Scolioza - recuperare prin kinetoterapie

In ultimii ani au fost cautate noi metode de tratament care, alaturi de metodele conservatoare, incearca sa realizeze o corectare cat mai eficienta a acestei probleme fizice. Scolioza continua sa ramana una dintre enigmele medicinei si aceasta pentru ca evolutia ei este plina de neprevazut, marcata de agravari si modificari la intervale neasteptate.

Situatia persoanelor care prezinta o scolioza este considerata astazi destul de grava in lumea medicala, cu atat mai mult cu cat, o serie din cauzele presupuse a determina aparitia unei scolioze au fost inlaturate sau au capatat o incidenta mai scazuta in tarile dezvoltate (poliomielita, rahitismul, malnutritia etc). Din aceasta cauza a aparut necesitatea organizarii unor baze de tratament speciale pentru recuperarea acestei afectiuni.

Dar scolioza ridica nu numai probleme de patologie legate de prezenta ei, ci si de aspecte pur medicale, in general. Ea determina preocupari deosebite ale medicilor, pacientilor si anturajului acestora, griji legate de varsta si psihicul pacientilor, de mijloacele tehnice care stau la dispozitia medicului si kinetoterapeutului, de posibilitatile de integrare sociala corespunzatoare. Toate acestea trebuie raportate la faptul ca pacientii sunt, de regula, adolescenti in plina dezvoltare psihosomatica, cel mai frecvent apare la fete care la aceasta varsta au foarte dezvoltat spiritul de autoanaliza si pudoare, care le determina sa-si ascunda afectiunea, in speranta rezolvarii ei spontane.

Un fapt este insa sigur in evolutia scoliozei: netratate sau tratate insuficient sau ineficient, poate scurta viata pacientului datorita tulburarilor mecanice provocate de toracele dezechilibrat si deformat cu rasunet asupra viscerelor intratoracice.

Actualmente, datorita numeroaselor cazuri de scolioza, se considera ca numai unghiul ce depaseste 10 grade, intra in aceasta afectiune. Scolioza, produce inconveniente de ordin estetic si functional cu atat mai grave cu cat debutul bolii este mai precoce sau descoperirea ei tardiva. Se stie ca evolutia ei este progresiva pana la sfarsitul pubertatii.

Ipoteza de la care am pornit este o ipoteza generala potrivit careia daca mijloace kinetice specifice si nespecifice sunt aplicate precoce, cu respectarea principiilor progresivitatii efortului si individualizarii tratamentului, se pot obtine rezultate bune, cu atat mai mult cu cat debutul se apropie de varsta pubertatii.