Incontinenta urinara la femei

Urmatoarele tipuri de incontinenta urinara sunt cel mai frecvent regasite:

-incontinenta urinara de efort: apare in cadrul diverselor activitati care implica cresterea presiunii in vezica urinara, cum ar fi stranutul, tusea, rasul, ridicarea obiectelor, etc. (acesta e cel mai frecvent tip de incontinenta urinara la femei)
-incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina: numita si vezica iritabila, se caracterizeaza prin senzatia de mictiune imperioasa (chiar daca in vezica se afla cantitati mici de urina), astfel incat pacienta nu mai poate ajunge la toaleta la timp; pe de alta parte, unele paciente pot avea eliminari accidentale de urina fara nici un avertisment, iar la unele paciente simpla ingestie de apa, sunetul, sau imaginea apei curgand, poate cauza eliminari de urina
-incontinenta urinara combinata (mixta): este caracterizata de o combinatie intre tipurile de incontinenta mentionate, de obicei intre incontinenta urinara de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina; aceasta apare cu o frecventa mai mare la femeile varstnice.

Incontinenta poate reprezenta o problema tranzitorie, cauzata de afectiuni ale tractului urinar cum ar fi infectiile, diverse medicatii, sau constipatia si se rezolva de obicei spontan, odata cu disparitia cauzei.
Acest articol se ocupa de incontinenta urinara cronica (de lunga durata), in particular de incontinenta urinara de efort, de incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina si de incontinenta urinara combinata.

Cele mai frecvente cauze ale incontinentei urinare la femei sunt:

- incontinenta de efort: aceasta este rezultatul afectiunilor sau conditiilor fiziologice care presupun o presiune crescuta asupra musculaturii pelvine. Printre ele se numara nasterea pe cale naturala, obezitatea, etc. Cand muschii pelvini nu-si indeplinesc in mod satisfacator functia de sustinere a vezicii urinare, aceasta se deplaseaza inferior, invecinandu-se cu vaginul si pierzand astfel capacitatea de contractie a muschilor, care in mod normal tin uretra inchisa. Eliminarea accidentala de urina poate apare in corelatie cu exercitarea unei presiuni suplimentare asupra vezicii urinare, cum se intampla la stranut, tuse, ras sau alte activitati. Incontinenta de efort poate fi agravata de depletia hormonilor sexuali ce apare odata cu menopauza, de fumat sau de obezitate.
- incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina: acest tip de incontinenta, supranumit si "vezica iritabila", este cauzata de contractiile involuntare ale peretilor vezicii urinare, acestea fiind datorate:
-modificarilor legate de varsta
-bolii Parkinson
-accidentului vascular cerebral
-litiazei vezicale sau renale
-tumorilor ce cresc presiunea intravezicala, cum ar fi cancerul pelvin, de col uterin sau carcinomul uterin.

Este frecventa la femei aparitia incontinentei urinare mixte, combinatie intre incontinenta urinara de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.

Tipuri mai putin frecvente de incontinenta urinara includ:

-incontinenta urinara prin prea-plin: aceasta reprezinta eliminarea accidentala de urina atunci cand vezica urinara se umple excesiv cu urina (datorita unei obstructii, de exemplu), dar nu exista senzatia subiectiva de necesitate de a mictiona; acest tip de incontinenta apare foarte rar la femei
-incontinenta totala: aceasta reprezinta pierderea continua si totala a controlului actului voluntar al mictiunii; se pot identifica mai multe cauze pentru acest tip de incontinenta, printre care se numara vezica neurogena, eliminarea de urina datorata unei contractii involuntare a peretilor vezicii urinare, traumatisme ale maduvei spinale, scleroza multipla si alte afectiuni care afecteaza functia nervoasa
-incontinenta urinara functionala: aceasta apare cand o dizabilitate fizica sau psihica, cum ar fi artrita sau dementa, fac pacienta incapabila sa ajunga la toaleta in timp util
-incontinenta anatomica: aceasta e reprezentata de eliminarea involuntara de urina corelata cu afectarea structurala a tractului urinar, care afecteaza secundar si fluxul urinar; acest tip de incontinenta poate fi congenitala (poate fi prezenta de la nastere).

Incontinenta urinara care are un debut brusc si se rezolva odata cu tratarea cauzei subiacente, este numita incontinenta urinara temporara.De exemplu, incontinenta datorata infectiei de tract urinar va dispare in momentul in care infectia este vindecata.Incontinenta urinara cronica are de obicei un debut lent, cu agravare progresiva. Pe masura ce incontinenta progreseaza, pacientele pot sa:

-evite sa iasa in public datorita sentimentului de jena pe care il resimt datorita acestei afectiuni
-dezvolte afectiuni iritative ale introitusului vaginal sau al zonei inghinale, datorita contactului prelungit al acestora cu urina sau sa faca infectii urinare recurente cu o frecventa mai mare.

Tratamentul incontinentei urinare cronice rezolva sau controleaza de obicei si aceste probleme.

Uneori, incontinenta urinara e multifactoriala. De exemplu, o femeie multipara (care a avut mai multe nasteri), varstnica sau tusitoare cronica (datorita unei bronsite cronice sau fumatului), are un risc mai mare de a dezvolta aceasta afectiune.

Afectiunile sau situatiile fiziologice care cresc riscul de a face incontinenta urinara includ:

-sarcina si nasterea pe cale vaginala
-histerectomia in antecedentele personale patologice
-obezitatea sau supraponderabilitatea
-varsta inaintata
-litiaza vezicala
-lipsa estrogenului secundara menopauzei
-anomaliile structurale ale tractului urinar
-obstructia (blocajul) subvezicala
-cistite (infectii ale vezicii urinare) cronice.

Boli sau situatii fiziologice care pot produce cu certitudine incontinenta urinara includ:

-tusea cronica datorita fumatului sau bronsitei cronice
-diabetul zaharat
-boala Parkinson
-boala Alzheimer
-scleroza multipla
-cancerul vezical
-accidentul vascular cerebral
-traumatismele maduvei spinarii.

Incontinenta urinara poate fi agravata de:

-medicamente care cresc productia de urina, cum ar fi diureticele, cat si cele care relaxeaza peretii vezicii urinare, cum ar fi bronhodilatatoarele
-bauturile care contin cafeina, cum ar fi cafeaua, ceaiul sau bauturile carbogazoase cafeinate
-fumatul, care poate declansa tusea cronica si incontinenta urinara secundara.

Trebuie cerut un consult medical de specialitate daca:

-incontinenta urinara apare brusc (incontinenta urinara acuta): aceasta e cauzata, de obicei, de afectiuni ale tractului urinar sau de diverse medicatii si poate fi rezolvata cu usurinta
-pierderile de urina sunt o problema suficient de mare incat sa interfere cu viata de zi cu zi a pacientei sau sunt in cantitate suficient de mare pentru a face necesara purtarea de materiale absorbante (ca scutecele sau tampoane de vata).

E necesar ca pacienta sa se simta confortabil in discutarea acestei probleme cu terapeutul. Incontinenta urinara nu e un proces fiziologic datorat imbatranirii. Majoritatea pacientelor cu incontinenta urinara pot fi ajutate sau vindecate.

In cazul unei incontinente urinare cu un debut lent, pacientul poate controla problema el insusi. Daca tratamentul la domiciliu nu e suficient sau daca incontinenta interfera cu viata pacientului in orice mod, este necesar ca medicul specialist sa recomande un tratament.

Oricare din urmatorii medici specialisti enumerati, poate diagnostica si trata incontinenta urinara:

-medicul de familie
-medicul internist
-medicul specialist urolog
-medicul specialist de geriatrie.

E posibil ca medicul de familie sa recomande pacientei un consult de specialitate, solicitat de obicei unui medic urolog (specialist in afectiunile tractului urinar) sau unui medic geriatru (specialist in tratamentul persoanelor varstnice).In cazul in care e nevoie de cura chirurgicala, este importanta gasirea unui chirurg, care stapaneste mai multe tehnici chirurgicale de tratament pentru incontinenta.

Primii pasi pe care medicul specialist ii va face, vor viza aflarea cauzei incontinentei urinare, constand in examinarea obiectiva si anamneza cu antecedentele personale si heredo-colaterale ale pacientei. Specialistul va efectua un examen obiectiv al zonei pelvine, urmat de prelevarea unui sumar de urina si a unei uroculturi, pentru a investiga existenta unei posibile infectii de tract urinar.

Medicul specialist va chestiona pacienta in legatura cu simptomele si obiceiurile acesteia. De exemplu, cat de des urineaza aceasta in 24 de ore, momente asociate cu eliminari accidentale de urina, cantitatea si tipurile de fluide ingerate de obicei si daca pacienta mai are si alte simptome concomitente incontinentei urinare. Raspunsurile pacientei pot da informatii valoroase in depistarea cauzei incontinentei urinare.In plus, specialistul poate solicita pacientei pastrarea unui jurnal, in care sa noteze cantitatea si tipurile de lichide ingerate, cat de des urineaza in 24 de ore, momente asociate cu eliminari accidentale de urina.

Modelul eliminarii accidentale de urina poate avea o valoare diagnostica in identificarea tipului de incontinenta.
Medicul poate solicita pacientei sa tuseasca in timp ce aceasta este in ortostatism (in picioare) pentru a verifica prezenta incontinentei urinare de efort.Un diagnostic corect e deosebit de important, deoarece un tratament conceput pentru un diagnostic eronat, e sortit esecului si poate chiar agrava incontinenta urinara.

Alte investigatii cu scop diagnostic includ:

Testul de continenta urinara la efort si testul Bonney. In timpul acestui test, specialistul va introduce o cantitate de fluid in interiorul vezicii urinare si apoi va solicita pacientei sa tuseasca, verificand daca exista scurgeri accidentale de urina cauzate de actul tusei. Testul Bonney este similar, cu singura deosebire ca aici colul vezical este ridicat usor cu un deget sau dispozitiv introdus in vagin, iar pacienta este rugata sa tuseasca.
Testul tamponului de vata. Acest test e util pentru pacientele la care eliminarea accidentala de urina nu a putut fi evidentiata la cabinetul medical. Prin acest test se poate determina severitatea si frecventa incontinentei urinare.

Teste urodinamice. Aceste tipuri de teste asigura o investigatie mai avansata a functiei vezicale. Pot fi efectuate daca testele mentionate mai sus nu au dat rezultate concludente asupra cauzei incontinentei urinare sau daca specialistul suspecteaza o incontinenta urinara mixta multifactoriala. Testele in sine au o mare variabilitate. Acestea pot include masuratori ale reziduului vezical postmictional, ecografii sau radiografii in dinamica, pentru a examina schimbarile in pozitia vezicii urinare si ale uretrei in timpul mictiunii, tusei sau activitatilor ce cresc presiunea abdominala.

Testele urodinamice pot include cistometria (cistometrografia), care reprezinta o serie de teste destinate masurarii presiunii intravezicale la diferite grade de umplere. Cistometria e utila in diagnosticul incontinentei datorate necesitatii imperioase de a urina. Testele de cistometrie includ:

-presiunea punctului de scurgere, care masoara eficienta contractiei sfincterului urinar
-presiunea maxima de inchidere a uretrei, care masoara presiunea la care uretra e inchisa in mod natural.

Testele urodinamice sunt scumpe si sunt efectuate, de obicei, ca investigatie preoperatorie sau daca pacienta nu raspunde la nici un tratament.In cazul in care cauza incontinentei urinare nu e elucidata, prin nici una din metodele descrise mai sus, alte investigatii mai complete sunt necesare.

Testele descrise mai jos nu sunt efectuate de rutina pentru diagnosticul incontinentei urinare.
Cistoscopia foloseste un cistoscop (un tub subtire prevazut cu o camera video) care permite vizualizarea directa a vezicii urinare si a uretrei, in scopul detectarii unor eventuale anomalii structurale.Cisto-uretrograma mictionala este o investigatie radiologica ce foloseste o substanta de contrast iodata, ce pune in evidenta pe o radiografie forma tractului urinar inferior (vezica urinara si uretra). Aceasta investigatie arata eventualele anomalii structurale ale tractului urinar, care ar putea contribui la aparitia incontinentei urinare.

Exista mai multe conduite terapeutice care se pot adopta in cazul incontinentei urinare. Un tratament ideal trebuie sa respecte un diagnostic corect al tipului incontinentei si preferintele pacientelor.E necesar ca pacientele sa nu se simta jenate de afectiunea lor sau sa suporte inconvenientele inerente acesteia, deoarece, de cele mai multe ori, incontinenta poate fi tratata sau macar ameliorata.Tehnicile comportamentale, exercitiul fizic, schimbarile in modul de viata si tratamentul medical conservator, sunt incercate de prima intentie. Totusi, succesul lor depinde de complianta pacientei la terapie (respectarea stricta a indicatiilor medicului curant) si de severitatea incontinentei.

Noile tehnici chirurgicale microinvazive au cea mai mare rata de succes pentru incontinenta de efort. Alt avantaj e faptul ca necesita o perioada de recuperare postoperatorie foarte scurta.Medicatia poate ameliora simptomatologia incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina. Totusi, poate avea ca efecte secundare senzatia de uscaciune a gurii si altele.

Exercitiile de tonifiere a musculaturii pelvine (Kegel) pot ajuta 50 pana la 75% din femei sa scada recurenta episoadelor de incontinenta urinara de efort. Aceste exercitii, care intaresc musculatura pelvina implicata in urinare, sunt utile mai ales pentru incontinenta de efort, dar pot fi de ajutor si pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina. Executarea corecta si consecventa a acestor exercitii este cheia succesului acestei metode.

Exercitiile Kegel pot fi combinate cu biofeedback-ul, o tehnica ce poate ajuta pacientele sa evalueze constient contractiile musculaturii pelvine vizate. Aceasta poate fi facuta prin introducerea unui deget in vagin in timp ce executa exercitiile, astfel incat pacientele sa exploreze direct contractiile musculaturii pelvine. De asemenea, pentru a preveni eliminarea accidentala de urina in cazul unui stranut sau al unui acces de tuse, pacientele ar trebui sa-si contracte musculatura pelvina conform unui exercitiu Kegel si sa-si incruciseze picioarele.
Pierderea in greutate este, de obicei, utila in tratamentul incontinentei urinare de efort.

Uneori, schimbarile in modul de viata pot fi utile in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de urina. Pacientele ar trebui sa identifice orice aliment cu efect iritativ asupra vezicii urinare - inclusiv citricele, ciocolata, rosiile, otetul, produsele lactate, aspartamul si mancarurile foarte condimentate si sa reduca consumul acestora. De asemenea, reducerea sau evitarea consumului de alcool sau de cafeina este util.

Tehnicile comportamentale

Exista trei tipuri de tehnici comportamentale care pot fi folosite pentru tratamentul incontinentei urinare:

-antrenarea vezicii urinare
-urinarea temporizata
-urinarea la comanda.

Antrenarea vezicii urinare (numita si reantrenarea vezicii urinare) este folosita pentru tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de urina. Prin intermediul acestei metode, se creste capacitatea de umplere a vezicii urinare, crescand astfel timpul scurs intre urinari. Se bazeaza pe incercarea de a amana mersul la toaleta, atunci cand pacienta resimte necesitatea imperioasa de a mictiona. Pacienta poate incepe prin a amana mictiunea pentru 10 minute de fiecare data cand simte nevoia de a urina, cu cresterea progresiva a intervalului de la 10 la 20 de minute. Scopul este atingerea unui interval de pauza intre mictiuni cuprins intre 2 si 4 ore.

Urinarea temporizata poate fi recomandata de medicul specialist daca pacienta urineaza rar. Aceasta trebuie sa incerce sa urineze la fiecare 2-4 ore in timpul zilei, chiar daca pacienta nu simte nevoia de a mictiona. Aceasta metoda poate fi eficienta atat pentru incontinenta de efort cat si pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.Urinarea la comanda necesita asistenta unui ingrijitor care sa ajute pacienta incontinenta sa urineze. Aceasta tehnica se aplica mai ales incontinentei urinare functionale.

Daca terapia comportamentala si exercitiile fizice nu au succesul scontat, terapeutul le poate combina cu terapia medicamentoasa:

-medicatia anticolinergica cum ar fi Oxibutin, Tolterodine si Diciclomine relaxeaza vezica urinara si cresc capacitatea vezicala; sunt eficiente de cele mai multe ori in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina. Totusi, au efecte secundare nedorite, cum ar fi uscaciunea mucoasei bucale, constipatie, vedere incetosata si incapacitatea de a urina, putand duce la aparitia globului vezical. Noile medicamente, inclusiv cele cu eliberare fractionata a substantei active si plasturii cutanati, au mai putine efecte secundare.
-Imipiramina, un medicament antidepresiv, poate fi folosita pentru tratamentul incontinentei de efort si al incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina, deoarece produce relaxarea musculaturii peretelui vezical concomitent cu contractia musculaturii sfincterului urinar; poate fi folosita in combinatie cu medicatia anticolinergica.

Diafragma este un dispozitiv din cauciuc, care se introduce in vagin pana la atingerea cervixului uterin. Diafragma aplica o presiune asupra peretelui vaginal, sustinand astfel si uretra. Se foloseste in incontinenta de efort, deoarece datorita presiunii pe care o aplica asupra uretrei prin intermediul peretelui vaginal, diafragma tine uretra inchisa, crescand continenta vezicala. Unele paciente folosesc diafragma doar in timpul activitatilor care pot cauza eliminari accidentale de urina, cum ar fi joggingul. Totusi, multe tipuri de diafragma pot fi folosite permanent. In cazul purtarii unei diafragme, pacienta trebuie sa monitorizeze aparitia infectiilor vaginale sau de tract urinar si sa faca controale regulate la medicul ginecolog.

Incontinenta de efort care nu raspunde la tratamentul medical conservator este, de obicei, tratata chirurgical (nu este tratamentul de prima intentie pentru acest tip de incontinenta).In cazul incontinentei urinare mixte, o evaluare clinica completa si investigatii complexe, pot fi efectuate inainte de a lua decizia de interventie chirurgicala. E necesar ca pacienta sa discute cu terapeutul, care dintre simptomele incontinentei urinare se doresc a fi abordate. Celelalte simptome pot ramane si dupa interventia chirurgicala. In cazul incontinentei urinare mixte, operatia chirurgicala poate trata incontinenta de efort, dar poate sa nu imbunatateasca simptomatologia incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina.

Interventia chirurgicala cea mai folosita este TVT (bandeleta transvaginala). In cadrul acestei interventii, inferior de uretra se pozitioneaza o mesa de material, care o sustine pe aceasta ca intr-un hamac, asigurandu-i o pozitie normala. Chirurgul introduce aceasta mesa prin mici incizii intravaginale si in zona pubiana. Interventiile de tip TVT dureaza aproximativ 30 de minute si sunt efectuate, de obicei, sub anestezie locala. Acest tip de interventie poate fi folosit si pentru corectarea incontinentei recurente in urma altui tip de interventie pentru tratamentul incontinentei.

Metode mai invazive includ: suspensia retropubica si interventia tip sling uretral. Acestea sunt folosite pentru cura incontinentei de efort, prin sustinerea in pozitia anatomica corecta a organelor pelvine. Ambele necesita anestezie generala si spitalizare.Interventiile chirurgicale nu sunt considerate utile in tratamentul incontinentei urinare datorate necesitatii imperioase de a urina. Cura acesteia se rezuma la terapiile comportamentale care incurajeaza modificarile obiceiurilor urinare (antrenarea vezicii) si la terapia medicamentoasa.

Pentru pacientele care sufera de incontinenta de efort, care nu pot suporta o interventie chirurgicala, se poate efectua procedura mai simpla numita injectarea ("ingrosarea") peretilor uretrei. In cadrul acesteia, medicul urolog injecteaza colagen sau alte materiale in jurul uretrei, pentru a consolida pozitia acesteia la iesirea din vezica urinara. Aceasta interventie elimina simptomatologia incontinentei urinare de efort pentru aproximativ 1 an, desi e posibil ca pe parcursul acestuia sa fie necesare 2-3 reinterventii (injectii).Tratamentul variaza pentru tipurile mai putin frecvente de incontinenta, cum ar fi incontinenta prin prea-plin, incontinenta reflexa, incontinenta functionala si incontinenta anatomica.

Metodele comportamentale, exercitiile fizice si medicatia, sunt incercate ca tratament de prima intentie, inaintea abordarii celor invazive, pentru a confirma cauza incontinentei. Daca incontinenta se amelioreaza, diagnosticul este confirmat. Daca nu se obtine ameliorarea, medicul specialist va putea incerca alt tratament sau efectuarea altor investigatii suplimentare.Incontinenta poate fi multifactoriala, cum este cazul incontinentei mixte. In acest caz, cauza principala e tratata initial, urmata de tratamentul cauzei secundare, daca este necesar.

Se poate reduce riscul de a face incontinenta urinara, prin urmatoarele masuri generale:

-limitarea consumului de cafeina si alcool
-pastrarea unei greutati corporale normale
-renuntarea la fumat
-evitarea constipatiei printr-un regim alimentar sanatos, bogat in fibre
-efectuarea regulata a exercitiilor Kegel pentru tonifierea musculaturii pelvine, care controleaza fluxul urinar.

In multe cazuri, schimbarile in stilul de viata, intre care se numara si schimbarile in dieta si in obiceiurile urinare, pot fi suficiente pentru controlul incontinentei urinare.

Intre acestea sunt de mentionat:

-reducerea sau eliminarea din dieta a bauturilor carbogazoase si cafeina care e continuta in ceai, cafea si alte bauturi
-reducerea consumului de alcool la maxim un pahar pe zi
-renuntarea la fumat
-daca constipatia reprezinta o problema, trebuie crescuta cantitatea de fibre alimentare din dieta; aceasta se poate face cu usurinta, prin adaugarea unei linguri de tarate de grau la alimentele consumate de obicei; daca constipatia persista, e necesar consultul unui medic
-daca pacientul e supraponderal, e util ca acesta sa scada in greutate; este de retinut faptul ca un program eficient de slabit se bazeaza pe combinarea unei diete cu exercitiul fizic
-efectuarea regulata a exercitiilor Kegel pentru tonifierea musculaturii pelvine, care controleaza fluxul urinar.
Urmatoarele schimbari in obiceiurile urinare pot ajuta la reducerea simptomatologiei incontinentei urinare:
-stabilirea unui program de urinare la fiecare 3-4 ore, fie ca pacienta simte nevoia de a mictiona sau nu
-practicarea tehnicii de "dubla golire", ceea ce se traduce prin urinarea cat mai mult posibil intr-o repriza, relaxarea pentru cateva momente si incercarea de a urina din nou
-daca pacienta nu poate ajunge la baie in timp util, aceasta ar trebui sa ia in considerare crearea unui drum cat mai scurt si mai lipsit de obstacole pana la toaleta, si purtarea unor haine care se pot scoate cat mai usor (cum ar fi cele prevazute cu elastic sau inchizatori de tip velcro si nu cu fermoare) sau pastrarea unui recipient pentru urina cat mai aproape de pat sau scaun.

Trebuie ca pacientul sa discute cu medicul folosirea unor medicamente (inclusiv a medicamentelor ce se elibereaza fara prescriptie medicala) care pot agrava incontinenta urinara. Intre acestea se numara anumite antidepresive, sedative si chiar unele anti-alergice sau medicamente impotriva guturaiului.Pacienta e sfatuita sa poarte un tampon din material absorbant in timpul efectuarii unor activitati cum ar fi joggingul sau dansul, pentru a exercita o mica presiune asupra uretrei si sa scada sau sa opreasca temporar eliminarile accidentale de urina.

Trebuie sa se evite consumul in exces sau prea mic de lichide. Consumul prea mare de lichide poate creste nevoia de a urina si sa agraveze incontinenta, pe cand un consum prea mic poate duce la deshidratare. Aproximativ 2 litri de lichide sunt necesari pentru a pastra sanatatea rinichilor si a vezicii urinare.
Dieta trebuie sa fie bogata in fibre, continute in fructe, vegetale, cereale integrale si fasole.

Incontinenta urinara poate fi tratata medicamentos. Totusi, in multe cazuri, tratamentele prin metodele comportamentale (pentru incontinenta urinara datorate necesitatii imperioase de a urina) si exercitiile Kegel (pentru incontinenta de efort) sunt incercate inaintea administrarii medicatiei.Chiar atunci cand terapia medicamentoasa e eficienta, aceasta se amana datorita posibilelor efecte secundare sau a interactiunilor cu alte medicamente.

Medicatia e deseori utilizata in combinatie cu metodele comportamentale.Folosirea terapiei de substitutie hormonala la femeile cu menopauza, pentru tratamentul incontinentei urinare de efort nu este recomandata. Mai multe studii recente asupra utilizarii estrogenului pentru tratamentul incontinentei, au aratat ca acesta nu are nici un efect terapeutic. Totusi, terapia topica (aplicarea unei mici cantitati de crema cu estrogen) in interiorul vaginului, poate fi de ajutor pentru unele paciente cu incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.Studii recente asupra Duloxetinei, un nou antidepresiv, au aratat rezultate promitatoare in tratamentul incontinentei de efort. Se asteapta aprobarea si eliberarea pe piata a acestui medicament.

Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale ce se pot efectua pentru corectarea incontinentei urinare de efort, care apare atunci cand muschii pelvini slabiti, permit caderea colului vezical si al uretrei. Aceste tipuri de interventii au ca scop ridicarea uretrei si/sau vezicii urinare si readucerea lor la pozitia normala. Cand acest deziderat e indeplinit, rasul, tusea si stranutul nu mai cauzeaza eliminarea urinei din vezica urinara.Interventiile chirurgicale nu sunt recomandate pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.
Decizia de a interveni chirurgical trebuie intotdeauna bazata pe un diagnostic corect, evaluarea tuturor posibilitatilor de tratament si asteptarile realiste in ceea ce priveste succesul interventiei.

TVT (bandeleta transvaginala). TVT devine din ce in ce mai frecvent utilizata la femeile cu incontinenta urinara de efort. In cadrul acestei interventii, o bandeleta ca o mesa, este pozitionata inferior de uretra, similar unui lat sau unui hamac, pentru a o sustine si a o readuce la pozitia normala. Chirurgul introduce aceasta mesa prin mici incizii intravaginale si in zona pubiana. Interventiile de tip TVT dureaza aproximativ 30 de minute si sunt efectuate de obicei sub anestezie locala. Acest tip de interventie poate fi folosit si pentru corectarea incontinentei recurente in urma altui tip de interventie pentru tratamentul incontinentei.

Suspensia retropubica. Metoda Marshall-Marchetti-Krantz (MMK) si metoda Burch de suspensie vaginala (colpo-suspensie) sunt cele mai frecvent utilizate tipuri de suspensie retropubiana. Aceste interventii asigura ridicarea uretrei si a colului vezicii urinare, prin fixarea lor de osul pubian sau de ligamente rezistente, prin intermediul unor tesuturi de sustinere. Acest tip de interventie necesita spitalizare.

Slingul uretral. Chirurgul construieste un "lat" din muschi, ligamente, tendoane sau din material sintetic, care ridica uretra intr-o pozitie normala. Deoarece implica o operatie chirurgicala abdominala, aceasta interventie necesita spitalizare.

Factorii care pot influenta negativ eficienta unui tratament chirurgical includ: obezitatea, nivelele scazute de hormoni estrogeni, tusea cronica (de lunga durata), radioterapia, varsta inaintata, nutritia proasta si efortul fizic intens.

Majoritatea esecurilor interventiilor chirurgicale se datoreaza unui diagnostic incorect. Alte motive de esec includ interventiile chirurgicale incorect efectuate, tulburarile de vindecare si cicatrizare, alte cauze aditionale de incontinenta care nu au fost evidentiate preoperator.

Metodele comportamentale (prin modificarea stilului de viata) si efectuarea de exercitii fizice ce intaresc musculatura pelvina, sunt utilizate de prima intentie, pentru ca pot fi efectuate acasa, nu au efecte secundare notabile si nu limiteaza optiunile de tratament pentru viitor.

Metodele comportamentale, care includ antrenarea vezicii urinare si golirea temporizata, sunt folosite pentru tratarea incontinentei urinare de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.
Exercitiile pentru intarirea musculaturii pelvine (Kegel). Sunt folosite pentru tratarea incontinentei urinare de efort si incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina.

Stimularea electrica, care foloseste pentru stimularea muschilor pelvini implicati in urinare, un curent electric de intensitate slaba. Desi insuficient studiata, aceasta metoda pare sa fie mai eficienta pentru incontinenta urinara datorata necesitatii imperioase de a urina, decat pentru incontinenta urinara de efort.

Dispozitive mecanice. Acestea includ diafragma (un dispozitiv de cauciuc care se introduce in vaginul superior, pentru a ridica vezica si pentru a controla incontinenta de efort) si cateterul (un tub subtire si flexibil, care este introdus in vezica urinara prin uretra, pentru a drena urina si a controla incontinenta urinara prin prea-plin).
Produsele absorbante, care includ scutecele pentru adulti, lenjeria captusita cu plastic, tampoane de vata sau absorbante externe care se ataseaza la lenjeria intima.

Injectarea ("ingrosarea") periuretrala. Aceasta implica injectarea de colagen sau de alte materiale in jurul uretrei, in regiunea sa subvezicala, pentru a mari gradul de continenta urinara. Aceasta interventie elimina simptomatologia pentru o perioada de aproximativ un an, desi e posibil sa fie necesare 2-3 injectii.

Inainte de a incerca alte terapii pentru incontinenta urinara, este bine ca pacienta sa intrebe medicul curant urmatoarele:

- Sunt capabile metodele comportamentale folosite ca monoterapie, sa redea continenta urinara?

Cazurile usoare si moderate pot fi vindecate sau ameliorate simtitor prin aceste metode.

-Cat timp trebuie incercate aceste terapii, inaintea reconsiderarii terapeutice si orientarea catre metodele medicamentoase sau chirurgicale?

Pentru ca exercitiile Kegel nu limiteaza optiunile de tratament pentru viitor, putand chiar sa creasca rata de succes a altor tratamente, este bine sa se stabileasca de la inceput, o perioada de terapie prin aceasta metoda, dupa care sa se faca o reevaluare clinico-terapeutica.

-Este recomandabil ca metodele comportamentale si exercitiile fizice sa fie folosite in combinatie cu terapia medicamentoasa?

Este posibil ca metodele non-medicamentoase sa scurteze durata curei medicamentoase sau sa scada cantitatea de medicamente necesare controlului simptomatologiei, fiind niste ajuvante benefice.