Vertijul – simptome, cauze si tratament

Publicat la data de: 05 Octombrie 2015 | Actualizat la data de: 08 Februarie 2019
Consultant de specialitate: Dr. Petcu Ana Alexandra
Medic Specialist Otorinolaringologie
Clinica: Clinica de Diagnostic Gral

Generalitati

Sus
Vertijul – simptome, cauze si tratament

Ameteala este un termen general ce descrie senzatiile de dezechilibru si, in acelasi timp, de instabilitate, ajungandu-se pana la lesin. Aceste simptome si stari de ameteala sunt produse de sistemul vestibular, ce includ creierul si parti ale urechii interne.

Deoarece termenul de ameteala este unul general pentru o varietate de senzatii de instabilitate, simptomele se intind pe o gama foarte larga.

Aceste simptome variaza de la cele mai dramatice - si anume vertij - si se ajunge pana la cele mai putin severe - dezechilibrul.

Cel mai violent simptom il reprezinta lesinul, ceea ce duce la o pierdere a starii de constienta.

Vertijul este un tip de ameteala, o senzatie acuta de rotatie violenta, ce poate dura pentru o scurta perioada de timp (cateva minute) sau pentru cateva ore sau zile. Vertijul este cel mai adesea cauzat de problemele ale sistemului vestibular din urechea interna.

Simptomele pot fi scurte sau pot tine perioade mai lungi de timp, fiind insotite si de modificari ale pulsului si ale tensiunii arteriale, transpiratie, greata si chiar varsaturi.

Pe langa acestea, isi mai poate face aparitia si nistagmusul, un tip de miscare rapida si necontrolata a ochilor. Senzatiile pot fi de greata si de varsaturi. Medicamentatia pentru vertij poate dura pana la 14 zile. In multe cazuri, medicul dumneavoastra afla cauza vertijului, apoi ofera un tratament pentru aceasta afectiune.

Dezechilibrul reprezinta un sentiment de instabilitate sau plutire. Acesta este asociat cu mai multe probleme medicale generale, cum ar fi gripa sau o infectie. Dezechilibrului i se mai asociaza si probleme neurologice, in special fectiuni ale vaselor de sange de la nivelul gatului sau ale coloanei vertebrale cervicale.

Lesinul este o pierdere brusca a starii de constienta, iar pe langa acest sentiment de ameteala extrema se simte si un fel de scufundare. Vederea devine de obicei tulbure. Lesinul este cauzat de lipsa sangelui din creier.

Orice lucru care provoaca o scadere rapida a tensiunii arteriale, spre exemplu un atac de cord sau o reactie de insulina pentru un bolnav de diabet poate ajunge la starea de lesin. Si atacurile de panica, ce determina o persoana sa expire mult dioxid de carbon duc la sentimentul de lesin.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Diagnostic
  4. Tratament
  5. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

In ceea ce priveste starea de ameteala, sunt foarte multe cauze ce duc la aceasta senzatie, printre care putem aminti urmatoarele:

a. Unul dintre cauzele cele mai surprinzatoare de ametela este vertijul pozitional paroxistic benign. Urechea interna contine cristale de proteine (otoliti). In cazul in care cristalele sunt dislocate si acestea plutesc in canalele urechii interne, este posibil sa apara o senzatie de vertij.

Acest vertij poate afecta orice persoana, insa cu preponderenta afecteaza persoanele mai in varsta. In urma tratamentului, 50% dintre pacienti care au avut vertij pozitional paroxistic benign pot prezenta din nou aceasta problema in termen de cinci ani.

b. Nivelul scazut de vitamina B12 poate cauza sentimentul de ameteala. Carenta din corp a acestei vitamine esentiale poate duce la o serie de probleme neurologice, astfel se poate produce o scadere a fluxului sanguin la creier.

Surse bune de vitamina B12 se gasesc in carne, produse lactate sau cereale pentru micul-dejun. Aproximativ 3% dintre persoanele peste 51 de ani au un deficit de vitamina B12.

c. Migrenele pot cauza ameteli. Alte simptome de vertij legate de migrena includ sensibilitatea la miscare, lumina sau sunet. Conform unor studii, aproximativ 40% dintre persoanele cu migrene au experimentat si sentimentul de ameteala.

d. O plimbare cu barca te poate face sa ai ameteli. Avioanele, masinile si chiar si trenurile pot provoca un astfel de sentiment. Chiar si acele persoane ce detin un pat ce contine apa pot ameti.

e. Ametelile pot fi un efect secundar al drogurilor. Medicamentele, de asemenea, pot provoca ameteli. Inainte de a se administra medicamente cau au ca efecte adverse ametelile, vertijul sau pierderile de echilibru, trebuie consultat un medic specialist sau chiar farmacistul.

f. O dieta sau deshidratarea pot provoca ameteli. Deshidratarea poate provoca scaderea tensiunii arteriale, ceea ce duce la o stare de ameteala. Dieta, la randul ei, duce la sentimentul de ameteala, tot din cauza deshidratarii. Astfel, o deshidratare usoara care inseamna o pierdere de 1%-2% din greutatea corpului duce la ameteli.

g. Senzatia de ameteala poate fi legata si de anxietate. Multe persoane de aproximativ 20 de ani care prezinta ameteli, pot avea anxietate.

h. Ametelile pot fi un simptom al bolilor de inima. Una dintre cauzele cele mai simple de ameteala o reprezinta miscarea brusca, atunci cand va ridicati de pe un scaun sau din pat, fenomen cunoscut si sub denumirea de hipertensiune ortostatica.

Cand se trece de la culcat la in picioare, doua structuri ale urechii interne, utricula si sacula, detecteaza gravitatie. Astfel, aceste structuri comunica sistemului cardiovascular sa directioneze fluxul de sange pentru a schimba pozitia, insa, daca acest proces nu s-ar incheia cu succes, intervine senzatia de ameteala.

Aceste ameteli arata un semn al bolilor de inima. Printre cauzele cardiovasculare legate de ameteli putem aminti aritmiile, fibrilatia atriala sau ateroscleroza. Aceste simptome pot provoca ameteli, deoarece reduc fluxul de sange la creier.

i. Spondiloza cervicala (afectarea coloanei vertebrale cervicale) este o alta cauza a aparitiei ametelilor si chiar a zgomotelor in urcehi (acufene).

j. Pentru a mentine echilibrul, trunchiul cerebral depinde de organele senzoriale, inclusiv ochii, muschii, articulatiile, pielea, chiar si urechile. Aceasta informatie este retransmisa catre trunchiul cerebral cu ajutorul maduvei spinarii.

Sistemul receptor neurologic, ce mai implica trunchiul cerebral, maduva spinarii, respectiv organele de simt, poarta denumirea de sistem proprioceptiv.

Disfunctia proprioceptiva poate duce la starea de ameteala, iar persoanele cu probleme ale acestui sistem pot avea mari probleme. In plus, numarul persoanelor in varsta care au probleme cu sistemul proprioceptiv pare sa fie cat mai mare.

Diagnostic

Sus

Deoarece mentinirea echilibrului integreaza mai multe parti ale corpului uman, pentru o mai buna diagnosticare a ametelilor se efectueaza o multitudine de analize medicale. Sistemul cardiovascular, sistemul neurologic si sistemul vestibular sunt toate examinate. Dintre examinari fac parte:

- Masurarea tensiunii arteriale - tensiunea arteriala este unul dintre cei mai importanti parametri de analizat. De obicei, medicul specialist va masura tensiunea arteriala si ritmul cardiac al pacientului care sta culcat, apoi din nou cand pacientul este in pozitia ridicata.

Daca tensiunea arteriala scade in mod semnificativ si creste rata batailor inimii cu cinci batai pe minut, medicul semnaleaza o hipotensiune arteriala posturala.

- Masurarea glicemiei - starea de ameteala poate surveni, de asemenea, la persoanele care au diabet zaharat.

- Analize de laborator – pentru a exclude deshidratarea, anemia sau existenta unei afectiuni organice care sa produca ameteala sau a unei boli infectioase.

- Radiografie de coloana cervicala – pentru a exclude afectiunile coloanei cervicale.

- Ecografie Doppler a vaselor de sange ale gatului – pentru a exclude ateromatoza de la acest nivel

- Investigatii imagistice - IRM sau CT (computer tomograf) cerebral pentru a exclude o cauza neurologica (precum accidentul vascular ischemic sau formatiuni tumorale cerebrale)

- Consult ORL pentru a depista o problema la nivelul urechii (otita sau dop cerumen), Tot medicul ORL va efectua si o serie de manevre ce se numesc probe vestibulare.

Acestea se fac cu pacientul intins pe pat, in timp ce poarta o pereche de ochelari speciali (ocelari Frenzel) pentru a evidentia nistagmusul (miscari anormale ale globilor ocupari), in scopul de a stabili daca ameteala este datorata unui Vertij pozitional paroxistic benign.

Tratament

Sus

La multi pacienti, starile de ameteala sunt cauzate de disfunctii vestibulare. Tratamentele disponibile si comune pentru problemele vestibulare includ terapii fizice, medicamente sau terapii psihologice.

Exercitii si terapie

Terapiile fizice ce pot reduce stare de ameteala sunt de doua tipuri majore. Terapii de compensare ce contribuie la formarea creierului pacientului sa se bazeze pe informatiile senzoriale ce le primeste pentru a-si mentine echilibrul si de a ignora informatiile de la organele afectate.

Aceste tipuri de exercitii sunt concepute pentru ca persoana sa se concentreze pe miscarile ce produc ameteli, astfel incat creierul sa se poata adapta la aceste comportamente.

In plus, se folosesc exercitii ce il fac pe pacient sa pastreze miscarile ochilor separate de miscarile capului si de a practica starea de echilibru in diferite pozitii.

Exercitiile specifice ce vizeaza ameliorarea vertijului benign paroxistic pozitional sunt unele dintre cele mai noi exercitii de la ora actuala. Prin rotirea capului intr-o parte si trecerea la pozitia culcat, vertijul poate fi eliminat rapid. Rata de succes cu aceste exercitii poate ajunge si pana la 90% .

Medicamente

Pentru tratarea senzatiei de ameteala, este utilizata o mare varietate de medicamente. Se pot prescrie si medicamente antiemetice. Pentru ametelile produse de atacurile de anxietate, se pot prescrie medicamente anti-anxietate. Toate acestemedicamente au efecte secundare si sunt rareori prescrise pentru perioade lungi de timp.

Interventie chirurgicala

Interventia chirurgicala este extrem de rara si este de obicei, ultima etapa in tratamentul ametelilor si se poate utiliza doar daca celelalte tratamente nu au avut un real succes asupra vertijului.

Chirurgia poate fi folosita pentru a drena excesul de lichid din canalele endolimfatice. Alt exemplu ar putea fi taierea nervului vestibular chiar inainte de unirea cu nervul auditiv pentru a atenua problemele grave cu ameteala.


Medici specialisti ORL

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter

Citeste si

Arhiva
  • Epilepsia (cauze, simptome, tratament) Epilepsia (cauze, simptome, tratament)

    Generalitati Epilepsia este o tulburare neurologica comuna care se datoreaza unor factori care interfereaza cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descarcari electrice bruste, excesive si dezorganizate, care duc la aparitia...citeste mai mult

  • Senzatia de ameteala: cauze Senzatia de ameteala: cauze

    Generalitati Ameteala este starea in care o persoana are senzatia ca ar putea lesina, ca si-ar putea pierde echilibrul, este instabila, se simte confuza sau are vertij. Cele mai multe dintre cauzele ametelilor nu sunt grave si se rezolva rapid, fie cu recomandarea...citeste mai mult

  • Migrena menstruala Migrena menstruala

    Generalitati In urma cercetarilor se estimeaza ca aproximativ 70% dintre persoanele care sufera de migrene sunt de sex feminin. Majoritatea femeilor au raportat ca in proportie de 60-70%, migrenele lor sunt legate de ciclul menstrual - de unde si denumirea de...citeste mai mult