Clickmed
programare rapida la medic

Ingrijirea pielii in anotimpul rece

Actualizat la data de: 31 Martie 2021
Consultant medical:

Dr. Karina Ilonca
Medic specialist dermatolog

Clinica: DERMAESTETICS

Afectiunile pielii

Sus
Ingrijirea pielii in anotimpul rece

Ati observat vreodata cum reactioneaza pielea dumneavoastra la anotimpurile in schimbare? Daca da, probabil ati observat ca pielea dvs. pare sa devina adesea mai uscata si mai putin sclipitoare in lunile mai reci de iarna.

Aerul rece, caldura interioara uscata, nivelurile scazute de umiditate si vantul aspru de iarna va pot afecta pielea. Acest lucru va poate lasa pielea sa arate mult mai putin stralucitoare decat in mod normal - nu numai fata, ci si mainile, picioarele si alte zone ce sunt expuse la frig.

Exista pasi pe care ii puteti urma pentru a va mentine pielea sanatoasa, chiar si atunci cand temperaturile scad si nu exista scapare din aerul rece si uscat al iernii.

Cuprins articol

  1. Afectiunile pielii
  2. Care sunt semnele pielii uscate?
  3. Cum se previne uscarea pielii iarna?
  4. Sfaturi care va pot ajuta sa va imbunatatiti sanatatea pielii
  5. Cand sa consultati un medic?
  6. 8 remedii naturale pentru pielea uscata
  7. Prevenirea
  8. Citeste pe aceeasi tema

Care sunt semnele pielii uscate?

Sus

Unele dintre cele mai frecvente semne si simptome ale pielii uscate includ: descuamare, roseata, textura aspra, mancarime, pielea iritata, crapaturi in piele. Termenul medical pentru pielea uscata este xeroza. Simptomele pot varia ca severitate si pot arata diferit in functie de zona corpului afectata.

Cum se previne uscarea pielii iarna?

Sus

Pielea uscata iarna nu este inevitabila. Aducand unele modificari regimului si obiceiurilor de ingrijire a pielii si utilizand produsele potrivite, este posibil sa va puteti mentine pielea moale si neteda toata iarna.

Sfaturi care va pot ajuta sa va imbunatatiti sanatatea pielii

Sus

Sa analizam mai atent 11 sfaturi care va pot ajuta sa va imbunatatiti sanatatea pielii in lunile mai reci ale anului.

1. Folositi creme hidratante imediat dupa spalarea pielii
2. Aplicati protectie solara zilnic
3. Folositi tratamente de noapte, in special emoliente
4. Ajustati-va si simplificati rutina de ingrijire a pielii in functie de anotimp
5. Folositi un umidificator
6. Aveti grija la temperatura din timpul baii sau dusului. Apa fierbinte poate elimina uleiurile naturale ale pielii si o poate deteriora. Incercati sa pastrati temperatura apei la 37 de grade Celsius
7. Nu abuzati de exfolianti
8. Incearcati sa adaugati substante ocluzive in rutina dumneavoastra precum untul de shea, untul de cacao, vaselina sau uleiul de jojoba
9. Hidratati-va din interior si consumati alimente bogate in omega-3 si antioxidanti
10. Optati pentru tesaturi care nu irita pielea
11. Purtati manusi

Cand sa consultati un medic?

Sus

In timp ce multe remedii la domiciliu pot ajuta la combaterea pielii uscate, este important sa contactati medicul de familie sau un dermatolog daca simptomele pielii uscate se inrautatesc sau nu se imbunatatesc. Acestia va vor face recomandari pentru tratamente fara prescriptie medicala si cu prescriptie medicala, destinate doar simptomelor dumneavoastra.

Nu este neobisnuit sa experimentati o piele uscata si descuamata in timpul iernii, care nu afecteaza numai fata, ci si mainile, picioarele si alte zone care sunt expuse la frig. Cheia pentru a va mentine pielea sanatoasa este sa va hidratati pielea frecvent cu produsele potrivite.

8 remedii naturale pentru pielea uscata

Sus

1. Ulei de cocos

Uleiul de cocos are proprietati emoliente. Emolientii umplu spatiile dintre celulele pielii, creand o suprafata neteda. De aceea, acizii grasi saturati care apar in mod natural in uleiul de cocos pot hidrata si netezi pielea.

2. Vaselina

Vaselina, cunoscuta si sub numele de ulei mineral, acopera pielea intr-un strat protector si prinde umezeala dedesubt. Acest lucru ajuta la vindecarea petelor uscate si iritate ale pielii.

3. Bai cu fulgi de ovaz

Faina de ovaz este un remediu popular obisnuit pentru pielea iritata. Un studiu din 2015 a aratat de ce bunicile si strabunicile au recomandat acest remediu de casa de secole. Functioneaza.

4. Antioxidanti si omega-3

Cand pielea dvs. este uscata, inseamna ca o expuneti la elemente care deterioreaza celulele pielii mai repede decat corpul dumneavoastra le poate repara. Exista cateva alimente care pot ajuta pielea sa para mai sanatoasa: rosii, afinele, morcovii, fasolea, mazarea si lintea.

5. Manusi

Mainile au tendinta de a experimenta cel mai direct contact cu iritantii din mediu cum sunt sapunul de vase si detergentii pentru rufe. Foloseste manusi atunci cand umbli cu mainile in apa de temperaturi extreme sau cand folosesti detergenti.

6. Reglati temperatura dusului

Ameliorarea pielii uscate este uneori la fel de simpla ca schimbarea rutinei de dus. In timp ce majoritatea oamenilor tind sa faca dusuri calde, acestea pot opari pielea si pot provoca leziuni.

7. Folositi un umidificator

Pastrarea unui umidificator in casa poate ajuta la minimizarea uscaciunii cauzate de sistemele de incalzire a locuintei. Desi gazul si caldura electrica elimina umezeala din aer, un umidificator setat la 60% este suficient pentru a compensa acest efect, potrivit scolii medicale de la Harvard.

8. Evitati alergenii si iritantii

O aparitie brusca a pielii uscate ar putea fi legata de hainele pe care le purtati sau de ceea ce v-ati expus pielea.
Asezarea langa semineu, petrecerea timpului in apa clorurata sau tratata chimic sau chiar purtarea de imbracaminte din lana va pot irita pielea si o pot face sa se simta uscata. Verificati prin ce va puneti pielea si incercati sa o tratati cu blandete.

Prevenirea

Sus

Este important sa va pastrati pielea sanatoasa. Pielea dumneavoastra este prima linie de aparare impotriva bacteriilor. Cand pielea este compromisa de mancarime, poate aparea o infectie. Se recomanda sa incorporati o crema hidratanta buna in rutina zilnica, chiar si atunci cand pielea nu va deranjeaza.

De fapt, mentinerea zilnica a unei bariere sanatoase a pielii este una dintre cele mai bune modalitati de prevenire a focarelor de piele uscata. Un alt sfat esential pentru ingrijirea pielii este sa folositi o protectie solara hidratanta in fiecare zi pentru a preveni deteriorarea si uscaciunea pielii.

Asigurati-va ca purtati haine largi, din bumbac, care indeparteaza transpiratia de piele atunci cand sunteti expus la temperaturi ridicate sau conditii iritante pentru piele.

Bibliografie:
• Brooks J, et al. (2017). Skin cleansing and emolliating for older people: A quasi-experimental pilot study. DOI:
10.1111/opn.12145
• Dermatologist’ top tips for relieving dry skin. (n.d.).
aad.org/public/skin-hair-nails/skin-care/dry-skin
• Dry skin: Overview. (n.d.).
aad.org/public/diseases/dry-sweaty-skin/dry-skin#overview
• Gibson LE. (2018). What are the best foods for healthy skin?
mayoclinic.org/healthy-lifestyle/adult-health/expert-answers/healthy-skin/faq-20058184
• Mayo Clinic Staff. (2018). Dry skin.
mayoclinic.org/diseases-conditions/dry-skin/home/ovc-20248889
• Mori HM, et al. (2016). Wound healing potential of lavender oil by acceleration of granulation and wound contraction through induction of TGF-β in a rat model. DOI:
10.1186/s12906-016-1128-7
• Nine ways to banish dry skin. (n.d).
health.harvard.edu/staying-healthy/9-ways-to-banish-dry-skin
• Reynertson KA, et al. (2015). Anti-inflammatory activities of colloidal oatmeal (Avena sativa) contribute to the effectiveness of oats in treatment of itch associated with dry, irritated skin.
jddonline.com/articles/dermatology/S1545961615P0043X
• Sethi A, et al. (2016). Moisturizers: The slippery road. DOI:
10.4103/0019-5154.182427
• What to do about dry skin in winter. (2011).
health.harvard.edu/womens-health/what-to-do-about-dry-skin-in-winter


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Sectiune sustinuta de:

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate