Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Cauze comune ale durerii de sold la femei

Actualizat la data de: 16 Noiembrie 2012

Generalitati

Sus
Cauze comune ale durerii de sold la femei

De fiecare data cand este utilizat soldul, un cartilaj permite miscarea oaselor fara frecare si fara durere. In ciudata durabilitatii sale, soldul nu este indestructibil. Odata cu inaintarea in varsta si din cauza folosirii frecvente, cartilajul care impiedica frecarea oaselor de la sold se poate deteriora. Muschii si tendoanele din zona soldului se pot uza odata cu trecerea timpului. Osul soldului poate fi fracturat in urma unei caderi sau a altei leziuni.

Durerea de sold la femei este o problema des intalnita si diagnosticul poate fi dificil de stabilit, deoarece durerea poate fi declansata de numerosi factori. Este important sa se puna un diagnostic precis al cauzelor care determina durerile de sold, astfel ca tratamentul sa fie unul adecvat si cu rezultate.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Artrita
  3. Tendinita si bursita
  4. Hernia
  5. Endometrioza si sciatica
  6. Cancere
  7. Necroza avascualara numita si osteonecroza
  8. Bolile sistemice
  9. Fracturi la nivelul soldului
  10. Contuzii
  11. Tratamente pentru durerile de sold
  12. Citeste pe aceeasi tema

Artrita

Sus

Artrozele, cum ar fi osteoartrita si artrita reumatoida sunt printre cele mai comune cauze de durere de sold, in special la femeile in varsta. Artrita duce la inflamarea articulatiei soldului si deteriorarea cartilajului care acopera in mod normal oasele din zona respectiva.

Femeile cu artrita prezinta rigiditate in miscari si nu pot realiza diverse activitati care includ mobilitatea soldului. Durerile constante de sold ar putea face inconfortabile anumite actiuni simple, cum ar fi mersul pe jos, urcatul scarilor sau aplecatul.

Tendinita si bursita

Sus

Mai multe tendoane conecteaza muschii la articulatia soldului. Aceste tendoane se pot inflama cu usurinta daca sunt suprasolicitate prin participarea la anumite activitati intense. Una dintre cele mai frecvent intalnite cauze de tendinita la sold, in special la femeile care fac sport de performanta este sindromul tendonului iliotibial - bandeleta iliotibiala este un tesut gros care porneste de la marginea exterioara a pelvisului pana in exteriorul genunchiului.

Destul de des, durerile de sold la femei sunt consecinta bursitei. Sacii umpluti cu lichid, numiti burse, captusesc partea osoasa a soldului aflata la suprafata. La fel ca tendoanele, acesti saci se pot inflama in urma iritarii excesive sau suprasolicitarii si pot cauza dureri de fiecare data cand este miscata articulatia soldului.

Hernia

Sus

In zona abdominala, herniile femurale si inghinale - uneori denumite si hernii declansate de activitatile sportive - pot provoca dureri de sold la femei. Femeile insarcinate sunt mai sensible la herniiile inghinale, din cauza presiunii sporite asupra peretelui abdominal.

Endometrioza si sciatica

Sus

Endometrioza (atunci cand mucoasa uterului creste in exteriorul acestuia) poate provoca un tip de sensibilitate pelvina pe care unele femei o asociaza cu durerea de sold. Durerile de spate si de coloana vertebrala pot fi resimtite, de asemenea, la nivelul soldului.

Sciatica (lezarea sau ciupire a unui nerv spinal) poate provoca dureri in partea din spate a soldului. Durerea cauzata de sciatica poate incepe din partea inferioara a spatelui si se poate propaga catre fese si picioare.

Cancere

Sus

Tumorile care se dezvolta in oase (cancer osos) sau cele care se raspandesc pana la oase, pot provoca dureri la osul soldului sau la alte oase din organism.

Necroza avascualara numita si osteonecroza

Sus

Aceasta conditie apare atunci cand fluxul de sange de la nivelul soldului este redus, rezultand necrozarea tesutului osos din acea zona. Desi boala poate afecta si alte oase, necroza avasculara debuteaza cel mai adesea in zona soldului. Osteonecroza poate fi cauzata de o fractura sau dislocare de sold, ori de utilizarea pe termen lung a dozelor mari de sterozi (cum ar fi prednison).

Bolile sistemice

Sus

Unele boli sistemice sunt asociate cu durerile de sold la femei, inclusiv siclemia (boala cu celule in forma de secera). In cazul acestei afectiuni, durerile pot fi declansate de inflamatia articulatiei soldului, ca urmare a unei crize siclemice, cu sau fara o infectie de fond. Articulatia soldului nu este singura afectata de aceasta conditie.

Fracturi la nivelul soldului

Sus

Fracturile de sold sunt intalnite frecvent la persoanele in varsta cu osteoporoza. Tratamentul fracturilor de sold necesita interventia chirurgicala pentru a se inlocui portiunea de os afectata, cu o placa din metal sustinuta de suruburi speciale.

Contuzii

Sus

In urma unei traume pot aparea contuzii (vanatai), entorse si intinderi si, chiar daca nu exista nici un os rupt, aceste leziuni pot fi totusi foarte dureroase. Entorsele sunt cauzate de leziuni ale ligamentelor, in timp ce intinderile apar din cauza deteriorarii muschilor sau a tendoanelor.

Din cauza fortei care este necesara pentru a merge sau sari, articulatia soldului trebuie sa sustina de multe ori greutatea corpului. Muschii, ligamentele si bursele sunt concepute pentru a proteja osul soldului de aceste forte. Atunci cand aceste structuri sunt inflamate, soldul nu poate functiona corect si apar durerile.

Tratamente pentru durerile de sold

Sus

Tratamentele depind in intregime de cauza durerilor. De aceea, este extrem de important sa cunoasteti cauza simpotmelor dumneavoastra inainte de a incepe un program de tratament al durerilor. Daca nu sunteti siguri de diagnostic sau de severitatea conditiei, ar trebui sa cereti sfatul unui medic, inainte de initierea oricarui tip de tratament.

- Odihna. Primul tratament pentru cele mai multe afectiuni, ce cauzeaza dureri de sold, este odihna. Odihna permite inflamatiei acute sa dispara si este singura masura care poate fi luata, deseori, pentru a calma durerile de sold.

- Aplicatii locale cu gheata si caldura. Pentru ameliorarea durerilor de sold se pot aplica tampoane de caldura sau pungi cu gheata in zona dureroasa.

- Intinderi usoare. Intinderea muschilor si tendoanelor care inconjoara zona pot ajuta reducerea durerilor de sold (depinde si de cauza simptomelor de durere). Stabiliti un program zilnic de intinderi usoare in care puteti include si exercitii concepute special pentru terapia soldului.

- Fizioterapie. Fizioterapia reprezinta un aspect important in tratarea majoritatii afectiunilor ortopedice, inlcusiv pentru afectiuni ale soldului. Terapeutii folosesc anumite modalitati pentru a creste rezistenta, mobilitatea zonei pelviene. Fizioterapia are rezultate excelente in cele mai multe cazuri.

- Medicamente antiinflamatorii. Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt frecvent prescrise celor cu dureri de sold, in special la femeile ale caror cauze de durere sunt artrita, bursita si tendinita.


Medici specialisti Reumatologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate