Respiratia asistata la nou-nascuti

Respiratia asistata la nou-nascut este o interventie medicala utilizata pentru a sustine sau inlocui functia respiratorie atunci cand un nou-nascut nu poate respira suficient de eficient pe cont propriu.

Aceasta poate fi necesara imediat dupa nastere sau in primele zile de viata, in special in cazul prematurilor sau al bebelusilor cu probleme respiratorii.

Primele respiratii ale unui bebelus reprezinta un moment crucial in viata sa.

Pentru unii nou-nascuti, acest proces natural poate fi dificil, necesitand ajutor din partea personalului medical.

In ultimele decenii, tehnologia medicala a evoluat semnificativ, oferind solutii mai putin invazive pentru sustinerea respiratiei la bebelusi.

Imaginati-va un bebelus mic, nascut inainte de termen, care se lupta sa respire.

In trecut, optiunile erau limitate si adesea invazive.

Astazi, metodele moderne permit acordarea ajutorului necesar fara a introduce tuburi in caile respiratorii ale micutilor pacienti.

Exista mai multe motive pentru care un nou-nascut ar putea avea dificultati in a respira singur.

Prematuritatea este una dintre cele mai frecvente cauze.

Bebelusii nascuti inainte de termen au plamani incomplet dezvoltati si pot duce lipsa de surfactant, substanta care ajuta la mentinerea deschisa a alveolelor pulmonare.

Infectiile sau inflamatiile pot compromite, de asemenea, capacitatea unui bebelus de a inspira si expira cu usurinta.

Uneori, chiar si bebelusii nascuti la termen au nevoie de timp suplimentar pentru a elimina lichidul din plamani si a se adapta la respiratia aerului.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de tahipnee tranzitorie.

Anumite afectiuni congenitale, cum ar fi malformatiile cardiace sau pulmonare, pot afecta functia respiratorie timpurie.

Indiferent de cauza, medicii incearca adesea optiuni mai putin invazive inainte de a lua in considerare proceduri mai complexe.

Ventilatia non-invaziva ofera respiratii sau presiune de sustinere prin intermediul unei masti, unor canule nazale sau unei canule moi.

Deoarece nu exista un tub endotraheal in traheea bebelusului, riscul de trauma directa a cailor respiratorii si anumite infectii pot fi mai scazute in comparatie cu ventilatia mecanica completa.

Cele doua forme mai comune in aceasta categorie sunt presiunea pozitiva continua in caile aeriene (CPAP) si canula nazala cu flux inalt (HFNC).

Ambele metode sunt concepute pentru a ajuta bebelusii sa respire mai usor, fara a fi necesara intubarea.

Presiunea pozitiva continua in caile aeriene furnizeaza un flux continuu de aer (uneori cu oxigen adaugat).

Aceasta mentine o usoara presiune in caile respiratorii ale bebelusului, impiedicand alveolele (sacii mici de aer) sa se prabuseasca.

Echipamentul CPAP foloseste adesea canule scurte si moi plasate in nari.

O banda sau o caciulita securizata poate tine aceste canule in pozitie.

Presiunea si fluxul provin de la un aparat care este ajustat cu atentie pentru a se potrivi nevoilor sugarului.

Beneficiile CPAP includ:

- Previne colapsul alveolar prin mentinerea unei presiuni constante, reducand efortul necesar bebelusului pentru a respira

- Sustine oxigenarea, fiind deosebit de valoroasa pentru afectiuni precum sindromul de detresa respiratorie

- Permite setari flexibile, echipele medicale putand ajusta atat presiunea, cat si cantitatea de oxigen pe masura ce starea bebelusului se schimba

Totusi, CPAP are si unele limitari.

Bebelusii pot gasi uneori canulele sau masca iritante, necesitand monitorizare atenta pentru a se asigura ca echipamentul se potriveste bine.

Presiunea excesiva poate duce la scurgeri de aer in locuri unde nu ar trebui, cum ar fi tesutul din jurul plamanului, desi acest risc este relativ mic cu setarile adecvate.

Canula nazala cu flux inalt (HFNC) furnizeaza, de asemenea, aer incalzit si umidificat si, daca este necesar, oxigen prin canule nazale.

Cu toate acestea, presiunea este in general mai mica sau mai putin precis controlata decat in cazul CPAP.

Aerul curge cu un debit ridicat, ceea ce poate usura efortul de respiratie al bebelusului prin eliminarea dioxidului de carbon din jurul nasului si gurii.

Canulele HFNC sunt adesea mai mici si mai putin voluminoase decat accesoriile CPAP.

Dispozitivul furnizeaza un flux stabilit de oxigen sau aer ambiental (sau un amestec) la o rata mai mare decat canulele standard cu flux scazut.

Motivele pentru utilizarea HFNC includ:

- Suport mai bland, considerat a fi mai confortabil pentru unii bebelusi, rezultand mai putine rani nazale sau intreruperi ale terapiei

- Interfata (canule in nari) tinde sa fie mai moale si mai putin voluminoasa, facilitand tinerea in brate a sugarilor de catre parinti

- Umidificarea asigura mentinerea umiditatii cailor nazale ale bebelusului, reducand riscul de iritare

Totusi, HFNC are si dezavantaje.

In timp ce poate furniza o cantitate modesta de presiune pozitiva, aceasta nu este la fel de constanta ca CPAP, astfel incat ar putea sa nu previna colapsul alveolar in cazurile mai severe.

De asemenea, CPAP are un istoric mai indelungat pentru bebelusii foarte mici sau bolnavi nascuti prematur, astfel incat HFNC este adesea considerata o alternativa pentru afectiuni mai usoare.

Metoda cea mai buna pentru un anumit bebelus depinde adesea de factori precum severitatea dificultatii de respiratie, varsta gestationala, raspunsul la terapia initiala si resursele si experienta spitalului.

Bebelusii care se confrunta cu un colaps pulmonar semnificativ sau niveluri foarte scazute de oxigen pot raspunde mai bine la presiunea constanta a CPAP.

Nevoile de suport respirator usoare pana la moderate pot fi uneori abordate cu HFNC.

Sugarii extrem de prematuri ar putea necesita suportul mai robust al CPAP, deoarece plamanii lor sunt deosebit de predispusi la colaps.

Bebelusii mai aproape de termen se pot descurca bine cu HFNC.

Daca un bebelus incepe cu HFNC si continua sa prezinte semne de detresa respiratorie, echipa poate trece la CPAP.

n mod invers, daca un bebelus cu CPAP se imbunatateste, ar putea "cobori" la HFNC.

Atat CPAP, cat si HFNC sunt de obicei utilizate intr-un cadru de ingrijire specializata, cum ar fi o unitate de terapie intensiva neonatala.

Familiile pot vedea un aparat la patul copilului, furnizand fluxuri sau presiuni reglementate cu atentie.

Bebelusii care primesc suport non-invaziv au senzori pentru a masura ritmul cardiac, ritmul respirator si nivelurile de oxigen.

Asistentele si medicii urmaresc semnele de imbunatatire sau orice complicatii, ajustand setarile dupa cum este necesar.

Multi bebelusi pot fi hraniti cu lapte matern sau formula chiar si in timp ce sunt pe CPAP sau HFNC.

Daca un bebelus nu este inca suficient de puternic pentru a se hrani de la san sau din biberon, poate fi utilizat un tub mic in stomac.

Parintii sunt incurajati sa faca contact piele pe piele - uneori numit "ingrijire tip cangur" - cand este posibil.

Aceasta legatura este benefica atat pentru bebelus, cat si pentru parinte, chiar daca tuburile si canulele sunt prezente.

Fiecare nou-nascut are un drum unic catre respiratia independenta. In cazurile usoare, o zi sau doua de ajutor non-invaziv ar putea fi suficiente.

Probleme respiratorii mai semnificative ar putea necesita CPAP sau HFNC timp de o saptamana sau mai mult, cu reducerea treptata a presiunii sau a fluxului.

Echipa urmareste cat de confortabil respira bebelusul, daca nivelurile de oxigen sunt stabile si daca bebelusul castiga in greutate si se hraneste bine.

Odata ce un bebelus gestioneaza niveluri normale de oxigen in sange si respira constant fara efort suplimentar, se poate incerca o perioada fara CPAP sau HFNC.

Evitarea intubarii poate reduce leziunile cailor respiratorii si anumite infectii.

Bebelusii raman adesea mai treji, facilitand incercarile de alaptare si crearea de legaturi.

Sedarea redusa inseamna mai putine medicamente in sistemul bebelusului.

Posibilele complicatii includ iritatii nazale sau rani de presiune care se pot forma acolo unde canulele sau curelele vin in contact cu fata.

Daca fluxul sau presiunea sunt prea mari, exista un risc mic de aer excesiv in plamani sau burta.

Monitorizarea continua este esentiala pentru a detecta orice semn ca bebelusul nu se imbunatateste sau oboseste.

Cand respiratia lor se stabilizeaza, sugarii pot trece de obicei la un nivel mai scazut de ingrijire sau pot merge acasa odata ce indeplinesc reperele de hranire si crestere.

Unii bebelusi pot avea controale pentru a urmari functia pulmonara sau cresterea dupa externare, in special daca s-au nascut foarte prematur sau au avut dificultati respiratorii semnificative.

In general, parintii se pot astepta ca bebelusii care au raspuns bine la metodele non-invazive sa continue sa se dezvolte intr-un ritm normal, desi cei nascuti extrem de devreme pot avea nevoie de urmarire pe termen mai lung din diverse motive.

Metodele de ventilatie non-invaziva precum CPAP si Canula Nazala cu Flux Inalt ofera suport valoros pentru nou-nascutii care se confrunta cu provocari respiratorii.

Presiunea constanta a CPAP poate fi deosebit de utila pentru sugarii fragili sau mai grav bolnavi, in timp ce HFNC se potriveste adesea bebelusilor care au nevoie de asistenta moderata sau progreseaza bine.

Familiile pot fi linistite stiind ca aceste optiuni sunt concepute pentru a ajuta nou-nascutii sa respire mai confortabil, evitand in acelasi timp unele riscuri legate de ventilatia invaziva.

Prin imbinarea tehnologiei cu monitorizarea atenta, echipele medicale se straduiesc sa gaseasca cea mai buna abordare pentru fiecare sugar unic.

Bibliografie:
https://bmjopenrespres.bmj.com/content/6/1/e000420
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/9917465/
https://jintensivecare.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40560-023-00658-3