Vitamine de ajutor in functie de varsta

Publicat la data de: 27 Noiembrie 2019 | Actualizat la data de: 27 Noiembrie 2019
Autor: SfatulMedicului

Vitamine necesare organismului

Sus
Vitamine de ajutor in functie de varsta

Oamenii observa zilnic reclame la suplimente si vitamine ce promit mentinerea starii de sanatate a organismului. Totusi, sunt acestea necesare pentru toate persoanele? Raspunsurile sunt diferite, iar o mare influenta o are si varsta. Multi oameni obtin suficiente vitamine printr-o alimentatie sanatoasa si variata, astfel incat nu vor avea nevoie de alte surse.

Afla care sunt vitaminele de ajutor in diferite etape ale vietii unei persoane. In acest mod, iti poti face o idee despre vitaminele de care organismul are nevoie la anumite varste, deoarece exista numeroase optiuni, iar alegerea corecta poate fi dificila. Totusi, este important de subliniat faptul ca fiecare individ este diferit, iar necesarul de vitamine va depinde de dieta, stil de viata, rutina etc.

Cuprins articol

  1. Vitamine necesare organismului
  2. Vitamine necesare la toate varstele
  3. Vitamine si minerale necesare pentru persoanele de 20-40 de ani
  4. Vitamine si minerale necesare pentru persoanele de 40-60 de ani
  5. Vitamine si minerale de ajutor pentru persoanele de peste 60 de ani
  6. Citeste pe aceeasi tema

Vitamine necesare la toate varstele

Sus

Corpul uman are nevoie de vitamina D pentru a absorbi calciul, iar suplimentele pe baza de vitamina D sunt singurele ce sunt recomandate a fi luate la orice varsta. Fara suficienta vitamina D, organismul va fi nevoit sa isi consume propriile rezerve de calciu si sa slabeasca oasele.

Specialistii recomanda utilizarea acestor suplimente mai ales in lunile intunecate, adica din octombrie si pana in martie. In aceste luni, organismul uman nu primeste suficienta vitamina D de la lumina soarelui, astfel incat suplimentele ar putea fi de folos. Totusi, este important de stiut ca dozajul acestei vitamine poate fi diferit, mai ales in cazul sugarilor, astfel incat vizita la medic este necesara.

Este important de cunoscut faptul ca si restul vitaminelor sunt necesare pe parcursul vietii, dar cantitatea necesara poate varia in functie de varsta. De asemenea, unele dintre aceste vitamine vor avea roluri mult mai importante de jucat intr-o anumita perioada a vietii. In plus, persoanele de sex feminin pot avea nevoi biologice foarte diferite de cele ale barbatilor, astfel incat se recomanda ca decizia cu privire la cele mai potrivite vitamine si minerale sa fie luata impreuna cu un medic.

Vitamine si minerale necesare pentru persoanele de 20-40 de ani

Sus

Fierul

Fiecare persoana foloseste depozite de fier pentru a produce celule ce intra in alcatuirea sangelui. Aceste celule poarta denumirea de celule rosii sau hematii si sunt inlocuite la fiecare 100-120 de zile prin descompunere naturala. Suplimentele pe baza de fier pot ajuta organismul, mai ales daca exista niveluri scazute ale acestui element.

Fierul poate fi regasit in cantitati mici la aceste varste, mai ales la femei. Acest lucru se intampla din cauza menstruatiei. Pierderile de sange sunt regulate in cazul acestora, iar asocierea cu diete scazute in fier ar putea duce chiar si la anemie. Astfel, urmarea unor tratamente cu multivitamine si fier ar putea duce la prevenirea unor asemenea complicatii.

Acidul folic sau vitamina B9

Acidul folic este foarte important pentru corpul uman, deoarece ajuta la producerea materialului genetic, a globulelor rosii, dar si la digestia proteinelor. Acidul folic este cu mult mai important in cazul femeilor, mai ales pe parcursul varstelor in care se pot reproduce, deoarece protejeaza sarcina si fatul. Folatii reduc astfel riscurile de anomalii ale copiilor, mai ales cele ce implica creierul si coloana vertebrala.

Pe langa toate aceste lucruri, acidul folic este esential si pentru functionarea optima a creierului si a functiilor sale, inclusiv a sanatatii mintale si a celei emotionale. Sursele cele mai importante ale acestui nutrient sunt reprezentate de legumele cu frunze verzi, precum spanacul, varza de Bruxelles si sparanghelul. De asemenea, vitamina B9 poate fi obtinuta si din cereale integrale, ficat de vita si fasole.

Si restul elementelor din complexul vitaminelor B sunt foarte importante in aceasta perioada a vietii, functionand pentru a sprijini starea de spirit, digestia, somnul si nivelul optim de energie. De asemenea, vitaminele B sustin sistemul cardiovascular si sanatatea unghiilor, a pielii si a parului.

Vitaminele C si E

Aceste vitamine joaca roluri de antioxidanti puternici, protejand pielea si alte structuri ale organismului. De exemplu, vitamina C sustine sistemul imunitar si incurajeaza producerea de colagen, astfel incat va duce la un aspect elastic, moale si tineresc al pielii.

Datorita proprietatilor lor antioxidante, vitaminele C si E pot ajuta la mentinerea pielii in forma optima chiar si cu trecerea timpului. Multe persoane chiar aplica ulei cu vitamina E in mod topic pe leziunile pielii, tocmai pentru a preveni cicatricile si pentru a accelera vindecarea.

Vitamine si minerale necesare pentru persoanele de 40-60 de ani

Sus

Calciu si vitamina D

Necesarul de vitamina D si de calciu creste dupa varsta de 40 de ani, astfel incat suplimentele pe baza acestora ar trebui luate in calcul. Se recomanda testarea nivelului de vitamina D din sange si dozarea corecta a suplimentelor prin vizita la medic. De asemenea, expunerea la soare este foarte importanta pentru a avea un nivel optim de vitamina D.

Datorita modificarilor ce au loc la nivel hormonal, femeile aflate in postmenopauza au un risc mai crescut de osteoporoza. Din acest motiv, calciul si vitamina D sunt indicate si mai mult la aceasta varsta.

Fier

Fierul este important si in aceasta perioada, deoarece exista un risc crescut de deficit, mai ales in cazul femeilor. Obtinerea unui nivel optim de fier va duce la o productie adecvata de energie, la o vindecare mai buna a ranilor, la cresterea functiei imunitare si la multe alte beneficii pentru organism.

Vitaminele din grupul B

Necesarul de vitamine B creste in cazul persoanelor de peste 40 de ani. Vitaminele B sunt cruciale pentru sanatatea generala si nu trebuie sa existe dezechilibre ale lor in corp. De exemplu, vitamina B6 este implicata in peste 100 de reactii enzimatice si este esentiala pentru a avea un sistem imunitar competent.

Pe langa vitamina B6, restul vitaminelor B ajuta si la productia de globule rosii, productia de energie a organismului, metabolizarea proteinelor, sustinerea sistemului nervos, dar si a dezvoltarii cognitive. In plus, cercetarile indica faptul ca vitaminele B pot reduce riscul a numeroase afectiuni ce survin odata cu inaintarea in varsta.

Acizi grasi Omega-3

Uleiul de peste reprezinta o sursa ideala de acizi grasi Omega-3. Acestia sprijina sanatatea inimii si a creierului, lucru foarte important pentru starea de bine a persoanelor trecute de 40 de ani. In cazul in care se doreste obtinerea acizilor grasi Omega-3 din alimentatie, oamenii pot alege sa consume alimente, precum somon, ton, sardine, hering, soia, nuci si seminte de in.

Vitamine si minerale de ajutor pentru persoanele de peste 60 de ani

Sus

Toate vitaminele enumerate anterior sunt necesare si persoanelor de peste 60 de ani. Totusi, vitamina D este una dintre cele mai importante, deoarece sustine sanatatea osoasa si pe cea musculara. Pe masura ce oamenii imbatranesc, incep in mod natural sa isi piarda masa osoasa si musculara, astfel incat necesarul vitaminei D va fi mai mare decat la populatia tanara.

Odata cu inaintarea in varsta, vitamina B-12 incepe sa devina mai greu de absorbit din alimentatie, astfel incat suplimentele vor fi necesare. Acelasi lucru este valabil si pentru celelalte vitamine, iar suplimentele vor completa cantitatile obtinute prin alimentatie.

Totusi, pentru a obtine cantitati crescute de nutrienti din alimentatie, specialistii recomanda urmatoarele alimente:
• Pentru a obtine acid folic: spanac, orez, avocado, broccoli, portocale, sparanghel;
• Pentru a obtine iod: fructe de mare, oua, cereale, produse lactate cu continut scazut in grasimi, sare iodata (in cantitati moderate);
• Pentru a obtine vitamina D: pesti grasi, galbenus de ou, ciuperci, ficat si expunere la soare;
• Pentru a obtine fier: carne rosie, fructe de mare, spanac, linte, fasole alba;
• Pentru a obtine calciu: produse lactate, sardine, somon, tofu, kale.

Bibliografie:
The Vitamins You Need to Take at Every Age, https://www.thehealthy.com/nutrition/vitamins/the-vitamins-you-need-to-take-at-every-age/
What vitamins and minerals does a woman need?, https://www.medicalnewstoday.com/articles/322960.php
The essential vitamins and minerals to take at every age, https://www.goodhousekeeping.com/uk/health/a567292/the-essential-vitamins-and-minerals-to-take-at-every-age/
Best multivitamins for different men, https://www.medicalnewstoday.com/articles/326323.php
Feel your best at every age: the best vitamins for women in their 30s, 40s, and 50s, https://takecareof.com/articles/best-vitamins-women-30s-40s-50s


Medici specialisti Medicina Generala

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Alimentatia sanatoasa pentru bolnavii de diabet tip 2 Alimentatia sanatoasa pentru bolnavii...

    Generalitati Un aspect imbucurator pentru pacientii care sufera de diabet zaharat de tip 2 (non-insulinonecesitant) este faptul ca o dieta alimentara sanatoasa poate reduce intensitatea simptomelor si poate incetini progresia bolii. Ceea ce insa nu s-a stabilit cu...citeste mai mult

  • Vitaminele care sporesc fertilitatea Vitaminele care sporesc fertilitatea

    Generalitati Fertilitatea este sustinuta de foarte multi factori, precum greutatea, stilul de viata sanatos sau nutritia echilibrata. Pe langa toate acestea, suplimentele alimentare care contin anumite vitamine cu o buna reputatie in domeniul medical joaca un rol...citeste mai mult

  • Apa minerala, apa plata si apa de robinet Apa minerala, apa plata si apa de...

    Apa de consum imbraca aceste trei forme arhicunoscute. Desi perceptia publica despre ‚apa plata’ este aceea a unui „aliment sanatos” (consumat, intr-un celebru spot publicitar de un grup de manechine care prefera ‚apa plata cu...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate