Ghid complet despre bronsiolita la sugari

In sezonul rece, o simpla raceala la un sugar poate escalada rapid, transformand tusea si nasul infundat intr-o sursa majora de ingrijorare pentru parinti.

Cand respiratia devine suieratoare, rapida si vizibil dificila, este posibil sa nu mai fie vorba despre o infectie respiratorie superioara banala, ci despre bronsiolita acuta.

Aceasta afectiune reprezinta cea mai comuna cauza de spitalizare pentru infectii ale tractului respirator inferior la copiii cu varsta sub un an si necesita o abordare atenta si corect informata, atat din partea medicilor, cat si a familiei. 

Virusurile care pot cauza tablouri clinice similare, sunt rinovirusurile, virusurile parainfluenza, adenovirusurile sau metapneumovirusul uman.

Transmiterea se face foarte usor, prin contactul direct cu secretiile unei persoane infectate sau prin picaturi de saliva si mucus eliberate in aer prin tuse sau stranut.

Anumiti sugari prezinta un risc crescut de a dezvolta forme mai severe ale bolii.

Factorii de risc includ:

- Varsta mai mica de 3 luni

- Nasterea prematura, in special inainte de 29 de saptamani de gestatie

- Greutate mica la nastere

- Prezenta unor afectiuni cronice, precum displazia bronhopulmonara (o boala pulmonara a prematurului), boli cardiace congenitale cu impact hemodinamic sau deficiente ale sistemului imunitar

- Expunerea la fumul de tigara (fumatul pasiv)

- Prezenta unor frati mai mari care frecventeaza colectivitati (scoala, gradinita) si pot aduce virusul acasa

Evolutia bronsiolitei este, de obicei, previzibila.

Boala debuteaza asemanator unei raceli comune, cu simptome care afecteaza caile respiratorii superioare: nas infundat, secretii nazale abundente (rinoree), tuse initial seaca si, uneori, febra usoara.

Dupa 2-3 zile, infectia coboara spre plamani, iar starea copilului se poate deteriora.

In aceasta faza apar semnele specifice de afectare a cailor respiratorii inferioare:

- Tahipnee: Cresterea frecventei respiratorii. Copilul respira vizibil mai repede decat in mod normal.

- Wheezing: Un sunet suierator, ca un fluierat fin, auzit mai ales in timpul expiratiei. Acesta este cauzat de trecerea aerului prin bronsiolele ingustate.

- Tuse persistenta: Tusea devine mai frecventa, uneori spastica.

- Semne de efort respirator: Pe masura ce dificultatea de a respira creste, pot aparea semne vizibile de efort.

Acestea includ retractii (adancirea spatiilor dintre coaste sau la baza gatului in timpul inspiratiei) si batai ale aripioarelor nazale (narile se largesc la fiecare respiratie).

- Iritabilitate si dificultati de alimentatie: Efortul respirator consuma multa energie, iar sugarul poate deveni agitat, obosit si poate refuza sanul sau biberonul, ceea ce creste riscul de deshidratare.

Diagnosticul bronsiolitei este eminamente clinic.

Un medic poate stabili diagnosticul pe baza istoricului bolii si a examenului fizic, in contextul epidemiologic specific sezonului rece.

Investigatiile paraclinice, cum ar fi radiografia toracica sau testele de identificare a virusului, nu sunt recomandate de rutina.

Acestea sunt rezervate cazurilor severe, atipice sau la care se suspecteaza o complicatie, precum o suprainfectie bacteriana (pneumonie).

Este crucial ca parintii sa recunoasca semnele de alarma care impun o evaluare medicala de urgenta si, posibil, internarea in spital.

Criteriile de spitalizare includ:

-  Apnee (pauze in respiratie, observate mai ales la sugarii foarte mici).

-  Saturatia oxigenului in sange sub 92% in aerul ambiental (masurata cu pulsoximetru).

-  Efort respirator marcat, care nu permite copilului sa se odihneasca sau sa se alimenteze.

-  Cianoza (coloratia albastruie a buzelor sau a pielii).

-  Refuzul alimentatiei si semne de deshidratare (scutece uscate, mucoase uscate, plans fara lacrimi).

-  Prezenta unor comorbiditati severe care cresc riscul de complicatii.

Managementul modern al bronsiolitei: mai putin inseamna mai mult

In ultimele decenii, abordarea terapeutica a bronsiolitei a suferit o transformare majora.

Daca in trecut se incercau diverse tratamente medicamentoase, cercetarile extinse au demonstrat ca majoritatea acestora nu aduc beneficii reale.

Astfel, paradigma s-a mutat catre o abordare minimalista, axata pe masuri de sustinere.

Principiul de baza este simplu: organismul copilului trebuie ajutat sa lupte singur cu virusul, asigurandu-i confortul si functiile vitale.

Terapia de sustinere – piatra de temelie a tratamentului

Managementul de baza al bronsiolitei se concentreaza pe cateva elemente cheie, care pot fi aplicate atat acasa, in formele usoare, cat si in spital, in cazurile moderate si severe.

Mentinerea hidratarii si a nutritiei:

Deoarece sugarii obosesc rapid din cauza efortului respirator, alimentatia poate deveni o provocare. Se recomanda mese mai mici si mai dese.

Daca sugarul nu se poate alimenta corespunzator, in spital se poate recurge la hidratare intravenoasa sau la hranire prin intermediul unei sonde nazogastrice pentru a preveni deshidratarea si pentru a asigura aportul caloric necesar.

Dezobstructia nazala:

Mentinerea cailor nazale libere este esentiala, deoarece sugarii respira preponderent pe nas.

Utilizarea de solutii saline (apa de mare) pentru a fluidiza secretiile, urmata de aspirarea blanda a acestora, poate imbunatati considerabil confortul copilului si capacitatea sa de a respira si de a se hrani.

Oxigenoterapia:

Pentru sugarii spitalizati a caror saturatie a oxigenului scade sub valorile normale, administrarea de oxigen este cruciala.

Acesta se administreaza de obicei printr-o canula nazala, fiind umidificat pentru a nu usca mucoasele. Scopul este mentinerea unei saturatii de peste 92%.

Terapia cu flux inalt prin canula nazala (HFNC):

Pentru cazurile de bronsiolita moderata sau severa care nu raspund la oxigenoterapia standard, HFNC a devenit o unealta terapeutica moderna si eficienta.

Aceasta metoda livreaza un flux crescut de aer si oxigen, incalzit si umidificat, printr-o canula nazala speciala.

HFNC ajuta la reducerea efortului respirator, imbunatateste schimburile de gaze si a demonstrat ca poate scadea semnificativ necesitatea recurgerii la metode mai invazive, precum intubatia si ventilatia mecanica.

O multitudine de studii clinice si ghiduri internationale emise de organizatii precum Academia Americana de Pediatrie (AAP) au ajuns la aceeasi concluzie: medicamentele administrate frecvent in trecut nu sunt eficiente in bronsiolita virala tipica.

-  Bronhodilatatoarele: Aceste medicamente, folosite frecvent in astm pentru a relaxa musculatura cailor aeriene, nu au demonstrat un beneficiu clar in bronsiolita.

Mecanismul obstructiei in bronsiolita este legat de inflamatia, edemul si dopurile de mucus, nu de contractia musculara (bronhospasm), deci aceste medicamente nu isi ating tinta.

-  Corticosteroizii (orali sau inhalatori): Desi sunt antiinflamatoare puternice, studiile au aratat ca nu reduc severitatea simptomelor, durata spitalizarii sau riscul de complicatii in bronsiolita acuta.

-  Antibioticele: Deoarece bronsiolita este o afectiune virala, antibioticele sunt complet inutile. Administrarea lor este rezervata doar situatiilor in care exista dovezi clare ale unei suprainfectii bacteriene concomitente.

Prevenirea infectiei cu VRS si alte virusuri respiratorii ramane cea mai eficienta strategie.

Masurile sunt simple si de bun simt:

- Igiena riguroasa a mainilor: Spalarea frecventa cu apa si sapun, atat a copilului, cat si a tuturor celor care intra in contact cu el.

- Evitarea aglomeratiilor: In timpul sezonului rece, se recomanda limitarea expunerii sugarilor mici la spatii inchise si aglomerate (mall-uri, transport public).

- Evitarea contactului cu persoane bolnave: Persoanele cu simptome de raceala ar trebui sa evite contactul cu sugarii.

- Interzicerea fumatului in preajma copilului: Fumatul pasiv este un factor de risc major pentru dezvoltarea de forme severe.

Pentru grupurile de sugari cu risc foarte inalt (prematuri extremi, copii cu anumite boli cardiace sau pulmonare cronice), exista o optiune de profilaxie numita Palivizumab.

Acesta este un anticorp monoclonal care se administreaza injectabil, lunar, pe durata sezonului epidemic de VRS, pentru a oferi o protectie pasiva.

Decizia de a initia acest tratament profilactic, care este foarte costisitor, apartine medicului specialist si se bazeaza pe criterii foarte stricte.

Bronsiolita ramane o provocare anuala in pediatrie, dar intelegerea moderna a bolii a simplificat si eficientizat managementul.

Accentul pe ingrijirea de sustinere, recunoasterea prompta a semnelor de gravitate si evitarea tratamentelor inutile reprezinta standardul de aur actual, asigurand cea mai buna evolutie pentru micii pacienti.

Bibliografie:
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7159574/
https://www.cdc.gov/hicpac/media/pdfs/ri-nicu-H.pdf
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35493465/
https://www.analesdepediatria.org/en-testing-for-respiratory-viruses-in-articulo-S2341287915000514