Medicament

Preparat utilizat pentru a preveni, a diagnostica, a trata o boala, un traumatism sau pentru a restaura, a corecta, a modifica functiile organice.
Multa vreme, medicamentele au fost preparate pornind numai de la vegetale (alcaloizi ca digitalina sau morfina), de la animale (vaccinuri) sau de la minerale (aluminiu). Astazi, toate medicamentele sunt fabricate prin industria farmaceutica, ceea ce permite o mai mare precizie si o mai mare securitate de utilizare. In paralel, farmacia propune din ce in ce mai multe produse sintetice, care copiaza mai mult sau mai putin fidel substantele naturale sau sunt in intregime originale (benzodiazepine).
Introducerea pe piata a unor noi medicamente se supune unor directive administrative complexe, variabile de la tara la tara. Medicamentele noi trebuie sa treaca teste (pe animale de laborator, pe voluntari umani sanatosi in mediu spitalicesc, apoi pe bolnavi) destinate sa evalueze eficacitatea efectelor secundare ale principiilor lor active fara de care organismele publice (Ministerul Sanatatii in Franta, Oficiul International de control al medicamentelor in Elvetia, Sante CLt Bien - catre social in Canada, Food and Drug Administration in Statele Unite etc.) nu elibereaza autorizatia de lansare pe piata. Aceasta autorizatie, desemnata prin sigla A.M.M. in Franta si in Belgia, este denumita "atestare de inregistrare" in Elvetia, "aviz de conformitate" in Canada, si poate fi retrasa pentru un medicament daca interesul sanatatii publice o cere. In timpul perioadei de productie, trebuie efectuate cu regularitate controale de fabricatie.
Medicamentele pot fi in vanzare libera sau pot sa nu fie eliberate decat la prezentarea unei retete. Eliberarea unui medicament la prezentarea unei retete folosite deja o data sau de mai multe ori este reglementata.

Denumirea unui medicament - Un medicament contine unul sau mai multe principii active. In general, principiul activ esential este cel care da numele medicamentului. Iar fiecare principiu activ esential este identificat in trei moduri diferite dupa cum ne plasam pe un punct de vedere stiintific, legislativ sau comercial.
Denumirea stiintifica este numele chimic exact al principiului activ. El este, in general, putin folosit din cauza complexitatii sale.
Denumirea comuna internationala (D.C.I.) corespunde numelui generic al principiului activ in medicina. Aceasta denumire de folosire curenta este cea utilizata in acest dictionar.
Denumirea comerciala este data de catre laboratoarele farmaceutice, care descopera noi medicamente modificand structurile moleculare ale substantelor originale in maniera de a creste eficacitatea lor terapeutica si de a le diminua efectele secundare. Un acelasi principiu activ putand fi comercializat de doua laboratoare diferite, doua denumiri comerciale pot corespunde exact aceleiasi substante, eventual cu prezentari si/sau cu dozaje diferite.
Un generic este un medicament identic, in ce priveste compozitia sa, prezentarea sa si dozajul sau, cu un medicament vandut sub denumire de marca. In fapt, o specialitate, atunci cand nu mai este protejata prin brevetul sau, intrata in domeniul public o data fiind scursa perioada legala de protectie, nu mai este proprietatea laboratorului care a descoperit-o. Ea poate atunci sa fie copiata si comercializata, la un cost mai mic, sub alt nume de specialitate.

Efectele secundare ale medicamentelor - Efectele secundare ale unui medicament sunt efecte, obisnuite sau nu, care se adauga efectului terapeutic urmarit.
Un efect secundar poate fi nedorit intr-o utilizare data a unui medicament, dar cautat intr-o alta utilizare a aceluiasi medicament; el poate deveni chiar un efect principal. Efectul nedorit poate sa fie legat de efectul principal al medicamentului. De exemplu, medicamentele anticanceroase ataca atat celulele sanatose, cat si celulele canceroase, anticoagulantele pot provoca o hemoragie daca tratamentul este prelungit, medicamentele ototoxice pot leza sistemul auditiv, medicamentele nefrotoxice sau hepatotoxice pot altera rinichiul sau ficatul, mergand pana la provocarea de leziuni, reversibile sau permanente. In toate aceste cazuri, efectul nedorit este previzibil si inevitabil.
In alte cazuri, efectul nedorit este imprevizibil; el apare la un bolnav care prezinta factori de risc (absenta unei enzime specifice degradarii medicamentului, reactie alergica etc.), in caz de toleranta sau de obisnuinta la medicament ori de dependenta fata de el (farmacodependenta sau toxicomanie), de persistenta sau de acumulare a medicamentului in organism; efectul nedorit variaza, de asemenea, cu importanta consumului si cu tipul de medicament.
Efectele minore nu necesita spitalizare, nici tratament; efectele moderate necesita un tratament sau o spitalizare; efectele grave, care pun in pericol viata bolnavului, ca in timpul intoxicatiilor voluntare sau accidentale, necesita un tratament intensiv si pot lasa sechele importante.
Trecerea medicamentului prin organism. Odata administrat, un medicament urmeaza trei faze: resorbtia, distribuirea si eliminarea. Studiul lor este denumit farmacocinetica.

Resorbtia medicamentului - Resorbtia inseamna trecerea medicamentului de la locul sau de administrare spre circulatia generala. Doar o fractiune din doza administrata ajunge in circulatia generala. Aceasta depinde de proprietatile fizico-chimice ale medicamentului (solubilitate, viteza de dizolvare a principiului activ ctc.).
Cronofarmacologia joaca si ea un rol: un medicament este mai mult sau mai putin eficace dupa ora la care este administrat, in particular din cauza variatiilor ciclice ale activitatii enzimelor care il degradeaza in ficat. In sfarsit, are importanta faptul ca unele medicamente sa fie luate inainte, altele in timpul, iar altele dupa masa.

Distribuirea medicamentului - Dupa intrarea sa in circulatia generala, un medicament se distribuie in tot organismul. Repartizarea sa intre diferitele tesuturi este inegala, din cauza diferentelor de permeabilitate, volum si de irigare sangvina a acestor tesuturi.

Eliminarea medicamentului - Organismul incearca sa elimine cat mai repede posibil orice substanta straina si/sau toxica introdusa in interiorul sau. Eliminarea se face prin excretie directa (eliminare fara transformarea medicamentului) sau prin excretia metabolitilor (produse care rezulta din transformarea medicamentului in organism) cu ajutorul diferitelor organe care servesc la evacuarea in exteriorul organismelor a deseuri lor de metabolism: rinichi, ficat, plaman, intestin etc.

Prescriptia si supravegherea - Mai multi factori care influenteaza comportamentul medicamentelor in organism trebuie sa fie luati in calcul in prescriptia unui medicament, varsta si greutatea corporala a pacientului, eventuala existenta a unei alte boli, interactiunile medicamentoase, calea de introducere in organism a medicamentului. O data prescriptia stabilita, trebuie sa se continue supravegherea comportarii medicamentelor in organism, in particular concentratia lor in plasma sangvina. In mod particular trebuie supravegheate nivelurile sangvine ale digitalicelor in tratamentul insuficientei cardiace, ale teofilinelor in tratamentul astmului, ale litiului in tratamentul psihozelor maniaco-depresive, ale anticoagulantelor, mai ales ale celor de cursa lunga, si ale diverselor medicamente antiaritmice si hormonale.