Dismorfofobia

Definitie

Sus
Dismorfofobia

Tulburarea dismorfica corporala sau dismorfofobia a fost recunoscuta formal in 1997 si inclusa in Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale (DSM-IV) in cadrul tulburarilor somatoforme.

Dismorfofobia este definita ca preocuparea extrema pentru un anumit defect fizic imaginar sau ingrijorarea mult prea mare legata de un defect fizic minor. Aceasta preocupare trebuie sa cauzeze o deteriorare semnificativa vietii persoanei (in domeniul vietii sociale, profesionale, etc.), pentru ca acea persoana sa fie diagnosticata cu Tulburare dismorfica corporala.

Denumirea de dismorfofobie a fost propusa de Morselli in 1886, cel de la care avem primele descrieri ale tulburarii, el descoperind o serie de persoane care traiau un sentiment subiectiv de "uratenie" sau altele care aveau unele defecte fizice nesemnificative pentru ceilalti, dar pe care ei le considerau anormalitati. Morselli a observat ca acesti indivizi se simteau "mizerabil", erau chinuiti de aceste defecte, de ganduri legate de ele in orice fel de situatie.

De obicei ingrijorarea obsesiva este legata de zona fetei, de par sau miros. Tulburarea debuteaza de multe ori in adolescenta, devine cronica si duce catre o suferinta interna foarte mare.

Cei care sufera de aceasta tulburare se pot simti ridicol in situatii sociale, consulta multi dermatologi sau chirurgi plasticieni si sunt dispusi sa treaca prin proceduri riscante si dureroase pentru a schimba defectul care ii terorizeaza. Dar, din pacate, procedurile medicale doar rareori produc o ameliorare a suferintei si de multe ori duc catre o inrautatire a simptomelor.

Cuprins articol

  1. Definitie
  2. Semne si simptome
  3. Cauze si tratament
  4. Articole similare

Semne si simptome

Sus

Efectele bolii sunt resimtite in domeniul relatiilor cu ceilalti, persoanele care sufera de dismorfofobie nu au prieteni, in domeniul scolar pot aparea dificultati de concentrare datorita ruminatiilor obsesive asupra felului in care arata.

Alte tipuri de comportamente asociate cu dismorfofobia sunt: obiceiul de a se privi in orice suprafata care reflecta imaginea sau evitarea oglinzilor, masurarea sau palparea repetata a defectului, cerinte repetate de reasigurare asupra defectului, elaborarea unor ritualuri legate de defect, camuflarea defectelor, atingerea repetata a defectului, evitarea situatiilor sociale.

Tulburarea dismorfica corporala are tendinta de a deveni cronica si poate determina izolare sociala, abandon scolar, depresie majora, interventii chirurgicale inutile si chiar sinucidere (29% dintre pacienti au tentative de sinucidere).

Dismorfofobia se poate asocia si cu alte tulburari ca tulburarea obsesiv compulsiva si tulburarea deliranta.

In America aceasta tulburare afecteaza 1-2% din populatia generala, indiferent de sex, dar acest procent poate sa nu fie cel real deoarece deseori tulburarea nu este diagnosticata.
Pacientii cu dismorfofobie au de obicei stima de sine scazuta si le cer in permanenta celorlalti sa ii asigure ca defectul lor este "normal" sau "nu chiar atat de rau".
Studiile ne arata ca boala debuteaza de regula in adolescenta, in jurul varstei de 17 ani, dar poate aparea si la adultii in varsta, ca o ingrijorare legata de schimbarea aspectului lor datorata imbatranirii.

Cele mai intalnite nemultumiri ale pacientilor se refera la probleme ale pielii ca acnee, riduri sau pete ale fetei, la par, la forma si marimea nasului, dar si la alte parti ale corpului sau la zonele genitale.

In opinia anumitor specialisti dismorfofobia nu este o problema in sine, ci mai degraba un set de simptome care mascheaza o problema mult mai serioasa.
Ganditi-va la o raceala obisnuita si la simptomele asociate cu aceasta, durere in gat, nas infundat, tuse, etc. Desi aceste simptome va vor face sa va simtiti rau o sapatmana, doua, nu ele sunt problema si ele de fapt au rolul de a preveni ceva mult mai grav, apar pentru ca organismul dumneavoastra incearca sa se protejeze de ceva din afara care nu isi are locul acolo. Astfel, dismorfofobia ar putea fi exact ca acele simptome neplacute ale racelii care incearca sa previna ceva mult mai rau, ar putea fi un mecanism de a face fata inconstient.

V-ati putea intreba de ce este necesar un astfel de mecanism si mai ales de ce unul atat de frustrant si probabil ca raspunsul este ca exista foarte multe motive, care cu siguranta sunt diferite de la persoana la persoana si poate ca unii dintre cei care sufera de aceasta tulburare nici nu ar sti cum sa supravietuiasca fara simptomele bolii. Din aceste motive este intotdeauna important sa se ajunga la problemele reale ale pacientului si nu doar sa se modifice comportamentele obsesive legate de boala. Actiunile pe care le face o persoana care sufera de dismorfofobie sunt in totalitate voluntare dar involuntare si desi aceasta exprimare este o contradictie in termeni, in realitate lucrurile asa stau. Pacientul este controlat de actiunile sale in timp ce isi doreste sa renunte la ritualurile pe care le tot indeplineste, se simte constrans in permanenta de ele si nu prea reuseste sa faca nimic pentru a le opri. Am putea spune ca intr-un fel seamana cu adictia.

Unii specialisti considera ca dismorfofobia este un raspuns previzibil la anumite circumstante neobisnuite de viata. S-a constatat ca exista asemanari ale acestor circumstante la indivizii care sufera de tulburare dismorfica corporala (TDC) si in acelasi timp deosebiri fata de persoanele care nu sufera de TDC. Totusi, specialistii sustin ca fiecare caz este unic.

Unul dintre comportamentele cele mai intalnite la persoanele cu TDC este uitatul in oglinda sau evitarea oglinzii.
Nu este necesara o oglinda, orice suprafata care reflecta va fi folosita iar unii pacienti au oglinzi preferate pe care le tin in locurile in care cred ca este cea mai avantajoasa lumina pentru a se privi. Exista insa si pacienti care evita oglinzile in timpul zilei sau tot timpul, le acopera, le dau jos de pe pereti sau sting lumina cand se apropie de ele. Probabil ca majoritatea oamenilor au o relatie de dragoste/ura cu oglinzile, uneori imaginea reflectata este mai frumoasa decat cea pe care o aveam in minte, dar alteori imaginea nu ne place si suntem dezamagiti. Ce trebuie sa stim este ca nu privitul in oglinda este sursa durerii, a suferintei. Se intampla ca o persoana care sufera de TDC sa petreaca un timp in fata oglinzii si acest lucru sa nu il tulbure, dar lucrurile devin problematice atunci cand apare un atac de dismorfofobie in timp ce se priveste in oglinda. Acest atac este cel mai mare dusman al sau, este acel moment in care se simte lipsit de speranta, urat, diform, are ganduri suicidare si poate aparea oricand sau poate fi declansat de un numar destul de mare de situatii. De obicei un astfel de atac apare in perioade de stres iar comportamentele specifice (cum este si privitul in oglinda) se amplifica, din aceasta cauza multi pacienti asociaza ura de sine si neajutorarea cu oglinzile si cu reflectarea pe care o vad ca se "holbeaza" la ei.

Persoanele care sufera de TDC deseori nu se lasa fotografiate si evita chiar reuniunile de familie sau alte evenimente din acest motiv. Se pare ca anxietatea lor creste foarte mult pentru ca nu au controlul asupra celor care ar putea vedea fotografia si asupra a ceea ce le-ar putea trece prin minte legat de ceea ce este in fotografie. Fotografia pare ca ii convinge ca ceea ce cred despre ei este adevarat, sau chiar mai rau, le confirma uratenia, diformitatea. Ei ajung sa dispretuiasca ceea ce vad si devin perfectionisti, au o grija exagerata pentru fiecare detaliu al aspectului lor. Interesant este ca uneori parerile despre fotografiile lor se schimba, pot chiar sa se placa in unele dintre ele si probabil ca aceasta se datoreaza faptului ca perceptia lor asupra acelei parti din corpul lor care ii obsedeaza se schimba.
Foarte multi dintre cei care au dismorfofobie evita situatiile publice in care nu se simt confortabil din mai multe motive. In primul rand se pare ca se declanseaza teama de a nu fi judecati de ceilalti, simt ca nu se pot "conecta" cu persoanele din jurul lor, se simt exclusi din grup. Limbajul natural al corpului este deseori restrictionat, nu vor ca cei din jur sa ii observe, se tem ca vor fi criticati. Nu vor sa spuna ceva gresit, sa se miste intr-un mod nepotrivit, se tem sa zambeasca, sa faca orice le-ar atrage atentia celorlalti pentru ca ei ar putea vedea cat sunt de diferiti fata de ei si eventual ii vor respinge.

O alta caracteristica este dificultatea de a se relaxa si de a asculta. De multe ori cand vor sa urmareasca un film, sa ia parte la o conversatie incep sa se framante pentru felul in care arata, simt nevoia sa isi verifice imaginea in oglinda, nu reusesc sa stea pe loc. La fel de dificil este uneori si sa doarma, sa participe la cursuri, sa studieze, nu isi pot opri gandurile legate de diformitatea lor.

Majoritatea celor care au dismorfofobie sunt perfectionisti in multe domenii ale vietii lor. Daca lucrurile nu sunt pe masura asteptarilor lor pot deveni foarte deprimati. Foarte multi nu intra in competitie cu nimeni, aproape ca ii sperie ideea de competitie.

Din diverse motive ei se vad total diferiti de ceilalti oameni si cred ca sunt judecati de ei dupa aceleasi standarde dupa care se judeca ei insisi, standarde foarte aspre.O nevoie foarte puternic resimtita de catre cei care sufera de TDC este aceea de reasigurare, pe care o cer in permanenta prietenilor sau familiei. Ei intreaba aproape pe oricine despre felul in care arata si nu o fac o data sau de doua ori, ci incontinuu. Se pare ca aceasta este o situatie din care nu reusesc sa iasa invingatori niciodata, indiferent de felul in care arata, daca se simt de neacceptat nu vor fi multumiti.

Pentru o mare parte dintre cei care sufera de dismorfofobie perfect inseamna perfect. Ei au o atitudine de tipul tot sau nimic, daca li se pare ca un singur element al fetei, sau parul sau o alta parte a corpului lor este urata, asta inseamna ca intreaga lor persoana este urata, iar uratenia este ceva ce face sa fii respins de ceilalti, sa nu fii acceptat si iubit.

Se pare ca cei care au aceasta tulburare au o imagine de sine instabila, le lipseste o identitate de sine puternica si au dificultati in stabilirea limitelor.
Ei cred ca problema lor este de natura fizica 100% si chiar daca admit la un moment dat ca sunt doar victimele unei "uratenii imaginare", se scutura imediat de aceasta idee, intr-o negare totala si spun "nu, poate altii sufera de TCD, eu sunt pur si simplu urat/a!". Astfel, in mintea lor se joaca in permanenta aceste ganduri fara oprire, mintea nu li se odihneste deloc.
Uneori situatia se poate inrautati foarte mult, in cazurile grave de TCD se poate ajunge la auto amputare sau sinucidere. Pentru majoritatea celor care sufera de TCD gandurile suicidare sunt ceva obisnuit iar o parte se sinucid. Gandurile legate de amputare nu sunt nici ele neobisnuite, dar de obicei raman doar niste idei care nu ajung sa fie puse in practica. O parte dintre pacienti se duc frecvent la specialisti in chirurgie plastica si chiar trec printr-o serie de interventii, dar care nu schimba nimic, ceea ce intareste ipoteza ca de fapt suferinta lor nu este legata de felul in care arata.

Cauze si tratament

Sus

Exista specialisti care considera ca printre factorii care duc la aparitia acestei tulburari se afla anumite circumstante externe traite in perioada copilariei care il fac pe copil sa se simta altfel decat cei de varsta sa. Acestea pot fi abuzuri ale parintilor, neglijare din partea lor, mai pot fi diverse comportamente ale fratilor, prietenilor, colegilor sau profesorilor care pot necaji copilul si il pot transforma intr-un proscris.

Un alt factor ar mai putea fi o trauma severa in urma careia se declanseaza o serie de sentimente profunde si dureroase pe care persoana nu le poate exprima, exterioriza. Aceasta trauma este diferita de la persoana la persoana, cele mai comune sunt de natura fizica, emotionala, sau abuzuri sexuale, dar mai poate fi vorba si despre pierderea cuiva apropiat, accidente, diverse boli, etc. Sentimentele neplacute vor fi acumulate si nu vor fi lasate deloc sa iasa la suprafata. Poate ca multi dintre cei cu aceasta problema au avut interdictia de a isi exprima sentimentele in copilarie, poate ca altii au trait intr-un mediu in care nu au invatati niciodata ca este normal sa vorbesti despre durere, despre suferinta, sau au fost atat de coplesiti de traumele traite si s-au simtit vinovati de ele neputand sa spuna nimanui ce s-a intamplat. Indiferent de cum s-au petrecut lucrurile, poate ca ei traiesc sentimente de furie, tristete si rusine pe care nu le exteriorizeaza, probabil ca nu stiu cum sa faca asta si atunci prefera sa puna un "capac" peste ele. Totusi ei trebuie sa isi gaseasca o cale de a face fata trairilor lor si isi creeaza acest mecanism numit dismorfofobie pentru a se separa de durere.

Se presupune ca o cauza a acestei tulburari ar putea fi si un dezechilibru al unor substante chimice din creier (neurotransmitatori), cel mai probabil acest dezechilibru este transmis genetic de la persoane care sufera de tulburare obsesiv compulsiva sau alte tulburari anxioase si se datoreaza unei deficiente in secretia de serotonina care este produsa in cantitate mai mica decat cea normala.

Tratamentul TDC include medicatie antidepresiva si psihoterapie (psihoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie psihanalitica, hipnoza si altele). Este recomandata implicarea membrilor familiei sau a altor persoane semnificative pentru pacient in procesul de tratament.

Sursa: Revista TerapiaM

Citeste si

Arhiva
  • De ce este sindromul de colon iritabil o boala de natura psihologica De ce este sindromul de colon...

    Generalitati Sindromul de colon iritabil (SCI) este o tulburare intestinala frecvent intalnita, aparand la circa 15%-20% dintre adulti. Simptomele specifice sunt durerile abdominale, diareea recurenta, balonarea, mucusul in scaune, anxietatea, depresia, oboseala...citeste mai mult

  • Sfaturi de la psiholog catre pacient Sfaturi de la psiholog catre pacient

    Chiar daca in ziua de azi exista o multime de informatii cu privire la modul in care functioneaza o terapie, o multime de conceptii gresite si neintelegeri inca persista, impreuna cu un stigmat in cautarea terapiei. Multi oameni detin informatii eronate despre ei insisi...citeste mai mult

  • Transpiratia excesiva, o problema dermatologica, endocrinologica sau psihologica? Transpiratia excesiva, o problema...

    Ce deodorant rezolva aceasta afectiune? Una dintre marile probleme cu care se confrunta multe persoane este transpiratia excesiva, urmata de miros urat, senzatie neplacuta si o stare generala proasta. O astfel de problema te poate afecta din mai multe puncte...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Clinici recomandate
Medici recomandati
Servicii specializate
+7
Vezi toate clinicile
Mai putin
+3
Vezi toti medicii
Mai putin
+2
Vezi toate serviciile
Mai putin
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici OK