Naevus
Mica pata cutanata. Un nev este cauzat de un defect al dezvoltarii unei structuri anatomice survenit in timpul vietii embrionare. El poate aparea mai tarziu si, desi in sens strict nu este o tumora, el este asimilat cu o tumora benigna.
Nev melanocitar - Denumit in mod curent alunita, nevul melanocitar este o mica pata cutanata dezvoltata pe seama melanocitelor (celule care elaboreaza melanina, pigmentul pielii). De marime variabila (de la cativa milimetri la cativa centimetri in diametru), de o culoare mergand de la galben deschis la brun-negru, nevul poate fi plan sau in relief, neted sau aspru, eventual acoperit cu peri. Nevii melanocitari provin din migrarea, efectuata in timpul vietii embrionare, a melanocitelor, care parasesc sistemul nervos pentru a ajunge la jonctiunea dintre derm si epiderm.
Unele alunite au o culoare albastra-verzuie inchisa, care corespunde unei localizari profunde in derm. Aparitia unei depigmentari in jurul unei alunite este un semn obisnuit de benignitate. Singurii nevi care risca sa se transforme intr-un melanom malign (nev congenital cu un diametru mai mare de 2 centimetri, nevul foarte negru in forma de dom, situat intr-o zona de frecare, ca palma sau suprafata plantara etc.), cei care au crescut si provoaca mancarimi pacientului sau care au sangerat trebuie sa fie indepartati chirurgical sau cu laserul cu dioxid de carbon. Ei trebuie in continuare sa faca obiectul unui examen histologic care sa precizeze caracterul lor benign sau malign.
Nev nemelanocitar - Acesta se dezvolta pe seama elementelor celulare ale pielii, altele decat melanocitele. Exista multiple varietati.
- Nevul anemic, benign, afecteaza mai ales femeile. El se prezinta sub forma unei mici pete depigmentate, cu limite clare, adesea neregulate, uneori strabatute de mici dilatatii ale vaselor la periferie, amplasat pe fata, pe piept si pe membre indepartarea lui este inutila.
- Nevul Becker afecteaza de cele mai multe ori subiectul masculin tanar, intre 10 si 30 ani. El apare dupa o expunere solara sub forma unor pete plane, de culoare galbena, acoperite frecvent de peri adesea abundenti, amplasati mai ales pe umeri si pe piept. Nu este necesar nici un tratament.
- Nevul conjunctiv, caracterizat prin anomalii ale tesutului colagen sau elastic, se traduce prin leziuni foarte variate: mici papule galbui amplasate pe stern (nev elastic premamar); mici papule albe sau rozalii pe coapse si pe abdomen (nev elastic); placa galbena, acoperita de peri si comedoame la muchia nasului. Constatarea uneia dintre aceste varietati de nev conjunctiv trebuie sa conduca la cautarea anomaliilor osoase prin radiografii sistematice. Nevul, in schimb, nu necesita nici un tratament deosebit.
- Nevul epidermic poate lua 3 aspecte: placi de piele ingrosata, de culoare cenusie sau bruna (nev verucos linear); placi de piele ingrosata, rosii si foarte pruriginoase, frecvente la femeie (nev epidermic verucos inflamator linear); placi de piele ingrosata. brune, usor suprainaltate. Acestor nevi li se pot asocia anomalii osoase, oculare, renale sau nervoase. Tratamentul nevilor epidermici este dificil, fie ca se realizeaza prin ablatia lor, chirurgicala sau cu laser cu dioxid de carbon, fie prin administrarea de retinoide. Recidivele lor sunt frecvente.
- Nevul sebaceu afecteaza mai ales sugarul si copilul mic. El formeaza pe craniu o placa lipsita de par, bine delimitata, de culoare galbuie, cu suprafata mamelonata si impestritata de mici orificii dilatate, umplute cu keratina, care se ingroasa progresiv in cursul cresterii. La adult, pot surveni complicatii sub forma unor noduli proeminenti corespunzand tumorilor benigne sau maligne (epiteliom bazocelular, in particular). carora pot sa li se asocieze malformatii neurologice, osoase si oculare. Ablatia chirurgicala a acestui tip de nev este de dorit sa se faca din adolescenta.
Sinonim: nev.
Citeste si
Arhiva-
Cum ar putea celulele stem sa imbunatateasca functia inimii
Inima slabita ar putea fi revitalizata cu ajutorul patch-urilor din celule stem.Aceasta inovatie medicala ar putea aduce o raza de speranta milioanelor de pacienti care sufera de insuficienta cardiaca. citeste mai mult
-
MedLife aduce in prim-plan medicina genomica si preventia personalizata la Conferinta AMLR 2026
MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania, participa pe 27 - 29 mai la Conferinta AMLR 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate medicinei de laborator si cercetarii medicale din Romania. citeste mai mult
-
Intestin si rinichi, transplantati simultan
O procedura medicala complexa si inovatoare, combinand transplantul de intestin si rinichi, deschide noi orizonturi pentru pacientii care sufera de insuficienta multipla de organe. Aceasta realizare medicala recenta ar putea oferi o noua speranta acestor pacienti si...citeste mai mult
-
MedLife devine partener de sanatate si wellbeing in proiectul Via Transilvanica, „drumul care uneste”
MedLife, cea mai mare retea de servicii medicale private din Romania, anunta un parteneriat cu Asociatia Tasuleasa Social pentru sustinerea activitatilor desfasurate in cadrul proiectului Via Transilvanica, cel mai amplu si cunoscut traseu de drumetie si turism cultural...citeste mai mult
-
O noua arma pentru regenerarea neuronilor
Cercetatorii japonezi au analizat o forma modificata de vitamina K care ar putea influenta regenerarea neuronilor afectati in boli neurologice degenerative. Interesul pentru terapii care pot sustine regenerarea creierului este in crestere, in contextul in care afectiuni...citeste mai mult
-
Inflamatia gingiilor, asociata cu risc pulmonar crescut
Parodontoza cronica ar putea fi asociata cu un risc crescut de aparitie a bronsiectaziilor, o afectiune pulmonara caracterizata prin dilatarea permanenta a bronhiilor. Studiul atrage atentia asupra legaturii dintre sanatatea orala si sanatatea respiratorie.citeste mai mult
-
Beneficiile limbajului simplificat pentru dezvoltarea copiilor
Utilizarea unui limbaj simplificat in comunicarea cu bebelusii si copiii mici ar putea sustine dezvoltarea abilitatilor de limbaj, potrivit unor cercetari recente. Tema atrage tot mai mult interes in randul parintilor si specialistilor, pe fondul discutiilor legate de...citeste mai mult
-
ADN-ul ar putea deveni cheia reducerii LDL
O terapie experimentala bazata pe editare genetica ar putea reduce semnificativ colesterolul LDL dupa o singura administrare, potrivit unor rezultate preliminare publicate recent. Studiul a analizat pacienti cu hipercolesterolemie si a observat reduceri importante ale...citeste mai mult
-
Ce legatura exista intre acidul folic si ranile diabetice
Acidul folic a fost identificat ca un posibil candidat pentru sustinerea vindecarii ranilor diabetice, in urma unor cercetari. Subiectul este de interes deoarece ranile diabetice, in special ulcerul piciorului diabetic, pot fi greu de vindecat si pot afecta semnificativ...citeste mai mult
-
Broccoli, studiat pentru efectele asupra intestinului in HIV
Anumiti compusi naturali prezenti in broccoli sunt analizati pentru posibilele efecte asupra modificarilor intestinale asociate infectiei cu HIV. Studiul exploreaza legatura dintre microbiomul intestinal, inflamatia persistenta si evolutia afectiunii, un domeniu intens...citeste mai mult


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter