8 obiceiuri sanatoase care va scapa de gazele intestinale in exces

Publicat la data de: 19 Decembrie 2013 | Actualizat la data de: 19 Decembrie 2013
Autor: SfatulMedicului

Generalitati

Sus
8 obiceiuri sanatoase care va scapa de gazele intestinale in exces

Gazele intestinale sunt o parte normala din procesele digestive ale organismului, rezultand din carbohidratii nedigerati care sunt fermentati de bacterii.

De aceea, chiar si multe alimente sanatoase, precum fructele si legumele, pot produce gaze in exces, din pricina continutului mare de carbohidrati.

Pe langa acesti nutrienti, exista si alti factori ai stilului de viata, de la greutatea corporala pana la fumat si consumul gumei de mestecat, care joaca un rol definitoriu in acumularea excesiva de gaze intestinale, ce degenereaza in balonare, eructatie (ragait) si flatulenta.

In perioada sarbatorilor, gazele intestinale pot reprezenta o problema majora, din pricina meselor diversificate si dificil de digerat de la ocaziile festive. Cateva obiceiuri sanatoase va pot ajuta sa scapati cu succes de toate neplacerile asociate cu gazele stomacale acumulate in exces.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. De ce apar gazele intestinale in exces
  3. Moduri de prevenire a gazelor intestinale excesive
  4. Citeste pe aceeasi tema

De ce apar gazele intestinale in exces

Sus

Gazele intestinale in exces, ce se manifesta prin balonare, eructatie si flatulenta, sunt cauzate in general de inghitirea aerului sau de digestia incompleta a alimentelor consumate.

Cand gazele stomacale nu sunt eliminate prin eructatie sau flatulenta, ele se acumuleaza in stomac si intestine, provocand balonarea. Aceasta din urma este insotita de regula de dureri abdominale, de intensitate variabila. Balonarea poate avea legatura cu

- Consumul de alimente grase. Grasimile intarzie golirea stomacului si intensifica senzatie de prea plin.
- Stresul si anxietatea.
- Fumatul.
- Infectiile si alte afectiuni gastrointestinale.
- Sindromul de colon iritabil, o afectiune caracterizata prin durere abdominala si crampe;
- Afectiuni precum boala celiaca sau intoleranta la lactoza, in care intestinele nu reusesc sa digere si sa absoarba anumite componente din hrana.

Eructatia (ragaitul) reprezinta eliminarea gazelor stomacale prin intermediul cavitatii bucale. Aceasta problema poate fi produsa de mancatul/bautul prea rapid, vorbitul in timpul mesei, mestecarea gumei, consumul de bauturi carbogazoase sau bautul lichidelor cu paiul.

Flatulenta este acumularea de gaze la nivelul colonului, in urma fermentatiei alimentelor nedigerate. Gazele se mai pot forma cand sistemul digestiv nu descompune in mod complet anumite componente din alimente, precum glutenul sau zaharul din lactate si fructe.

Moduri de prevenire a gazelor intestinale excesive

Sus

1. Introduceti treptat cantitati mari de fibre in dieta

Daca v-ati hotarat sa cresteti aportul de fibre in regimul alimentar obisnuit, aveti grija sa mariti aceasta cantitate in mod treptat. Schimbarile majore in dieta presupun un timp de acomodare a sistemului digestiv cu acestea, altfel pot sa apara probleme legate de acumularea gazelor intestinale.

Tractul digestiv nu poate descompune fibrele, ceea ce conduce de multe ori la flatulenta si balonare. In schimb, cresterea graduala a aportului de fibre permite bacteriilor din tract sa se adapteze fibrelor suplimentare si sa previna eficient formarea gazelor. Specialistii in nutritie recomanda suplimentarea aportului de fibre in dieta pas cu pas, pe o perioada de mai multe luni.

2. Mancati incet

Cantitatea de aer inghitita in timpul mancatului este decisiva pentru aparitia disconfortului provocat de gazele intestinale excesive. Iar cum mancatul in ritm rapid sau vorbitul in timpul mesei favorizeaza inghitirea de aer, renuntarea la aceste obiceiuri si inlocuirea lor cu consumul lent de hrana, in liniste, inseamna si prevenirea eficienta a balonarii sau a flatulentei. Mancati incet, mestecati hrana corespunzator si relaxati-va la masa, altfel riscati ca alimentele consumate sa va produca o serie de suferinte ulterior.

3. Evitati bautul cu paiul si mestecatul gumei

Bautul lichidelor cu paiul si mestecatul frecvent al gumei sunt doua obiceiuri care pot produce sau agrava acumularea de gaze in intestine, intrucat predispun inghitirii unei cantitati mari de aer. Pana si bautul din sticle cu gura foarte ingusta este periculos, intrucat poate agrava durerile provocate de gazele intestinale. In schimb, bautul normal dintr-un pahar reduce semnificativ din aerul care ar putea patrunde prin esofag, catre stomac si intestine.

4. Eliminati sorbitolul din dieta

Alimentele indulcite cu sorbitol pot fi nocive din prisma susceptibilitatii acumularii de gaze in intestine. Acest alcool obtinut din zahar ajunge sa fie aproape de fiecare data digerat necorespunzator, provocand episoade neplacute de flatulenta.

Acelasi efect pe care il are sorbitolul este atribuit si manitolului, un alt indulcitor alcoolic inclus in general in compozitia dropsurilor mentolate fara zahar sau a gumei de mestecat fara zahar.

Alte surse comune ale sorbitolului si manitolului sunt medicamentele impotriva gripei si racelii, intrucat unele dintre ele sunt aromatizate cu ajutorul acestor indulcitori alcoolici.

5. Nu va intindeti in pat dupa masa

Atunci cand va intindeti in pat imediat dupa ce ati mancat, impiedicati organismul sa digere corespunzator alimentele consumate. Iar cand procesul digestiei este ingreunat si se intinde pe o perioada mai lunga de timp decat este normal, se pot instala balonarea si flatulenta. Un obicei sanatos este sa ramaneti in picioare cel putin o jumatate de ora dupa masa.

6. Faceti miscare dupa ce mancati

Un alt obicei sanatos, care previne acumularea excesiva de gaze intestinale, este miscarea usoara dupa fiecare masa. Orice tip de activitate fizica ajuta tractul digestiv sa proceseze mai bine alimentele, fie ca este realizata prin spalatul vaselor sau o plimbare scurta in aer liber. Accelerarea tranzitului intestinal este cel mai usor de realizat prin miscare, iar un alt avantaj al exercitiului fizic dupa masa este si arderea mai buna a grasimilor si tonifierea musculara.

7. Evitati sa fumati dupa masa

Evitati sa fumati in general, in virtutea sanatatii dumneavoastra, dar mai ales ocoliti acest viciu dupa o masa copioasa. Fumatul nu este doar nesanatos, ci si un factor agravant al balonarii si flatulentei, deoarece conduce la inghitirea aerului in exces.

8. Alegeti cu atentie bauturile

Bauturile carbogazoase si apa minerala introduc gaze in intestine, agravand o predispozitie deja existenta pentru balonare si flatulenta. Bauturile prea reci impiedica procesul digestiv sa isi indeplineasca rolul in mod optim, astfel ca sunt si ele de evitat.


Medici specialisti Gastroenterologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Balonarea, un simptom care nu trebuie ignorat. Iata ce boli grave poate ascunde Balonarea, un simptom care nu trebuie...

    Balonarea apare, de cele mai multe ori, dupa o masa copioasa si este favorizata si de unele alimente, precum fasolea sau legumele crucifere. Este un simptom care afecteaza fiecare persoana, la un moment dat. Insa cand o astfel de manifestare apare frecvent si este...citeste mai mult

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate