Clickmed
programare rapida la medic

Vaccinarea impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei, importanta pentru evitarea complicatiilor la copii

Actualizat la data de: 17 Iulie 2013
Vaccinarea impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei, importanta pentru evitarea complicatiilor la copii

Rubeola, rujeola si oreionul sunt boli infectioase care pot fi prevenite, iar faptul ca exista un vaccin gratuit impotriva lor ar trebui sa fie un motiv suficient de convingator pentru imunizarea copiilor. De altfel, vaccinul ROR este inclus in Programul National de Imunizari, iar medicii pediatri recomanda parintilor sa isi imunizeze copiii.

Cei care nu primesc vaccinul, risca sa dezvolte complicatii grave, cum sunt encefalitele.

Vaccinul ROR impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei

Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca vaccinul ROR este deosebit de important si nu ar trebui ignorat de parinti. Conform unor date recente, numarul crescut de imbolanviri de rujeola din ultima perioada ii ingrijoreaza pe medici, motiv pentru care recomanda imunizarea.

Prima doza de trivaccin ROR se administreaza incepand cu varsta de 12 luni. Este posibil sa fie nevoie de o a doua doza de vaccin in cazul unei epidemii in colectivitate (gradinita, cresa), insa doar medicii stabilesc acest lucru.

Urmatoarea vaccinare ROR se face la varsta de 7 ani si este necesara atat pentru prelungirea imunizarii, cat si pentru a intari imunitatea. Aproximativ 10% dintre copii nu sunt complet imunizati impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei de la prima doza, astfel ca se administreaza si cea de-a doua.

Pentru adolescentii si persoanele adulte care nu au fost vaccinate impotriva rubeolei, oreionului si rujeolei se recomanda vaccinarea inainte de imbolnavire, cu atat mai mult cu cat dupa varsta copilariei, aceste boli se manifesta mai agresiv.

Ce este rubeola

Rubeola este o boala infectioasa mult mai usoara decat altele. Cu toate acestea, vaccinarea este recomandata. Cauzata de virusul rubeolic, rubeola se poate transmite cu usurinta pe calea aerului de la o persoana infectata la una sanatoasa.

Ca simptom, rubeola prezinta un rash tegumentar si o febra moderata. In situatii complicate, poate aparea encefalita.

Ce este oreionul

Oreionul este una dintre cele mai raspandite boli infectioase ale copilariei. Virusul se transmite prin stranut, tuse sau prin contact cu obiecte contaminate, cum ar fi paharele. Dintre simptome se remarca umflarea obrajilor, cefaleea, oboseala, varsaturile si lipsa poftei de mancare.

Ce este rujeola

Rujeola este o boala infectioasa foarte contagioasa, deoarece virusul se raspandeste inainte ca boala sa prezinte simptome. Eruptia de puncte rosii pe tot corpul, inclusiv pe limba, febra, rinoreea si oboseala sunt simptomele clasice ale acestei boli.

Vaccinul ROR stimuleaza imunitatea organismul in fata acestor 3 boli infectioase.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate