uneori pot fi severe impunand intreruoerea administrarii cisplatinei. Acestea apar la 1-4 ore dupa administrarea medicamentului si pot persista 24 de ore sau mai mult (o saptamana). Administrarea medicamentelor antiemetice poate preveni aceste tulburari. A fost de asemenea raportata diaree.

Tulburari electrolitice:
Hipomagnezemia, hipocalcemia, hiponatremia se datoresc probabil alterarilor tubilor renali. A fost raportata tetanie la pacientii cu hipocalcemie si hipomagnezemie. Hiperuricemia a fost observata la pacientii tratati cu doze mai mari de 50mg/m2. Concentratia maxima plasmatica a acidului uric apare la 3-5 zile dupa administrarea dozei de cisplatina.

Tulburari neurologice:
Au fost raportate cazuri de neuropatie periferica, in special dupa un tratament indelungat (4-7 luni). Uneori tulburarile neurologice pot progresa si dupa intreruperea tratamentului.

Tulburari vizuale:
Nevrita optica, edem papilar.
Reactiile alergice de tip anafilactic pot surveni la cateva minute dupa administrarea cisplatinei si constau in edem facial, dispnee, hipotensiune arteriala, tahicardie.

Hepatotoxicitate:
Cresterea tranzitorie a transaminazelor, in special GOT.

Tulburari circulatorii:
In cazul asocierii cisplatinei cu alte antineoplazice au fost raportate rar infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, microangiopatie trombotica.

Alte reactii adverse:
Tulburari cardiace, cresterea concentratiei amilazelor serice, alopecie, afectarea tesutului celular subcutanat (celulita, fibroza, necroza).

Supradozaj

Nu exista antidot specific.
In caz de supradozaj se recomanda tratament de sustinere a functiilor vitale.

Informatii suplimentare

Compozitie

1 flacon de 20 ml sau de 100 ml contine: cisplatina pulbere liofilizata 10 mg, respectiv 50 mg. Excipienti q.s. 1 flacon de 20 ml sau de 100 ml solutie injectabila contine: cisplatina 10 mg, respectiv 50 mg. Excipienti q.s.

Ambalaj

Cutie cu un flacon a 10mg liofilizat pentru solutie perfuzabila.
Cutie cu un flacon a 50mg liofilizat pentru solutie perfuzabila.

Atentie

Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.

Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.

Citeste si

Arhiva
  • Peritonita bacteriana spontana Peritonita bacteriana spontana

    Generalitati Peritonitele sunt inflamatii difuze ale peritoneului (seroasa care acopera viscerele si peretele abdominal). Etiopatogenia lor este foarte diversa, aceasta fiind si un important criteriu de clasificare. Peritonitele bacteriene spontane sunt considerate...citeste mai mult

  • Peelingul chimic Peelingul chimic

    Generalitati Peelingul este o metoda dermato-cosmetica folosita cu scopul de a indeparta celulele moarte de la suprafata pielii in vederea stimularii functiei celor din straturile profunde. Cele mai multe tehnici nu modifica in mod dramatic arhitectura dermului,...citeste mai mult

  • Primul ajutor in cazul febrei la copii Primul ajutor in cazul febrei la copii

    Generalitati Febra reprezinta cel mai frecvent motiv de prezentare a copilului la camera de garda, insa parintii trebuie sa inteleaga faptul ca febra in sine nu este o boala, ci este un semn ca organismul lupta impotriva unei infectii. Acest raspuns de aparare...citeste mai mult

  • Tratamentul febrei la copii Tratamentul febrei la copii

    Generalitati Febra reprezinta cel mai frecvent motiv de prezentare a copilului la camera de garda, insa parintii trebuie sa inteleaga faptul ca febra in sine nu este o boala, ci este un semn ca organismul lupta impotriva unei infectii. Acest raspuns de aparare este...citeste mai mult

  •  

    Cere sfatul medicului

    afla raspunsurile la problemele tale

    Afla acum

Clasificarea ATC

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter