Cum se adapteaza creierul la persoanele cu surditate

Pierderea auzului inseamna reducerea capacitatii de a percepe sunetele si poate varia de la forme usoare pana la pierdere profunda a auzului. Poate afecta o singura ureche sau ambele si poate fi prezenta de la nastere, poate aparea in copilarie sau se poate instala ulterior.

Surditatea profunda reprezinta una dintre formele severe ale pierderii auzului, in care persoana percepe foarte putine sunete sau nu le percepe deloc. Este important insa ca surditatea sa nu fie privita exclusiv ca o afectiune medicala. Pentru numeroase persoane surde, limbajul semnelor si comunitatea surzilor reprezinta, de asemenea, componente ale identitatii culturale si sociale.

Auzul incepe atunci cand undele sonore ajung la ureche si sunt transformate in semnale nervoase. Acestea sunt transmise prin nervul auditiv catre creier, unde sunt interpretate ca sunete, vorbire sau semnale din mediul inconjurator. Afectarea oricarei componente importante a acestui traseu poate reduce capacitatea auditiva.

Cauzele pierderii auzului sunt numeroase si depind inclusiv de varsta la care aceasta apare. Pot fi implicati factori genetici, infectii aparute inainte sau dupa nastere, complicatii perinatale, infectii cronice ale urechii, meningita, traumatisme, expunerea la zgomote puternice, anumite substante sau medicamente cu potential ototoxic si modificarile asociate inaintarii in varsta. Uneori cauza nu poate fi identificata cu certitudine.

Manifestarile difera foarte mult de la o persoana la alta si depind de severitatea si tipul pierderii auditive. In formele usoare, persoana poate observa initial ca intelege mai greu conversatiile intr-un mediu zgomotos. In formele severe sau profunde, comunicarea prin limbaj vorbit poate fi mult mai dificila sau imposibila fara mijloace suplimentare de comunicare.

Printre semnele care pot indica o reducere a auzului se numara:

- dificultatea de a intelege conversatiile, mai ales atunci cand exista zgomot de fond;

- nevoia frecventa de a cere interlocutorilor sa repete ceea ce au spus;

- cresterea volumului televizorului, telefonului sau altor dispozitive;

- dificultatea de a identifica directia din care provine un sunet;

- perceperea neclara a anumitor cuvinte sau sunete;

- tinitusul, descris frecvent ca tiuit, bazait sau alte zgomote percepute in urechi;

- la copii, intarzieri ale dezvoltarii limbajului vorbit, in anumite situatii.

Consecintele pierderii auzului nu se limiteaza la ureche. Atunci cand nu este identificata si gestionata corespunzator, aceasta poate afecta comunicarea, educatia, activitatea profesionala si interactiunile sociale. Impactul este insa foarte diferit intre persoane si depinde de varsta aparitiei, gradul pierderii auzului, accesul la servicii, metodele de comunicare folosite si mediul social.

Un aspect important este capacitatea creierului de a se adapta. Creierul nu este o structura rigida, iar circuitele sale se pot modifica in functie de experientele senzoriale. Fenomenul poarta numele de neuroplasticitate. Atunci cand un anumit tip de informatie senzoriala lipseste, mai ales de timpuriu, modul in care creierul utilizeaza resursele disponibile se poate reorganiza.

In cazul surditatii instalate precoce, vederea capata o importanta deosebita pentru comunicare si pentru supravegherea mediului. O persoana care aude poate detecta un vehicul, o voce sau un obiect care se apropie din afara campului vizual central datorita sunetului. In absenta acestui semnal auditiv, informatiile vizuale periferice pot deveni mai importante. Studiul recent incearca sa explice ce modificari cerebrale stau in spatele acestei adaptari.

Evaluarea pierderii auzului presupune, in general, examinarea urechii si teste auditive. Audiometria permite masurarea pragurilor auditive la diferite frecvente si contribuie la stabilirea tipului si gradului pierderii auzului. In functie de situatie pot fi necesare si alte teste audiologice, investigatii imagistice sau evaluari suplimentare pentru identificarea cauzei.

Exista mai multe tipuri de pierdere auditiva. Pierderea de transmisie apare atunci cand sunetul nu este transmis corespunzator prin urechea externa sau medie. Pierderea neurosenzoriala implica structurile urechii interne sau caile nervoase auditive, iar formele mixte combina elemente din ambele categorii. Stabilirea tipului este importanta deoarece cauzele, evolutia si posibilitatile de reabilitare pot fi diferite.

Cercetatorii de la University of Sheffield si University of York au analizat 16 adulti cu surditate profunda aparuta precoce si 16 adulti cu auz, de varste similare. Participantii au fost examinati prin rezonanta magnetica functionala (fMRI), in timp ce urmareau stimuli vizuali proiectati pe o zona foarte larga a campului vizual.

Cercetarea a identificat diferente in doua structuri importante pentru procesarea vederii: cortexul vizual primar si nucleul geniculat lateral, o structura profunda a creierului care functioneaza ca o importanta statie de transmitere a informatiei vizuale de la retina catre cortex.

La participantii surzi, vederea periferica indepartata avea o reprezentare mai mare in aceste structuri comparativ cu participantii cu auz. In acelasi timp, o proportie relativ mai mica a resurselor era asociata zonei centrale a campului vizual.

Rezultatul este important deoarece cercetatorii nu au observat pur si simplu o crestere generala a dimensiunii zonelor cerebrale dedicate vederii. Datele sugereaza mai degraba o redistribuire a resurselor neuronale: o parte mai mare este asociata procesarii periferiei campului vizual. Aceasta reorganizare ar putea contribui la capacitatea descrisa anterior la unele persoane cu surditate precoce de a detecta mai eficient miscarea periferica.

Cercetatorii au observat si un posibil rol al experientei cu limbajul semnelor. Participantii care il foloseau de timpuriu pareau sa prezinte mai pronuntat acest tipar de reprezentare periferica. Numarul persoanelor analizate a fost insa prea mic pentru concluzii ferme privind efectul limbajului semnelor.

Studiul ofera o perspectiva asupra capacitatii creierului de a se adapta la pierderea unui simt. Rezultatele pot explica de ce unele persoane cu surditate instalata precoce prezinta performante mai bune la anumite sarcini care necesita detectarea stimulilor vizuali periferici.

Acest lucru nu inseamna ca toate persoanele surde au automat o vedere mai buna si nici ca pierderea auzului imbunatateste vederea in ansamblu. Acuitatea vizuala centrala si vederea periferica sunt functii diferite, iar studiul descrie o redistribuire a reprezentarii cerebrale, nu o imbunatatire universala a tuturor functiilor vizuale.

Descoperirea ar putea avea in viitor implicatii pentru proiectarea sistemelor de avertizare vizuala, evaluarea mobilitatii, organizarea spatiilor educationale si siguranta la locul de munca. Sunt insa necesare cercetari suplimentare inainte ca rezultatele sa poata fi transformate in recomandari clinice specifice.

Nu toate formele de pierdere a auzului pot fi prevenite, in special cele determinate genetic sau asociate unor afectiuni care nu pot fi evitate. Pentru reducerea riscului general de afectare auditiva, masurile de sanatate publica includ:

- limitarea expunerii prelungite la zgomote foarte puternice;

- utilizarea protectiei auditive in medii profesionale sau recreative zgomotoase;

- evitarea volumului excesiv la casti si dispozitive audio;

- evaluarea medicala a infectiilor si afectiunilor urechii;

- screeningul si evaluarea auzului atunci cand exista factori de risc sau dificultati auditive;

- respectarea programelor de sanatate publica destinate prevenirii infectiilor care pot afecta auzul.

Aceste masuri pot reduce anumite riscuri, dar nu garanteaza prevenirea tuturor formelor de pierdere auditiva.

O persoana care observa o modificare persistenta a auzului se poate adresa initial medicului de familie, care poate realiza o evaluare de orientare, poate identifica unele cauze evidente si poate recomanda investigatii de baza sau poate emite trimitere catre medicul specialist. Diagnosticul complet si managementul unei pierderi auditive semnificative necesita evaluare de specialitate.

Specialitatea principala implicata este ORL (otorinolaringologie). Medicul ORL poate examina urechea, poate evalua posibile cauze si poate stabili ce investigatii suplimentare sunt necesare. Evaluarea audiologica are un rol important in masurarea auzului si caracterizarea deficitului auditiv. In anumite situatii pot fi implicate neurologia, pediatria, genetica medicala sau alte specialitati, in functie de varsta pacientului, momentul aparitiei simptomelor si cauza suspectata.

Investigatiile utilizate pot include examinarea clinica ORL, teste audiologice precum audiometria si, atunci cand exista indicatie medicala, alte teste functionale, analize de laborator sau investigatii imagistice. Dupa identificarea unei pierderi auditive importante, specialistul este cel care stabileste diagnosticul, severitatea, necesitatea unor evaluari suplimentare si planul de monitorizare.

Pacientii pot accesa servicii ORL si audiologie in ambulatorii de specialitate, spitale publice, clinici private si centre cu experienta in evaluarea si reabilitarea tulburarilor de auz. Pentru identificarea si programarea unui specialist pot fi utilizate si platforme de programare medicala precum Clickmed. In cazurile complexe sau de pierdere auditiva severa ori profunda, evaluarea intr-un serviciu cu experienta specifica poate facilita accesul la investigatiile si specialitatile necesare.

Monitorizarea nu ar trebui sa se limiteze la medicina de familie atunci cand a fost confirmata o afectare auditiva relevanta. Specialistul ORL si profesionistii implicati in evaluarea audiologica au rolul central in urmarirea evolutiei. Pentru copii, evaluarea precoce este deosebit de importanta deoarece auzul si accesul la comunicare sunt strans legate de dezvoltarea limbajului si de procesul educational.

O reducere progresiva a auzului, dificultatile persistente de intelegere a conversatiilor, tinitusul persistent sau alte modificari auditive merita discutate cu un medic. Pierderea brusca a auzului, mai ales la o singura ureche, necesita evaluare medicala rapida, deoarece poate reprezenta o urgenta ORL.

La copii, absenta reactiei la sunete, dificultatile de comunicare sau intarzierile neasteptate ale dezvoltarii limbajului trebuie evaluate medical. Aceste semne nu stabilesc singure un diagnostic, dar pot justifica investigarea auzului.

1. Persoanele surde vad mai bine decat persoanele care aud? Nu in toate privintele. Studiul sugereaza o reprezentare cerebrala mai mare a vederii periferice indepartate la adultii cu surditate profunda aparuta precoce, nu o vedere global superioara.
2. De ce ar deveni vederea periferica mai importanta? Sunetele ne avertizeaza adesea despre evenimente aflate in afara directiei in care privim. In absenta informatiei auditive, indiciile vizuale periferice pot avea o importanta mai mare pentru monitorizarea mediului.
3. Creierul chiar se poate reorganiza dupa pierderea unui simt? Da. Neuroplasticitatea permite modificarea organizarii si functionarii circuitelor cerebrale in functie de experienta si de informatiile senzoriale disponibile.
4. Limbajul semnelor poate influenta vederea periferica? Studiul a identificat un posibil tipar in aceasta directie, dar numarul participantilor a fost prea mic pentru a demonstra o asociere ferma. Sunt necesare cercetari suplimentare.
5. O persoana cu probleme de auz trebuie sa mearga direct la ORL? Medicul de familie poate reprezenta un prim punct de orientare, dar evaluarea unei pierderi auditive persistente implica in mod obisnuit specialistul ORL si testarea audiologica.
6. Pierderea auzului poate fi prevenita? Unele cauze pot fi prevenite sau riscul poate fi redus, in special afectarea provocata de expunerea excesiva la zgomot. Alte forme, inclusiv unele cauze genetice, nu pot fi prevenite prin masuri obisnuite.
7. Pierderea brusca a auzului trebuie investigata? Da. O scadere brusca a auzului, in special la o singura ureche, trebuie evaluata medical rapid si nu trebuie asteptat ca problema sa dispara de la sine.

Surse si Referinte

1. Brain adapts to give deaf people a better visual 'danger radar' - Medical Xpress
2. Retinotopic remapping of the visual system in deaf adults - Proceedings of the National Academy of Sciences
3. Deafness and hearing loss - World Health Organization
4. Who Can I Turn to for Help with My Hearing Loss? - NIDCD
5. Sudden Sensorineural Hearing Loss - NIDCD