Chimia cerebrala: O fereastra spre natura tulburarilor mintale

Perceptia tulburarilor mintale ca un semn de slabiciune este unul dintre cele mai persistente si periculoase mituri legate de sanatatea umana.

Aceasta idee, transmisa uneori din generatie in generatie, alimenteaza o stigma care ii impiedica pe cei afectati sa caute ajutorul de care au nevoie.

In realitate, a recunoaste ca te confrunti cu o problema de sanatate mintala si a cere sprijin specializat este un act de curaj si de responsabilitate fata de propria persoana, nu un esec.

Fundamentul stiintific este clar: afectiunile psihice, fie ca vorbim despre tulburari de anxietate, depresie, tulburare bipolara sau schizofrenie, sunt rezultatul unei interactiuni complexe de factori.

Acesti factori nu se afla sub controlul direct al individului si nu pot fi eliminati doar prin forta vointei.

La fel cum diabetul nu este cauzat de o "slabiciune" in fata dulciurilor, ci de mecanisme biologice care afecteaza productia de insulina, nici depresia nu este cauzata de o "slabiciune" a caracterului, ci de procese complexe care au loc la nivelul creierului si al intregului organism.

Pentru a intelege de ce tulburarile mintale nu sunt o chestiune de vointa, trebuie sa privim in interiorul celui mai complex organ al corpului uman: creierul.

Functionarea acestuia depinde de un echilibru delicat al unor substante chimice numite neurotransmitatori.

Compusi precum serotonina, dopamina si norepinefrina joaca un rol esential in reglarea starii de spirit, a emotiilor, a somnului si a motivatiei.

Numeroase studii au demonstrat ca un dezechilibru al acestor neurotransmitatori este strans legat de aparitia simptomelor specifice multor tulburari mintale.

Cand comunicarea chimica din creier este perturbata, o persoana nu poate pur si simplu "decide" sa se simta mai bine, indiferent de cat de puternica este din punct de vedere mental.

Pe langa chimia creierului, genetica joaca un rol incontestabil. Oamenii de stiinta au identificat anumite gene care pot creste predispozitia unei persoane de a dezvolta o afectiune psihica.

A avea un istoric familial de depresie sau tulburare bipolara, de exemplu, poate creste riscul unei persoane, similar cu riscul crescut de a dezvolta boli de inima daca acestea sunt prezente in familie.

Aceasta predispozitie genetica nu garanteaza aparitia bolii, dar demonstreaza fara echivoc ca vulnerabilitatea este mostenita, nu aleasa.

Factorii biologici si genetici sunt adesea activati sau agravati de evenimente de viata si de stresul cronic.

Traumele, pierderile, perioadele prelungite de presiune sau schimbarile majore pot declansa episoade de boala.

In conditii de stres, corpul elibereaza niveluri ridicate de cortizol, cunoscut si ca "hormonul stresului".

Expunerea pe termen lung la cortizol poate afecta structura si functionarea creierului, contribuind la simptome precum apatia, lipsa de energie si dificultatile de concentrare.

Aceasta este o reactie biologica la un mediu dificil, nu un semn de slabiciune.

Din nefericire, intelegerea medicala a tulburarilor mintale nu s-a raspandit la fel de rapid ca dovezile stiintifice.

Stigma ramane o bariera uriasa, in special in comunitatile unde discutiile despre sanatatea mintala sunt considerate tabu.

Persoanele afectate se tem de judecata celor din jur, de a fi etichetate ca fiind "slabe", "instabile" sau "periculoase".

Aceasta teama duce la izolare si la amanarea cautarii unui tratament, ceea ce poate agrava considerabil afectiunea si suferinta.

Cercetarile desfasurate in context local reflecta aceasta realitate.

Un studiu sistematic publicat in Journal of Evidence-Based Psychotherapies a evidentiat ca, in Romania, stigma legata de bolile mintale are un impact negativ semnificativ asupra atitudinilor de cautare a ajutorului, asupra mediului de la locul de munca si asupra relatiilor sociale ale persoanelor cu probleme de sanatate mintala.

Aceasta analiza arata ca stereotipurile negative sunt intretinute si validate inclusiv de relatarile din mass-media, iar atitudinile de stigmatizare se manifesta chiar si in randul personalului medical.

Astfel de atitudini adanc inradacinate fac si mai dificil parcursul unei persoane care are nevoie de ajutor.

Lipsa de educatie si informare corecta intretine un cerc vicios in care miturile prospera, iar persoanele afectate sufera in tacere.

Pentru a intelege mai bine de ce tulburarile mintale nu sunt o problema de caracter, este util sa analizam cum se manifesta concret.

Simptomele lor sunt reale, masurabile si adesea debilitante, afectand capacitatea unei persoane de a functiona in viata de zi cu zi.

- Depresia:

Nu este doar o tristete trecatoare.

Se manifesta prin lipsa persistenta de energie, pierderea interesului si a placerii pentru activitati care inainte erau placute, tulburari de somn (insomnie sau somn excesiv), modificari ale apetitului si dificultati severe de concentrare.

Acestea sunt simptome fizice si cognitive, nu alegeri.

- Tulburarile de anxietate:

Implica mult mai mult decat o simpla ingrijorare.

Pot include atacuri de panica coplesitoare, o stare constanta de tensiune si teama, ganduri obsesive si evitarea unor situatii sociale, toate acestea fiind scapate de sub controlul rational al persoanei.

- Tulburarea bipolara:

Este caracterizata de fluctuatii extreme ale dispozitiei, de la perioade de euforie, energie debordanta si comportament impulsiv (manie) la episoade de depresie profunda.

Aceasta alternanta este determinata de procese neurobiologice, nu de inconstanta caracterului.

Aceste simptome pot distruge relatii, pot afecta performanta profesionala si pot face ca sarcinile simple, de zi cu zi, sa para insurmontabile. Aceasta nu este o dovada de lene sau lipsa de ambitie, ci o consecinta directa a bolii.

Recuperarea, de altfel, este rareori un proces liniar.

Pot exista zile bune si zile rele, la fel ca in cazul gestionarii oricarei alte afectiuni cronice, iar acest lucru nu inseamna ca persoana "nu se straduieste suficient".

Insasi existenta si eficienta tratamentelor pentru tulburarile mintale constituie cea mai puternica dovada a naturii lor medicale.

Abordarile terapeutice nu au ca scop "intarirea caracterului", ci corectarea dezechilibrelor biologice si psihologice care stau la baza suferintei.

Psihoterapia, de exemplu, ajuta persoanele sa identifice tipare de gandire si comportament nesanatoase si sa dezvolte strategii eficiente de a le gestiona.

Terapia cognitiv-comportamentala, una dintre cele mai studiate forme de psihoterapie, se concentreaza pe modificarea reactiilor la stimuli si pe restructurarea gandurilor negative, avand un impact demonstrabil asupra functionarii creierului.

Tratamentul medicamentos, precum antidepresivele sau stabilizatorii de dispozitie, actioneaza direct asupra chimiei creierului.

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), de pilda, cresc disponibilitatea serotoninei in creier, ajutand la ameliorarea simptomelor depresiei si anxietatii.

Faptul ca aceste medicamente functioneaza confirma ca problema are o componenta biologica clara.

La fel cum un antibiotic lupta impotriva unei infectii bacteriene, medicamentele psihotrope ajuta la restabilirea unui echilibru chimic.

Este timpul sa abandonam definitiv notiunea arhaica si daunatoare conform careia tulburarile mintale sunt un semn de slabiciune.

Dovezile stiintifice sunt coplesitoare: acestea sunt afectiuni medicale complexe, determinate de o interactiune de factori biologici, genetici si de mediu.

Ele nu sunt o alegere, o scuza sau un defect personal.

A lupta cu o afectiune psihica necesita o forta extraordinara.

A cere ajutor, fie ca este vorba de terapie, medicatie sau sprijin comunitar, nu este un act de slabiciune, ci cel mai mare act de putere pe care il poate face cineva pentru propria bunastare.

Educatia, empatia si conversatiile deschise sunt instrumentele cu care putem combate stigma si putem construi o lume in care sanatatea mintala este tratata cu aceeasi seriozitate si grija ca sanatatea fizica.

Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK20369/
https://southsidemedical.net/how-brain-chemistry-affects-mental-health/
https://www.healthline.com/health/chemical-imbalance-in-the-brain